MODERNISMUL grupării "Sburatorul" se consolidează teoretic prin apariţia lucrării lui Eugen Lovinescu

"Istoria civilizaţiei române moderne". Punctul de pornire îl constituie principiul imitaţiei, preluat de la Gabriel
Tarde, vizând imitarea societăţilor avansate de către cele rămase în urmă. Sincronismul înseamnă acceptarea
schimbului de valori, a elementelor care conferă modernitate şi noutate fenomenului literar. Prin modernizare, E.
Lovinescu înţelege depăşirea spiritului "provincial" (tradiţionalist) şi sincronizarea literaturii cu "spiritul veacului".
El neaga astfel teoria formelor fara fond (T. Maiorescu), afirmand necesitatea imprumutarii a cat mai multor
forme, care isi vor crea in timp fondul (de la simulare la stimulare) “numai asa putem realiza procesul de
sincronizare cu literaturile europene”.

1
 Lucian Blaga -Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii face parte din seria artelor poetice moderne ale literaturii
române din perioada interbelică, alături de Testament de Tudor Arghezi şi Joc secund de Ion Barbu. Poezia este
aşezată în deschiderea primului volum, Poemele luminii (1919) şi are rol de manifest 1 literar, deoarece autorul îşi
exprimă crezul artistic şi viziunea asupra lumii, evidentiind idei despre poezie (teme, modalităţi de creaţie şi de
expresie) şi despre rolul poetului.
Titlul este o metaforă revelatorie2 care simbolizează ideea cunoaşterii luciferice3, exprimând crezul că
datoria poetului este să potenţeze4 misterele universului („corola de minuni a lumii”), nu să le lămurească sau să le
reducă („nu strivesc”), accentul punându-se pe confesiune („eu”). Asezarea pronumelui personal de persoana I ca
prim cuvant al operei este o marca a expresionismului5, ce plasa eul creator in centrul universului.
Ideea poetică exprimă atitudinea eului liric de a proteja misterele lumii, poezia fiind o meditatie filosofica
pe tema cunoasterii. Poemul are o structură modernă: o singură strofa, compusă din versuri inegale, folosind
tehnica ingambamentului.
Incipitul poeziei e o reluare a titlului şi o afirmare a crezului artistic (arta e o cale de participare la armonia
şi misterul universului), iar finalul este o explicaţie-concluzie, în care iubirea e o formă de apropiere de univers
„căci eu iubesc/şi flori şi ochi şi buze şi morminte". Enumeraţia nu face decât să reprezinte simbolic totalitatea
miraculoasă a lumii. Florile reprezintă viaţa, frumuseţea, vitalitatea, natura; ochii sunt o trimitere la reflectare 6 şi
spiritualitate, fiind consideraţi „oglinda sufletului"; buzele înseamnă comunicare, dar şi evocarea erosului 7, iar
mormintele sunt simbolul eternităţii şi al morţii. Repetarea în final a enumeraţiei de la începutul poemului
subliniază ideea importanţei fiecărei părţi în diversitatea universului.
Poezia este scrisa sub forma unei confesiuni lirice, în care Lucian Blaga adopta formula lirismului
subiectiv si este alcătuită din trei secvenţe poetice, prima şi ultima aflându-se în relaţie de simetrie, deoarece
amândouă evidentiaza atitudinea poetului în legătură cu misterul şi creaţia.
Prima secventa exprima concentrat, cu ajutorul verbelor la forma negativa, atitudinea poetica fata de
tainele lumii: refuzul cunoasterii logice, rationale (“Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/şi nu ucid/cu mintea
tainele, ce le-ntâlnesc/în calea mea”).

1
declaratie prin care se fac cunoscute, public, intentiile, conceptiile cuiva
2
incearca sa reveleze/sa dezvaluie un mister
3
bazata pe intuitie, pe imaginatie, pe trairi interioare (cunoastere poetica)
4
sa amplifice
5
curent literar ce transpune nelinistea existential, revolta impotriva unei civilizatii care uniformizeaza, caracterul vizionar etc.
6
gandire, meditatie
7
iubire
2
 A doua secvenţă este construită pe baza relaţiei de opoziţie dintre cele două tipuri de cunoaştere:
paradisiacă8 şi luciferică (lumina altora - lumina mea). Metafora luminii, emblematica9 pentru opera lui Blaga,

inclusa in titlul volumului de debut, sugereaza cunoasterea (“Lumina altora/sugrumă vraja nepătrunsului

ascuns…/eu cu lumina mea sporesc a lumii taină”).

Organizarea ideilor poetice se face in jurul unei imagini realizate prin comparatia ampla a unui element
abstract (cunoasterea) cu un aspect al lumii materiale (imaginea lunii) ”si-ntocmai cum cu razele ei albe
luna…/mareste si mai tare taina noptii/asa imbogatesc si eu intunecata zare/cu largi fiori de sfant mister”.
Finalul poeziei constituie a treia secventa, cu rol concluziv, desi exprimata prin raport de cauzalitate
(căci). Cunoasterea poetica este un act de contemplatie (“se schimba…sub ochii mei”) si de iubire (“caci eu
iubesc”).
La nivel stilistic, limbajul poetic (avand un caracter alegoric 10 pronunţat) şi imaginile artistice sunt puse în
relaţie cu un plan filosofic secundar, intreaga poezie fiind construita pe baza unor metafore-simbol (,,corola de
minuni a lumii”, ,,vraja nepătrunsului ascuns”, ,,adâncimi de întuneric”, ,,taina nopţii”, ,,întunecata zare”, ,,largi
fiori de sfânt mister”, ,,ne-nţelesuri şi mai mari” etc.).
In ceea ce priveste particularităţile prozodice, forma modernă este o eliberare de rigorile 11 clasice, o cale
directă de transmitere a ideilor şi a sentimentelor eului liric, versuri libere, cu metrica variabilă redand fluxul
ideilor.
Lucian Blaga a valorificat concepte din propriul sistem filosofic, fundamentale pentru viziunea sa asupra
lumii, asupra poeziei şi asupra misiunii poetului: misterul si cunoaşterea (elemente de recurenta). Viziunea
poetului despre creatie include o percepere afectiva a lumii, conform careia nu poti scrie decât despre ceea ce
iubesti. Universul se înfăţişează sub forma unei cupole alcătuite din mistere, pe care el, poetul, are menirea de a le
proteja şi chiar adânci. “Eu ma bucur ca nu stiu si nu pot sa stiu ce sunt eu si lucrurile din jurul meu, caci numai
asa pot sa proiectez in misterul lumii un inteles, un rost si valori…” (L. Blaga)

Modernismul liricii blagiene este dat de: cultivarea versului liber, tehnica ingambamentului, metafora
revelatorie, folosirea unor concepte filosofice, viziunea inedita asupra lumii, ambiguitatea limbajului etc.

8
de tip rational, conoastere stiintifica
9
simbolica
10
exprima o idee abstracta prin mijloace concrete
11
rigurozitate, precizie, exactitate, strictete
3
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte.

4
 Tudor Arghezi - Testament

Testament de Tudor Arghezi face parte din seria artelor poetice moderne ale literaturii române din
perioada interbelică, alături de Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga şi Joc secund de Ion
Barbu. Poezia este aşezată în deschiderea primului volum (Cuvinte potrivite) şi are rol de manifest literar, deoarece
autorul îşi exprimă crezul artistic şi viziunea asupra lumii, evidentiind idei despre poezie (teme, modalităţi de
creaţie şi de expresie) şi despre rolul poetului.
Testament este o artă poetică modernă deoarece poetul devine, în concepţia lui Arghezi, un născocitor 12,
iar poezia presupune meşteşug13 si truda, fiind atât produsul inspiraţiei divine, cât şi al tehnicii poetice. Un alt
argument în favoarea modernităţii poeziei este faptul că Arghezi introduce în literatura română, prin această
creaţie literară, estetica urâtului, arta devenind un mijloc de reflectare a complexităţii existenţei. Poezia se
incadreaza in modernism si prin: imaginile artistice inedite, inovatia prozodica sau spargerea tiparelor sintactice si
topice.
Titlul poeziei are o dublă accepţie 14: una denotativă, desemnand un act juridic întocmit de o persoană prin
care aceasta îşi exprimă dorinţele ce urmează a-i fi îndeplinite după moarte şi alta conotativă, reprezentand
moştenirea spirituală lasată urmaşilor-cititori sau viitorilor poeti. Titlul este paradoxal15, deoarece exprima o
experienta finala, dar este plasat la inceputlul primului volum, sugerand faptul ca poezia are “forta inceputului si
intelepciunea sfarsitului” (Zoe Dumitrescu-Busulega). In acelasi timp, este sugestiv pentru ideea fundamentala a
poeziei, aceea a relatiei spirituale dintre generatii si a responsabilitatii urmasilor fata de strabuni.
Discursul liric este organizat sub forma unui monolog adresat de “tată” unui “fiu”, textul incadrandu-se in
lirismul de tip subiectiv.
Tema poeziei o reprezintă conditia creatiei si a creatorului, accentul cazand asupra rolului activ,
transformator al poetului în relaţia acestuia cu limbajul.
Metafora cartii ocupa un loc central în această artă poetică, fiind un element de recurenţă. Cartea
reprezinta esenta cunoasterii transmise de poet generatiilor viitoare si un argument al innobilarii celor care au fost
umiliţi de-a lungul veacurilor trecute.
Organizarea materialului poetic se realizează prin seria relaţiilor de opoziţie în care intră „cartea" sau
ipostazele sale: „Ca să schimbăm, acum, întâia oară,/Sapa-n condei şi brazda-n călimară" (instrumentele muncii
ţărăneşti şi ale muncii intelectuale);„Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite/Eu am ivit cuvinte potrivite", „Făcui
din zdrenţe muguri şi coroane", „Veninul strâns l-am preschimbat în miere", „Din bube, mucegaiuri şi noroi/Iscat-

12
care creeaza/plasmuieste/inventive, creator
13
talent
14
inteles, sens
15
contradictoriu, neobisnuit
5
am frumuseţi şi preţuri noi” (izvoarele creaţiei poetice şi poezia însăşi); „Slova 16 de foc şi slova
făurită/Împărecheate-n carte se mărită" (definiţie metaforică a poeziei, în egală măsură har 17 şi munca); „Robul a
scris-o, Domnul o citeşte" (relaţia autor-cititor).
Incipitul conţine ideea moştenirii spirituale („Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte,/Decat un nume
adunat pe-o carte"), formula de adresare, vocativul „fiule", desemnand un potenţial cititor, poetul identificându-se,
în mod simbolic, cu un tată, cu un mentor18 al generaţiilor viitoare.
Cartea este un simbol al initierii, un element de legatura intre generatii: „Cartea mea-i, fiule, o treapta”.
Metafora trecutului, “seara razvratita”, enumeratia ”rapi si gropi” si locutiunea adverbiala “pe branci” subliniaza
ideea trudei inaintasilor.
In a doua secventa lirica a poeziei, creatia este inteleasa ca un document fundamental (hrisov), asemeni
Bibliei, un document al existenţei şi al suferinţei strămoşilor. Ca reprezentant al inaintasilor (“robilor cu
saricile19”), poetului ii revine sarcina de a pastra viu zbuciumul celor de care se simte organic legat prin
“osemintele varsate-n mine”.
A treia secventa evidentiaza rolul creatiei care transfigureaza 20 realitatea, chiar si pe cea mai urata
(sudoarea muncii, zdrente, veninul strans, ocara). Cultul stramosilor devine o noua religie, prin intermediul poe-
ziei trecutul sacralizandu-se: “Am luat cenusa mortilor din vatra/Si am facut-o Dumnezeu de piatra”. Poetul poate
face ca versurile lui să exprime imagini sensibile (sa imbie), dar şi să stigmatizeze21 răul din jur (să înjure), arta
având funcţie cathartică22 şi, în acelaşi timp, moralizatoare.
A patra secventa lirica accentueaza mesajul social, Arghezi evidentiind suferinta stramosilor (durerea
surda si amara, biciul rabdat, rodul durerii de vecii intregi). Poetul inaugurează la noi estetica urâtului
(transfigurarea urâtului în artă, prin eliminarea prejudecatii 23 conform careia ar exista un lexic poetic si unul
nepoetic), avându-l ca model pe Charles Baudelaire (Florile răului): „bube, mucegaiuri si noroi”.
Secventa finala se axeaza pe raportul dintre inspiratie si creatie (“slova de foc si slova faurita”) precum si
pe conditia artistului in societate, rob in serviciul cititorului, chiar si atunci cand acestuia ii pot scapa unele sensuri
ale creatiei (“Robul a scris-o, Domnul o citeste,/Far-a cunoaste ca-n adancul ei/Zace mania bunilor mei”).
La nivel stilistic se evidentiaza cu adevarat noutatea limbajului poetic arghezian caracterizat printr-o
bogata fantezie metaforica (cuvinte potrivite, versuri şi icoane, muguri şi coroane, miere, cenuşa morţilor din
vatră, biciul răbdat, ciorchin de negi, slova de foc, slova făurită), prin personificari si comparatii inedite („… se

16
litera, scriere
17
talent
18
indrumator
19
manta/haina taraneasca
20
transforma
21
sa condamne
22
purificatoare
23
idée preconceputa
6
mărită/Ca fierul cald îmbrăţişat în cleşte"), oximoron (venin - miere), enumeratii („bube, mucegaiuri şi noroi”) sau
prin epitete („dulcea lui putere", „durerea... surdă şi amară").
Din punct de vedere al prozodiei, textul este structurat in strofe inegale ca dimensiune, avand masura
variabila si rima imperecheata, demonstrând tendinţa poeziei moderne spre libertatea de expresie.
Tudor Arghezi realizează cea mai adăncă reformă a limbajului poetic, selectand alte sectoare ale lexicului,
cuvinte drastice24, dure, pe care nimeni nu le mai introdusese în poezie: „Am căutat cuvinte virginale, cuvinte
puturoase, cuvinte cu râie...”. De asemenea, se remarca folosirea unui limbaj pamfletar 25, violent ("să-njure") ce
demonstreaza afilierea poetului la estetica uratului.
Viziunea despre lume evidenţiază conştiinţa frământată a unui spirit legat sufleteşte de generaţiile
precedente, a căror suferinţă o sublimează 26 în artă. Totodată, versurile evidentiaza constantul efort creator al
poetului de a ilustra faptul că urâtul poate trezi emoţii artistice. Arghezi se apropie de convingerea critica a lui G.
Calinescu, sustinand ca nu exista experienta umana care sa nu poata fi transformata in arta: ,,Munca poetului este
dumnezeiasca. El trebuie sa scoata poezie de acolo de unde vulgul27 nu vede decat muscarie”.

Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte,
Decât un nume adunat pe o carte.
În seara răzvrătită care vine
De la străbunii mei până la tine,
Prin râpi şi gropi adânci,
Suite de bătrânii mei pe brânci,
Şi care, tânăr, să le urci te-aşteaptă,
Cartea mea-i, fiule, o treaptă.
Aşeaz-o cu credinţă căpătâi.
Ea e hrisovul vostru cel dintâi,
Al robilor cu saricile, pline
De osemintele vărsate-n mine.
Durerea noastră surdă şi amară
O grămădii pe-o singură vioară,
Pe care ascultând-o a jucat
Stăpânul, ca un ţap înjunghiat.
Din bube, mucegaiuri şi noroi
Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi.
Biciul răbdat se-ntoarce în cuvinte
Si izbăveşte-ncet pedepsitor
Odrasla vie-a crimei tuturor.
E-ndreptăţirea ramurei obscure
Ieşită la lumină din padure
Şi dând în vârf, ca un ciorchin de negi,
Rodul durerii de vecii întregi.

Ca să schimbăm, acum, întâia oară, Întinsă leneşă pe canapea,

Sapa-n condei şi brazda-n călimară, Domniţa suferă în cartea mea.
Bătrânii au adunat, printre plăvani, Slova de foc şi slova faurită
Sudoarea muncii sutelor de ani. Împărechiate-n carte se mărită,
Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite Ca fierul cald îmbrăţişat în cleşte.
Eu am ivit cuvinte potrivite Robul a scris-o, Domnul o citeşte,
Şi leagăne urmaşilor stăpâni. Făr-a cunoaşte că-n adâncul ei
Şi, frământate mii de săptămâni, Zace mânia bunilor mei.
Le-am prefăcut în versuri şi-n icoane.
Făcui din zdrenţe muguri şi coroane.
Veninul strâns l-am preschimbat în miere,
Lăsând întreaga dulcea lui putere.
24
aspre
25
satiric, sarcastic, incisive, ironic
26
o transpune in plan superior
27
omul obisnuit
7
 Am luat ocara, şi torcând uşure
Am pus-o când să-mbie, când să-njure.
Am luat cenuşa morţilor din vatră
Şi am făcut-o Dumnezeu de piatră,
Hotar înalt, cu două lumi pe poale,
Păzind în piscul datoriei tale.

8
 Ion Barbu - Joc secund
Poezia “Joc secund” exprima crezul artistic al poetului, fiind influentat de conceptia platoniciana ( mimesis)
potrivit careia realitatea este o copie a ideilor divine, iar arta este o copie a realitatii. Arta este un joc secund, care
porneste din viata, dar nu se confunda cu ea, fiind un univers posibil. Pentru Ion Barbu poezia este ”lumea
purificata pana a nu mai oglindi decat figura spiritului nostru…un semn al mintii” (act intelectual, nu afectivitate).
Tema poeziei este creatia artistica, in prima strofa accentul cazand asupra operei, iar strofa a doua axandu-
si interesul asupra poetului.
Titlul metafora „Joc secund” este o definitie pentru creatie, pentru opera literara pusa sub semnul
ludicului28. Creatia (”adancul acestei calme creste”) se naste din atemporalitate (”din ceas”), pentru a se stabili intr-
un univers propriu, al liricii eterne („mantuit azur”) pe care il atinge prin reflectare in oglinda ("intrata prin
oglinda"), traverseaza sursa rulala de inspiratie ("taind pe inecarea cirezilor agreste 29") si se naste in ape ("in
grupurile apei"), mai pura, mai lipsita de orice element al contingentului30 ("un joc secund, mai pur").
Secventa initiala are caracter descriptiv, marcat de faptul ca in aceasta strofa nu exista predicat, incipitul
evidentiind ideea ca poezia si arta, in general, sunt atemporale, eterne.
Constanta sa poetica este exploatarea universului uman, directionata pe axa: zenit 31 (geniu) - nadir32
(subconstient). Nadirul este latent33, deoarece poate oricand sa devina zenit, subconstientul putand sa produca
valori, in oricare dintre noi zacand ”un Mozart asasinat” (A.de S. Exupery). Daca în spatiul real elementele sunt
dispersate34 („harfele rasfirate”), calitatea artistului este aceea de a „însuma” si de a ordona coerenta lor interioara.
Efortul creator al poetului este comparat cu zbuciumul marii, care îsi plimba meduzele „sub clopotele
verzi”. Transparenta aparenta a meduzelor pastreaza si modifica, în acelasi timp, limpezimea marii, asa cum orice
creatie contine ceva din realitatea din care a fost inspirata, dar pe care o metamorfozeaza.
Finalul îl aduce pe poet din ipostaza intelectuală a lui Hermes, în aceea lirică a lui Orfeu 35 („căntec
istoveste”). Intelesurile creatiei se pot pierde uneori, ele neputand ajunge in mod desavarsit 36 la cititor, idee
subliniata de verbul la prezentul etern "le pierzi" si participiul "ascuns", sugestive pentru sensurile ermetice ale
poeziei.
Nivelul stilistic se caracterizeaza prin abundenţa metaforelor, ce contribuie la încifrarea textului: „calmă
creastă", „măntuit azur", „nadir latent”, „harfe resfirate" şi a epitetelor: „cântec ascuns", „nadir latent”, „harfe

28
al jocului
29
rustice, campenesti
30
accidental, intamplator, incidental
31
punct de pe bolta cereasca, situat deasupra capului observatorului
32
punct de pe bolta cereasca, opus zenitului
33
care exista, dar nu se manifesta in exterior, putand izbucni oricand
34
imprastiate
35
Orfeu - poet si muzician, fiul muzei Caliope, caruia Apolo ii daruieste lira sa, cu al carui cantec reusea sa imblanzeasca fiarele sau sa
miste lucrurile.
36
deplin, complet, absolut
9
resfirate", „clopotele verzi”. Este de remarcat faptul că aceleaşi sintagme constituie simultan figuri de stil diferite,
ceea ce sustine ambiguitatea limbajului poetic.
Din punct de vedere al prozodiei, textul este structurat in doua catrene, avand rima incrucisata, ritmul
iambic si masura de 13-14 silabe.
Joc secund exprimă viziunea lui Ion Barbu despre lume şi viaţă, asemănătoare cu aceea a lui Platon:
poezia este o copie a realitatii. Astfel, daca realitatea este o copie de gradul intai a lumii ideilor, un joc
prim, poezia este o copie de gradul al doilea, un joc secund.
Ermetismul, termen derivat de la numele zeului grec Hermes, considerat patron al stiintelor oculte 37, se
constituie intr-o expresie a unor tendinte de ascundere, de incifrare 38 a sensului poeziei. În această etapă de creaţie
se înscrie poezia "Din ceas, dedus...", numita de unii critici literari si "Joc secund", dupa numele volumului in
deschiderea caruia se afla, deoarece poetul nu i-a pus un titlu, intentia lui fiind ca acest text sa initieze cititorul
intr-un univers unic, inconfundabil. Poezia este, asadar, o arta poetica, in sensul unei conceptii exprimate printr-
un limbaj si printr-o viziune aparte, specifice poetului-matematician: discontinuitatea imaginilor, optiunea pentru
cuvantul rar sau de specialitate matematica, tendinta de a da cuvintelor in context un alt sens.
“Exista undeva, in domeniul inalt al geometriei, un loc luminos unde se intalneste cu poezia... Pentru
mine, poezia este o prelungire a geometriei.” (I. Barbu)

Din ceas, dedus adâncul acestei calme creste, Nadir latent! Poetul ridică însumarea
Intrată prin oglindă în mântuit azur, De harfe resfirate ce-n zbor invers le pierzi
Tăind pe înecarea cirezilor agreste, Şi cântec istoveşte: ascuns, cum numai marea
În grupurile apei, un joc secund, mai pur. Meduzele când plimbă sub clopotele verzi.

37
Doctrine si practici prezentand un caracter ezoteric/misterios/secret, avand ca obiect fenomene tainice, supranaturale, inaccesibile
cunoasterii obisnuite
38
de redare a unei idei in mod indirect, simbolic, metaforic
10