Simbolismul este un curent literar, care a aparut in Franta la sfarsit de secol al XIX-lea si inceput de secol

al XX-lea, ca reactie impotriva romantismului si parnasianismului.

Poezia "Plumb" face parte din volumul omonim si se inscrie esteticii simboliste prin: tehnica detaliului,
folosirea simbolurilor, elementele cromatice, dramatismul existentei eului liric. Existenta anosta este
sugerata prin corespondenta ce se stabileste intre materie si spirit.

Titlul este simbolul "plumb", element folosit cu dubla seminificate. Cu sens denotativ, plumbul este un
metal greu, de culoare cenusie si sonoritate dura. Cu sens conotativ, acesta sugereaza apasarea
sufleteasca, cenusiul existential, monotonia si imposibilitatea evadarii.

Tema o constituie conditia artistului condamnat sa traiasca intr-o societate lipsita de aspiratii si
artificiala.

Poezia este structurata in doua catrene, construite in jurul simbolului "plumb" care apare de sase ori.
Cele doua catrene sunt reprezentative pentru cele doua planuri ale realitatii: realitatea exterioara,
obiectiva, simbolizata de sicriu si cavou (strofa I) si realitatea interioara, subiectiva, simbolizata de
sentimentul iubirii, a carui invocare se face cu disperare.

Lirismul subiectiv este prezent la nivelul expresiei prin marci lexico-gramaticale specifice: verbe la
persoana I: "stam", "am inceput", "sa strig" si prin adjectivul posesiv: "(amorul) meu".

Strofa I surprinde elemente ale cadrului spatial inchis in care eul se simte claustrat (imaginea cavoului).
Elementele decorului funerar sunt: flori de plumb, coroane de plumb, funerar vestmant, etc. Repetitia
epitetului "de plumb" poarta multiple sugestii insistand asupra existentei mohorate lipsite de
posibilitatea inaltarii. Florile reprezentative pentru gingasie si vitalitate sunt marcate de impietrire.
Singurul element care sugereaza miscare este vantul, dar acesta poarta sugestia mortii, avand efecte
reci: "Si scartaiau coroanele de plumb".

Strofa a II-a debuteaza sub semnul tragicului existential, generat de moartea afectivitatii: "amorul meu
de plumb". "Aripile de plumb" sugereaza un zbor in jos, caderea surda, moartea, incercarea de salvare
este iluzorie: "Si-am inceput sa strig".

Starea de solitudine a eului liric este redata de repetarea sintagmei "stam singur" care accentueaza
starea de pustietate sufleteasca.

Instrainarea, impietrirea, starea de angoasa, privirea in sine ca intr-un strain sunt elemente ce se
circumscriu esteticii simboliste.

In ceea ce priveste versificatia, "Plumb" are o constructie riguroasa: masura versurilor este fixa de 10
silabe, ritmul este preponderent iambic iar rima este incrutisata.

La nivel fonetic, se remarca vocalele -i-, -o-, -u-, care redau sentimentul pustietatii interioare si vidul
launtric.

La nivel morfologic, se observa verbele statice, folosirea imperfectului reda trecutul nedeterminat,
permanenta unei stari de angoasa: "stam", "scartaiau", etc. Cele doua verbe la perfect compus si
conjunctiv("am inceput", "sa strig") redau atitudinea eului poetic atunci cand realizeaza ca universul
inconjurator este cuprins de atmosfera sumbra a mortii.
La nivel sintactic, textul este structurat pe o serie de propozitii princiapale independente, repetitia
conjunctiei populative "si" reda permanenta starii de angoasa.

La nivel lexical se intrepatrund cuvinte ce apartin campului semantic al mortii, avand ca efect
monotonia: sicriu, cavou, mort, etc.

La nivel stilistic, se observa asocierea simbolului "plumb" metaforelor "aripile de plumb", "flori de
plumb", "coroane de plumb", dar si expresivitatea epitetului din sintagma: "dormea intors amorul meu
de plumb".