George Bacovia

Plumb

„Dormeau adânc sicriele de plumb DDormea întors amorul meu de plumb

Şi flori de plumb şi funerar vestmânt- e Pe flori de plumb, şi-am început să-l strig
Stam singur în cavou.... şi era vânt... StStam singur lângă mort... şi era frig...
Şi scârţâiau coroanele de plumb. ŞiŞi-i atârnau aripile de plumb.”

1.Două trăsături care fac poc posibilă încadrarea textului în simbolism

Poezia „Plumb”de George Bacovia deschide volumul de versuri cu titlu omonim, apărut în 1916.
Considerată o artă poetică definitorie pentru universul liric bacovian, poezia aglomerează, în ciuda
simplității formale, temele şi motivele esteticii simboliste -angoasa existenţei, obsesia morţii, golul
metafizic, absurditatea vieţii, absenţa oricărei salvări, solitudinea strivitoare exprimate prin
simboluri și sugestie, dar, mai ales, prin corespondențele dintre culoare, sunet și stare sufletească.
În virtutea fanteziei dictatoriale, categorie negativă specifică poeziei moderne, așa cum o fixează
Hugo Friedrich în Structura liricii moderne, poetul creează un univers carceral asfixiat de căderea
plumbului în care omul își pierde poziția privilegiată și locul lui pare a fi luat de obiecte. Însingurat și
înstrăinat de ceilalți, individul trăiește angoasa, damnarea și încremenirea lăuntrică într-o lume care
agonizeaza de la un capăt la altul.

2. Tema/viziunea despre lume a poetului

Lumea întreagă este percepută ca o temniţă ontologică în care totul se prăbuşeşte, iar individul trăiește cu
iluzia evadării. Lumea percepută asemenea unui cavou subliniază tema singurătății care nu mai este
rezultatul izolării orgolioase, ca la romantici, ci este resimțită ca o damnare. Elementele decorului- cavoul,
coroanele mortuare, veșmântul funerar, mortul fixează angoasa morții ca temă centrală. Deși autorul nu
își exprimă direct crezul artistic, poezia poate fi interpretată ca artă poetică întrucât în aria semantică a
plumbului regăsim literele de plumb, instrumentul tipării textului în tipografiile din vremea autorului. În
acest sens, cavoul de plumb ar putea fi metafora spațiului textual în care eul rămâne captiv.

3.Titlul poeziei
În imaginarul poetic bacovian, plumbul este un simbol definitoriu prin care poetul își exprimă viziunea
despre lume, fiind o metafora absolută a existenței apăsătoare. Element saturnian, (plumbul este un
metal greu, asociat în astrologie cu Saturn, planeta stagnării și a melancoliei.) sugerează absența oricărui
ideal, în esență exprimă dominația materiei. În literatura europeană, Charles Baudelaire își numea volumul
de versuri Florile răului o carte saturniană, iar poetul Paul Verlaine publica Poemele saturniene, lecturi
preferate ale lui George Bacovia.
Aspectele sale coloristice și tactile devin repere pentru o existență ternă, rece și apăsătoare. Plumbul
reprezintă un simbol descendent, al ratării ontologice și al morții, aspectele sale coloristice și tactile
devinind repere pentru o existență ternă, rece și apăsătoare. În perioada burgheziei, din plumb se
confecționau artificii funerare ieftine-florile, coroanele de plumb.

4.Compoziția textului poetic Din punct de vedere compoziţional, textul e alcătuit din două strofe
structurate după principiul corespondențelor dintre realitatea exterioară descrisă în prima strofă și cea lăuntrică, în
cea de-a doua.

1
Strofa I descrie un decor funerar încremenit în revărsarea plumbului care a înghițit universul: sicriele de
plumb, flori de plumb, funerar vestmânt, coroanele de plumb accentuează atmosfera lugubră a morţii.
Sugestia morții este puternic accentuată și de metafora încremenirii lumii exprimată prin imperfectul
verbului ,,Dormeau". Imaginea poetică a eului captiv în spațiul claustrant al cavoului ,,Stam singur în
cavou" este cea mai puternică pentru a revela aspectele lumii închise, a unei temnițe ontologice în care se
anulează orice șansă a trancenderii. Scârţâitului coroanelor de plumb în bătaia lugubră a vântului
accentuează nevroza ființei captive, strivite de propriile angoase.
Încremenirea lumii se prelungește la nivelul universului lăuntric în strofa a doua, în care imaginea
poetică definitorie este cea a ,,amorului de plumb", sugestie a răcelii sufletești. Primul vers „Dormea
întors amorul meu de plumb " revelează sugestiile morții prin recurența imperfectului, dar și prin prezența
adverbului întors care conturează ideea că eului poetic îi sunt interzise în acest moment revelațiile iubirii.
Metafora amorul de plumb avertizează asupra imposibilității manifestării vocii creatoare pentru că sufletul
este lăcașul poeziei .Această revelație a eșecului creator provoacă disperarea eului poetic care se manifestă
stihial ,,şi-am început să-l strig", vers care arată că poezia devine strigă, iar efortul de recuperare a iubirii
prin artă rămâne inutil. Moartea erosului se exprimă sugestiv prin imaginea aripilor care atârnă, sugerând
zborul frânt și imposibilitatea transcenderii. Această imagine poetică dezvăluie condiția omului modern
aflat sub semnul căderii.
5.Limbajul şi expresivitatea textului poetic
Teama de claustrare, vidul interior, însingurarea sunt concentrate nu doar în imaginile poetice
construite cu ajutorului plumbului, ci și în celelalte niveluri ale textului-fonetic, morfologic, lexical,
sintactic, prozodic. Vocalele închise î, u vestmânt, vânt, plumb, consoanele stridente scârțâiaiu creează
imagini auditive tulburătoare pentru acest peisaj dezolant, infernal. Muzicalitatea versurilor se obţine din
repetarea obsesivă a cuvântului plumb pentru a marca monotonia corozivă, utilizarea preponderentă a
consoanelor pentru a reliefa ideea închiderii lumii, a pauzelor marcate de punctele de suspensie pentru a
evidenţia neputinţa, alienarea individului, golul interior.