Neomodernismul sau generaţia anilor 60

Leoaică tânără, iubirea

Nichita Stănescu

Neomodernismul este o orientare din anii 60-70, caracterizată prin redescoperirea sensibilității creatoare, a emoției
estetice, metaforism și înnoirea limbajului poetic. Din “generaţia saizeci” au răsărit poeţi remarcabili ca Marin
Sorescu, Ana Blandiana, Ion Alexandru, dar expresia cea mai profundă şi inovatoare a neomodernismului o dă
Nichita Stănescu.

Leoaică tânără, iubirea

Nichita Stănescu
1. 2. 3.
Leoiacă tânără, iubirea Şi deodată-n jurul meu, natura Mi-am dus mâna la sprânceană,
mi-a sărit în faţă. se făcu un cerc, de-a dura, la tâmplă şi la bărbie,
Mă pândise-n încordare când mai larg, când mai aproape, dar mâna nu le mai ştie.
mai demult. ca o strângere de ape. Şi alunecă-n neştire
Colţii albi mi i-a înfipt în faţă, Şi privirea-n sus ţâşni, pe-un deşert în strălucire
m-a muşcat, leoaica, azi de faţă. Curcubeu tăiat în două, peste care trece-alene
şi auzul o-ntâlni o leoaică arămie
tocmai lângă ciocârlii. cu mişcările viclene,
Încă-o vreme, şi-ncă-o vreme…
Poezia face parte din volumul “ O viziune a sentimentelor”.
Poezie neomodernistă
Poezia Leoaică tânără, iubirea neomodernistă prin:
 noutatea viziunii poetice;
 metaforismul;
 spiritul ludic (evoluţia sentimentului este redată ludic);
 concretizarea abstracţiunilor;

 asocierile neaşteptate;
 ambiguitatea sensurilor.
Lirismul subiectiv
Poezia aparține lirismului subiectiv. Ipostazele eului liric sunt dublate : îndrăgostitul și poetul creator. Astfel, poezia
poate fi receptată ca aparținând liricii erotice și ca fiind o artă poetică.

Viziunea despre lume

Poezia face parte din volumul “ O viziune a sentimentelor”, viziunea despre lume este o viziune a sentimentelor.
Tema o constituie atitudinea ființei care întâlnește iubirea/ inspirația poetică.

Motiv poetic- motivul central al poeziei, care prin repetare devine laitmotiv, este acela al leoaicei, care
simbolizează iubirea/ poezia.
Titlul definește metaforic iubirea/poezia. Atitudinea poetului față de iubire/poezie este explicată de autor pentru
care sentimentul aduce o reconstrucție al cărei rezultat este modificarea percepției realului.

Structură
Compozițional, poezia este alcătuită din trei secvenţe lirice, corespunzătoare celor trei strofe: întâlnirea cu iubirea/
creația, metamorfoza universului, constatarea metamorfozei ireversibile a ființei.

Limbaj și expresivitate în textul poetic

Secvenţa I surprinde momentul întâlnirii bruște și dureroase a ființei cu iubirea/poezia sub forma unui un
scenariu epic/ un ritual cinegetic.Sentimentul de iubire este vizualizat, corporalizat care apare sub forma unei
leoaice agresive, având efecte devoratoare asupra identităţii sinelui,înfingându-şi “colţii albi” şi “muşcându-l de
faţă”.Secvenţa iniţială este creată prin imagini şocante. Iubirea ca abstracţiune, este concretizată în imaginea
metaforică a felinei.Iubirea aşteaptă parcă din atemporalitate împlinirea comuniunii cu fiinţa.
 Secvenţa a II-a : prezintă raportul eului îndrăgostit cu lumea
Această secvenţă surprinde o dublă transfigurare, a fiinţei invadate de sentiment şi a lumii, receptată prin prisma
noii identităţi a fiinţei. Forţa agresivă a iubirii reordonează lumea după legile ei, într-un joc al cercurilor
concentrice, ca simbol al perfecţiunii” se făcu un cerc de-a dura,/ când mai larg când mai aproape, ca o strângere
de ape”
Privirea, ca simbol al perspectivei sinelui, se înalţă “ tocmai lângă ciocârlii”, sugerând faptul că apariţia
iubirii este o manifestare a bucuriei, a fericirii. Poetul este extaziat de noul sentiment neaşteptat “ Şi privirea-n
sus ţâşni/ curcubeu tăiat în două” . Metafora curcubeului tăiat în două ambiguizează sensurile, prin pluralitatea
deschiderii sale: simbol biblic al armoniei şi al împăcării, curcubeul tăiat este şi o imagine a unităţii în
multiplicitate.

Secvenţa a III-a concretizează efectele întâlnirii cu iubirea/ inspirația. Eul poetic încearcă să se
regăsească ,sinele poetic îşi pierde concreteţea, simţurile se estompeazmă „Mi-am dus mâna la sprânceană / la
tâmplă şi la bărbie,/ dar mâna nu le mai ştie.”Poetul nu se mai recunoaşte, simţindu-se confuz şi bulversat de
„atacul”surprinzător al unui sentiment extrem de puternic.
Finalul poeziei ilustrează faptul că întâlnirea cu iubirea/ poezia scoate ființa umană de sub legile lumii fizice și o
proiectează în eternitate. ”Şi alunecă-n neştire/pe-un deşert în strălucire /peste care trece-alene/o leoaică arămie
cu mişcările viclene,/ Încă-o vreme, şi-ncă-o vreme…”

Caracteristici ale limbajului poetic

Sursele expresivității se regăsesc la fiecare nivel al limbajului poetic.

La nivel morfosintactic apar mărcile lirismului subiectiv: formele pronumelui personal la pers.I sg ( mi, mă).
La nivel lexico-semantic se observă prezența terminologiei concrete. Câmpul semantic al ființei cuprinde termeni cu
valoare de simbol: privirea, auzul, mână, sprânceană, tâmplă, bărbie. Câmpul semantic al timpului:azi, deodată,
încă o vreme.

Particularități prozodice
Poezia este alcătuită din trei strofe și 24 de versuri libere, inegale.

Artă poetică neomodernistă

Poezia este o artă poetică neomodernistă pentru că interesul autorului vizează relația poet-lume/ poet-creație și
identifică poezia cu iubirea.

Exprimarea unei opinii argumentate despre temă și viziune

Tema poeziei o constituie atitudinea ființei care întâlnește iubirea/ inspirația poetică. În opinia mea, viziunea despre
lume în acest text poetic este o viziune a sentimentelor.