Modernismul este un curent in arta si literatura secolului al XX-lea fiind caracterizat de negarea

traditiei si implementarea unor voi principii de creatie.

Perioada modernista a avut parte de poeti inediti precum Lucian Blaga, care s-a remarcat cu
poezia "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii...", Ion Barbu cu poezia "Joc secund" si Tudor Arghezi cu
poezia "Testament".

Poezia "Testament" face parte din seria artelor poetice moderne din literatura interbelica, fiind
inclusa in volumul "Cuvinte potrivite" in anul 1927.

Arta poetica este creatia literara in versuri in care poetul isi exprima crezul liric, propriile
convingeri despre arta literara si despre aspectele esentiale ale acesteia.

Arta poetica argheziana precizata inca din poezia "Ruga de seara" este larg prezenta si in poeziile
"Testament" si "Flori de mucigai".

Tema poeziei o constituie relatia dintre poet si opera sa, dintre poet si urmasii sai ai unor valori
spirituale.

Titlul este folosit de catre Arghezi cu un transfer de sens: poetul nu lasa mostenire un bun
material, ci o comoara spirituala: cartea, deoarece ea este singura care poate infrunta timpul. Astfel,
poezia devine un testament liric, in care cuvantul cheie este cartea indentificat cu creatia si arta in
general, in jurul careia graviteaza toate simbolurile poeziei.

Poemul este conceput ca un monolog adresat "fiului", simbol al urmasilor care vor mosteni
bunul cel mai de pret: cartea: "nu-ti voi lasa drept bunuri dupa moarte / decat un nume adunat pe-o
carte".

Pornind de la acest demers testamentar, poetul expune in versurile sale problema legaturii
dintre generatii si responsabilitatea urmasilor in fata mesajului strabunilor. Astfel, poetul surprinde in
carte, munca si suferinta strabunilor in lupta cu vicisitudinile istoriei: "prin rapi si gropi adanci / sute de
batranii mei pe branci".

Urmasii au obligatia sa ia parte la aceasta ascensiune anevoioasa de-alungul timpului: "cartea

mea-i fiule, o treapta". Este cartea de capatai a generatiilor viitoare, un document fundamental ce
atesta nasterea unui popor, pana atunci rob.

Schimbarea instrumentelor de munca s-a facut cu cazna si in timp: "ca sa schimbam acum intaia
oara / brazda-n condei si sapa-n calimara / batranii au cules printre plavani / sudoarea muncii sutelor de
ani". Poezia se naste din distiliarea limbajului comun in cuvinte potrivite printr-o munca chinuitoare:
"din graiul lui indemn pentru vite / eu am ivit cuvinte potrivite". "Zdrentele" devin "muguri si coroane",
veninul se transforma in miere prin acelasi miracol al artei si prin magia exercitata de catre poet asupra
materiei limbii. Adevarata poezie are capacitatea de a mangaia sau de a pedepsi: "am pus-o cand sa-
mbie, cand sa-njure".

Poezia poate aparea din "bube, mucegaiuri si noroi" semn ca si uratul poate capata noi valente
estetice: "frumuseti si preturi noi".
 Raportata la suferinta indurata de un intreg popor, poezia este o modalitate de pedepsire a
celor vinovati, exprimand mesajul colectiv al celor care au indurat suferintele de-alungul istoriei: "este
indreptatirea ramurei obscure / iesita la lumina din padure".

Ultima strofa ofera o definitie concreta a poeziei. Aceasta este atat inspiratie si talent ("slova de
foc") cat si mestesug, migala si efort ("slova faurita") ingemanate intr-o unitate desavarsita: "ca fierul
cald imbratisat in cleste". Antiteza din final, robul - domnul, indica relatia dintre poet si cititor: poetul
este robul, iar cititorul este domnul care nu sesizeaza ca adevaratul izvor al fortei artistice consta in
suferinta inaintasilor.

In ceea ce priveste nivelul lexico-semantic, poetul valorifica diferite straturi lexicale in asociatii
surprinzatoare: arhaisme: "hrisov", "oseminte"; regionalisme: "gramadii", "imparacheate"; cuvinte si
expresii populare: "rapi", "gropi", "plavani"; termeni religiosi: "Dumnezeu izbaveste", "icoana",
"credinta" si neologismul "obscur". Totodata, Arghezi foloseste serii antonimice: "muguri si coroane",
"am pus-o cand sa-mbie, cand sa-njure". De asemenea sunt utilizate cuvinte considerate nepoetice dar
care dobandesc noi valente estetice: "bube", "mucegai", "noroi".

La nivel stilistic, poezia se remarca prin metafore innoitoare, inedite: "nume adunat", "biciul
rabdat", "slova de foc", "slova faurita". Arghezi foloseste epitetul si comparatia rar: "ca fierul cald
imbratisat in cleste", "seara razvratita", "dulce a lui putere", dar si a oximoronului "veninul strans l-am
preschimbat in miere".

Poetul foloseste un limbaj colturos, indicand asprimea existentei si truda cautarii. Versificatia se
afla intre traditie si modernitate: strofe inegale ca numar de versuri, ritmul variabil in functie de
intensitatea sentimentelor exprimate, dar se conserva rima imperecheata.