Modernismul este un curent in arta si literatura secolului al XX-lea, fiind caracterizat de negarea traditieie

si implementarea unor noi principii de creatie.

Volumul "joc secund" de Ion barbu din anul 1930 debuteaza cu poezia "Din ceas dedus..." al carei titlu a
fost inlocuit de catre editori in anul 1964 cu titlul volumului. Poezia face parte din seria artelor poetice
moderne ale literaturii interbelice alaturi de "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" de Lucian Blaga si
"Testament" de Tudor Arghezi.

Cuvantul "joc" din titlu este o expresie a fanteziei, iar asocierea adjectivului "secund" plaseaza jocul in
zona superioara a esentelor ideale. Astfel, poezia este un joc secund, o reflectarea a realitatii purificate.
Daca lumea este jocul creatorului, al divinitatii, poezia este un joc secund, al poetului.

Tema o reprezinta conceptia despre creatie, ideea autocunoasterii prin reflectarea in oglinda. Motivele
lieterare care atesta tema sunt: oglinda (care ofera o imagine purificata asupra lumii), marea (matrice a
vietii) si zborul (aspiratia omului superior).

Poezia este structurata in doua catrene. Primul vers al strofei intai debuteaza cu epitetul metaforic aflat
in inversiune "calma creasta", figura de stil ce desemneaza lumea creatiei artistice aflata in
atemporalitate (din ceas dedus). Eul liric restrange spatiul poetic la o lume purificata, in timp ce poezia
este un proces exclusiv intelectual ca manifestare stricta a mintii in care se reflecta realitatea: "un joc
secund mai pur". Astfel, lumea este redusa de la bidimensionalitate la esente. Aceasta trebuie sa
exprime la fel ca geometria raporturi ascunse ale universului.

Strofa a II-a continua transfigurarea realului prin accederea la "nadir latent" (nadirul este opus zenitului,
si se refera la universul artistic reflectat in lumina tainica a asfintitului). Daca lumea traieste sub semnul
zenitului, atunci poezia traieste sub semnul nadirului, in reflectare. Poezia este caracterizata de metafora
"harfe resfirate", iar efortul creator nu este unul simplu, acesta "istoveste" orice creatie avandu-si jertfele
sale.

Barbu asociaza poezia cu imaginea meduzelor, astfel, meduzele pot modifica limpezimea marii la fel cum
orice creatie metamorfozeaza realitatea.

Ambiguitatea si innoirea limbajului artistic, tendinta catre abstractizare se observa in asintaxie si in faptul
ca ambele catrene se reduc la cate-o singura fraza. Prima este eliptica de predicat, iar a doua contine
coordonari si subordonari de propozitii.

La nivel lexical, se observa prezenta termenilor neologici, stiintifici: "insumarea", "nadir", "latent",
"dedus". De asemenea, se intrepatrund diferite campuri lexicale: planul terestru ("cirezi", "agreste"),
planul acvatic ("meduze", "inecat", "apa", "mare") si planul celest ("azur", "nadir", "zbor").

La nivel stilistic, este de remarcat tendinta folosirii metaforelor care ofera textului caracter ermetic:
"nadir latent", "harfe resfirate", "cal mareasca", etc.

In ceea ce priveste versificatia, poezia este de o marte simplitate: masura versurilor este de 13-14 silabe,
cu rimtul iambic si rima incrutisata.