Poema in oglinda

1. Parafrazandu-l pe Wassily Kandinsky, poezia este copilul timpului sau si, cel mai
adesea, mama a sentimentelor noastre. 'cuvinte…atat de crude si de reale, atata suferinta, atat
chin…cuvinte…sublim univers in destramare'(Oscar Wilde). Unul dinte acei oameni
ratacitori in infinit a fost si George Bacovia, singurul poet roman care a coborat in infernul
trairilor lipsite de lumina calauzitoare a spiritului.
Sainte-Beuve a caracterizat Les Fleurs du Mal drept 'un petit pavilion que le poete s'est
construit a l'extremite du Kamtchatka litteraire' adaugand: 'j'appelle cela la folie Baudelaire'.
Extrapoland, in literatura romaneasca, nebunia Bacovia este unica prin obscuritatea pe care o
emana.
Pe fondul unei toamne, intr-o 'noapte uda, grea', atat in natura, cat si in oras, lumea
cade in visare, iar apoi intr-o degradare fizica specific bacoviana, predominand ratacirea,
betia, nepasarea, vorbirea continua, zadarnica. Totul devine un 'cosmohaos' (Romul
Munteanu), frecvent atat la Bacovia, cat si la Eminescu, manifestat ca 'macrohaos',
caracterizat printr-un spatiu exterior.
Natura se contureaza vag, iar odaia ilustreaza un cadru opus, interior , ce da impresia
de caldura, de siguranta si de o izolare protejata, intarita de separatia marcata prin 'usa',
'geamuri'. Insa in orasul simbolist cufundat intr-o gradatie a intunericului ('o noapte uda,
grea', 'noaptea mai neagra pare'), singurele surse de lumina calauzitoare sunt 'felinarele' care
nu pot risipi bezna si care se afla in pragul stingerii (' afumate, triste, rosii') si reverbereaza o
lumina ciudata ce sugereaza transcederea lumii intr-un univers al simturilor.
Un cadrul exterior dezastruos al sonetului bacovian se afla in concordanta cu cel
interior, ambele reflectand starile de disolutie, fuga de sine, spaima de a infrunta singur
propriile tenebre ale 'eului descentrat' dintre 'interior si exterior', 'divinitate si om'(Alexandru
Musina). Acesta devine pentru poet un loc al ratacirilor fara sens('infern citadin' in care raul
nu are leac ,M.Petroveanu, spatiu al recluziunii unde oamenii apar si dispar de pe scena vietii
intr-un anonimat absolut) in care s-a pierdut comunicarea cu transcendentul: 'Prin mahalali
mai neagra noaptea pare…/ Sivoaie-n case triste inundara-/S-auzi tusind o tuse'n sec,
amara-/Prin ziduri vechi ce stau in daramare'.
Bacovia, insa, constient de propria individualitate, se autodefineste 'prizonierul
singuratatii' constientizand ca 'din jocul de-a poetul nu poti iesi niciodata teafar' pentru ca
'cine trece dincolo isi arde aripile, isi scurge tot sangele'. Ajungand etern ratacitor pe strazile
orasului, el incearca sa ramana in sfera culturalului si se uita pe sine in compania confratilor
'blestemati', Edgar Poe si Paul Verlaine, 'les poets maudits', totul pentru a redobandi
indiferenta protectoare: 'Si-n noaptea asta de nimic nu-mi pasa'. Singuratatea iese
invingatoare in poezia bacoviana si 'topit' de bautura in consistenta sa, omul se transforma
intr-o marioneta, intr-un adevarat mecanism, cu miscari absolute previzibile: 'Apoi cu pasi
de-o nostima masura/ Prin intuneric bajbaiesc prin casa,/ Si cad, recad si nu mai tac din
gura'.
Se poate trai si fara lectura, banal si impersonal,ce-i drept, milioane de oameni nu au
citit niciodata o carte, iar sa incerc sa le explic acestor oameni ce pierd este ca si cum i-as
explica unui om surd frumuseţea muzicii lui Mozart. Singurul argument convingator pe care
il gasesc este ca lumea poate fi asemanata cu o uriasa carte. De ce sa cunoastem lumea? Ca
sa ne putem incadra viata in tainicul univers, in legatura cu natura vesnica. De ce sa lecturam
cartile? Pentru a putea intelege lumea.
 Joc secund
Motto: 'E Valea Cugetului, a spiritului maladiv
de rafinat…'(Mandics Gyorgy)

2.Ce este poezia? Un fior, un joc viu al gandului. Ce este versul? Structura geometrica
a gandului, o lentila care mareste intensitatea cuvantului. Ce este tehnica poetica? Nu
inseamna ca sunt poet daca inteleg si definesc; tocmai pentru ca mai exista cremenea si
amnarul, poti sa stii cum sa faci scanteie, dar trebuie sa ai si puterea harului. Ciocnirea
cuvintelor, partea hipnotica, magicul, impletirea care consolideaza 'cuvinte potrivite'(T.
Arghezi) pentru veacuri- iata cateva dintre elemente ale unei orchestratii simfonice
armonioase, vals si jazz-band de stari sufletesti.
Calauzitor ca firul Ariadnei, apare in acest Delos al poeziei, o ’fizionomie personala
de om al soarelui de calcaruri, inaintare de Hurd descalecat’ (G. Calinescu), Ion Barbu,
matematicianul ratacit printre poeti si critici, sfasiat intre dionisiac si apolinic, incercand sa
cultive o lirica indrazneata, plina de vibratie si de o mare elevatie.
Valentele cele mai profunde ale lirismului barbian se gasesc in cea de-a treia etapa,
cea ermetica, a Jocului secund, este cea mai relevanta, superb metaforica, prin litera sa
sacrosancta, la baza careia sta obsedantul ’subiect al cercurilor bitangente’. Exempli gratia,
poezia care da nume volumului, Joc secund, ilustreaza magistral jocul simbolurilor ce devine
o cheie de initiere.
Numita si Din ceas, dedus…, titlu dat de primul vers, poezia este o arta poetica
retrospectiva prin care Ion Barbu isi explica intreaga creatie, 'apologia pro arte
sua'(justificarea propriei arte) si sugereaza abstragerea din cotidian si integrarea intr-o ordine
cosmica. G. Calinescu interpreta poezia astfel: 'Poezia(adancul acestei calme creste) este o
iesire(dedus) din contingent (din ceas) in pura gratuitate (mantuit azur), joc secund, ca
imaginea cirezii rasfranta in apa'
'Calma creasta' este un punct de inflexiune temporala, cel mai inalt punct unde timpul
isi pierde caracterul liniar, sugerand infinitatea ce se poate surprinde numai prin reflectare in
spiritul uman. Azurul, culoarea sa clara reprezinta simbolul inaltimii, al trancendentului spre
care aspira constiinta nelinistita a poetului, iar trecerea se efectueaza printr-un punct de
legatura ('torsion point') la fel cum in scrierea lui Lewis Carroll, Alice patrunde in 'Tara
Minunilor'. Materialitatea lumii se dizolva prin transformarea sferei concretului in element
eteric imaterial: 'Taind pe inecarea cirezilor agreste,/ In grupurile apei, un joc secund, mai
pur'.
Intreaga etapa hermetica barbiana poate fi interpretata ca o ampla metafora, intrucat
aceasta este ’cea mai mare putere pe care o poseda omul’(Ortega y Gasset. Astfel ca 'cirezile
agreste' sunt o metafora a lumii materiale in manifestarile ei neslefuite, brute, din care se
esentializeaza dimensiuni din ce in ce mai mici, ultimele subuniversuri avand puterea cea
mai mare.
Poetul de avangarda Ilarie Voronca scrie, in acelasi spirit al poeziei moderne, despre
'sfaramarea sintaxei pentru a lasa cuvintele in libertate'. Astfel ca o pletora de metafore
'revelatorii', iar nu pur 'plasticizante'(L.Blaga) impanzesc volumul Joc secund, titlul insusi
pastrand ca signalectica dualitatea moarte-renastere.
Asa cum Prometeu a adus focul de la zei oamenilor, Ion Barbu a adus cunoasterea in
cea mai pura forma si a asezat-o la piciorele muritorilor si de aceea va ramane in memoria
noastra ca un poet veritabil, de altadata, cu lira in mana si florile pe cap.
 Tare sunt singur, Doamne, si piezis!

3. In perspectiva lui Kant, viata apare redusa la o serie de intrebari cu raspunsuri in

diferite domenii ale filosofiei ce ofera modele de viata demna, repere si criterii valorice,
intrucat nu traim oricat, nu putem trai oricum:Ce pot sa stiu? (raspunde metafizica), ce
trebuie sa fac? (morala), ce pot spera? (religia), ce este omul? (antropologia). In realitatea
umana, 'existenta-n sine', in limbaj sartrian, defineste omul din mai multe ipostaze, acesta
aparand pe scena vietii ca un personaj agitate, etern pelerine pe drumul existential, 'Aussein
auf'.
Este pusa in lumina, mai ales sub sumbra prevestire a lui Nietzsche din Asa grait-a
Zarathustra: 'Dumnezeu a murit', o drama a constiintei moderne(evanescenta unei
superioritati umane posibile doar in plan divin), zdruncinate in fundamentele ei morale traita
de Arghezi in psalmi.
Psalmistii, indivizi preaumani, numiti in sens metaforic 'talhari de ceruri' pun in
discutie caracterul avantat si solemn al unui dialog cu Dumnezeu, omul vrand sa patrunda in
sfera sacrului, constient fiind ca binecuvantarea cu har divin este 'pe jumatate dulce, insa mai
mult amara'.
Zilele omului comparate cu fumul se risipesc pe masura ce caierul lui Cronos se
roteste fara oprire. In atitudinea lui Arghezi asemanata cu cea a lui Baudelaire, regasim
ipostaza de om damnat sa oscileze ,mereu intre dumnezeu si demonul lui William Blake.
Singuratatea lui este ilustrata pe un ton de lamento in psalmul arghezian Tare sunt singur,
Doamne, si piezis!, psalm al insingurarii, al parasirii.
Dorul eului liric, precum si cel al unei finite umane in parte, este indreptat spre o cat
de mica atingere a divinitatii: 'Tanjesc ca pasarea ciripitoare/Sa se opreasca-n drum/ Sa
cante-n mine si sa zboare'. A servi intunericul dumnezeiesc este sinonim cu a trai in zadar.
De vreme ce sacrul este mereu tainuit, ascultarea reprezinta suprema frustrare pentru poetul
psalmist. Lui i se potriveste ipostaza ascetului care cauta flacara divina, insa odata gasita o
respinge, deoarece nu o poate trai in plan uman. Focul este echivalent simbolic al sacrului,
iar in acest psalm el exercita o dubla actiune: una fasta si una nefasta, intrucat focul ceresc
purifica, insa omeneste el ucide.
Concluzia spre care ne conduce poemul ar putea fi aceea a lui Mircea Zaciu care
considera ca Arghezi, poet profound religios ' se afla intr-o paradoxala conditie: aceea de a
nu accepta dogma si, in acelasi timp, dandu-si seama de imposibilitatea trairii authentic
religioase in afara dogmei'.
Acest sentiment sacru al eului liric se contopeste cu dorina de materializare a
divinitatii din psamul arghezian Te dramuiesc in zgomot si-n tacere, ca in mitologia vechilor
greci, 'vreau sa te pipai sis a urlu <Este!>'. insa conceptia antropomorfica va fi vehement
contestata pentru ca acest mit ii ancoreaza pe zei si, pe plan crestin ortodox, pe Dumnezeu in
realitatea pagana. Religiozitatea omului sta intr-un dialog deschis, direct si secret intre acesta
si Dumnezeu in care fiinta umana este emitatorul, iar demiurgul, receptorul, care in psalmi
este imaginat (referentul destinatarului fiind 'referent opacizant'-Emilia Parpala). Metafora
numelui propriu 'Doamne' trimite fie la un dues absconditus, fie la 'transcendenta goala' din
toata poezia moderna. Absolutul ravnit de psalmist nu e numai departat sau tainuit, ci e si
gol, este o idealitate fara continut.
Eul nostru este cel care ii leaga pe 'aici'(lumea reala) si 'acolo'(imparatia cereasca) in
continuitatea propriului destin si singur isi administreaza doza de divinitate si isi banalizeaza
existenta printr-o fada formula a fericirii: un 'da', un 'nu', o linie dreapta, un tel.
 In Gradina Ghetsimani

5.'Cuvinte…atat de crude si de reale, atata suferinta, atat chin…cuvinte…sublim

univers in destramare'(Oscar Wilde). Asa incepe totul, o litera, un gand, o ezitare. Apoi se
naste cuvantul, lanterna simbolica cu ajutorul caruia, dintotdeauna, slujitorul condeiului a
luminat in obscuritate incercand sa ghideze fiinta in competitia contra timpului, a fortelor
ostile ale vietii, competitie tradusa de Marin Sorescu in termenii unui joc de sah: 'Eu mut o zi
alba/El muta o zi neagra'.
Plecand de la premisa ca o cultura proprie nu se poate dezvolta decat in aceste conditii
ale gliei si duhului nostru, apar trei directii ideologice, toate avand la baza idealizarea si
conservarea in mit a trecutului national, mai ales a celui de factura rurala: samanatorismul lui
Nicolae Iorga,poporanismul initiat de C. Stere si G. Ibraileanu si forma cea mai radicala este
intruchipata de revista 'Gandirea' careia N. Crainic ii atribuie o puternica nota ortodoxista,
sub inraurirea germanului Oswald Spengler cu filozofia de viata (Lebensphilosophie) la care
a aderat si scriitorul V. Voiculescu.
'Am descuiat taramul eternelor idei' spunea Vasile Voiculescu rupand o bucata din
miturile rurale si religioase pe care le integra in poezia sa, In Gradina Ghetsimani. Poemul
este, alaturi de psalmii arghezieni unul dintre textile lirice de cea mai mare forta dramatica
din lirica romaneasca de tematica religioasa. Scena rugaciunii lui Iisus din gradina
Ghetsimani, de pe Muntele Maslinilor, prezentata in Sfanta Evanghelie dupa Luca, este
rescrisa de V. Voiculescu intr-o versiune ce, desi pastreaza cadrul biblic, are toate datele unei
sensibilitati moderne. El vorbeste simbolic despre paharul suferintelor omenesti evocand in
sens spiritual momentul cand omul bea cupa amaraciunilor extinse la durata vietii sale: 'Iisus
lupta cu soarta sin u primea paharul…/Cazut pe branci in iarba, se-mpotrivea intruna.'
Gradina, topos al ispitirii este aici o gradina devastate unde nelinistea existentiala a lui
Iisus-omul este reluata, ca un sumbru ecou, de 'freamatul' cel 'fara tihna' al maslinilor. Daca
textul biblic vorbeste despre o proba initiatica, V. Voiculescu infatiseaza doar 'lacrimile de
sange' ale Mantuitorului in fata adevaratului sau destin. Acesta este reprezentat symbolic de
'grozava cupa' tinuta de o 'mana nendurata' ce coboara din tarii, iar in 'veninul groaznic' al
pacatelor omenesti aflat in teribilul potir, se poate talmaci o alta imagine a crucii.
Pentru poet, acest tip de poezie este un exercitiu de admiratie fata de un frumos etern
si himeric, un clasicism in adevaratul sens al cuvantului, punand accentul pe esenta poeziei,
pe ceea ce ea cultiva: valori morale, etica, spirit religios, ingerii lui Voiculescu fiind
autentici, pazindu-i poezia inca de la inceput.
Precum Ion Pillat,un alt scriitor in spiritul 'gandirist' al poeziei,afirma, traditionalismul
este o arheologie nu mult deosebita de prima faza parnasiana. Fujy-Yama se transforma in
Ceahlau, Brahma in Iisus, tarii, khanii, knejii in voievozi si boieri romani- asta inseamna a
picta national, in mod traditional romanesc.
Sufletul zboara uneori sus, de nu-l mai vezi, in albastrul celest, iar cand se intoarce
miroase a praf si a stele' definea Tudor Arghezi experienta poetica si tot astfel ni s-a relevant
si noua cu ocazia lecturilor mai avizate sau mai neavizate. Poeziile formeaza o literatura care
geme de aur, cand exprimat cand ascuns in cutele frazei. Avand in vedere ca fenomenul
poetic nu poate fi definit, ci numai descris, nu putem spune ce este, ci cum este poezia, intr-
un cuvant: sublima
 Modernismul lovinescian

6. Ne surprindem neincetat aruncand priviri furise peste umar, in urma. Ne intrebam:

cum era atunci?, cum au facut ei?, noi putem mai bine?. Construirea unei culturi solide se
face prin verificarea sedimentelor asa cum in arhitectura, inainte de a adauga un etaj se
asigura fundatia, iar apoi se cauta un mod de a revolutiona literatura si a impune un nou stil.
libertatea muzicala a vocabulelor adauga literaturii caramizi diverse si esopice printr-un
simbolism bacovian, un spirit ludic arghezian, prin filozofiile blagiene si purismul barbian.
Disociem intre 'modernism' ca 'principiu de progres' asociat cu 'sincronismul
lovinescian' si 'modernitatea' cu referire la tot ceea ce este nou, ce se opune vechii traditii si
se manifesta in diferite epoci. Ruben Dario propunea un 'movimiento modernista', o inovare
prin care esteticul devine formula obligatorie a literaturii. Practicitatea, morala, traditiile,
vechile conceptii isi pierd valoarea, iar viitorul isi poate purta singur de grija, odata
exorcizati demonii trecutului.
Eugen Lovinescu, aparator al occidentalismului culturii romane, formuleaza legea
sincronismului, potrivit careia, in istoria moderna (in spatiul European, mai intai) putem
descoperi o crestere a interdependentelor dintre societati, o treapta solidarizare a lor in
numele unor principii, valori si institutii. Acestea se impune tuturor sub presiunea unui 'spirit
al timpului', al unui 'saeculum', concept pe care Lovinescu il preia de la istoricul roman
Tacit. Spriritul veacului este, dupa definitia lui Lovinescu, 'o totalitate de conditii materiale
si morale cofiguratoare ale vietii popoarelor europene intr-o epoca data'.
Criticul face din sincronizare o necesitate sociologica care spulbera treptat
impotrivirile si specificitatile nationale impunand o 'hipertrofie a lirismului'. El preia astfel
faimoasa lege a interdependentelor formulate de Gherea si Ibraileanu, conferindu-I o noua
interpretare si extensie teoretica. Societatile intarziate sunt obligate de aceasta lege sa intre in
'orbita' celor dezvoltate, care dau tonul in spiritul timpului si sa se dezvolte dupa scenariul
lor. Prin urmare, cultura si literature noastra trebuie sa imprumute formele cele mai moderne
ale Europei Occidentale ('Ex occidente lux), ceea ce nu inseamna anularea specificului
national, ci revitalizarea acestuia prin mijloace moderne.
Lovinescu, agresat de discursurile traditionalistilor, sustine ca elementele civilizatiei
noastre nu sunt creatie a poporului roman, ci au fost preluate de la alte culture si astfel ca noi
suntem absenti din istoria universala. Cioran va deplange 'golul istoric', adamismul culturii
romane, lipsa ei de vocatie mesianica, deficitul de creativitate istorica la nivel major.
Exempli gratia, culturile franceza si germana au structuri interioare, matrici stilistice
care se rasfrang in chip diferit si asupra culturilor pe care le influenteaza. Cultura franceza,
structural clasica, se prezinta ca un model care te indeamna sa-l urmezi (care iti spune: 'fii
cum sunt eu!'); cultura germana, structural romantica, mai moderna, nu se prezinta ca un
model, ci ca o structura particulara care te indeamna sa-ti regasesti 'propria menire' (ea iti
spune:'fii tu insuti!'). 'Cultura franceza e ca un maestro care cere sa fie imitate; cultura
germana este mai curand un dascal, care te orienteaza spre tine insuti'.
Literatura modernista se diferentiaza, in opinia criticului Lovinescu de literatura de
'imitatie' si desi noutatea sperie, literatura necesita mister, definindu-se ca o 'transpozitie a
senzatiilor' (G. Ibraileanu). Din cauza unui veritabil 'Big-Bang' ideologic ce duce la o
diferentiere care la randul ei –dupa cu afirma si Jean Baudriallard- rastoarna lumea in
indiferenta ce incurajeaza dialogul cu sinele, solilocviul fiind 'in corul stiintelor comunicarii'
(Stefan Prutianu) cel mai important mijloc total de explorare-exprimare-inventare a
explorarii prin Cuvant.
 Modernism versus traditionalism

7. Ne surprindem neincetat aruncand priviri furise peste umar, in urma. Ne intrebam:

cum era atunci?, cum au facut ei?, noi putem mai bine?. Construirea unei culturi solide se
face prin verificarea sedimentelor asa cum in arhitectura, inainte de a adauga un etaj se
asigura fundatia.
Astfel ca este necesara o intoarcere la origini, 'regressus ad eternum' in plan cultural.
Exempli gratia 'querelle des Anciens et des Modernes' (cearta dintre antici si moderni) este
controversata si celebra, trecutul revendicandu-se ca o bijuterie pierduta. Contrar lui Orfeu,
ne-o castigam pe Euridice privind in spate si o pierdem privind inainte, altfel spus,
'inchipuite castele spaniole pline de camere de tortura ni se arata in viitor si perspectiva
Belvedere numai in trecut'(Jean-Paul Richter). Insa, artistului care a simtit muscatura
modernismului nu ii ramane decat sa isi inventeze un trecut personal, modificabil, pentru el
trecutul imita prezentul, iar nu prezentul trecutul.
Plecand de la premisa ca o cultura proprie nu se poate dezvolta decat in aceste conditii
ale gliei si duhului nostru, apar trei directii ideologice, toate avand la baza idealizarea si
conservarea in mit a trecutului national, mai ales a celui de factura rurala. Ab initio, se
manifesta samanatorismul lui Nicolae Iorga ce ne ofera o viziune idilica asupra lumii
taranesti, idée continuata de poporanismul initiat de C. Stere si G. Ibraileanu, cu imagini
realiste asupra satului, valorificarea trecutului si incheiat in forma cea mai radicala
intruchipata de revista 'Gandirea' careia N. Crainic ii atribue o puternica nota ortodoxista,
sub inraurirea germanului Oswald Spengler cu filozofia de viata (Lebensphilosophie).
Contrar acestor conceptii, poetii moderni vazuti de Dante ca niste 'odierni bruti'(urati)
defriseaza drumuri inca nestrabatute. Ruben Dario propune un 'movimiento modernista', o
inovare prin care esteticul devine formula obligatorie a literaturii. Practicitatea, morala,
traditiile, vechile conceptii isi pierd valoarea, iar viitorul isi poate purta singur de grija, odata
exorcizati demonii trecutului. In vreme ce patriotismul umbla viu si puternic prin fiinta celor
ce scriu pentru revista 'Gandirea', libertatea muzicala a vocabulelor adauga literaturii
caramizi diverse si esopice printr-un simbolism bacovian, un spirit ludic arghezian, prin
filozofiile blagiene si purismul barbian.
Acestor doua forme ale literaturii i se poate atribui totodata o alta disociere si anume
cea dintre sat, ce corespunde traditionalismului si orasul inerent modern. Wordsworth
recomanda cultivarea temelor rustice evidentiind ideea ca viata rurala genereaza per
excellentiam sentimente umane fundamentale, in vreme ce orasul intruchipeaza realitatea
cotidiana cuprinsa de frisonul acaparator al modernitatii, vazut ca un urias ferecat in lanturi'
(Mircea Saulescu).
Traditiile isi au seva in viata reala a oamenilor, astfel ca intrebata poezia traditionalista
daca este de viata, aidoma unui erou din piesa lui E. Ionescu, ea ar raspunde: 'de viata, da,
viu ca o rana vie'. Parafrazandu-l pe Pascal, adevarul trebuie sa aiba suprematie. Insa
literatura moderna este o lume in care gandurile se aseaza in cuvinte care nasc fictiunea,
direfentiindu-se prin muzicalitatea si estetismul poeziei.
Exempli gratia Radu Gyr descrie in Iisus in celula o cumplita experienta lirica din
inchisorile comuniste, iar Aron Cotrus scrie o poezie a revoltei, un strigat disperat al omului
aflat sub asuprire intitulata Patru Opinca. Spre deosebire de acestia, Ion Pillat urmareste o
modernizare a traditiei si creeaza o punte intre prezent si trecut intrand pe teritoriul celor
patru poeti moderni, la fel cum Blaga a pasit in trecut incercand sa-si lege cautarile de fondul
sufletesc stravechi al poporulu roman, in Fondul nostru nelatin, incercand sa faca in poezie
ceea ce a facut in sculptura Brancusi.
In final, observand ca exista atat asemanari, cat si deosebiri intre cele doua curente
literare, constientizam ca ambele imbogatesc literatura si ca numai privindu-le in continuitate
putem descoperi adevarata 'lana de aur' a poeziei. Din istoria 'piticului cocotat pe umerii unui
urias' a lui Bernard din Chartres invatam sa ne pretuim stramosii, sa ii citim si sa ii invatam,
abia apoi sa luam pana in mana si sa inovam, sa ridicam poezia pe culmile absolutului, pana
la cer, ca un antidot impotriva mortii.
 Arhitectura si literatura postmoderniste

8. Literatura este aidoma unui 'nor gros' pe care vanturile il tot 'imping si il destrama si
care pluteste peste aproape toate stiintele' (Daniel Bougnoux), guvernand viata prin influenta
definitorie asupra comunicarii de o iucunditate speciala. Teoria 'oglinzii' motiveaza foarte
bine acest lucru: omul se regaseste, nu privindu-se in sine, ci pe sine in semenul sau. Aceasta
redescoperire devine posibila exploatand arta conversatiei.
Referindu-ne la contemporaneitatea noastra putem vorbi despre postmodernism, vazut
de Jean Barth ca un postromantism, o reintoarcere la formele istoricizante, o continuitate, dat
intr-un mod parodic, metatextual. Acest curent invaluie intreaga creatie culturala universala
in toate domeniile: literatura, pictura, sculptura etc.
Ca notiune definitorie a culturii, artei si literaturii postmoderne, Ihab Hassan combina
cuvintele 'indeterminacy' si 'immanence' ajungand la termenul de 'indetermanence'. Insa
precum afirma Paul Valery, 'toata lumea tinde astazi sa citeasca ceea ce toata lumea ar fi
putut scrie' astfel ca se defineste o inclinare a oamenilor spre o apatenta pentru lecture facile,
simpliste. Postmodernul nu creeaza, ci mimeaza.
Exempli gratia, arhitectura postmoderna a fost descrisă ca fiind "neo-eclectică", acest
eclectism fiind combinat cu utilizarea unghiurilor non-ortogonale şi a suprafeţelor de forme
cele mai variate şi ciudate; aici putându-se menţiona printre cele mai faimoase, Stuttgart
State Gallery şi Guggenheim Museum Bilbao. Postmodernismul arhitectural caută
exuberanţa si in Romania, astfel ca arhitectii romani, inspirandu-se din modelele europene in
principal schiteaza cat mai abstract. Arhitecti precum Dorin Stefan, Constantin Ciurea, Vlad
Arsene creeaza cladiri inumane, cat mai depersonalizate imitand realitatea la fel de statica si
impersonala, iar in fata unor astfel de cladiri creierul sta in favoarea ochiului care 'devine
privire'(Ortega y Gasset).
In literatura, creatiile scriitorilor din toata lumea cauta o reflectare a realitatii, o
integrare a fenomenelor si miscarilor cotidiene. In literatura romana scriitori precum
Octavian Paler, H.R. Patapievici, Gabriel Liiceanu transpun in cuvinte o biografie,
inventariaza propriile fapte si le dau drept exemplu. Mircea Cartarescu si Alexandru Musina
scriu poezii care vor sa reinventeze lumea, o reitereaza in diferite viziuni, in functie de
epoca, pentru ca exista o moda a cartilor precum pentru evantaie, manusi, panglici. Pe plan
universal, personajele torturate şi izolate, anti-eroii lui Knut Hamsun sau Samuel Beckett,
lumea de coşmar al lui T.S. Eliot din Ţara pierdută fac loc în scrierile postmoderne unor
naraţiuni deconstruite şi auto-reflexive din romanele scrise de John Fowles, John Barth, sau
Julian Barnes. Între timp, operele unor autori cum ar fi David Foster Wallace sau Thomas
Pynchon în Gravity's Rainbow, satirizează societatea paranoidă a modernismului, născută
din iluminism.
Astazi multi se intreaba la ce sunt bune cartile? La totul si la nimic. Se poate trai si
fara lectura, banal si impersonal cel drept, milioane de oameni nu au citit niciodata o carte,
iar sa incerc sa le explic acestor oameni ce pierd este ca si cum i-as explica unui om surd
frumusetea muzicii lui Mozart. Singurul argument convingator pe care il gasesc este ca
lumea poate fi asemanata cu o uriasa Carte. De ce sa cunoaste lumea? Ca sa ne putem
incadra viata in tainicul univers. De ce sa lecturam cartile? Pentru a putea intelege lumea.