Modernismul este un curent in arta si literatura secolului al XX-lea fiind reprezentat de negarea

traditiei si implementarea unor noi principii de creatie.

Perioada modernista a avut parte de poeti inediti, printre care se enumera Tudor Arghezi cu
poezia "Testament", Ion Barbu cu poezia "Joc secund" si Lucian Blaga cu poezia "Eu nu strivesc corola de
minuni a lumii...".

Poezia "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii.." de Lucian Blaga face parte din seria artelor
poetice moderne din perioada interbelica, alaturi de "Testament" de Tudor Arghezi si "Joc secund" de
Ion Barbu", fiind inclusa in fruntea volumului "Poemele luminii" din anul 1919, avand rol de program
literar.

Este o arta poetica deoarece autorul isi exrpima propriile convingeri despre arta literara, despre
aspectele esentiale ale acesteia, dar si o viziune particulara asupra lumii.

Este o arta poetica moderna deoarece interesul poetului este deplasat de la tehnica poetica la
relatia poet-lume, poet-creatie.

Daca la Arghezi poezia era inspiratie si mestesug, avand drept rezultat cartea, la Blaga problema
este definitivarea raportului poetului in relatie cu misterele lumii.

Ideile poetice isi vor gasi formularea si corespondenta in lucrarea "Cunoasterea luciferica",
volum integrat in "Trilogia cunoasterii". Poezia "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" nu contine
rationamente, ci este doar un text poetic cu limbaj metaforic, planul filozofic fiind secundar.

Atitudinea poetica fata de cunoastere poate fi explicata cu ajutorul terminologiei ulterior

constituite.

El face dinstinctia dintre cunoasterea paradisiaca (pe calea ratiunii), in care misterul este partial
redus cu ajutorul intelectului si cunoasterea luciferica (intuitiva) in care misterul este sporit cu ajutorul
trairilor interioare si imaginatiei.

Rolul poetului nu este de a descifra misterele lumii, ci de a le potenta cu ajutorul trairilor

interioare si prin contemplarea formelor concrete (flori, ochi, buze, morminte).

Rolul poeziei este de a ajuta creatorul sa patrunda in tainele universului, sporindu-le misterul cu
elemente specifice imaginatiei. Pentru Lucian Blaga, cuvantul nu inseamna ci sugereaza.

Tema poeziei o constituie atitudinea poetului in fata marilor taine ale universului, cunoasterea
lumii in planul creatiei artistice este posibila numai prin iubire, o iubire spiritualizata, deci o comunicare
afectiva totala.

Fiind o poezie tip confesiune, lirismul subiectiv este redat de atitudinea poetului prin marci
lexico-gramaticale specifice: pronumele personal la persoana I: "eu", verbe la prezent si adjectivul
posesiv: "mea".

Titlul este o metafora care simbolizeaza ideea cunoasterii luciferice.

Textul este alcatuit din 20 de versuri albe structurate in trei secvente. Prima secventa exprima
concis cu ajutorul verbelor la forma negativa: "nu ucid", "nu strivesc", atitudinea poetului in fata
misterelor lumii - refuzul cunoasterii pe calea ratiunii, logice.
 A doua secventa se constituie pe baza a unor relatii de opozitie: "eu / lumina mea" si "altii /
lumina altora".

Cuvantul "lumina" are cinci acceptii in lirica blagiana: creativitate, constiinta, comunicarea
mesajelor artistice, iubire spiritualizata, evidentierea misterului.

Lumina "altora" sugruma, ucid misterul, iar lumina "mea" iubeste, sporeste, protejeaza misterul.

Ampla comparatie aflata intre linii de pauza actioneaza ca o constructie explicativa a ideii
avansate anterior: "si-ntocmai cum razele ei albe luna (...) / mareste si mai tare taina noptii / asa
imbogatesc si eu intunecata zare / cu largi fiori de sfant mister".

Finalul poeziei - a treia secventa - are loc conclusiv si exprima ideea ca imaginatia poetica sta sub
semnul contemplatiei si a iubirii spiritualizate: "si tot ce-i neinteles se schimba in neintelesuri si mai mari
/ caci eu iubesc si flori si ochi si buze si morminte".

Elementele de recurenta ale poemului in jurul carora se organizeaza discusrul poetic sunt
misterul.

Poetul foloseste cuvinte din campul semantic al misterlui realizat prin structuri lexicale cu
valoare metaforica: "corola de minuni", "nepatrunsul ascuns", "sfant mister", "neintelesuri", etc.

In opozitia lumina - intuneric, poetul releva in mov simbolic antiteza dintre cunoasterea poetica
realizata prin iubire spiritualizata si prin create si cunoasterea pe cale rationala. In lirica blagiana,
cuvantul nu inseamna, ci sugereaza.

In ceea ce priveste nivelul morfosintactic se observa repetarea pronumelui posesiv "eu" de sase
ori, sustinand astfel caracterul confesiv al textului conferindu-i subiectivitate.

De asemenea, cele doua tipuri de cunoastere sunt prezente in poezie prin adjectivul posesiv
"mea" si adjectivul nehotarat "altora".

Conjunctia "si", prezenta in zece pozitii confera cursivitate discursuluui liric accentuand ideilie
poetice ("si ochi si flori si buze si morminte").

La nivel prozodic, poezia este alcatuita din 20 de versuri albe cu metrica variabila.

O particularitate a versurilor lui Blaga este folosirea pauzei de cezura in functie de intensitatea
sentimentelor exprimate.

In ceea ce priveste nivelul stilistic, poetul din Lancram prefera utilizarea metaforelor cautand sa
evidentieze misterul: "flori", "ochi", "buze", "morminte".