NICHITA STĂNESCU
Leoaica tânără, iubirea (vol. O viziune a sentimentelor -1964)
Leoaica tânără, iubirea
mi-ai sărit în faţă.
Mă pândise-n încordare
mai demult.
Colţii albi mi i-a înfipt în faţă,
m-a muşcat leoaica, azi, de faţă.
Şi deodata-n jurul meu, natura
se făcu un cerc, de-a-dura,
când mai larg, când mai aproape,
ca o strângere de ape.
Şi privirea-n sus ţişni,
curcubeu tăiat în două,
şi auzul o-ntâlni
tocmai lângă ciocârlii.
Mi-am dus mâna la sprânceană,
la tâmplă şi la bărbie,
dar mâna nu le mai ştie.
Şi alunecă-n neştire
pe-un deşert în strălucire,
peste care trece-alene
o leoaică arămie
cu mişcările viclene,
încă-o vreme,
şi-ncă-o vreme...
Prima secvență surprinde clipa revelării iubirii. Sentimentul
iubirii ia forma agresivă a leoaicei. „Mușcătura” figurează
poetic revelarea bruscă a iubirii.
Secvența a doua.Trăirea sentimentului are semnificația unei
treziri, a unei geneze. Lumea se naște doar acum pentru cel
îndrăgostit. Mișcarea ascensivă a sufletului care a descoperit
dragostea este sugerată prin motivul privirii și prin cel al
auzului care deschid spre infinit marginile ființei. Metafora
„curcubeu tăiat în două” propune o viziune neobișnuită asupra
lumii care pare a nu avea forme, culori, sunete proprii. Iubirea
devine un cântec înalt, odă a bucuriei, celebrând soarele,
lumina, căldura, viața.
Secvența a treia surprinde transformarea făpturii celui care
iubește. Se observă o nouă relație a eului cu sinele și cu lumea.
Mișcarea lentă și vicleană de acum sugerează o altă fază a
iubirii. „Leoaica arămie” – noua ipostază a sălbăticiunii care
sugerează temperarea și adâncirea emoției provocate de marea
aventură a cunoașterii și autocunoașterii prin iubire.
Versul final – construit prin repetiție - lăsată deschisă prin
punctele de suspensie - poate fi interpretat ca nostalgie a
eternității ce nu poate fi cucerită prin iubire si ca referire la
durata limitată destinată omului.
 - Capodoperă a liricii erotice românești prin transparența imaginilor, prin originalitatea
metaforelor, prin proiecția cosmică a sentimentului
- Poemul = idilă/ meditație filosofică/monolog – confesiune/ ars poetica
- Tema poemului – eros /arta (poezia)/ iubirea – formă de cunoaștere
- Titlul realizat prin alăturarea apozițională a celor două substantive, pune semnul
identității între cea mai minunată aventură a omului -iubirea- și leoaica tânără, agresivă,
de o frumusețe sălbatică, naturală, spontană, plină de elan vital.
- Structura compozițională - trei secvențe
Planul interior, al eului liric și planul exterior, al naturii/ de atmosferă “natura-cerc”-
perfecțiune
- Prozodia – rima pereche în secvența a doua și partial în a treia, unde e dublată de rima
îmbrățișată cu versul alb .

Poetul începe cu trecutul și sfârșește poemul în plin timp prezent pentru a demonstra
parcă faptul că trăiește în starea de perpetuă îndrăgostire.