-SIMBOLISMUL-

Plumb, George Bacovia

Poezia emblematică a universului liric bacovian “Plumb” deschide volumul cu titlul omonim, iar plumbul
caracterizează întreg imaginarul poetic bacovian: “Plumb de toamnă”, “Plumb de iarnă”, “zarea de plumb”,
“iarba de plumb”, unificând universul obiectual şi cel lăuntric sub imperiul culorii- obsesie, cenușiul-gălbui.
Simbolistica plumbului sugerează apăsarea, angoasa, greutatea sufocantă, cenuşiul existenţial, universal
monoton, închiderea definitivă a spaţiului fiinţării, fără soluţii de ieşire.

Tema literară vizează condiția poetului într-o societate lipsită de aspirații, superficială, condiție marcată de
singurătate, de teama de lume, de sine, de neant.

Motivele literare ce particularizează tema aparțin câmpului semantic al morții (sicrie, coroane, cavou, mort)
prin care se creează o atmosferă sumbră asociată cu stări pesimiste precum: angoasă, tristețe, frică.

Viziunea despre lume este tragică, asociată cu luciditate, evidențiind un eu liric fantomatic care rătăcește
printr-o lume toxică lipsită de viață.

Titlul, element paratextual cu rol de anticipare a mesajului,îl introduce pe cititior în lumea cărții. Are o
structură unilexicală, nominală. Sensul propriu al textului trimite la un metal de culoare cenușie, uneori
albăstruie sau arămie prin ardere (“Plumbul este galben. Galben este culoarea sufletului meu“).
Plumbul este un metal toxic ce creează o boală numită saturnism. Sensul conotativ în relație cu textul poetic se
leagă de alchimie, de trecerea de la o stare la alta, de la deznădejde la speranță, apoi la agonie.

Lirismul este subiectiv, prin utilizarea mărcilor lexico-gramaticale de persoana I (“stam“; “am început“).

Discursul poetic se organizează pe două catrene, cu ritm partial iambic, rimă îmbrățișată și măsură constantă.

Cele două strofe propun două planuri lirice: o realitate exterioară și una interioară, având ca liant plumbul și
simbolismul său.

Prima strofă ne introduce într-un univers al reperelor exterioare particularizat prin câmpul lexical al morții
(sicrie, flori,cavou, coroane).
 Versul incipit “dormeau adânc sicriele de plumb“ sugerează o stare de somn, de moarte, prin vb. la
imperfect “dormeau“.

 Epitetul la vb. “adânc“ completează starea de neliniște, accentuând ideea închiderii.

 Secvența metaforică “sicriele de plumb“ deschide pastelul simbolist prin enumerarea unui reper
obiectual a lumii percepută ca moartă.

 Ideea poetică a primei strofe evidențiază corespondența dintre lumea obiectuală și planul sufletesc.
Metafore precum “sicrie“, “cavou“, “coroane“, transmit ideea că plumbul își pune amprenta pe toată
lumea.
  Versul refren “stam singur“ reliefează esența eului poetic solitar, trăind o stare de disconfort prin
intermediul vântului.

Strofa a doua conturează reperele unei identități interioare repr. de sentimentul iubirii.

 Ideea poetică conturează atmosfera de plumb care se extinde și asuptra planului sufletesc. Eul încearcă
să se salveze prin strigăt , motiv recurent, moartea iubirii arată neputința eului de a găsi o salvare.

 Metafora “aripilor de plumb“ sugerează ideea zborului invers, simbol al prăbușirii.

Muzicalitatea este conferită de tehnica refrenului (“stam singur“), de repetiția lexemului “plumb“ (6 ori), de
aliterația consoanelor sonore m și b legate de asonanța vocalei u.