Leoaică tânără, iubirea...

de Nichita Stănescu
(tema şi viziunea despre lume / elemente de compoziţie şi limbaj /
artă poetică neomodernistă)

Leoaică tânără, iubirea

mi-ai sărit în faţă.
Mă pândise-n încordare
mai demult.
Colţii albi mi i-a înfipt în faţă,
m-a muşcat leoaica, azi, de faţă.

Şi deodată-n jurul meu, natura

se făcu un cerc, de-a-dura,
când mai larg, când mai aproape,
ca o strângere de ape.
Şi privirea-n sus ţâşni,
curcubeu tăiat în două,
şi auzul o-ntâlni
tocmai lângă ciocârlii.

Mi-am dus mâna la sprânceană,

la tâmplă şi la bărbie,
dar mâna nu le mai ştie.
Şi alunecă-n neştire
pe-un deşert în strălucire,
peste care trece-alene
o leoaică arămie
cu mişcările viclene,
încă-o vreme,
şi-ncă-o vreme…

Neomodernismul reprezintă o direcţie artistică conturată în anul 1960,

odată cu apariţia unei generaţii de poeţi ca Nichita Stănescu, Marin Sorescu,
Cezar Baltag, Ioan Alexandru sau Ana Blandiana, care au în comun, în afara

1
debutului din acelaşi an, şi dorinţa de a reface legăturile cu modernismul
interbelic. Creaţiile acestor scriitori redescoperă sensibilitatea şi emoţia, dar
şi înnoirea limbajului poetic după un deceniu în care literatura fusese
îndoctrinată politic de regimul comunist. Liderul acestei generaţii şaizeciste
a fost considerat Nichita Stănescu, deoarece după Eminescu şi Arghezi se
anunţa al treilea poet care aduce o înnoire totală a expresiei artistice.
O creaţie reprezentativă prin temă, viziune, dar şi modalităţile de
expresie pentru neomodernismul stănescian este poezie Leoaică tânără,
iubirea..., ce se încadrează în etapa de început a liricii acestuia, mai exact, în
volumul O viziune a sentimentelor (1961) ce are ca temă fundamentală
iubirea. Aşadar, şi tema acestei poezii este iubirea, care năvăleşte brusc şi
aproape violent fiinţa eului liric, modificându-i sensibilitatea, dar şi spiritul,
momentul apariției îndrăgostitului suprapunându-se peste cel al nașterii
poetului. Discursul liriic se structurează sub forma unei confesiuni, eul
poetic mărturisind propria aventură a descoperirii sentimentelor, dar și a
priceperii de a crea.
Motivul central al textului, care prin repetare devine laitmotiv, este cel
al leoaicei ce simbolizează iubirea sau poezia, deoarece starea de graţie pe
care i-o dă apariţia sentimentului erotic aduce schimbări şi în planul
sensibilităţii artistice.
Titlul poeziei reprezintă un element de paratext care instituie un
orizont de aşteptare asupra cititorului, definind metaforic iubirea sau creaţia
poetică, asociată frumuseţii şi forţei unei tinere leoaice.
Structura textului este alcătuită din trei strofe care corespund tot atâtor
secvenţe poetice care conturează: întâlnirea cu iubirea/creația poetică,
metamorfoza universului, constatarea metamorfozei ireversibile.

2
 Prima secvenţă ilustrează momentul întălnirii spontane şi dureroase a
fiinţei cu iubirea/inspiraţia poetică. Raporturile dintre vânător -,,leoaică” şi
pradă – eul liric sunt multiple: atacul survine unei aşteptări camuflate “mai
demult” şi este urmat de seducţie ,,azi”. Repetarea obsesivă a cuvântului
“faţă” intensifică imaginea unei ciocniri violente între inocenţa din trecut şi
revelaţia prezentă a naşterii poetului/îndrăgostitului.
A doua secvenţă poetică constituie o descriere cosmogonică în care
este prezentă recrearea universului sub influenţa transfiguratoare a
iubirii/poeziei. Cercul devine simbol al perfecţiunii şi îl are în centru pe eul
liric îndrăgostit care devine la rândul său un univers pulsatoriu aflat într-o
stare extatică, sugerată de metafore neobişnuite precum:,,privirea...curcubeu
tăiat în două”, ,,auzul o-ntâlni tocmai lângă ciocârlii” .
A treia secvenţă poetică concretizează efectele întâlnirii cu
iubirea/inspiraţia: metamorfoza eului liric îndrăgostit este totală, fiinţa
umană este scoasă de sub legile lumii fizice şi este proiectată în eternitate.
Precizia temporală de la începutul poeziei ,,azi” este înlocuită de abolirea
timpului ,,încă-o vreme şi-ncă-o vreme...”.
Neomodernismul caracterizează şi din punct de vedere al limbajului
poetic textul dat. Astfel, la nivel morfosintactic, mărcile lirismului subiectiv
concretizate în forme de pronume personal de persoana I singular ,,mi”,
,,mă”, ,,m-”, au un dublu efect, susţinând caracterul confesiv şi punctând
sentimentul de uimire al eului liric îndrăgostit în faţa întâlnirii neaşteptate.
La nivel lexical, se observă prezenţa unor termeni din câmpul semantic al
fiinţei şi al timpului: ,,faţă”, ,,privirea”, ,,auzul”, ,,mână”, ,,sprănceană”,
„tâmpla”, „bărbia”, „azi”, „deodată”, „vreme”, care sugerează existenţa unei
cunoaşteri concrete.

3
 La nivel stilistic, se observă prezenţa unor epitete şi metafore insolite:
„leoaică tânără, iubirea”, „leoaică arămie”, „natura se făcu un cerc de-a-
dura”, „privirea...curcubeu tăiat în două”.
La nivel prozodic, se observă prezenţa a trei strofe inegale ca număr
de versuri, cu măsură variată şi ritm combinat, în care spontaneitatea şi
muzicalitatea amplifică starea de mirare urmată de starea de graţie.
Toate acestea dau creaţiei Leoaică tânără, iubirea... de Nichita
Stănescu valoarea unei arte poetice neomoderniste, deoarece într-un limbaj
original, autorul consideră că iubirea/poezia reprezintă legătura dintre poet şi
lume. Suprapunerea poeziei cu iubirea dă acestui text originalitae şi
dovedeşte faptul că artistul este în măsură să redescopere realitatea și să se
armonizeze cu ea prin intermediul creaţiei sale., ceea ce este o consecință a
stării de grație pe care o aduce iubirea.