„Plumb”de George Bacovia

Opera “Plumb” de George Bacovia deschide volumul de debut al poetului, cu același titlu, apărut in
1916, volum ce trece aproape neobservat în epocă din două motive. Unul ar fi pregătirile pentru intrarea
României în primul război mondial, iar celălalt se referă la faptul că majoritatea poeziilor fuseseră deja
publicate în reviste ale vremii.
Poezia se înscrie în universul liric specific bacovian, descriind” […] o atmosferă de plumb, în care
pluteste obsesia morții și a neantului[…] “. (Eugen Lovinescu)
Deoarece în “Plumb” poetul George Bacovia iși exprimă viziunea despre lume și viață, într-un limbaj
literar care-l particularizează, această opera literară poate fi considerată o artă poetică.
Poezia “Plumb”, de George Bacovia, se înscrie în lirica simbolistă prin: folosirea simbolurilor, tehnica
repetițiilor, cromatica și prin dramatismul trăirii eului liric, dramatism sugerat prin corespondența celor
două planuri, uman-universal (materie-spirit).
Titlul operei este simbolul plumb, cuvânt ce are drept corespondent în natură metalul ale cărui trăsături
sugerează stări sufletesti, atitudini poetice: apăsare sufletească, angoasa, universul monoton, închiderea
definitivă a spațiului existențial.
Tema poeziei este redată prin condiția de damnat a poetului într-o societate meschină, care nu-l înțelege,
o societate superficială, ce nu poate aprecia valoarea artei adevărate.
O primă imagine poetică reprezentativă pentru temă este aceea a mediului închis, sufocant al
cimitirului. Cromatica cenușie se asociază cu sentimentul dezolării, al depresiei, fără posibilitate de
eliberare. ”Dormeau adânc sicriele de plumb/ Și flori de plumb și funerar vestmânt”. Folosirea verbului ”
dormeau”, la imperfect, alături de epitetul ”adânc” sugerează nemișcarea, încremenirea într-o durată
nedeterminată. Imaginile vizuale, în structura antitetică- flori (gingășie, viață) de plumb (natură moartă)
sunt completate de imagini auditive cu sonorități funebre ( sinestezii) ce subliniază amenințarea sfârșitului:
” și era vânt”, ”și scârțâiau coroanele de plumb”. Tabloul culminează cu claustrarea în spațiul cavoului,
ilustrare a ”sfârșitului continuu bacovian”. A doua imagine semnificativă este cea simbolică a ” amorului
de plumb” ce apare în strofa a doua, unde atenția eului liric se transferă în plan interior, tonul devenind
confesiv. Metafora ”amorul meu de plumb” sugerează ” mineralizarea” sentimentului, apăsarea pierderii
iubirii. Imaginea sinestezică ” dormea întors…și-am început să-l strig…” amintește motivul folcloric al
morții ca întoarcere către apus. El se asociază cu un efort disperat al eului liric de recuperare a
sentimentului. Metafora finală ”și-i atârnau aripile de plumb” pune în opoziție zborul și căderea, ca
pierdere definitivă a speranței.
Ideea poetică se referă la starea de melancolie și la solitudinea poetului care se simte incătușat, sufocat
spiritual în această lume, închis definitiv, fără a avea vreo posibilitatede evadare.
Textul este structurat în două catrene, construite pe baza termenului plumb, reluat în sase dintre cele opt
versuri, ce corespund celor două planuri ale realității, cel exterior, obiectiv, simbolizat de cimintir, si cel
interior, subiectiv, simbolizat de sentimentul de iubire, invocat cu disperare.
Incipitul operei este marcat de imperfectul verbului (“dormeau”), care sugerează absența trăirilor
interioare și actiunile nefinalizate ale eului liric.
Lirismul subiectiv este redat prin mărcile subiectivității: persoana I a verbelor (“stam”, “am început”) și
persoana I a adjectivului posesiv (“amorul meu”).
Strofa întâi exprimă simbolic spațiul închis, sufocant, în care poetul se simte prizonier. Spațiul închis este
sugerat de simboluri din câmpul semantic al obiectelor funerare (“sicriele de plumb”,”cavou”), trimițând
către iminența morții. Solitudinea este sugerată de sintagma “stam singur”,care, alături de celelalte
simboluri relevă apăsarea sufletească, nevroza, spleenul. Repetarea epitetului “de plumb” insistă asupra
existentei mohorâte, anoste, asupra neputinței de a evada. Lumea exterioară, în manifestările ei de
gingașie si frumusețe, “flori de plumb”, este marcată și ea de împietrire, vântul find singurul element ce
sugerează miscarea. Strofa a doua ilustrează spațiul poetic interior și debutează sub semnul tragicului
existențial, generat de disparitia sentimentelor:”dormea întors amorul meu de plumb”. Aripile “de plumb”
sugerează lipsa perspectivelor de împlinire, imposibilitatea salvării:”atârnau aripile de plumb”.
Simetria operei este dată de prezența simbolului “plumb”, așezat ca rimă și de sintagma “flori de plumb”,
aflată la începutul versului al doilea din fiecare strofă.
Cromatica este doar sugerată în operă, prin prezența elementelor funerare: veșminte, flori, coroane și
plumb, iar olfactivul prin simbolul “mort”.
Imperfectul verbelor sugerează lipsa optimismului, stările interioare ale poetului fiind proiectate în
veșnicie, eternitate “ dormeau”,”stam”,”era”, “atârnau”, actiunile neavând o finalitate. Muzicalitatea
versurilor este ilustrată de rima în cuvinte cu sonoritate surdă, terminate în consoane (plumb,
vesmânt, vânt), de verbele la imperfect și de cele cu sonoritate stridentă, onomatopeică
(“scârțâiau”,”strig”).
Prin atmosferă, procedee, cromatică și muzicalitate, opera “Plumb” de George Bacovia, se înscrie
în curentul literar simbolism, definindu-l pe poet ca find: ” pictor în cuvinte si compozitor în
vorbe”(M. Petrovanu).