Nichita Stanescu - NEOMODERNISM

Leoaica tanara, iubirea

Poetii neomodernisti refac legaturile cu lirica moderna interbelica, cu lirismul pur, redescopera puterea
metaforei, profunzimile fiintei si marile intrebari ale acesteia. Se cultiva: ironia si autoironia, spiritul ludic,
reprezentarea conceptelor abstracte in forma concreta. La nivelul limbajului, poezia cauta noutatea expresiei,
incercand sa se redefineasca. Rezultatul este ambiguizarea limbajului, aparenta de nonsens si de absurd, ceea ce
va pune cititorul in ipostaza unui cautator de sensuri ascunse.

Poezia „Leoaica tanara, iubirea” este inclusa in volumul „O viziune a sentimentelor” si cumuleaza o serie
de trasaturi ale neomodernismului: cultivarea lirismul pur (confesiune lirica), metafora este principalul
instrument de configurare1 a viziunii subiective asupra trairii interioare, evolutia sentimentului este redata ludic,
printr-un joc al concretizarii2 dimensiunii abstracte, expresia poetica este noua si surprinzatoare, contribuind la
ambiguizarea sensurilor.

Tema poeziei este iubirea, văzută ca un sentiment care poate defini existenţa, poetul dezvoltand ideea ca
iubirea este o forta demiurgica3, creatoare, care reordoneaza universul, tinzand spre perfectiune si care schimba
raportul eului poetic cu lumea si cu sine.

Titlul este o comparație eliptică4 și inversată, dar are si valențe metaforice, iubirea fiind o "leoaică",
simbolizand sălbăticie, instinctualitate, libertate, frumusete, trăsături care își sporesc intensitatea prin adjectivul
"tânără" care sugerează agilitate5, vitalitate6. Metafora este reluata in final, iubirea, scaldata in lumina, vicleana si
calda se prelinge din prezent in viitor si din viitor in eternitate: „o leoaica aramie/cu miscarile viclene” (relatie de
simetrie).

Poezia este structurata in trei secvente lirice, corespunzatoare celor trei strofe, care evidentiaza traseul
iubirii ca experiență unică, răvășitoare7.

Începutul primei strofe este reprezentat chiar de titlul poeziei, ideea centrală fiind aceea a unei iubiri
inevitabile, primejdioase, neașteptate: “Leoaica tânără, iubirea/mi-ai sărit în faţă./Mă pândise-n încordare/mai

1
conturare, profilare
2
materializarii
3
divina
4
care contine o elipsa, care omite anumite elemente care se subinteleg
5
suplete, vioiciune
6
energie, forta, dinamism
7
rascolitoare, tulburatoare, miscatoare
1
demult”. Iubirea este traita atat de intens, incat este insotita de senzatia de durere: „Coltii albi mi i-a infipt in
fata,/m-a muscat leoaica, azi, de fata”.
Secventa urmatoare este centrată pe relația eului liric (in ipostaza îndrăgostitului) cu lumea. Iubirea are
efecte devoratoare8 asupra sinelui, dar si asupra universului pe care in reordoneaza dupa propriile legi: „Si
deodata-n jurul meu, natura/se facu un cerc, de-a-dura,/cand mai larg, cand mai aproape,/ca o strangere de ape”.
Cercul, imagine simbolica a perfectiunii, dar si a eternei reversibilitati 9, anticipeaza imaginea finala a unei
recuperari neintrerupte a sentimentului. Caracteristica indragostitilor este starea de plutire, de inaltare. Oglindind
momentul infiriparii10 sentimentului, poetul fixeaza si „tasnirea” spre cer: privirea se descompune in doua jumatati
de curcubeu, iar auzul percepe11 doar armoniile12 celeste13: „Şi privirea-n sus ţaşni,/curcubeu tăiat în două,\şi auzul
o-ntâlni/tocmai lângă ciocârlii”.
Ultimele versuri surprind raportul eului liric îndrăgostit cu sine, mână îndreptată spre sprânceană, spre
tâmplă sau spre bărbie nemaiavand percepția 14 clară a propriei ființe (ochiul este simbolul cunoasterii, tampla
sugereaza gandirea, iar barba este simbolul senzualitatii si al comunicarii): „Mi-am dus mana la spranceana,/la
tampla si la barbie,/dar mana nu le mai stie”. Impresia de permanenta a iubirii este subliniata prin verbele la
prezent (aluneca, trece), prin repetita din final, precum si prin punctele de suspensie:„inc-o vreme,/si-nca-o
vreme…”.

La nivel stilistic predomina metaforele care sunt si principala sursa a ambiguitatii textului (curcubeu taiat
in doua, desert in stralucire). Pe lângă metafora centrală (iubirea-leoaică), se evidentiaza: comparaţii (,,natura...ca
o strângere de ape”), epitete („miscari viclene”, ,,colţii albi”, ,,leoaică arămie”) sau repetiţii („înc-o vreme”).

Modernitatea poeziei este susţinută si de elementele de prozodie: strofe inegale (sextină, octet, decimă),
măsură inegală a versurilor (4-10 silabe), ritm combinat (dactil, peon, amfibrah), rima aleatorie (împerecheată sau
încrucişată) sau tehnica ingambamentului.

In viziunea poetului, iubirea este o permanenta “intamplare a fiintei”, capabila sa schimbe radical
alcatuirea interioara si careia i se atribuie puterea integratoare in armonía universului.

8
mistuitoare
9
care se intoarce/revine
10
aparitiei
11
sesizeaza
12
potrivire desăvârșită a elementelor unui întreg
13
ceresc, divin, dumnezeiesc, minunat, sfânt, splendid, superb
14
intelegerea, cunoasterea
2
 Leoaica tânără, iubirea
mi-ai sărit în faţă.
Mă pândise-n încordare
mai demult.
Colţii albi mi i-a înfipt în faţă,
m-a muşcat leoaica, azi, de faţă.

Şi deodata-n jurul meu, natura

se făcu un cerc, de-a-dura,
când mai larg, când mai aproape,
ca o strângere de ape.
Şi privirea-n sus țâşni,
curcubeu tăiat în două,
şi auzul o-ntâlni
tocmai lângă ciocârlii.

Mi-am dus mâna la sprânceană,

la tâmplă şi la bărbie,
dar mâna nu le mai ştie.
Şi alunecă-n neştire
pe-un deşert în strălucire,
peste care trece-alene
o leoaică arămie
cu mişcările viclene,
încă-o vreme,
şi-ncă-o vreme...

3
 Vasile Voiculescu - TRADITIONALISM

In Gradina Ghetsimani

Traditionalismul este o miscare literara manifestata in perioada interbelica, a carei ideologie se cristalizeaza 15 in
jurul revistei „Gandirea”, principalele trasaturi fiind: valorificarea specificului national (istoria si folclorul) si a
componentei spirituale: constiinta religioasa ortodoxa. „Din toate lecturile, cea care m-a impresionat mai mult a
fost Biblia, cu aspra ei grandoare16, de drama jumatate pamanteana, jumatate divina” (Vasile Voiculescu).

Una dintre temele majore ale liricii de inspiratie religioasa este suferinta si moartea lui Isus, acesta fiind si
nucleul poeziei „In Gradina Ghetsemani”, poem care face parte din volumul „Parga”. Sursa de inspiratie o
constituie motivul biblic al rugaciunii lui Isus pe Muntele Maslinilor (dupa Cina cea de taina si inaintea arestarii de
catre escorta inarmata condusa de Iuda), in care se adreseaza lui Dumnezeu, implorandu-L sa-i dea taria morala
„de a bea paharul” amaraciunii si al suferintei. Prin jertfa si patima Sa pe cruce, Isus preia pacatele omenirii,
oferindu-i astfel mantuirea.

Poezia apartine tradiţionalismului, la nivelul conţinutului, prin tema abordată, prin motivele care o susţin
(jertfa, condiţia omului, relaţia uman – divin) si prin pastrarea prozodiei clasice.

Punctul de plecare il constituie evangheliile lui Matei (zbaterea launtrica 17) si Luca (suferinta): „ingenunchind Se
ruga, zicand: <<Parinte, de voiesti treaca de la Mine acest pahar>>… Si sudoarea Lui s-a facut ca picaturi de
sange care picurau pe pamant…”. Alegand acest episod biblic, poetul se arata preocupat de drama omeneasca a
indoielii si a rezistentei in fata sacrificului. Intraga poezie se organizeaza astfel in jurul elementelor ce tin de natura
duala a lui Isus: indoielile, nelinistea, teama de moarte sunt ale omului, depasirea momentelor de zbucium si frica
tin de natura sa divina.

Titlul nu fixează doar cadrul fizic al rugăciunii (Ghetsemani provine din ebraicul Gat Shemen: grădina unde se
presau măslinele), ci denumeşte spaţiul sacru cu semnificaţie în plan spiritual, amintindu-ne ca in gradina
Ghetsemani s-a consumat drama lui Iisus, ca atunci Fiul a pornit spre moarte (scena prezentă în picturile lui El
Greco, Durer sau Giovani Bellini).

Fiind o poezie de inspiratie religioasa, apartine lirismului obiectiv, prin absenta marcilor eului liric, lirismul
textului fiind pus in evidenta de gradarea intensitatii suferintei lui Isus si de valoarea expresiva a semnelor de
punctuatie (“…” , “! “).

15
ia o formă precisă, potrivită
16
maretie
17
interioara
4
 Prima secventa lirica este o preluare ad litteram 18 din versetele biblice („Evanghelia dupa Luca”), accentuandu-
se zbuciumul omenesc, intensitatea durerii capatand proportii cosmice: „Isus lupta cu soarta si nu primea
paharul…/Cazut pe branci in iarba se-mpotrivea intr-una./Curgeau sudori de sange pe chipu-i alb ca varul/Si-
amarnica strigare starnea in slavi furtuna”.

Cele doua strofe care urmeaza dezvolta tragedia omului inspaimantat de patimile crucificarii, dar si depasirea
acestui moment prin intelegerea sensului misiunii divine. „Infama 19 bautura”, simbol al pacatelor omenirii ce
trebuie rascumparate prin jertfa, se ascunde sub aparenta amagitoare a mierii: „O mana ne-ndurata, tinand grozava
cupa,/Se cobora-mbiindu-l si i-o ducea la gura…/Si-o sete uriasa sta sufletul sa-i rupa…/Dar nu voia s-atinga
infama bautura”.

Refuzul mortii (al vointei divine) reprezinta, defapt, refuzul vietii adevarate, vesnice, datorita deficultatii omului
de a se desparti de viata pamanteasca: „In apa ei verzuie jucau sterlici 20 de miere/Si sub veninul groaznic simtea ca
e dulceata…/Dar falcile-nclestandu-si cu ultima putere/Batandu-se cu moartea, uitase de viata!”.

Ultima strofa evoca un peisaj tragic, reprezentand proiectia exterioara a dramei interioare: „Deasupra fara tihna
se framantau maslinii,/Pareau ca vor sa fuga din loc sa nu-l mai vada…/Treceau batai de aripi prin vraistea
gradinii/Si uliii de seara dau roate dupa prada”.

La nivel stilistic remarcam cultivarea epitetului, deseori antepus (amarnica strigare, grozava cupa), a metaforei-
simbol (infama bautura), a oximoronului (venin - dulceata), dar si ampla alegorie pe tema eternului conflict dintre
sacru si profan.

Din punct de vedere al prozodiei, textul este structurat in patru catrene, avand rima incrucisata, ritmul iambic si
masura de 14 silabe.

Desi tema este una religioasa, semnificatiile textului pot fi cautate si dincolo de aceasta. Lupta lui lisus cu
moartea reprezinta alegoric eternul conflict dintre trup si suflet, este drama omului ce nu poate schimba un destin
ce i-a fost scris, a unui suflet in cautarea propriei identitati.

Ruga lui Isus are doua semnificatii: in sens crestin, dezvaluie lupta cu ispitele Diavolului si victoria asupra
indoielii de sine; in sens etic 21, denota22 faptul ca spiritul uman trebuie sa ramana neadormit si se cuvine sa
vegheze asupra propriilor patimi („Somnul ratiunii naste monstrii”, F. Goya).

18
fara nicio schimbare, intocmai
19
oribila, groaznica
20
sclipiri
21
moral
22
arata, indica
5
 Isus lupta cu soarta si nu primea paharul ... In apa ei verzuie jucau sterlici de miere
Cazut pe branci in iarba, se-mpotrivea intr-una. Si sub veninul groaznic simtea ca e dulceata ...
Curgeau sudori de sange pe chipu-i alb ca varul Dar falcile-nclestandu-si, cu ultima putere
Si-amarnica-i strigare starnea in slavi furtuna. Batandu-se cu moartea, uitase de viata!

O mana nendurata, tinand grozava cupa, Deasupra, fara tihna, se framantau maslinii,
Se cobora-mbiindu-l si i-o ducea la gura ... Pareau ca vor sa fuga din loc, sa-l mai vada ...
Si-o sete uriasa sta sufletul sa-i rupa ... Treceau batai de aripi prin vraistea gradinii
Dar nu voia s-atinga infama bautura. Si uliii de seara dau roate dupa prada.