PLUMB – George Bacovia

I. CONTEXTUL APARIȚIEI

Poezia simbolistă ,,Plumb” deschide volumul omonim, apărut in 1916, și reprezintă o emblemă a
universului poetic bacovian. Motivul solitudinii apăsătoare este elementul de recurență în volumul de
debut, ,,Plumb”.

II. TRĂSĂTURI SIMBOLISTE

Textul poetic se înscrie în lirica simbolistă prin folosirea simbolurilor, tehnica repetițiilor, cromatica,
dramatismul trăirii eului liric, sugerat prin corespondența ce se stabilește între materie și spirit. Înstrăinarea,
împietrirea, izolarea, solitudinea, privirea în sine ca într-un străin se circumscriu esteticii simboliste. Stări
sufletești nelămurite, confuze sunt transmise pe calea sugestiei (folosite drept cale de exprimare a
corespondențelor între planul exterior și cel interior), prin cultivarea senzațiilor diverse.

Poezia exploatează starile și emotiile produse de elementele decorului funerar, care transmit o stare
interioară: vidul sufletesc, angoasa existenței.

Simbolul bacovian (plumb, cavou) organizează discursul liric și conferă ambiguitate prin
plurivalența semnificațiilor.
Muzicalitatea interioară este conferită de paralelismul sintactic, de repetiția obsedantă a unor
cuvinte: ,,plumb”, si a laitmotivului (,,stam singur”). Punctele de suspensie transmit senzația de împietrire,
spaima de moarte si vidul existential.

III. VIZIUNEA DESPRE LUME

,,Plumb” este poezia unui solitar și a unui prizonier, a unei conștiințe înspăimântate de sine și de
lumea în care trăiește. Viziunea este fără ieșire, textul hiperbolizand starea de singurătate, obsesia deplinei
izolări și presimțirea morții.
Astfel, G. Bacovia dezvăluie semnificațiile pe care le dă cuvantului plumb, galbenul potențând
spleenul: ,,In plumb vad culoarea galbenă […] Sufletul ars este galben. Galbenul este culoarea sufletului
meu.”

IV. LIRISMUL SUBIECTIV

Poezia se realizează ca un monolog liric al unui eu ,,fantomatic” (N. Manolescu). Lirismul subiectiv
este redat, la nivelul expresiei, prin mărcile subiectivității: verbe la persoana I (,,stam”, ,,am început”),
adjective pronominale posesive: ,,(amorul) meu”.

V. TEMA POEZIEI
O constituie condiția poetului, damnarea de a trăi într-o societate închisă, lipsită de perspective, o
lume ostilă, străină, un univers existențial cenușiu, în care singurele pete de culoare le reprezintă proiecțiile
universului interior dominat de un tragism asumat cu luciditate.

VI. TITLUL
Este constituit dintr-un simbol - plumb - laitmotivul textului poetic, care sugerează apăsarea, angoasa,
monotonia unui univers cenușiu, claustrarea într-un spatiu în care nu se întrevede posibilitatea salvării.

VII. INCIPITUL
 ,,Dormeau adânc sicriele de plumb”, configurează câmpul lexico-semantic al mortii, prin intermediul
a două simboluri obsedante ale liricii bacoviene, sicrie si plumb. Asocierea adverbului ,,adânc” în
sintagma ,,dormeau adânc” conturează motivul somnului (somnul bacovian similar celui veșnic).

VIII. SIMBOLURI CENTRALE

Simbolul ,,plumb”, plasat simetric în cele doua strofe ale poeziei (de câte trei ori în fiecare catren),
are semnificații multiple: greutatea metalului denotă apăsare sufletească, prăbușire interioară, la nivel
cromatic, plumbul sugerează monotonia, tristețea, cenușiul existențial; răceala – absența sentimentelor, lipsa
de vitalitate. Totodată, ca element organic, sugerează mineralizarea (pietrificarea).
Aspectul sonor al cuvântului redă închiderea, căderea grea. Dacă sintagmele din prima strofă
constituie elementele decorului funerar (,,sicrie de plumb”, ,,coroane de plumb”), în strofa a doua, lumea
artificializată e înlocuită de lumea interioară în prabusire lentă, ,,plumbul” devenind o adevarată metafora-
simbol.
Simbolurile centrale ale textului liric (,,plumb”, ,,cavou”, ,,singur”) configurează un decor macabru,
dezolant.

IX. SIMETRIE COMPOZITIONALĂ

Textul poetic, alcătuit din două catrene dispuse simetric, se construieste pe principiul paralelismului
sintactic, cele două secvențe lirice corespunzând celor două planuri ale realității: realitatea exterioară,
obiectivă (,,cimitir”, ,,cavou”) și cea interioară, subiectivă (dominate de trăirile afective ale eului poetic).

X. IMAGINARUL POETIC
Poezia exploatează trăirile afective produse de imaginea dezolantă a decorului funerar: vidul
sufletesc, angoasa existenței (realizându-se astfel corespondențe între planul obiectiv și cel subiectiv).
STROFA I
Surprinde elemente ale cadrului spațial închis, apăsător, sufocant, în care senzația eului poetic este
cea de claustrare (cavoul ca simbol al societății superficiale). Elementele decorului funerar (,,sicrie de
plumb” etc.) sunt artificii funerare de duzină, tipice pentru mica burghezie de provincie. Repetarea epitetului
,,de plumb” conturează o existență mohorâtă, în care frumusețea se artificializează, împietreste: ,,flori de
plumb”. Vizualul static, monoton și sumbru, este întrerupt de câteva sugestii ale dinamicului (vântul, care
produce efectele reci ale morții, sugerate printr-un auditiv strident: ,,Si scârțâiau coroanele de plumb”).
Cadrul temporal nu este precizat, însă atmosfera macabră degajată poartă sugestia nocturnului.
STROFA a II-a
Stă sub semnul tragismului existențial, generat de moartea afectivității: ,,Dormea întors amorul meu
de plumb”. Termenul ,,întors” polarizează misterul poeziei. Eul liric asistă tragic la spectacolul propriei
prăbușiri, o cădere surdă, grea, fără posibilitatea salvării, fapt ce-i provoacă disperarea: ,,Și-am început să-l
strig”.

Ambiguitatea poetică este produsă prin multiple semnificații ale epitetului ,,dormea întors”, ale
metaforei ,,aripi de plumb” sau ale lexemului ,,mort”.
Lumea văzută ca un cimitir generează spaima de moarte, senzația de vid sufletesc, redate si la nivel
auditiv, prin imagini stridente ce sugerează fie dezacordul eului cu lumea (,,Si scârțâiau coroanele de
plumb”), fie spaima de neant a ființei (redarea subiectivității: ,,Și-am început să-l strig”). Vidul sufletesc este
exprimat și prin senzații tactile, frigul, vântul provocând decaderea materiei și a spiritului.

XI. CARACTERISTICI ALE LIMBAJULUI

Sursele expresivității, sugestiei și ale limbajului se regăsesc la fiecare nivel al limbajului poetic.
La nivel stilistic, se remarcă prezența simbolurilor (,,plumb”, ,,cavou”), dar și a metaforelor (,,flori de
plumb”, ,,coroane de plumb”, ,,aripi de plumb” – ce sugerează un zbor frânt, un ideal pierdut, căderea surdă,
grea).
La nivel prozodic, se constată închiderea versurilor cu rimă îmbrățișată, măsura fixă de zece silabe,
ritmul iambic alternând cu cel amfibrahic (elemente ale prozodiei clasice).
La nivel fonetic, consoanele dure ( b, m, n, t) sugerează închiderea spațiului si golul existențial.
La nivel morfologic, se remarcă frecvența verbelor statice, timpul imperfect redând permanența stării
de angoasă: ,,dormeau”, ,,stam”, ,,era”, ,,scârțâiau”, ,,dormea”. Verbul la perfect compus (,,am început”) și
cel la conjunctiv (,,să strig”) sugerează disperarea eului atunci când conștientizează că întreg universul este
acaparat de atmosfera sumbră a morții.
La nivel lexical, se configurează câmpul semantic al
morții: ,,sicriu”, ,,cavou”, ,,funerar”, ,,coroană”, ,,mort”.

XII. CONCLUZIE
Ilustrând sugestia, simbolurile, corespondențele, dar și stări sufletești de angoasă, spleen,
poezia ,,Plumb” se încadrează în estetica simbolistă, depașind-o, însă, și apropiindu-se de modernism prin
sentimentul de vid, de solitudine si viziunea descompunerii universale.