Eseul despre particularităţile unei poezii moderniste/artă poetică

Context
Poezia Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga, publicată în fruntea
primului său volum, Poemele luminii (1919), face parte din seria artelor poetice moderne ale
literaturii române interbelice, alături de Testament de Tudor Arghezi şi Joc secund de Ion Barbu.

1. Evidenţierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului poetic studiat într-un
curent cultural/literar, într-o perioadă sau într-o orientare tematică

Specie
Este o artă poetică, deoarece autorul îşi exprimă, prin mijloace artistice, concepţia despre
poezie (teme, modalităţi de creaţie şi de expresie) şi despre rolul poetului (raportul acestuia cu
lumea, creaţia şi cunoaşterea), din perspectiva unei estetici moderne. De asemenea este o
meditaţie filozofică, o confesiune elegiacă pe tema cunoaşterii.

Trăsături moderniste
Este o artă poetică modernă, pentru că interesul autorului este deplasat de la tehnica
poetică la relaţia poet-lume şi poet-creaţie.

Poezia aparţine modernismului prin: influenţele expresioniste, intelectualizarea emoţiei,

noutatea metaforei (metafora plasticizantă şi metafora revelatorie), înnoirea prozodiei (versul
liber şi ingambamentul). Poezia ilustrează unele dintre influenţele expresioniste pe care le
aduce în peisajul literar al vremii volumul Poemele luminii: exacerbarea eului creator,
sentimentul absolutului, interiorizarea şi spiritualizarea peisajului, tensiunea lirică.

2. Prezentarea a două imagini/idei poetice, relevante pentru tema şi viziunea despre lume
din textul studiat

Temă, viziune despre lume

Tema poeziei este cunoaşterea, desemnată de metafora „lumina”, dar şi atitudinea poetică în
faţa marilor taine ale Universului. Cunoaşterea lumii în planul creaţiei poetice este posibilă
numai prin iubire: „Eu nu strivesc.../căci eu iubesc/şi flori şi ochi şi buze şi morminte”.

Viziunea despre lume se circumscrie orizontului misterului, un concept central atât al

operei filosofice, cât şi al celei poetice. Între filosofia şi poezia lui Lucian Blaga există o circulaţie
a conceptelor. Atitudinea poetului faţă de cunoaştere poate fi explicată cu ajutorul terminologiei
filozofice ulterior constituite (în Trilogia cunoaşterii, 1933). Pentru filozof, există două
modalităţi de cunoaştere, de raportare la mister: cunoaşterea luciferică sau minus cunoaşterea,
care potenţează misterul, şi paradiziacă sau plus cunoaştere, care descifrează misterul.
Cunoaşterea se articulează prin două tipuri de metafore: plasticizante şi revelatorii.
 Poetul apelează la un demers liric metaforic, nu conceptual. Concepţia poetului despre
cunoaştere este exprimată artistic prin opoziţia dintre metaforele revelatorii ,,lumina altora”
(cunoaşterea paradiziacă, de tip raţional, logic) şi ,,lumina mea” (cunoaşterea luciferică,
poetică, de tip intuitiv). Rolul poetului nu este de a descifra tainele lumii („Lumina
altora/sugrumă vraja nepătrunsului ascuns”), ci de a le adânci misterul prin creaţie: „eu cu
lumina mea sporesc a lumii taină”. Astfel, creaţia poetică apare ca un mijlocitor între eu şi lume.

3. Ilustrarea a patru elemente de compoziţie şi de limbaj ale textului poetic, semnificative

pentru tema şi viziunea despre lume (de exemplu: imaginar poetic, titlu, incipit, relaţii de
opoziţie şi de simetrie, motiv poetic, laitmotiv, figuri semantice/tropi, elemente de
prozodie etc.)

Fiind o poezie de tip confesiune, lirismul subiectiv se exprimă prin mărcile eului liric: verbe
şi pronume de persoana I singular („eu iubesc”, „nu strivesc”, „nu ucid”), adjectivul posesiv de
persoana I („calea mea”, „ochii mei”), topica şi pauza afectivă/cezura.

Titlul este o metaforă revelatorie care semnifică ideea cunoaşterii luciferice şi exprimă
atitudinea poetului, izvorâtă din iubire, de protejare a misterului („corola de minuni a lumii”-
metaforă a universului armonios). Primul cuvânt, pronumele „eu”, reluat de cinci ori în poezie,
evidenţiază rolul eului liric, de centru creator al propriului univers poetic, fiind de asemenea o
influenţă expresionistă (exacerbarea eului creator) şi o marcă a confesiunii. Verbul la forma
negativă „nu strivesc” exprimă refuzul cunoaşterii de tip raţional şi opţiunea pentru cunoaşterea
luciferică, poetică. Rolul poetului este adâncirea tainei, care ţine de o voinţă de mister specific
blagiană.

Titlul este reluat în incipitul poeziei, iar sensul său, îmbogăţit prin seria de antiteze şi de
metafore, se întregeşte cu versurile finale: „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/[…]/căci eu
iubesc/şi flori şi ochi şi buze şi morminte”. Universul armonios este identificat cu metafora
revelatorie „corola de minuni” şi este o sumă permanentă de taine, imaginate ca petalele unei
corole uriaşe, care se revelează eului liric într-o enumerare metaforică: flori, ochi, buze,
morminte. Iubirea este o cale de cunoaştere a misterelor lumii prin trăirea nemijlocită a formelor
concrete, iar poezia înseamnă intuirea în particular a universalului.

Relaţii de opoziţie şi de simetrie

Discursul liric se construieşte în jurul unor relaţii de opoziţie între cele două tipuri de
cunoaştere, care se realizează prin antiteza eu/alţii, lumina mea/lumina altora, prin alternarea
motivului luminii şi al întunericului, evidenţiate prin conjuncţia dar.

Simetria textului liric se realizează prin reluarea sintagmei din titlu în incipit, dar şi prin
reluarea enumeraţiei de metafore (cu rol de laitmotiv) în prima şi ultima secvenţă poetică.
 Motive poetice (elemente de recurenţă) sunt: misterul şi lumina, motiv central în poezie
şi metaforă emblematică pentru opera poetică a lui Lucian Blaga, inclusă şi în titlul volumului de
debut, cu o dublă semnificaţie: cunoaşterea şi iubirea.

Compoziţia poeziei cuprinde trei secvenţe lirice marcate, de obicei, prin scrierea cu iniţială
majusculă a versurilor, iar în final, prin construcţia concluzivă. Ele relevă atitudinea poetului faţă
de cunoaştere, sugerată de sintagme-cheie: „calea mea”, opoziţia „lumina mea”-„lumina altora”
şi „eu iubesc”.

 Imaginar poetic, figuri semantice/tropi

Prima secvenţă (primele cinci versuri) exprimă concentrat refuzul cunoaşterii logice,
raţionale, paradiziace, prin verbe la forma negativă: „nu strivesc”, „nu ucid (cu mintea)”. Metafora
„calea mea” exprimă destinul poetic asumat: adâncirea tainei prin creaţie (cunoaşterea
luciferică). Enumeraţia de metafore revelatorii, cu multiple semnificaţii, desemnează temele
poeziei lui Blaga: „flori” – viaţa/efemeritatea/frumosul, „ochi” –
cunoaşterea/spiritualitatea/contemplaţia poetică a lumii, „buze” – iubirea/rostirea poetică,
„morminte” – tema morţii/eternitatea. Cele patru elemente pot fi grupate simbolic: flori-morminte
ca limite temporale ale fiinţei, ochi-buze ca două modalităţi de cunoaştere: contemplare –
verbalizare sau spirituală-afectivă.

A doua secvenţă, mai amplă, se construieşte pe baza unor relaţii de opoziţie: eu –

alţii, ,,lumina mea” – ,,lumina altora”, ca o antiteză între cele două tipuri de cunoaştere
paradiziacă şi luciferică. Antiteza este marcată şi grafic: prin versul liber, poetul aşază în
poziţie mediană cel mai scurt („dar eu”) şi cel mai lung vers al poeziei („eu cu lumina mea
sporesc a lumii taină”). Conjuncţia adversativă „dar”, reluarea pronumelui personal „eu”, verbul
la persoana I singular, formă afirmativă, „sporesc”, afirmă opţiunea poetică pentru modelul
cunoaşterii luciferice.

Prin comparaţia amplă, cunoaşterea pe care poetul o aduce în lume prin creaţia sa este
asemănată cu lumina lunii, care, în loc să lămurească misterele nopţii, le sporeşte. Plasticizarea
ideilor poetice se realizează cu ajutorul elementelor imaginarului poetic blagian: lună, noapte,
zare, fiori, mister. Câmpul semantic al misterului este realizat prin metafore revelatorii: tainele,
nepătrunsul ascuns, a lumii taină, întunecata zare, sfânt mister , ne-nţeles, ne-nţelesuri şi mai
mari.

Finalul poeziei constituie o a treia secvenţă, cu rol concluziv, deşi exprimată prin raportul
de cauzalitate (căci). Cunoaşterea poetică este un act de contemplaţie („tot …se schimbă… sub
ochii mei”) şi de iubire („căci eu iubesc/şi flori şi ochi şi buze şi morminte”).

Înnoirile prozodice moderniste sunt versul liber (eliberarea de rigorile clasice) şi

ingambamentul (continuarea ideii poetice în versul următor, marcată prin scrierea cu literă
mică la început de vers). Poezia este alcătuită din 20 de versuri libere (cu metrica variabilă), al
căror ritm interior redă fluxul ideilor poetice şi frenezia sentimentelor.

Caracteristicile limbajului poetic (sursele expresivităţii şi ale sugestiei)

Sursele expresivităţii şi ale sugestiei se regăsesc la fiecare nivel al limbajului poetic. La nivel
morfologic, repetarea cuvântului-cheie eu susţine definirea relaţiei creator-lume. Seriile verbale
antitetice redau atitudinea faţă de mister a celor două tipuri de cunoaştere: „lumina altora” –
sugrumă (vraja), adică striveşte, ucide (nu sporeşte, micşorează, nu îmbogăţeşte, nu iubeşte);
„lumina mea” – sporesc (a lumii taină), măreşte, îmbogăţesc, iubesc (nu sugrum, nu strivesc, nu
ucid).
O trăsătură a modernistă a limbajului poetic este intelectualizarea emoţiei. În poezia lui
Blaga, limbajul şi imaginile artistice sunt puse în relaţie cu un plan filozofic secundar.

Tehnica poetică specifică este organizarea ideilor poetice în jurul unei imagini realizate prin
comparaţia amplă a elementului spiritual, cu un termen concret, de un puternic imagism. În plan
literar, cunoaşterea se articulează prin două noi tipuri de metafore: cunoaşterea luciferică îşi
asociază metafora revelatorie, iar cunoaşterea paradiziacă îşi asociază metafora plasticizantă.
Trăsături moderniste sunt înnoirea metaforei şi ambiguitatea produsă de multiplele
semnificaţii ale metaforelor revelatorii: lumina înseamnă cunoaştere/creaţie/iubire, flori, ochi,
buze, morminte.

4. Susţinerea unei opinii despre modul în care tema şi viziunea despre lume se reflectă în
textul poetic studiat
În opinia mea, concepţia despre poezie a lui Lucian Blaga se circumscrie problematicii
cunoaşterii. La rândul ei, cunoaşterea este înţeleasă prin raportare la mister, pe două căi:
descifrare (cunoaşterea paradiziacă) şi încifrare (cunoaşterea luciferică). Rolul poetului este
acela de a spori misterul lumii prin creaţie. Sintagma „calea mea” relevă, în această artă
poetică, destinul poetic asumat printr-o viziune proprie asupra lumii.

În concluzie, arta poetică Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga

aparţine modernismului prin o serie de particularităţi de structură şi de expresivitate: viziunea
asupra lumii (subiectivismul), intelectualizarea emoţiei, influenţele expresioniste, orfismul,
imagismul, noutatea metaforei, tehnica poetică, înnoirile prozodice.