In gradina Ghetsemani

Motto: 'Am vazut ingerul in piatra si

am sculptat pana l-am eliberat'
(Michelangelo)

'Cuvinte…atat de crude si de reale, atata suferinta, atat chin…cuvinte…sublim univers

in destramare'(Oscar Wilde). Asa incepe totul, o litera, un gand, o ezitare. Apoi se naste
cuvantul, lanterna simbolica cu ajutorul caruia, dintotdeauna, slujitorul condeiului a luminat
in obscuritate incercand sa ghideze fiinta in competitia contra timpului, a fortelor ostile ale
vietii, competitie tradusa de Marin Sorescu in termenii unui joc de sah: 'Eu mut o zi alba/El
muta o zi neagra'. Ideii conform careia viata este arta de a desena fara radiera, Ernesto
Sabato ii raspunde: 'Eroare!', esecurile existentiale pot fi redresate intr-un singur mod, prin
arta si cine mai potrivit decat poetul, mesagerul divin al limbajului, singurul capabil de o
'neliniste semantica'(C-tin Noica).
Luand drept exemplu omul traditional care face o incursiune in trecut, un 'regressus ad
eternum' in plan cultural, pictand poetic universul, dandu-i nu un alt curs, ci o alta nuanta,
constientizam ca trecutul ni se revendica ca o bijuterie pierduta. Contrar lui Orfeu, ne-o
castigam pe Euridice privind in spate si o pierdem privind inainte, altfel spus, 'inchipuite
castele spaniole pline de camere de tortura ni se arata in viitor si perspectiva Belvedere
numai in trecut'(Jean-Paul Richter).
'Am descuiat taramul eternelor idei' spunea Vasile Voiculescu rupand o bucata din
miturile rurale si religioase pe care le integra in poezia sa, In Gradina Ghetsemani, influentat
de curentul 'ortodoxist' al revistei 'Gandirea'. La el, misticismul crestin fara de care poezia
ramane un 'soi de industrie', devine arta: 'm-am nascut, cred, un tip credincios(…) indraznesc
sa spun credincios chiar daca nu as fi religios'. Scena surprinsa este de o mare forta
dramatica si religioasa, si anume aceea a rugaciunii lui Iisus din gradin Ghetsemani, de pe
Muntele Maslinilor, prezentata in Sfanta Evanghelie dupa Luca. Numele gradinii provine din
ebraica, Gat si Shemen, 'gradina unde se presau maslinele'. Meditatie pe tema 'Legea Iubirii',
care are ca sens jertfa de sine, deschiderea drumului prin maslin, inchiderea drumului prin
smochin este rescrisa de poet cu voluptatea cautarii unei dureri hiperbolizate, integrand si
datele unei sensibilitati inovatoare tipic moderniste.
Se vorbea simbolic despre paharul suferintelor omenesti evocand in sens spiritual
momentul cand omul bea cupa amaraciunilor extinse la durata vietii sale, punctul de
inflexiune al istoriei, momentul de radicala schimbare fiind acela cand Iisus bea din paharul
patimilor omenesti, altfel spus, deschide Cutia Pandorei si ia asupra sa pacatul originar. Fiul
omului devine astfel 'eternitatea care punctează istoria' (Petre Tutea) si se lupta cu destinul,
cu latura sa umana ce il determina sa faca ezitand primul pas spre mantuire: 'Iisus lupta cu
soarta sin u primea paharul…/Cazut pe branci in iarba se-mpotrivea intruna./Curgeau sudori
de sange pe chipu-i alb ca varul/Si-amarnica-i strigare starnea in slavi furtuna'.
Metafora este 'cea mai mare putere pe care o poseda omul', spunea R. Queneau, astfel
ca signalectica expresiei 'sudori de sange' este o trimitere la chinul neintrerupt al omenirii, a
patimilor pe care trebuie sa le indure fiinta umana ca urmare a parasirii gradinii Edenului si a
propriului creator, extract din suferinta generalizata a fiintelor umane. Imaginea chinului este
zugravita monumental pe fata cristica, sudorile de sange contrastand puternic cu albul fetei,
ca in picturile atat de autentice ale lui El Greco.
 Orfeu isi avea lira ca obiect cu puteri deosebite, insa in simbolistica biblica, potirul lui
Hristos este 'paharul vietii si al mortii', obiect al transcendentului ce a ajuns obiect sacru de
seculara cautare. Mai tarziu devine subiect de legenda picaresca, motiv de cautare pentru
Cavalerii Mesei Rotunde sau pentru personajele romanului 'Perceval sau Povestea Graalului',
de Chretien de Troyes reveland un deznodamant plin de sensuri sibilinice: 'Tu-l cauti prin
lume? Ci Graalul e-n tine'. Poemul-icoana al lui Voiculescu are si o usor perceptibila tenta
epica datorita subiectului tratat ce se resimte uitandu-te in fantana timpului, spre
narativizarea intamplarii din alte scrieri care l-au inspirit si pe Wagner, in 'Parsifal', piesa
muzicala reprezentata in Bayreuth, insemnand lupta omului cu propriul destin, asteptand ca
zarurile sa fie aruncate la final in sensul ca a trecut sau nu Rubiconul.
Doar Adam si Eva au fost liberi de a alege, iar ei au ales raul si pentru noi, insa Iisus
incearca sa schimbe cursul istoriei dandu-ne din nou posibilitatea de a accede in Eden,
definindu-se ca un 'nou Adam, ce înnoieşte continuu lumea întreagă', in ochii Sfantului
Grigorie. Ia 'grozava cupa', simbolica, oferita de o 'mana nendurata', metafora a vointei
divine, aduna toate pacatele omenesti din lume convertite in lichid otravit si cu o 'sete uriasa',
ca un tunel temporal, o 'black hole' care absoarbe fortele negative, bea 'infama bautura'.
Intreaga scena transpusa de poet in versuri sempiterne, este invaluita de un sentiment al
mortii, molesitor si crud, 'parca inoata o lebada si un sacal pe undele otravite ale sangelui'
(Emil Cioran). Sensul bauturii simbolice pe care cade accentul intregului poem este un nou
inceput, zorii erei crestine, idée integrata in ambiguitatea primului vers din al treilea catren:
'In apa ei verzuie jucau sterlici de miere'. Lexemul 'sterlici' sau popular, 'starlici' desemneaza
petele de culoare brun-rosii si apoi vinetii ce apar pe fetele oamenilor muribunzi.
Lumea se contureaza, solara si infinita, aidoma monadelor lui Leibniz, perfect ciclica,
un Uroboros care isi musca coada, spre a ilustra ca rezultata fireasca a vietii este moartea,
insa conform Sf. Evanghelii, dupa moarte vine viata spirituala ca un dat firesc al rastignirii
lui Iisus pentru iertarea pacatelor omenesti. Astfel ca sub 'veninul groaznic' sta nobletea
actului in sine, 'mierea', altfel spus, destinul uman, supus durerii telurice, in cele din urma
capata bucuria unui vesnic inceput: 'Dar falcile-nclestandu-si, cu ultima putere/Batandu-se cu
moartea, uitase de viata!'.
Topos al ispitirii, gradina, natura inconjuratoare preia suferinta lui Iisus, cuprinsa
fiind de un 'freamat fara tihna' ce prefigureaza noua geneza spirituala. Este o panteizare, o
sanctificare a naturii: maslinii 'se framantau', voiau 'sa fuga din loc', pasari de prada 'dau
roata dupa prada', gradina e devastata, 'vraiste', un paradis ce isi cauta necesara recompunere,
dupa separarea fortelor benefice de cele malefice datorita lui Hristos, Dumnezeul inomenit,
intrupat in forma umana. In inelul temporal ce strajuieste schimbarea, noua lume apare ca un
punct de lumina in haos. Demonii malefici, incercand sa opreasca transformarea, sunt
personificati prin acei 'ulii de seara' ce ar sugera dusmanii lui Iisus, iar maslinii pe sfintii
apostoli, care-l parasesc in acele clipe grele cuprinsi de spaima, implinire a versetului: „Bate-
voi pastorul si se vor risipi oile turmei" din Evanghelie dupa Matei.
'Le style c'est l'homme meme', afirma Buffon, astfel ca Vasile Voiculescu, este per
excellentiam un clasic in adevaratul sens al cuvantului, folosind un limbaj arhaizant, capabil
de a genera nota de vechime a unei epoci indepartate, cu tente moderne, totusi prin
manifestari si consecinte. Ideea de cadru nocturn amplifica misterul pentru ca, metaforic
vorbind, noaptea este ziua celor care caută în ei şi nu în alţii. Determina o incriptarea a
sensurilor poeziei, iar verbele la imperfect accentueaza ideea trecerii rapide a timpului:
'lupta', 'primea', 'curgeau', 'se cobora' 'pareau' etc.; continua lupta cu sine este sugerata de
adverbul 'intruna'. Un aspect de modernitate al poemului sta in finalul sau deschis. Este o
'opera aperta'(U. Eco), intrucat pacea divina inca nu coboara asupra lui Iisus, acesta inca nu a
devenit Mantuitorul, iar gradina Ghetsemani nu si-a regasit linistea de gradina edenica.
Realitatea si experienta sunt cele care au invatat oamenii, ca, plamaditi din curaj si
neputinta, pot invinge prin sacrifiu vicisitudinile vietii. Ingerii lui Vasile Voiculescu sunt
autentici si ne pazesc o lume tel quel, reala si palpabila in care fiecare lucru are un scop si a
carei ciclicitate este alcatuita din succederea de sinonime si antonime, o mecanica absoluta
ca aceea a pleoapelor pe care moartea le inchide, viata le deschide. Parafrazandu-l pe
Umberto Eco, ma intreb: ce-i viata daca nu umbra unui vis care fuge?

Ilie Adina Maria

clasa a XII-a C