I.

GEORGE BACOVIA – PRECURSORUL POEZIEI MODERNE

Geroge Bacovia (pseudonimul lui Gheorghe Vasiliu; în familie i se spunea Iorgu,

Iorguţ) s-a născut la 4 septembrie 1881 la Bacău. Este fiul Zoiţei Langa şi al lui
Dimitrie Vasiliu, comerciant în oraşul natal.
Absolvent al Facultăţii de Drept, fără să profeseze vreodată în domeniul de
specialitate, poetul George Bacovia s-a impus în literatura română cu mare dificultate,
dată fiind noutatea poeziei sale. Format la şcoala simbolistă, „poetul toamnei reci şi
umede, al iernilor aspre, al verilor toride, infernare”(Dumitru Micu), al dezolării şi
al plânsului universal, George Bacovia îşi depăşeşte epoca, fiind considerat precursor
al poeziei române moderne.
Despre literatură putem să comunicăm că era îndrăgostit de poeziile lui
Eminescu, Coşbuc, Macedonski, iar din literatura universală îi admiră pe simboliştii
francezi Baudlaire, Verlaine, Mallarme. Mai târziu mărturiseşte că drept carte de
căpătâi i-a fost Les Nervoses de M. Rollinat.
Ion Caraion menţiona opera lui Bacovia, de care odată citită, nu te mai saturi
nicicând. Eul liric este inadaptabil, intelectualul sărac, solitarul, precum se pronunţa şi
Mateiu Caragiale „ omul singular într-un univers al cumplitei monotonii, care-şi
suportă singurătatea cu umilinţă, ca pe un destin implacabil, lipsit de orice măreţie.”
Motivul singurătăţii, al toamnei, al focului care calcinează, al apei ce
dezintegrează şi al vântului ce dezechilibrează, al iubirii trăite are un sentiment
maladiv, de natură simbolistă, integrează lirica bacoviană în circuitul literaturii
universale.
Creaţia poetică a lui Bacovia este o pendulare constantă şi dramatică între realitate
şi imaginaţie, între existenţă şi neant, exprimându-se două atitudini: disperarea într-un
cerc închis şi resemnarea.

1
 Dintre poeţii români, Bacovia, e singurul care a coborât la infern. Vedeniile
aduse la suprafaţă sunt, la lumina zilei, stranii şi tulburătoare ca imaginile de la
panoramă. Ca nişte ochebe triste(căci a pierdut proprietatea de a vedea normal), poetul
vede corpuri de ceară cu priviri hâde şi fixe, ciudate păpuşi care scot oftaturi mecanice:
„Şin- lumea ochenelor triste
Mă prinse sinistre gândiri –
În jurul meu corpuri de ceară,
Cu hâde şi fixe priviri.

Şi-acea caterincă-fanfară
Îmi dete un tremur satanic;
În racle de sticlă – princese
Oftau, în dantele, mecanic”.
Universul îi apare împietrit de veacuri, ca sub povara unui blestem:

Plângeacaterinca-fanfară
O arie tristă, uitată...
Şi stam împietrit... şi de veacuri,
Cetatea părea blestemată.
O adevărată obsesie a teluricului, o gravitate colosală trage în jos. La el amorul
are aripi de plumb şi este aproape imperceptibil.
Jalea lui nu are nimic omenesc, căci omul s-a coborât în infern nu poate fi un
disperat oarecare. Cântarea lui este un plâns sfâşietor de teroare. În opera lui totul
plânge, nimic nu profită de libertatea ascentrală.
Bacovia rămâne a fi poetul de un mare talent, care aprofundează în opera sa cele
mai abisale stări spirituale, legate de zdruncinările rememorării destinului omenesc...
iar destinul său „este de a se proiecta contopit între poezie şi viaţă, între moarte şi
căutarea de absolut.”

2
 Poezia Plumb, este una din operele sale care au culminat apogeurile literaturii.
Titlul sugerează deja tonalitatea de negru, de rece, de teroare. Plumbul ca metal negru-
gri, sugerează deja funerarul.
„Dormeau adânc sicriele de plumb,
Şi flori de plumb şi funerar veşmânt - ”

Bacovia găseac că „fiecărui sentiment îi corespunde o culoare”, capabilă de a

transmite stări sufleteşti. În acest sens mărturia poetului este una relevatoare: „În
poezie m-a obsedat întotdeauna un subiect de culoare. Pictura cuvintelor sau audiţia
colorată, cum vrei s-o iei (...). Pictorul întrebuinţează în meşteşugul său culorile: alb,
roşu, violet. Le vezi cu ochii. Eu am încercat să le redau cu inteligenţă, prin cuvinte”.
De aici frecvenţa simbolului coloristic, a unor culori cu semnificaţii particulare
viziunii sale:
 Griul culoarea monotoniei;
 Roşul – a sângelui;
 Negrul funerar – a neantului;
 Violetul – a dezintegrării;
 Galbenul – culoarea deznădejdii.

Simbolic, negrul este înţeles ce mai adesea sub aspectul său negativ. Plasat în
dedesubtul lumii, negrul exprimă pasivitatea, starea de moarte deplină. Negru este
culoarea de dolium adesea indică o absenţă temporară.
Negru mai este culoarea haosului original, a apelor inferioare, a morţii. Negru
e întunericul terestru al nopţii, răul, angoasa, tristeţea, inconştienţa şi trecerea spre
strămoaşa ţărână.
În creaţia lui Bacovia, negrul simbolizează tăcerea exterioară dar din interior o
revoltă a biatitudinilor malefice, legate de zdruncinările şi resucitările emoţionale, de
provocările conştiinţei creatorului.

3
 La Bacovia negrul transfigurează artistic cele mai colosale dimensiuni
existenţiale, poetul fiind cutremurat de evoluţia destinului de artist: el nu poate decât
să –şi exprime nemulţumirea.
În creaţia lui G. Bacovia, negrul poartă o conotaţie bipolară: pe de o parte
reprezintă amplitudinea de sentimente ce aprofundează starea eului liric, pe de altă
parte universul mitic al magicului şi maleficului.
Negrul in poezia Bacoviana inseamna moarte,disparitie,urit,carbonizare.
Poezia „ Negru ” de G. Bacovia sintetizează motivele ploii, morţii şi culorilor.
G.Calinescu spunea ca poetul oferă „viziunea infernală a unei ploi negre de
cărbune”, atmosfera copleşitoare a iadului de după ardere în care totul s-a redus la
scrum:
„Vibrau scântei de vis... noian de negru,
Carbonizat, amorul fumega
Parfum de pene arse şi ploua...
Negru, numai noian de negru...”.

In poezia „Negru”, prin nenumarate repetari si accentuari totul devine negru si

sumbru,florile sunt carbonizate,sicriele sunt „ negre ,arse ”,spatiul intreg fiind
cuprins de un „ noian negru ”.Aceasta persistenta a negrului pare sa invaluie
universul ,lumea spirituala si cea materiala, sa o introduca in haos si intuneric.Eul
poetic este obsedat de amor,care la rindul sau si el (amorul ) este acoperit de aceasta
culoare : „ amorul fumega- ”,amorul sau era unul in stingere ,unul care nu gaseste
scinteia pentru a se reaprinde,el este inchis si sufocat de negrul cel inconoara.Acest
negru metalic il tine captusat ca intr-un sicriu : „ Sicrie negre,arse,de metal ”.
Uneori negru apare in contrast cu albul creand un decor de doliu funerar.
Dovada ne este poezia "Decor" in care:

4
 " Copacii albi, copacii negri
Stau goli in parcul solitar
Decor de doliu funerar
Copacii albi, copacii negri .”

In poezia bacoviana culorile au caracter plastic si monoton ,dar destul de accen-

tuat.Aceasta accetuare , probabil cel mai bine se observa in poezia „ Decor”.
Albul si negrul in plasticul modern sunt considerate nonculori,sugerind momentul in
care nimc inca nu a luat forma.De aceea dezolarea in universul eului liric este
absoluta,lumea fiind intr-o continua pendulare intre aceste culori,intre bine si
rau.Albul de la inveputuri era considerat culoarea mortii,in spitale simbolizind
boala,insa intr-un sfirsit totusi ajunge sa releve binele.Negeul insa,este contrariul,
o pasivitate totala .El este simbol al deznadejdii,intunericului,al raului ceea ce doreste
sa ne accentueze Bacovia in poezia „ Decor”.

"Dormea intors amorul meu de plumb

Pe flori de plumb,si-am inceput sa-l strig-
Stam singur linga mort…si era frig…
Si- atirnau aripile de plumb”

In poezia „ Plumb” la fel avem prezent motivul negrului care este inlocuit prin
lexemul „ plumb” .Plumbul ne sugereaza acel spatiu inchis,acea stare de angoasa,
apasarea si imposibilitatea eului liric de a evada.Eul lirc este prezent intr-o ipostaza de
insigurare totala.Imaginea metaforica a negrului cu „ aripile de plumb” presupune senzatia
caderii difinitive a omului intr-o lume a mortii in care inaltarea nu mai este
posibila.Instrainarea,impietrirea,izolarea,singuratatea,privirea in sine ca un strain ne
sugereaza acel motiv a negrului ce il avem prezent in majoritatea operelor bacoveniene.
Echivalentul nuanţei literare negru poartă termenul noapte, care în viziunea poetului
sugerează momentul dispariţiei dintre lumea reală şi cea a misterelor, dintre tărâmul

5
vieţii şi al morţii. Aici, fiinţa trăieşte experienţe capitale, se manifestă demonic sau
capătă forţa să se înalte spre ceruri.

„De-atâtea nopţi aud plouând,

Aud materia plângând...
Sunt singur,si ma duce-n gind
Spre locuintele lacustre.”

In poezia „Lacustra”, motivul „ noptii” ne reda un sentiment al insingurarii

totale intr-o lume de care poetul se simte despartit printr-un gol istoric.Poetul
tresare dintr-un somn similar mortii si inceputului,somn agitat fiindca
genereaza amenintarea mortii.Somnul lui Bacovia este rasturnat,fiindca
presupune un cosmar.El descopera o realitate care il desfiinteaza ca om
strivind orice initiativa.Motivul „ noptii” are rolul de a ne arata granitele dintre
lumea reala si cea a misterelor,dintre tarimul vietii si mortii.Aici fiinta traieste
experiente capitale fiind urmarit de acel „ negru ” al noptii.

6
7
 Lăcustră:
„De-atâtea nopţi aud plouând,
Aud materia plângând...”
 Sonet:
„I-o noapte udă, grea, te-neci afară,
Prin ceaţă - obosite, roşii, fără zare...”
 Tablou de iarnă:
„Ninge mereu în zarea-nnoptată...”
 Nevroză:
„Şi târgul stă întunecat,
De parcă ninge-n cimitir.”
 Moină:
„Noaptea se lasă
Murdară şi goală;”
 Nocturnă:
„Stau... şi moima cade, apă, glod...”
 Plumb de toamnă:
„E toamnă şi de-acuma s-a-nnoptat...
- Tu ce mai faci, iubita mea uitată?”
- Nervi de toamnă:
„Va rătăci alcoolizat, apoi, în noapte, un schelet, -
Nimic tu nu vei auzi din cîte voi avea de spus...”
 Singur:
„Dorm umbre negre prin unghere,
Pe masă arde o făclie.”
Totuşi, ce este poezia lui Bacovia? Poezia lui este o tendinţă spre modernitate.
8
9