PLUMB

DE GEORGE BACOVIA
Tema si viziunea

George Bacovia este un poet simbolist, interbelic, un poet dificil si fascinant, greu de
incadrat intr-un singur curent literar, remarcându-se prin noutatea tematica si stilistica si
limbajul poetic folosit. Desi, initial, Bacovia a fost considerat un poet minor, ulterior numele
sãu a fost legat de cea de-a patra etapã a simbolismului românese, „simbolismul autentic
bacovian", insã unii critici considera cã Bacovia depaseste acest curent literar, anticipând
poezia modernã. George Bacovia il anticipeaza pe Tudor Arghezi si lon Barbu prin elemente
expresioniste si existentialiste.
Poezie emblematica a universului lirie bacovian,Plumba fost scrisa in anul 1900, la vârsta de
19 ani sicitita in cadrul Cenaclului Literatorulin prezenta lui Macedonski, Minulescu, A.
Maniu, T. Arghezi etc. La lectura acesteia, Macedonski, maestrul, i-a dedicat câteva versuri:
Poete scump, pe frunte/Porti mândre foi de laur/Caci singur, pâna astäzi, /Din plumb fäcut-
ai aur. Poezia deschide volumul omonim publicat in 1916 si constitue oartã poetica implicitã,
prin plasarea poeziei in deschiderea volumului omonimsi prin dezvaluirea conceptiei
artistului despre lume si viatã, despre menirea lui in univers Elegie existentiala si pastel
simbolist, Plumbeste deci, una dintre capodoperele de tinerete ale lui Bacovia.
Simbolismul este un curent literar apărut in Franta, in a doua jumatate a secolului al XIX-lea,
ca o reactie impotriva retorismului romantic si a formalismului parnasian, promovând
emotia si muzicalitatea interioara a ideii.
Textul poetic se inscrie in lirica simbolista prin tehnica repetitiilor simbolul central, plumb,
este repetate sase ori in cele opt versuri), cromatica ternă, dominata de gri si negru),
muzicalitatea, sinestezia( flori de plumb) si dramatismul träirilor eului liric. Dramatismul este
sugerat prin corespondenta ce se stabileste între materie si spirit. Textul nu cuprinde niciun
termen explicit al angoasei, totul putnd fi dedus din descrierea cadrului. Se observa si o
preferintã pentru strile vagi, nedefinite, contradictori si totodatã motivul simbolistic
evidentiat prin drama omului modern apāsat de spleen.

TitlulPlumb este realizat pe baza unui lexem care denumeste un metal saturnian, care
impune un simbol referential, prin excelent antimetafizic, un simbol plurisemnificativ pe
care se întemeiaza viziunea poetica, ilustrând astfel o caracteristica a liricii simboliste.
Toposul construit pe simbolul imaginat de Bacovia este plasat in regnul mineral, al cărui
atribut este incremenirea, inertia dezolantã a materiei.

Acesta fost considerat o metaforã-simbol raportat la melancolie,tristete

deprimant,sfäsietoare,lumea fara perspective, präbusirea in vid,interiorizare in sine si
apãsare sufleteasca.Este un element de recurentă - laitmotiv, simbol central,repetat de sase
ori in pozitii simetrice in primul si ultimul vers al catrenului si la mijlocul celui de-al doilea
vers.
Lexemul Plumb este alcätuit din doua consoane explozive p" si „b" asezate in pozitie
simetrica, sugerând greutate si apăsarea sufleteasca; vocala „u" sugereazã un spatiu
inchis,iar consoana „m" da tonul unui cântec premergätor somnului si mortii.Denumeste un
metal greu (trimite la o materialitate apãsätoare), apartinândanorganicului (traduce lipsa de
viatã), de culoare gri-albastruie, ternã, deprimatã,rãu conducator de caldura(ce aratã
monotonia, platitudinea vietii), un metal tare(sugerând duritatea, tristetea), un metal rece
(rigiditatea fintei umane),un metal saturnian(sugerând melancolia grea), un metal
toxic(sugerand moartea), un metal folosit la sigilarea sicrielor, inchiderea in anumite
circumstante pentru a nu permite deschiderea (limitarea, izolarea totala si definitiva), un
metal maleabil(sugerând labilitatea psihica), un metal rezidual care nu mai poate fi
descompus (in reactie de fisiune nucleara), metalul alchimistilor.

O märturisire a lui George Bacovia dezväluiesemnificatiile pe care poetul le dã cuvântului

plumb: „In plumb văd culoarea galbenă. Compusii lui dau precipitat galben.
Temperamentului meu ii convine aceasta culoare... Sufletul ars este galben. Galben este
culoarea sufletului meu." „In poemele de «Plumb» acolo sunt neintrecut. Ce singur mã
simjeam in lume! 1916! Bacovia, poetul de «plumb»".

Tema poeziei o constitue conditia damnata a poetului într-o societate artificialã, lipsita de
aspiratii.
Acesteia ii sunt asociate tema mortii si tema iubirii, dou experiente capitalalexistentei
umane. Acestea sunt configurate cu ajutorul unor motive literare preluate din recuzita
simbolista: angoasa existentei, obsesia mortii, somnul asociat mortii, cavoul, singurätatea,
frigul, vântul,golul metafizic, absurditatea vietii, absenta oricărei salvări, stingerea
sentimentului iubirii. Dezgustul pentru lumese conduce la retragere din mediul social
animat. Lumea ostila si stranie, conturata de câteva pete de culoare este proiectia
universului interior marcat de un tragism asumat cu luciditate.
Imaginarul poetic se configureaza pe doua planuri, fiecare find o seventã poetica, intr-o
compozitie savant orchestrat. Primul catreneste specific planului exterior,care infatiseaza
realitatea obiectiva, simbolizat de cimitir si de cavou, iar cel de-al doilea, planului interior,
sufletesc. Formula lirismului subiectiv, mai mult decat potrivit intr-o artã poetica, este
sutinut prinpersoana inti a verbelor „stam", „amincepul"si a adjectivului posesiv (amorul)
meu. Discursul lirie este monoton, repetitiv, discontinuu, semn al alienatie, punctele de
suspensie find märturie in acest sens ( „Stam singur in cavou si era vânt").
Cele dou planuri se afla intr-o relatie de opozitie, specifica liricii moderne.

Strofa intaischiteaza reperele realitatii exterioare. Intr-o imagine stilizata, de tablou

impresionist, se figureaza un spatiu thanatic al mortil)simbolic, inchis, sufocant, apăsätor, in
care eul poetic se simte claustrat.
Verbul la timpul imperfect „dormeau", din incipit marcheaza o permanentizare a stärii
generale apasãtoare temporalitate durativă, nedeterminatä, sugerand moartea. Adverbul
„adânc" evidentiazã un somn profund, iar „cavou" scoate in evidenta faptul cà eul liric se
simte claustrat, iar trupul fi este inchisoare, barier (odaia-cavou, târgul - vast cavou, propriul
trup - cavou).
Simbolurile din câmpul semantic al elementelor funerare, „sicriede plumb", „cavou",
„funerar vesmânt, „coroanele de plumb" trimit, ca stare, câtre iminenta mortii. Florile, care
sunt asociate de obicei frumusetti, gingäsiei, sunt aläturate oximironic plumbului, devenind
artificiale. Sintagma flori de plumb formeaza si o sinestezie, procedeu artistic specific
simbolismului Elementele decorului funerar sunt artificii funerare de duzina, tipice pentru
mica burghezie de provincie. Starea poetului de solitudine este sugeratã de sintagma „stam
singur", care creeazã sentimentul de pustietate sufleteascã.
Vântul, simbol obsesiv in poetica bacoviana, este o entitate enigmatica, semnificând
efemerul si inconsistenta existentei sau nelinistea spiritului captiv in trupul-cavou. E singurul
element care sugereazã miscarea, insã produce efectele reci aale mortii. Repetarea
simetrica a simbolului „plumb", plasat ca rimã la ultimul si primul vers al strofei sugereaza
apãsarea sufletesca, neputinta poetului de a evada din aceastã lume apãsatoare, obositoare
si sufocanta. Cuvintele „scârâiau", „vânt" oferã strofei o muzicalitate disonantã.
Cadrul temporal nu este precizat, dar atmosfera macabrã poartã sugestia nocturnului.

Strofa a doua este construita aproape identic cu prima cu ajutorul paralelismului sintactic si
ilustreaza mai ales spatiul poetic interior, prin sentimentul de iubire care „Dormea intors",
sugerand disperarea poetului Debuteaza sub semnul tragicului existential, generat de
disparitia, moartea afectivitatii.

Despre adverbul „intors" care constitue misterul poeziei, Lucian Blaga mărturiseste cã este
vorba despre intoarcerea mortului cu fata spre apus. Eul liric isi priveste sentimentul ca un
spectator.
Sentimentul singurätätii devine atât de coplesitor, incât finta umană isi exprima spaima de
neant prin strigāt. „Strigātil" este un element expresionist, iar metafora „aripile de plumb"
sugereazã caderea, moartea afectivitatii. Incercarea de salvare este iluzorie: „Si-am inceput
sa-l strig". Asocierea celor doua verbe, la indicativ, perfect compus si la conjunctivexprima
deznadejdea absolutã a celui care nu s-a implinit afectiv, dar si a omului modern, insträinat
de sine. Sintagma „stam singur lângã mort" sugereaza cã dragostea nu era inäljatoare, ci
dimpotriva, rece si fara niciun fel de perspective de implinire: „Stam singur lângã mort... si
era frig.../ Si-i atárnau aripile de plumb. "instrainarea, impietrirea, izolarea, solitudinea,
privirea in sine ca intr-un sträin, se circumscriu esteticii simboliste. Metafora „aripi de
plumb" transmite initial idea unei posibile inälfäri, a unui zbor, dar prezenta plumbului face
zborul imposibil.
Sursele expresivitatii se pot identifica la toate nivelurile textului poetic. La nivel fonetic, in
poezie existã o varietate artistica de sugerare a muzicalitaii, prin sunete diverse. Se observa
faptul cã vocala inchisa u din cuvântul plumb" aminteste de un cântec de moarte, iar
aglomerarea consoanelorb, m,n, s, s, r, t,/, v din cuvintele „scârfâiau", „vânt", marcheaza
duritate, stridenta, sonoritati lugubre.
Muzicalitatea interioara a versurilor, realizata prin alternarea vocalelor cu consoanele
(plumb), prin repetarea simetrica a simbolului central al poeziei plumb, plasat ca rima la
primul si ultimul vers, sugereazã apásarea sufleteasca, neputinja eului liric de a evada din
acest spatiu obositor, stresant, sufocant.
La nivel morfologic, se remarca prezenta numeroasa a substantivelor, dar si a verbelor, in
marea lor majoritate statice.in poczie predomina verbele la timpul imperfect (dormeau",
„stam", „atârnau"), ceca ce sugereaza neimplinirea si aspiratia permanentä spre un final
eliberator. Cele doua verbe la perfect compus - „am inceput" si respectiv, la conjunctiv - „sã
strig", sugereaza disperarea poetului când constientizeaza cã universul inconjurätor este
cuprins de atmosfera sumbra a noptii. Verbul a fi, impersonal, apare in doua versuri
simetrice.

La nivel sintactic, textul este structurat pe o serie de propozitii principale, independente,

coordonate prin juxtapunere sau copulativ. De asemenea, se remarca topica inversã, cu
subiectul postpus: Dormeau adánc sicriele de plumb. La nivel lexico-semantic se remarca
prezenta cuvintelor din câmpul lexico-semantic al mortii: „sicriu", „cavou", „funerar".
„coroanã", „mort". Repetarea acelorasi cuvinte are ca efect monotonia.

La nivel stilistico-textual, se observa prezenta metaforei „amor de plumb", sugerând tragicul

existential, epitetul singur" si personificari: „dormeau adânc sicriele de plumb", „dormea
intors amorul meu de plumb."Starea de neimplinire este agravatã de transferul dintre
simturi, poetul apelând la sinestezie.

Din punct de vedere al prozodiei, rima imbratisata, masculinã, mãsura de zece silabe si
ritmul iambic si cel amfibrahic sporesc muzicalitatea versurilor.
Lirica poetului simbolist se bazeazã pe sugestie si muzicalitate. Cuvintele bacoviene par note
emise de un instrument dezacordat. El nu exprima stri si träiri comune, ci ridica probleme
existentiale precum moartea si constientizarea ei, izolarea de social, buciumul interior al
celui neinfeles. Träirile sugerate sunt puternie individualizate, find desprinse din propria
conceptie asupra vietii si din experientele spirituale personale. Din lumea bacoviana nu se
poate fugi, este o lume inchisa, fara iluzia unei transcendente salvatore, sensul existentei
find vidul, nimicul.
In concluzie, atât prin atmosferã, muzicalitate, cromatica, cât si prin folosirea sugestiei, a
simbolului si a corespondentelor, zugravirea starilor sufletesti de angoasã, pozia Plumb se
încadreaza in estetica simbolistã Lidia Bote in Simbolismul românese apreciaza cã: „in opera
sa, decorul, oamenii, lucrurile au culoarea cenusie a plumbuli, flindea peste tot domina
tristejea, apãsarea, dezgustul refulat". Furat de mirajul noii orientari, G. Bacovia se impune
in literaturi ca un ultim poet simbolist. Prin antisimbolismul sau a patruns in categoria
poetilor modernigti.