“Plumb”

de George Bacovia

Tema si viziunea despre lume

Simbolismul este un curent literar care se manifesta la sfarsitul secolului al XIX-lea in

Franta, ca o reactie impotriva romantismului, impotriva tendintei de evadare din real a
romanticilor. Simbolismul romanesc a fost sustinut de Alexandru Macedonski prin activitatea
sa la revisa si cenaclul “Literatorul”, aparuta in anul 1860.

George Bacovia este considerat reprezentantul cel mai de seama al simbolismului

romanesc, chiar daca in opera sa se regasesc si alte influente estetice.
Poezia “Plumb” deschide volumul cu acelasi nume publicat in anul 1916, volum in care se
regasesc coordonate esentiale ale universului liric bacovian. Poezia se incadreaza in
simbolism prin valorificarea trasaturilor specifice curentului: tehnica
sugestiei si a simbolului (simbolul sicrielor, cavoul), cromatica (dominata de culorile gri si
negru), muzicalitatea (sugerata de laitmotivul “plumb” si de cuvintele cu o
sonoritate dura sau stridenta), sinestezia (din versul “si scartaiau coroanele de plumb”),
respectiv corespondenta dintre universul exterior si cel interior.

Tematica poeziei este, de asemenea, specific simbolistica. Tema dominanta este cea
a mortii, sugerata prin numeroasele cuvinte din acest camp semantic: “sicriele”, “cavou”,
“funerar vestmant”, “coroanele”, “mort”. In strofa a doua se remarca si tema iubirii sortita
esecului, precum si cea a naturii impietrite (“flori de plumb”). Pe parcursul poeziei se
contureaza si conditia de damnat a artistului intr-o societate meschina, incapabila sa-l
inteleaga, din acest punct de vedere opera putand fi considerata o arta poetica.

Titlul poeziei este semnificativ pentru tematica operei datorita simbolului “plumb”,
metal ale carui trasaturi sugereaza stari sufletesti: culoarea gri releva monotonia, spleenul,
greutatea—apasarea sufleteasca, maleabilitatea—labilitatea psihica, iar forma sonora a
cuvantului (o vocala intre doua perechi de consoane) poate sugera imposibilitatea de
evadare.

Viziunea despre lume este sumbra, nemetafizica, de un tragism asumat cu luciditate

si este creionata prin laitmotivul „Stam singur” care accentueaza ideea de pustietate. Este
hiperbolizata astfel starea de singuratate, obsesia deplinei izolari, presimtirea mortii.

Compozitional, poezia este alcatuita din doua catrene pe care se imbina doua planuri
poetice: planul exterior, al universului impietrit si planul interior al iubirii moarte, creandu-se
astfel o corespondenta intre macrounivers si microuniversul spiritual.
 O secventa poetica semnificativa pentru tema textului este reprezentata de incipitul
poeziei prin versul „ Dormeau adânc sicriele de plumb, ” care sugereaza absenta
sentimentelor interioare prin imaginea lumii vazuta ca un imens cimitir si continuitatea unor
stari nedefinite ( moartea ca somn profund, pietrificarea naturii ). Repetitia simbolului plumb
asociat cu elemente concrete (sicriile de plumb, flori de plumb, coroane de plumb) surprinde
procesul de mineralizare al lumii exterioare, fragilitatea vietii, prin imagini vizuale si auditive
stridente. Vantul, singurul element dinamic al tabloului exprima nelinistea spiritului captiv in
trupul cavou si persistenta in stari nedefinite de anguasa si nevroza. Verbul „scartaiau” la
imperfect completeaza tabloul sinistru prin sonoritatea sa stridenta care rezoneaza cu golul
existentei umane.

Cea de-a doua secventa poetica ilustreaza spatiul interior in care sentimentul
singuratatii devine atat de coplesitor incat fiinta isi exprima spaima de moarte prin strigatul
fara ecou, intr-o lume in care iubirea insasi a murit. O alta imagine poetica pentru tema
textului bacovian este evidenta in primul vers al celui de-al doilea catren, simetric cu incipitul
„Dormea intors amorul meu de plumb”, vers sugestiv pentru angoasa si singuratatea
generate de efemeritatea sentimentelor umane si de absenta inspiratiei creatoare. Epitetul
„intors” simbolizeaza iminenta mortii, afectivitatii (Lucian Blaga spunea ca a fi intors
inseamna a fi cu fata spre moarte). Asistand neputincios la moartea, prin mineralizarea lumii,
eul poetic bacovian traieste acut neatinzarea sinelui exprimandu-si disperarea prin strigat si
frica. Iminenta mortii este resimtita fizic prin senzatia de frig. Ultimul vers este concentrat in
jurul motivului zborului care devine un zbor in jos fara posibilitatea de a se sustrage
prabusirii. Verbul „atarnau” si metafora „aripile de plumb” semnifica imposibilitatea inaltarii
prin iubire, respectiv absenta idealului.

Poezia „Plumb” are o constructie riguroasa, ce reflecta tema mortii prin rima inchisa,
imbratisata, masura de zece silabe si ritmul iambic. La nivel morfologic, se observa frecventa
substantivelor („teroarea obiectelor” – Nicolae Manolescu), verbelor statice la imperfect
(„dormeau”, „stat”, „erau”) care accentueaza starea de tristete, solitudine si persistenta in
ea. Punctele de suspensie si liniile de pauza repetate imprima textului un ritm lent,
fragmentat, menit sa redea perceptia eului asupra lumii, devenind astfel un mijloc
suplimentar de constituire a sensului. Cadrul exterior se compune din imagini disparate care
nu au puterea de a alcatui un ansamblu coerent, iar gandurile par frante, dezarticulate.

In concluzie, poezia “Plumb” de George Bacovia este o opera reprezentativa pentru

simbolismul romanesc prin valorificarea trasaturilor specifice curentului, prin teme si motive,
prin atmosfera poeziei dominata de stari, sentimente precum apasarea sufleteasca,
solitudinea, izolarea, impietrirea, dar si prin expresivitatea deosebita care se remarca la
toate nivelurile textului poetic evidentiind complexitatea poeziei, acest lucru fiind confirmat
de numeroase opinii critice precum cea a lui Vladimir Streinu „Bacovia se stilizeaza fara stil;
un complex de civilizat care isi organizeaza dezorganizarea” .