Poezia simbolist`

3
I. Disocieri teoretice
1. Definirea conceptului
Conform DEX, termenul simbolism (din fr. symbolisme) înseamn`: 1. Sistem de
simboluri, reprezentare prin simboluri • spec. Totalitate a simbolurilor proprii unei religii,
reprezentare a dogmelor, a preceptelor religioase prin simboluri. 2. Curent pragmatic
în literatura [i arta universal`, constituit la sfår[itul secolului XIX, potrivit c`ruia
valoarea fiec`rui obiect [i fenomen din lumea înconjur`toare poate fi exprimat` [i
descifrat` cu ajutorul simbolurilor; mod de exprimare, de manifestare propriu acestui
curent. • Simbolism fonetic = capacitatea structurii fonetice a unui cuvånt sau a unui
grup de sunete de a sugera sau de a înt`ri no]iunea pe care o desemneaz` sau o
anumit` atitudine fa]` de ea; leg`tur` dintre un sunet sau un grup de sunete [i o
anumit` idee.
Simbolismul este un curent literar manifestat ca reac]ie împotriva romantismului, la
care condamn` retorismul [i verbalismul, caracterul explicativ al versurilor; împotriva
naturalismului, refuzånd ancorarea programatic` în realitatea brutal`; împotriva
parnasianismului, acuzat de sus]inerea unei poezii lipsite de fiorul tr`irii.
Diacronia doctrinei literare
Simbolismul ia na[tere la sfår[itul secolului al XIX-lea, în Fran]a [i în Belgia, apoi
se r`spånde[te în întreaga Europ` [i chiar pe continentul american, unde îl are ca
reprezentant de seam` pe Edgar Allan Poe. Este o formul` estetic` activ` pån` în
preajma Primului R`zboi Mondial. Manifestul s`u este reprezentat de articolul Le
symbolisme publicat de poetul francez Jean Moréas, în 1886.
Principii estetice: folosirea simbolurilor; exprimarea unor st`ri de spirit, vagi, a unor
emo]ii fluide; muzicalitatea, ob]inut` prin diverse procedee: refren, poezie cu form`
fix`, titluri preluate din sfera muzicii (ex.: „cåntec”, „roman]`”, „cantilen`”), folosirea, ca
motive poetice, a unor instrumente muzicale (ex.: pian, vioar`, mandolin`, harp`,
tråmbi]` etc.); cultivarea sugestiei, for]a unui poem stånd în capacitatea lui de a vr`ji
[i nu de a numi; principiul coresponden]elor (leg`turi tainice între om [i natur`,
microcosmos [i macrocosmos, culori [i sunete, sunete [i sentimente etc.).
Teme: spa]iul citadin, t`råmurile îndep`rtate, exotice; paradisurile artificiale
(alcoolul, opiul); iubirea; natura; trecerea timpului; condi]ia artistului etc.
Motive: singur`tatea, melancolia, nevroza, spleenul (plictiseal`, insatisfac]ie,
abandon), mahalaua, parcul desfrunzit, metalele [i pietrele pre]ioase, ploaia, marea,
corabia, boala, havuzul (fåntån` artezian` cu bazin), cromatica.
Procedee: - sinestezia – imagine artistic` ce se adreseaz` mai multor sim]uri
deodat` (ex: „pictur` parfumat` cu vibr`ri de violet” – G. Bacovia).
- metaforele cu valoare de simbol (ex: plumbul, ploaia etc.).

170
 Literatura romån` – bacalaureat – ghid de preg`tire

Din simbolism se desprinde, ca variant`, instrumentalismul lansat de belgianul

René Ghil. Aceast` direc]ie vizeaz` suprema]ia muzicii în vers, ob]inut` cu ajutorul
sunetelor care se comport` în cuvånt precum instrumentele într-o orchestr`.
Reprezentan]i în literatura universal`: Stephane Malarmé (sus]in`torul poeziei
ermetice, enigmatice), Arthur Rimbaud (stabile[te culoarea vocalelor) Paul Verlaine
(emite ideea c` poezia trebuie s` fie muzic`, înainte de toate); Gustave Kahn (adeptul
versului liber); Rollinat (viziune macabr`, morbid`) etc.
Reprezentan]i în literatura romån`: Alexandru Macedonski – teoreticianul curentului
care publica, în revista sa Literatorul, articolul Poezia viitorului, în 1892, unde fixa
principiile noii orient`ri lirice: „Rolul de c`petenie în poezia modern` îl are poezia
simbolist` complicat` de instrumentalism...”; „Simbolismul [...] este numele modului de
a se exprima prin imagini spre a da na[tere, cu ajutorul lor, ideii”; „Poezia viitorului nu
va fi decåt muzic` [i imagine...”. Macedonski este autorul unor experimente
instrumentaliste (În arcane de p`dure, Ecourile nop]ii, Înmormåntarea [i toate sunetele
clopotului) dar [i al unor poezii rafinate [i muzicale precum Rondelurile rozelor. Prin
ciclul Nop]ilor el face trecerea de la romantism la simbolism.
Al]i reprezentan]i din literatura romån`: Dimitrie Anghel, {tefan Petic`, Iuliu Cezar
S`vescu, Dumitru Iacobescu, Ion Minulescu etc.
Cel mai important autor simbolist romån este George Bacovia, care debuteaz` în
1916, cu volumul Plumb. Celelalte volume ale sale sunt: Scåntei galbene (1926); Cu
voi (1930); Comedii în fond (1936); Stan]e burgheze (1946). Ceea ce îl leag` de
simbolism sunt teme precum: ora[ul de provincie, iubirea, natura, condi]ia artistului,
moartea sau motive ca: spleenul, nevroza, cromatica obsesiv`, triste]ea, monotonia
etc. Accentele grave, tragice ale viziunii sale despre lume îl apropie de expresionism.
T. Vianu distinge în lirica bacovian` dou` etape, dou` tendin]e care uneori se
întrep`trund.
Prima se caracterizeaz` prin „generalizarea unei singure impresii”, prin „configura]ii
decorative, stilizate, cu o larg` întrebuin]are a refrenului” (ex: poeziile Plumb, Lacustr`,
Decor etc.), printr-un lexic neologic.
A doua „tinde c`tre o individualizare a impresiilor”, c`ci „poetul dore[te s` noteze
senza]ia sa nemijlocit`, ingenu` [i dureroas`”. Vocabularul devine „mai familiar”,
prime[te „împerecheri de cuvinte ale vorbirii curente”. (ex: „Cuptor”, „Nocturn`”, „Nervi
de toamn`”), „ca un mijloc de a sugera cititorului lipsa de artificiu în exprimarea emo]iei
directe”. Uneori versul ia forma unei „înseil`ri de gånduri”, „produsul unei dezorganiz`ri
logice a gåndirii” (ex: Requiem). Bacovia face transla]ia poeziei romåne[ti c`tre z`rile
modernismului.

II. Contextualizare/ ilustrare:

171
Literatura romån` – bacalaureat – ghid de preg`tire

PLUMB
de George Bacovia
Dormeau adånc sicriele de plumb,
{i flori de plumb [i funerar vestmånt –
Stam singur în cavou... [i era vånt...
{i scår]åiau coroanele de plumb.

Dormea întors amorul meu de plumb

Pe flori de plumb... [i-am început s`-l strig –
Stam singur lång` mort... [i era frig...
{i-i atårnau aripile de plumb.

Poezia Plumb deschide volumul cu acela[i titlu, ap`rut în 1916. Pozi]ia ei privilegiat`
în cadrul acestei c`r]i a debutului bacovian îi relev` importan]a de text programatic, cheie
de interpretare a unui univers liric monocord, singular în întreaga literatur` romån`.
Textul este o confesiune elegiac` pe tema neputin]ei înfrunt`rii destinului [i a
inadapt`rii artistului care, în calitate de fiin]` superioar`, hipersensibil`, deci
vulnerabil`, nu-[i g`se[te locul în lumea pustie [i rece ca un cavou.
Este învederat faptul c` orice creator, indiferent de epoc`, î[i simte, într-un anumit
moment, harul ca pe o povar`, ca pe o condamnare la singur`tate [i nefericire. Dar
Bacovia proiecteaz` aceast` tr`ire la dimensiuni infernale, demonstrånd, cu mijloace
lirice, ceea ce contemporanii îi repro[au lui Cioran ca minciun`: c` se poate tr`i,
constant, pe culmile disper`rii.
Cåteva motive cu valoare de simbol sprijin` conturarea unei viziuni despre lume, unice
prin tragismul s`u: plumbul, cavoul, våntul, somnul, frigul, singur`tatea. Toate acestea
alc`tuiesc un unic cåmp semantic, al mor]ii atotcuprinz`toare care înghite lent, r`bd`tor,
fiin]e („mort”), obiecte („sicriele de plumb”), sentimente („amorul meu”). Lumea nu este
decåt un spa]iu închis în care se pr`bu[esc, de-a valma, cu sunet sec, de plumb, „sicrie”,
„flori”, „coroane”, „amor”, „aripi”; adic`, în transpunere metaforic`, ceea ce este deja
închistat, neviabil dar [i alc`tuiri pure, pline de sev`, sentimente sublime, aspira]ii, elanuri.
Poetul este o f`ptur` captiv` mediului („Stam singur în cavou”) sau propriei voin]e, aflat`
în postura de contemplator al acestui spectacol macabru: mineralizarea viului.
Verbele la imperfect fac ca discursul liric s` capete aspectul fluid al unei viziuni
halucinante, în care co[marul se instaleaz` tiranic. În acest univers terifiant, poetul
este parc` ultimul supravie]uitor, un trubadur al extinc]iei universale. Ce r`måne din
iminenta metamorfozare în plumb a toate cåte exist` este doar poezia.
Titlul este redus la un substantiv nearticulat, ceea ce îl face potrivit pentru
determin`ri: „sicriu de e plumb”, „flori dee plumb” etc. [i îi acord` rolul de cuvånt-sentin]`.
El prefigureaz` o confesiune poetic` [i o încheie, fiind plasat [i în finalul ultimului vers.
Se creeaz` astfel o circularitate dramatic` a discursului poetic, ce exprim` redundant
sentimentul de c`dere sub o greutate strivitoare.
Plumbul este un metal cenu[iu, asociat cu st`ri negative precum triste]e, nevroz`,
oboseal`, ap`sare. Metaforic, el sugereaz` o existen]` tern`, f`r` orizont, tr`it` f`r`
speran]` dar [i f`r` convulsii.
Poetul î[i m`rturisea consonan]a l`untric` deplin` cu plumbul [i cu asocierile lui croma-
tice: „În plumb v`d culoarea galben`. Compu[ii lui dau precipitat galben. Temperamentului
meu îi convine aceast` culoare [...]. Plumbul ars e galben. Sufletul ars e galben”.

172
 Literatura romån` – bacalaureat – ghid de preg`tire

Titlul exprim` o viziune individual` despre destinul uman, în general [i despre

soarta artistului, în special. Utilizarea formelor pronominale (adjectivul pronominal
posesiv „meu”) [i verbale („am început”, „s` strig”, „stam”) de persoana întåi
încadreaz` opera în categoria lirismului subiectiv. Un sine alienat este surprins în
rela]iile sale cu o lume c`reia nu i-a reu[it opera]ia alchimist` de transformare a
plumbului în aur [i se vede acum invadat` de aceast` materie grea.
Unicul element pronominal ilustrativ pentru persoana întåi este un indiciu al
posesiei: „amorul meu”. Dar „amorul” se dovede[te „mort” [i atunci posesia eului se
exercit` dramatic [i iluzoriu doar asupra neantului. Textul poetic este o m`rturisire
cutremur`toare în simplitatea ei despre inconsisten]a vie]ii, a iubirii [i a idealurilor.
Din punct de vedere compozi]ional, poezia este organizat` în dou` catrene
realizate într-o riguroas` simetrie, ceea ce, în viziunea lui Tudor Vianu, este
caracteristic unei prime etape din crea]ia bacovian`. Organizarea în replic` fidel` a
celei de-a doua strofe fa]` de prima este vizibil` nu numai la nivelul construc]iei
sintactice („Dormeau adånc sicriele de plumb...”/ „Dormea întors amorul meu de
plumb...”) dar [i în distribu]ia cuvintelor la final de vers, pentru ob]inerea rimei (versurile
1 [i 4 din ambele strofe se încheie cu termenul „plumb”) sau în utilizarea semnelor de
punctua]ie (versul 2 este separat printr-o linie de pauz`, versul 3 este întrerupt [i apoi
urmat de puncte de suspensie). Obsesia detaliului de construc]ie nu dovede[te un
efort extrem de cizelare a textului poetic, ci este semnul unei mecanici interioare, al
unui automatism al vorbirii care î[i are originea într-o stereotipie existen]ial`. Tiparul
expresiei, repeti]ia sunt procedeele fundamentale ale liricii poetului din aceast` dintåi
perioad`, deoarece impresia poetic` se creeaz` prin revenire [i accentuare, nu prin
diversificare. De altfel „... ceea ce-l singularizeaz` pe Bacovia între poe]ii romåni nu
este s`r`cia, ci austeritatea mijloacelor; o austeritate autoimpus`, care a dus la
deta[area, dintr-un cor numeros, a unei voci lirice inconfundabile”1.
Cele dou` strofe eviden]iaz` dou` planuri ale înregistr`rii realit`]ii: unul exterior,
constituit dintr-un num`r redus de elemente: cavoul, sicriele, coroanele [i unul interior,
reprezentat de sentimentul singur`t`]ii [i de cel al iubirii pierdute.
Laitmotivul „Stam singur” pune în rela]ie tabloul sumbru al cimitirului cu cel sufletesc.
Verbul „stam” trimite la ideea de nemi[care [i implicit de contempla]ie, de cuprindere cu
privirea a unui spa]iu înconjur`tor; adjectivul „singur” comunic` un act de reflec]ie, de auto-
considerare. Omul care înregistreaz` pustiul din jurul s`u se cufund` apoi în golul din sine.
Întreaga construc]ie poetic` st` sub semnul unei maxime concentr`ri; expresia
suferin]ei de a exista într-un cadru cople[it de semnele mor]ii exterioare [i interioare
devine astfel memorabil`.
Imaginarul poetic
Ilustrånd o excep]ional` capacitate de vizualizare, cu ajutorul unui lexic restråns,
textul poetic se deschide cu imaginea sicrielor de plumb, pr`bu[ite într-un somn adånc.
Incipitul se p`streaz` în limitele logicii realului pån` la cezur` („dormeau adånc”) [i
trece în logica poetic` („la modul sublim nelogic`”, dup` cum observa [i poetul
Alexandru Macedonski) în a doua parte a primului vers: „Dormeau adånc sicriele de
plumb”. Incipitului îi este conferit` sarcina de a introduce lectorul într-un univers
straniu, r`sturnat, în care obiectele cap`t` propriet`]i umane [i se substituie omului,
a[a cum se observ` chiar din strofa întåi.
St`rile nefire[ti ale lucrurilor – sicriele se odihnesc, florile au consisten]a plumbului – sunt
semnalate de o con[tiin]`-martor care le înregistreaz` în acest fel, printr-o deplasare a privirii
din afar` („funerar vestmånt”) spre în`untru („singur”) [i iar`[i în afar` („coroanele”).
1 Mircea Scarlat, Istoria poeziei romåne[ti, vol. II, Ed. Minerva, Bucure[ti, 1984.
173
Literatura romån` – bacalaureat – ghid de preg`tire

Dar, cum sicriele, ca [i florile [i coroanele sunt „de plumb”, se poate deduce c`
percep]ia asupra realit`]ii este fundamental alterat`. Opozi]ia afar`/în`untru se
dovede[te fals`. Bacovia populeaz` spa]iul cu fantasmele sale c`rora le d` o
materialitate grea. Chiar versul autoreferen]ial „Stam singur în cavou” pretinde o
recitire [i, implicit, o reînvestire semantic`.
În fapt, ca în orice crea]ie simbolist`, poetul opereaz` cu simboluri. Întreaga
înve[måntare în gri-negru a naturii/lumii, ca [i abandonul de sine într-un cavou necesit`
un alt cifru de lectur`: „semantismul limbii naturale e treptat destr`mat [i textul prime[te
o semnifican]` proprie, poetic`, independent` de sensurile par]iale [i care devine din ce
în ce mai evident`...”1. Plumbul, somnul, våntul sunt simboluri ale degrad`rii, ale
minusului vital, ale vitregiei unui univers în care nimic nu tr`ie[te cu adev`rat. A vie]ui
într-un cavou r`måne o reprezentare legat`, în lirica romåneasc`, de numele lui Bacovia.
Spa]iul stråmt, mortuar este echivalentul transfigurat al tuturor limit`rilor, al condi]ion`rilor
în fa]a c`rora artistul se simte obosit, singur [i nefericit. Sugestia insinueaz` tr`irile
ap`s`toare ale eului liric, coresponden]ele inerente între micro- [i macrounivers. Våntul
este expresia exterioar` a dizarmoniei l`untrice, la fel ca [i scår]åitul coroanelor de
plumb. Muzicalitatea grav` a versurilor încorporeaz` plånsul unui „suflet ars”,
dezn`d`jduit. Fiecare dintre termenii plasa]i în rima primului catren poart` o mare
greutate consonantic`: „plumb”/ „vestmånt”/ „vånt”/ „plumb”, aspect care sugereaz` o
închidere irevocabil` de orizont. Sonoritatea sumbr` a acestor vocabule favorizeaz`
receptarea mesajului poetic [i pe cale auditiv`. {i vizual [i sonor textul bacovian
r`spånde[te semnale ale tragismului existen]ial, ceea ce îl împinge mai departe de
estetica simbolist` a melancoliei u[oare [i cantabile, spre zarea expresionismului.
Strofa a doua este un ecou sfå[ietor al celei dintåi, o prelungire a paradigmei
impuse ini]ial, cu modificarea cåtorva constituen]i. Sicrielor cufundate în somn le ia
locul „amorul meu de plumb”, imaginea cavoului este substituit` de aceea a mortului,
våntul vr`jma[ este înlocuit cu senza]ia generat` – frigul, iar „aripile de plumb” acoper`
imaginea „coroanelor de plumb”.
În cazul acestei ultime secven]e poetice, codul simbolic al lecturii este deja fixat.
Ruptura logic` dintre p`r]ile versului: „Dormea întors” [i „amorul meu de plumb” reia
schema construc]iei din incipit, adåncind confesiunea liric`. Prima strof` este o situare
– ireal` – într-un cadru, cea final` este o ancorare, ce dep`[e[te „semnul mimetic”
(N. Manolescu), în stratul afectiv. Ambiguitatea textului poetic spore[te prin
întrebuin]area epitetului „întors” [i a metaforei „aripile de plumb”. La simboli[ti,
dragostea apare ca des`vår[ire neatins`, ca emo]ie muzical`, melancolic`. Bacovia,
care nu este un poet al iubirii, evoc` sentimentul ca pe un înger de plumb – sacralitate
dec`zut` („întors”), imaterialitate pr`bu[it` fatal din înalt, în spa]iul mundan amorf
(„aripile de plumb”).
Epitetul „întors” asociat verbului „dormea” [i corelat cu substantivul „mort” poate
sugera [i o iubire pierdut`, iar sintagma „aripile de plumb” – chiar incapacitatea de a
iubi [i de a visa. Criticul Nicolae Balot` observ` c` „insul bacovian”, de obicei abulic,
nu s`vår[e[te niciodat` un gest ca expresie a unei inten]ii precise, a unui scop urm`rit
cu voin]` [i cu luciditate, ci lui doar „i se întåmpl` ceva”, ca prezen]` pasiv`,
dezorientat`. Din aceast` perspectiv`, emistihul „... [i-am început s`-l strig” î[i
dezv`luie trista semnifica]ie. Îndr`gostitul nu are fervoarea arghezian`, nu este un
lupt`tor, ci un resemnat. Ac]iunea abia înfiripat` („am început”) nu are o continuare, se
stinge la fel de repede pe cåt a început. Zgomotul vocii umane se pierde în neant.

1 N. Manolescu, Despre poezie, Ed. Aula, Bra[ov, 2002.

174
 Literatura romån` – bacalaureat – ghid de preg`tire

Caracteristici ale limbajului poetic

La nivel stilistic, poezia Plumb se caracterizeaz` prin simplitate [i expresivitate.
Simplitatea este ob]inut` prin folosirea în num`r mare a termenilor din vocabularul
fundamental („dormeau”, „sicrie”, „flori”, „stam”, „singur”, „vånt” etc. ) dar [i prin
economia mijloacelor de expresie ce conduce la frecvente repeti]ii [i la elips` (absen]a
verbului-predicat din versul al doilea: „{i flori de plumb [i funerar vestmånt”). Repeti]ia
pune în mi[care simbolurile cu puterea lor evocatoare, capabile s` instituie un alt
referent al textului poetic decåt cel aparent. Poezia nu descrie o experien]` macabr`
într-un cimitir, ci este un strig`t cutremur`tor, repede în`bu[it, al unei con[tiin]e care
asimileaz` lumea unui cimitir. Reluarea simbolului central, plumbul (termenul apare în
poezie de [ase ori), d` imaginilor vizuale valoare de obsesie.
Dar expresivitatea î[i afl`, în aceast` oper` bacovian`, mai multe surse. La nivel
fonetic, se remarc` frecven]a consoanelor ocluzive surde („p”, „b”) [i sonore („t”, „d”),
a consoanelor lichide („l”, „r”) [i a celor constrictive: „s”, „[”, „f”, „v” precum [i prezen]a,
într-o m`sur` semnificativ`, a vocalelor închise: „u”, „i”, „î”. Stratul sonor al poeziei este
unul grav, de cåntec trist pe care poetul îl motiva, într-un interviu, astfel: „Scriu precum
vorbesc cu cineva, pentru c` îmi place aceast` îndeletnicire. Tr`ind izolat, neputånd
comunica prea mult cu oamenii, stau de vorb` adesea cu mine însumi, fac muzic` [i,
cånd g`sesc ceva interesant, iau note pentru a mi le reciti mai tårziu. Nu-i vina mea
dac` aceste simple noti]e sunt în form` de versuri [i cåteodat` par vaiete”.
Rimele masculine, cu accentul pe ultima silab` a cuvåntului aflat la sfår[it de vers,
aduc o greutate suplimentar` în respira]ia versului. Ritmul predominant iambic [i
m`sura de zece silabe sus]in gravitatea rostirii.
Num`rul mare de substantive devine o caracteristic` major`, la nivel morfologic. Ca
orice autentic poet modernist, Bacovia are capacitatea de a determina vizualizarea
morbidului tablou închipuit [i, în aceast` privin]`, substantivele concrete: „sicriu”, „flori”,
„cavou”, „plumb” cap`t` un rol esen]ial, poten]at [i de construc]ia nominal` cu rol de
calificare, „de plumb”, ce ]ine loc de adjectiv. Verbele, în majoritate la timpul imperfect,
creeaz` impresia de durat` suspendat`, de timp încremenit în co[mar, cu atåt mai mult cu
cåt ele sunt statice [i se reiau, în pozi]ii simetrice, în cele dou` strofe: „dormeau”/„dormea”;
„stam”/„stam” etc. Singurele verbe care exprim` ac]iuni sunt: „am început” (verb incoativ) [i
„s` strig”, primul reducånd intensitatea actului desemnat prin cel din urm`, pån` la a-l face
derizoriu. Paradoxal, verbul fiin]`rii nu este pus în leg`tur` cu omul, ci cu manifest`rile
era
naturii („e a vånt”/„e
era
a frig”), situa]ie în care este folosit impersonal. Omului îi este asociat`
nu o ac]iune, ci o unic` stare („stam”), aceea de abandon.
Din punct de vedere sintactic, se re]ine paralelismul, procedeu dominant de
structurare a textului poetic, prin care catrenul final reia, nuan]ånd, atmosfera [i
sentimentele emanate de prima strof`.
Tiparul sintactic al frazelor reflect` preferin]a pentru coordonarea copulativ` prin
conjunc]ia „[i”, ceea ce las` impresia unei aglomer`ri strivitoare a impresiilor.
Propozi]iile sunt toate dezvoltate, afirmative [i nonadresate, ca un semn al accept`rii
destinului, al primatului unei st`ri de înfrico[are, f`r` ie[ire.
De[i topica pune în eviden]` verbele-predicat, cu care se deschid versurile 1, 3 [i
4, tabloul este încremenit. Singura mi[care se înregistreaz` la nivelul naturii stihiale
(„era vånt”), de sfår[it de lume.
Poezia Plumb este o crea]ie în care st`rile vagi [i emo]iile fluide, muzicale ale
simbolismului cap`t` coloratura tragic` a viziunii expresioniste.

175