1916

PLUMB
George Bacovia

Dormeau adânc sicriele de plumb,

Și flori de plumb și funerar veștmânt
Stam singur în cavou… și era vânt…
Și scârțâiau coroanele de plumb.

Dormea întors amorul meu de plumb

Pe flori de plumb, și-am început să-l strig
Stam singur lângă mort… și era frig…
Și-i atârnau aripele de plumb.

Despre autor: George Bacovia este un scriitor reprezentativ al perioadei interbelice,

fiind considerat cel mai original poet de după Eminescu. Poetul este un maestru al
surprinderii toamnelor dezolante, iernilor care dau senzația sfârșitului de lume și al
căldurilor toride în care cadavrele intră în descompunere. Poezia lui George Bacovia
este un avertisment transmis lumii de la care nu așteaptă înțelegere.

Introducere: O operă fundamentală a marelui scriitor este ,,Plumb”, poezie simbolistă

publicată în volumul cu același nume în anul 1916. Momentul publicării volumului
marchează o etapă târzie a simbolismului, poezia având astfel deschideri spre
modernism. Scriitorul surprinde latura decadentista a acestui curent, aflându-se în
descendența lui Baudelaire cu ,,Florile răului”.

Opera se încadrează în curentul literar simbolist prin:

1) tema angoasei existențiale 2) criza omului modern 3) universul citadin în care eul
nu se regăsește 4) muzicalitatea textului 5) prezența simbolurilor 6) tehnica
repetiției 7) cromatică

De asemenea, aceasta este o artă poetică deoarece scriitorul își exprimă concepția
despre rolul poetului și al creației.

Tema: Discursul liric este compus sub forma unui monolog tragic, textul sugerând
neliniștea și starea sufletească de disperare.

Tema centrală a poeziei este condiția poetului izolat într-o lume artificială, incapabilă
să-l înțeleagă. Aceasta este conturată de tema morții ce este prezentată ca pietrificare,
încremenire, aspect sugerat de elementele decorului funerar. Eul poetic apare în
ipostaza de spectator al propriei morți sufletești, de aici reieșind și tema de depresiei.
Titlul: Titlul operei este redat prin simbolul ,,Plumb”.

1) Greutatea metalului - sugerează apăsarea sufletească

2) Cenușiul – monotonia

3) Maleabilitatea metalului – dezorientarea, labilitatea psihică

4) Sonoritatea surdă a cuvântului (patru consoane, o singură vocală) – semnifică

închiderea definitive în spațiul existential, fără nicio soluție de ieșire.

Viziunea despre lume: sumbră, nemetafizică (fără speranță de salvare) și de un tragism

asumat cu luciditate. Poezia bacoviană este a unui solitar și a unui prizonier, a unei
conștiințe înspăimântate de sine, de neant și de lumea în care trăiește.

Imaginarul poetic din ,,Plumb’’: înfățișează lumea ca pe un imens cimitir, tot ce e viu
(,,flori” și ,,amor”) fiind împietrit, mineralizat sub efectul metalului toxic. Astfel, eul
fantomatic rătăcește fără sens printr-o lume-închisoare aflată în disoluție.

Compozițional: Din punct de vedere compozițional, poezia este împărțită în două

strofe, având două secvențe poetice care respect principiul simetriei. Se disting de
asemenea două planuri: unul al realității exterioare, al unei lumi ostile în care poetul se
simte izolat iar celălalt al realității interioare, iubirea. Plumbul apare ca liantul celor două
realități, devenind elementul principal al universului bacovian.

Cromatica pe care Bacovia o asociază plumbului este galbenul, culoare a dezolării, ce

acaparează ființa: ,,Plumbul ars este galben. Sufletul ars este galben. Galbenul este
culoarea sufletului meu.”

Secvențe poetice:

1) Prima secvență prezintă elementele cadrului spațial închis, sufocant, în care eul
liric se simte claustrat: cavoul și sicriele.

- Secvența debutează cu verbul la imperfect ,,dormeau” , care simbolizează

absența trăirilor interioare, încremenirea psihică, precum și acțiunile
nefinalizate ale eului liric.

- ,,sicriele de plumb” sugerează imposibilitatea evadării și a înălțării

- Personificarea ,,dormeau adânc sicriele” exprimă lipsa comunicării și lipsa de

sensibilitate a contemporanilor poetului.
 - Oximoronul ,,flori de plumb” are semnificații simboliste. Florile reprezintă
viața, natura, gingășia, frumusețea care fiind ,,de plumb”, corespund stărilor
de angoasă existențială, povară.

- Pustietatea sufletească este sugerată de sintagma ,,stam singur”, simbolul

,,vânt” conturând ideea de gol sufletesc.

2) A doua secvență debutează sub semnul tragicului existențial, generat de

moartea iubirii : ,,dormea întors amorul meu de plumb”.

- Metafora ,,dormea întors” amintește de întoarcerea mortului cu fața spre

apus, care la filosoful Lucian Blaga semnifica moartea.

- Pentru reprezentarea iubirii se folosește termenul ,,amorul” ce evidențiază

desacralizarea acestui sentiment. Astfel, cuvântul poate fi considerat o
replica data romanticilor ce considerau iubirea o cale de accedere spre
absolut, Bacovia dovedindu-se a fi un veritabil precursor al poeților ironici
moderni.

- Metafora ,,amorul meu de plumb” evidențiază efectul metalului toxic ce a

cuprins lumea interioară, degradarea trăirilor.

- Eul liric devine spectator al propriului trup, se înstrăinează de sine: ,,stam

singur lângă mort’’.

- Metafora ,,aripile de plumb” sugerează zborul în jos, căderea grea și

imposibilitatea salvării, orice aparență de accedere spre absolut fiind complet
anihilată. O imagine asemănătoare se regăsește și în poezia lui Baudelaire
,,Albatrosul’’, care surprinde zborul frânt al unei ființe ce nu se mai regăsește
în transcendent.

Din punct de vedere fonetic: vocalele închise ,,u”, ,,i” accentuează starea de tristețe iar
aglomerarea consoanelor dure ,,p”, ,,b”, ,,m”, ,,n” sugerează prăbușirea lumii în haos.

Lexical: predomină cuvintele din câmpul semantic al morții, repetarea lor având ca efect
monotonia.

Morfologic: verbe statice la imperfect: ,,dormea”, ,,stam” – scot în evidență permanența

stării de angoasă

Prozodic: La nivel prozodic, poezia are o construcție riguroasă, care sugerează prezența
morții, prin închiderea versurilor cu rimă îmbrățișată și măsura fixă de 10 silabe.

Astfel, viziunea despre lume din ,,Plumb” poate fi asemănată cu cea sugerată de tabloul
lui E. Munch ,,Țipătul’’, care reprezintă criza omului modern ce strigă cu disperare, cauza
fiind imposibil de stabilit cu precizie. Disperarea din poezia lui Bacovia se datorează
neîmplinirii prin iubire, în întreaga sa lume nemaiexistând altceva decât plumb, eternul
plumb care înlocuiește cerul și pământul și dezintegrează materia.

Concluzie: În lumina celor arătate, poezia ,,Plumb” se situează între simbolism și

modernism. Poetul apelează la tehnici simboliste, însă prezintă condiția omului modern.

Așadar, la Bacovia moartea este un sfârșit continuu, în timp ce la romantici ea este o

Nirvana eliberatoare, potrivite acestui cadru fiind vorbele lui Mihai Eminescu: ,, Lipsește
viața acestei vieți.”