Plumb

de George Bacovia
Opera lui George Bacovia “Plumb” a apărut în perioada interbelică, la începutul
secolului al 20-lea. Este o operă simbolistă, în care Bacovia ilustrează o nouă
sensibilitate artistică “decadentă”.
O trăsătură care demonstrează că opera este simbolistă este folosirea simbolului,
care sugerează stările sufletești ale eului liric. De exemplu simbolul “plumb”
sugerează viața monotonă prin culoarea plumbului, labilitatea prin maleabilitatea
plumbului și nu în ultimul rând greutatea plumbului sugerează apăsarea sufletească
a eului liric.
O altă trăsătură care demonstrează că opera este simbolistă este decorul macabru,
care este realizat prin elementele câmpului semantic al cuvântului “moarte”. De
exemplu: cavou, sicriu, coroane, funerar vestmânt și „dormeau adânc”.
Titlul poeziei este cuvântul „plumb” care devine simbolul central al operei. Prin
trăsăturile lui, acest metal sugerează apăsarea sufletească și închiderea definitivă a
spațiului existențial fără soluții de ieșire. De asemenea, putem afirma că sugerarea
stărilor sufletești ale eului liric prin corespondență este un procedeu artistic specific
simbolismului.
Expresivitatea limbajului poetic este realizată la toate nivelurile limbii. La nivelul
morfo-sintactic este realizată cu ajutorul verbelor și pronumelor la persoana I. și
mărci ale eului liric care demonstrează subiectivitatea textului. De exemplu: “stam”,
“am început”, “meu”. La nivel fonetic este realizată prin sunetele cuvântului plumb,
care sugerează închiderea spațiului existențial. La nivelul stilistic, atmosfera sumbră
specifică poeziilor simboliste este realizată cu ajutorul figurilor de stil și imaginilor
artistice. Verbul onomatopeic scârțâiau” imită zgomotul înspăimântător al obiectelor
din cimitir și sugerează dezacordul cu lumea înconjurătoare.
Prima strofă, prima secvență,  prezintă lumea exterioară, care este realizată cu
ajutorul cuvintelor care sunt incluse în câmpul semantic al morții: cavou, sicriu,
coroane, funerar vestmânt și „dormeau adânc”. Această imagine sugerează un
spațiu închis în care eul liric este izolat și condamnat la singurătate. Imaginea
simbolizează societatea superficială în relație cu viața sufletească a eului liric.
Această strofă este foarte importantă privind tema operei, care este condiția
nefericită a poetului, care este izolat într-o lume artificială, în care nu înțelege nimeni
arta adevărată.
A doua secvență căreia îi corespunde strofa a doua prezintă  lumea interioară,
sufletul eului liric. Strofa începe cu metafora amorului de plumb care sugerează o
iubire rece, încremenită. Adverbul “întors” scoate în evidență idea că iubirea nu este
posibilă fiindcă este de plumb. Sintagma “am început să-l strig” exprimă dorința eului
liric de a se salva, dar evadarea nu este posibilă. Metafora “aripile de plumb”
sugerează un zbor în jos cădere, adică moartea.
În concluzie putem spune că opera lui George Bacovia reprezintă două lumii diferite:
lumea exterioară și interioară, care pune în evidență relația eului liric cu societate,
cea ce este o temă specifică simbolismului.