Plumb – George Bacovia, 1916

Poezia simbolistica ,,Plumb” de George Bacovia deschide volumul cu acelasi titlu, aparut
in anul 1916. Asezarea sa in fruntea primului volum publicat de Bacovia ii confera calitatea de
text programatic.
Opera are la baza cateva motive simbolistice: motivul singuratatii apasatoare,
sentimentul inadaptarii si dorinta de evadarea. Simbolismul apare in anul 1886 in Franta si a
fost teoretizat de Jean Moreas in articolul ,,Le Symbolisme". Curentul literar a fost promovat la
noi de Alexandru Macedonki, prin articole porgramatice si reviste. Publicat in perioada
interbelica, volumele lui Bacovia apartin unei faze mai tarzii a simbolismului, cu deschidere
spre modernism.
In primul rand, motivele lirice cu valoare de simbol apartin campului lexical al
mortii: ,,sicrie", ,,plumb", ,,cavou", ,,vantul", ,,frigul". Ele se asociaza cu stari sufletesti confuze,
nelamurite, care constituie obiectul poeziei simboliste: singuratatea, izolarea, spaima de
moarte, angoasa, inadaptarea. De asemenea, laitmotivul ,,stam singur” evidentiaza senzatia de
pustiire sufleteasca.
In al doilea rand, semnificatiile cuvantului ,,plumb” se construiesc pe baza
corespondentelor dintre planul subiectiv/uman si planul obiectiv/terestru. Poezia este o elegie,
deoarece exprima sentimentul de tristete si spaima de moarte, sub forma monologului liric al
unui eu ,,fantomatic".
Poezia bacoviana este a unui solitar si a unui prizonier, a unei constiinte inspaimantate
de sine, de neat si de lumea in care traieste. Imaginarul poetic din ,,Plumb” infatiseaza lumea ca
pe un imen cimitir, tot ce este viu: ,,flori", ,,amor", ajungand sa fie impietrit sub efectul
metalului toxic.
Lirismul subiectiv este redat prin marci ale eului liric: verbe la persoana I
singular: ,,stam", ,,sa strig", ,,am inceput", si adjectivul posesiv: ,,amorul meu". Verbul la
imperfect insotit de epitatul ,,stam singur”amplifica ideea de continuitate a starii de
singuratate, in timp ce verbul la perfect compus ,,am inceput” urmat de conjuctivul ,,sa strig”
exprima incapacitatea de a comunica sensibil cu iubirea, de unde si spaima de neant.
Prin repetare, cuvantul-titlu devine motiv central in text, din cauza sugestiei mortii: atat
lumea exterioara cat si cea sufleteasca sunt supune mineralizarii sub efectul metalului toxic.
Mai mult, in compozitia poeziei simboliste esential este principiul simetriei. Textul poetic este
structurat in doua catrene in care cuvantul ,,plumb” se regaseste de sase ori. De asemenea, la
nivel fontic titlul este format din 4 consoane si 1 vocala, vocala ,,u” care este cea mai inchisa vocala si
sugereaza starea ermetica de apasare sufleteasca din care eul liric nu mai poate iesi.
 Versul-incipit: ,,Dormeau adanc sicriele de plumb” infatiseaza lumea ca pe un imens
cimitir. Personificarea ,,dormeau...sicriele” si epitetul verbului ,,dormeau adanc” sugereaza
ideea mortii ca un somn profund, iar metafora ,,sicriele de plumb” exprima imposibilitatea
comunicarii.
In strofa I este descrisa lumea exterioara prin
termenii: ,,sicrie", ,,cavou", ,,funerar", ,,coroane", din campul lexico-semnatic al mortii. Cadrul
sufocant este infatisat printr-o enumeratie de elemente ale decorului: ,,sicriele de
plumb", ,,flori de plumb", ,,funerar vestmant". Repetarea epitetului ,,de plumb” multiplica
sugestiile, confirmand existenta mohorata, lipsita de posibilitatea salvarii.
Strofa a IIa debuteaza sub semnul tragicului existential, generat de moartea
iubirii: ,,Dormea intors amorul meu de plumb". In epitetul ,,dormea intors” consta misterul
poeziei, este vorba, probabil, cum va spune Blaga, de intoarcerea cu fata spre apus. Eul liric isi
priveste sentimenul ca un spectator, imaginea tragica a instrainarii de sine fiind transmisa prin
formula: ,,Stam singur langa mort". Metafora ,,aripile de plumb”presupune zborul in jos,
imposibilitatea evadarii, moartea afectivitatii.
Asadar, prin atmosfera, folosirea sugestiei, a simbolului si a corespondentei, prin
prezenta starilor sufletesti de angoasa, de singuratate, poezia ,,Plumb” se incadreaza in estetica
simbolista.