Leoaica tanara, iubirea

Ce este poezia? Un fior, un joc viu al gandului. Ce este versul? Structura

geometrica a gandului, o lentila care mareste intensitatea cuvantului. Ce este
tehnica poetica? Nu inseamna ca sunt poet daca inteleg si definesc; tocmai pentru
ca mai exista cremenea si amnarul, poti sa stii cum sa faci scanteie, dar trebuie sa
ai si puterea harului. Ciocnirea cuvintelor, partea hipnotica, magicul, impletirea
care consolideaza 'cuvinte potrivite'(T. Arghezi) pentru veacuri- iata cateva dintre
elemente ale unei orchestratii simfonice armonioase, vals si jazz-band de stari
sufletesti.
Dupa o perioada arida in domeniul literaturii, isi face loc in diacronie si
stagnare o 'restaurare goetheeana' un modernism sui-generis- neomodernismul-
aduce cu sine o lirica antropocentrica axata pe problematica eului, universul
gravitand in jurul fiintei creatoare dandu-i aceasteia iluzia situarii intr-un spatiu
privilegiat. Astfel ca apare cel care a desavarsit libertatea lexicala, sfaramand toate
barierele, desfacand toate chingile, deznodand toate nodurile, cuvantul fiind alfa si
omega creatiei sale- Nichita Stanescu.
I. L. Caragiale definea omul ca fiind un suveran glorios de coroana lui care
este gândirea, şi tot atât de sceptrul lui care este expresia, insa numai iubirea ii
confera avantul de a-si depasi limitele. De la aceeasi intensitate pleaca si poetul
Nichita cand scrie poezia Leoaica tanara, iubirea. Sentimentul iubirii este tratat in
penita gratioasa, cu delicatetea si fragezimea desenului metaforic, iar intreaga
natura capata irizari ale fantasticului, se transfigureaza sub imperiul trairii erotice:
'Leoaica tanara, iubirea/mi-a sarit in fata'. Iubirea este metaforizata intr-o 'leoaica
tanara', plina de energii ascunse, de amenintari teribile la adresa poetului, aflat la
varsta tumultoasa a primelor iubiri: 'Ma pandise-n incordare/mai demult. Se disting
doua planuri ale dinamicii poetice: cel al sentimentului iubirii, ce proiecteaza
pentru o clipa fiinta umana in spatiul atemporal si cel al eului liric ca martor care
inregistreaza din amintire momentele acestei 'neobisnuite intamplari a fiintei'.
Inocularea cu iubire pare un act de sublima ferocitate: 'Coltii albi mi i-a infipt in
fata/m-a muscat, leoaica, azi, de fata'.
Poetul are, cum observa si Mihail Petroveanu, capacitatea de a
redimensiona elementele, de a le conferi o lumina aparte: 'Ca si fiinta, universul se
dilata. Pamantul si cerul capata elasticitate, extinzandu-se si comprimandu-se dupa
voie. Luna, stelele, soarele stau la indemana beneficiarului'. Natura se modifica in
jurul poetului, printr-un vulcanic proces de energizare: 'Si deodata-n jurul meu
natura/ se facu un cerc, de-a dura,/ cand mai larg, cand mai aproape/ ca o strangere
de ape'. Cercul are semnificatia repetarii de care vorbea si M. Eliade cand definea
timpul sacru ca fiind 'circular, reversibil si recuperabil'. Trecerea intr-o staza
atemporala este posibila numai cand iubirea se manifesta plenar in forme de
actiune multiple si imprevizibile. Spatiul fluctuant ce-si modifica permanent
dimensiunile este modalitatea prin care poetul se proiecteaza in imaterial si isi
pierde statutul de homo terrestrus, traind plenar ca un homo cosmicus. Desprinse
din invelisul material, simturile 'noului corp' sunt capabile de explorari altfel
imposibile. Metafora 'curcubeu taiat in doua' exprima existenta 'Unului' in toate si a
'Totului' in Unicul Principiu. Spatiul care se extinde si se inchide in el insusi este o
dovada a trecerii dincolo de real. Erosul, realizeaza prin actiunea sa de transcedere
a datelor senzoriale, o idealizare a fiintei indragostite, o sacralizare a sa: 'Mi-am
dus mana la spranceana,/la tampla si la barbie,/dar mana nu le mai stie', pentru ca
totul a disparut 'intr-o strangere de ape'. Agresiunea 'lumii indepartate, originare'
vine din toate directiile, copleseste si hipnotizeaza, lucru subliniat prin reluarile: 'in
fata', 'de fata'. Eul licric traieste un proces de cunoastere proiectat in absolut. Mai
mult, 'privirea-n sus tasni', intr-un efort de recastigare a conditiei paradiziace,
primordiale. Auzul, la randul sau, se intensifica la maximum, intalnindu-se intr-un
punct inalt intr-o perfecta sinestezie, cu privirea care vizualizeaza un inedit proces
al creatiei, 'si-o-ntalni/ tocmai langa ciocarlii'.
Dincolo de metafora violenta a iubirii, femeia mult asteptata nu are chip
concret, intrupandu-se ca o Fata Morgana, intr-o iubire intensa, abstracta, insa, in
forma sa pura, nealterata de lumea profana. Sensul descatusarii simturilor poate fi
si cel de revalorizare a 'cunoasterii totale'.
La sfarsit, 'leoaica tanara' trece mai departe: 'Si aluneca-n nestire/pe-un
desert in stralucire', amintirea fascinanta a evenimentului persistand 'inc-o
vreme/si-nca-o vreme'. Prelungirea la nesfarsit a clipei, eternitatea de care se
inconjoara leoaica face distinctia finala intre universul banal , populat de idei fara
posibilitate de materializare si lumea ideala, fara limitari si fara tristete. In aceasta
tornada erotica, orientata ascensional, nu numai spatiul poetic este modificat, ci si
expresivitatea versurilor; scriitorul utilizeaza metafore si comparatii putin
obisnuite, 'curcubeu taiat in doua', 'ca o strangere de ape', sintagma 'desert in
stralucire' incluzand notiunea de lume plina de forta, de viata, transfigurata de
energiile extreme, ascunse ale Universului.
 La o cercetare sub lupa a scrisului sau remarcam ca sintagmele inovatoare
pe care poetul le-ar numi 'necuvinte' care nu sunt altceva decat cuvintele in deplina
libertate estetica si remarcabila, o 'comuniune intru sunet, interferenta sui generis a
undelor ce se propaga de la o entitate la alta, raspuns al eului ca ecou la apelul
universului si ecou al lumii externe la mesajele subiectului' (Ion Pop- Nichita
Stanescu-spatiul si mastile poeziei).Poetul roman, 'afectat in tinerete ca a gasit
toate locurile ocupate, a inventat un nou spatiu, numai al lui, care insa a devenit
imediat si al nostru, al tuturor', scria Alex. Stefanescu, iubitor de versuri
nichitastanesciene, in Introducere in opera lui Nichita Stanescu, de care se bucura
generatiile ulterioare.