“Plumb” de George Bacovia

(Poezie , 1916)

Opera “Plumb” de George Bacovia deschide volumul de debut al poetului, cu același titlu, apărut în 1916.

Poezia se înscrie în universul liric specific bacovian deoarece poetul George Bacovia iși exprimă viziunea
despre lume și viață, într-un limbaj literar care-l particularizaeză.“Plumb”, de George Bacovia, se înscrie în lirica
simbolistă prin: folosirea simbolurilor, tehnica repetițiilor, cromatica și prin dramatismul trăirii eului liric, dramatism
sugerat prin corespondența celor două planuri, uman-universal (materie-spirit).

Titlul operei este simbolul plumb, cuvânt ce are drept corespondent în natură metalul ale cărui trăsături
sugerează stări sufletesti, atitudini poetice: apăsare sufletească, angoasa, universul monoton, închiderea definitivă a
spațiului existențial.

Tema poeziei este constituită de condiția de damnat a poetului într-o societate meschină, care nu-l înțelege, o
societate superficială, ce nu poate aprecia valoarea artei adevărate.

O primă imagine poetică reprezentativă pentru temă este aceea a mediului închis, sufocant al cimitirului.
Cromatica cenușiese asociază cu sentimentul depresiei, fără posibilitate de eliberare. Multe poezii bacoviene încep
cu verbul ” Dormeau”, la imperfect, alături de epitetul ”adânc” ce sugerează încremenirea într-o durată
nedeterminată.Sunt prezente in opera imagini atistice precum:imagini vizuale(“Dormea întors”,“atârnau aripile“)si
imagini auditive(“și era vânt…”,“scârțâiau coroanele“),care formeaza senzatia sinestezica si cenusie.

A doua imagine semnificativă este cea simbolică a ”amorului de plumb” ce apare în strofa a doua, unde atenția
eului liric se transferă în plan interior, tonul devenind confesiv. Imaginea sinestezică ” dormea întors…și-am început
să-l strig…” amintește motivul folcloric al morții ca întoarcere către apus.

Idea poetică se referă la starea de melancolie și la solitudinea poetului care se simte incătușat, sufocat spiritual
în această lume, în care se simte închis definitiv, fără a avea vreo solutie de evadare.

Textul este structurat în două catrene, construite pe baza lexemului plumb, reluat în sase dintre cele opt versuri,
ce corespund celor două planuri ale realității, cel exterior, obiectiv, simbolizat de cimintir, si cel interior, subiectiv,
simbolizat de sentimentul de iubire.

Incipitul operei este marcat de imperfectul verbului (“dormeau”), care sugerează absența trăirilor interioare și
actiunile nefinalizate ale eului liric.

Lirismul subiectiv este redat prin mărcile subiectivității: persoana I a verbelor (“stam”, “am început”) și persoana
I a adjectivului posesiv (“amorul meu”).

Strofa întâi exprimă simbolic spațiul închis, sufocant, în care poetul se simte prizonier. Spațiul închis este
sugerat de simboluri din câmpul semantic al obiectelor funerare (“sicriele de plumb”,”cavou”), trimițând către iminența
morții. Solitudinea este sugerată de sintagma “stam singur”.Repetarea epitetului “de plumb” insistă asupra existentei
mohorâte, anoste, asupra neputinței de a evada. Lumea obiectuală, în manifestările ei de gingașie si frumusețe, “flori
de plumb”, este marcată și ea de împietrire, vântul find singurul element ce sugerează miscarea.
 Strofa a doua ilustrează spațiul poetic interior și debutează sub semnul tragicului existențial, generat de
disparitia sentimentelor:”dormea întors amorul meu de plumb”. Aripile “de plumb” sugerează lipsa perspectivelor de
împlinire, imposibilitatea salvării:”atârnau aripile de plumb”.

Simetria operei este dată de prezența simbolului “plumb”, așezat ca rimă și de sintagma “flori de plumb”, aflată
la începutul versului al doilea din fiecare strofă.

Cromatica este doar sugerată în operă, prin prezența elementelor funerare: veșminte, flori, coroane și plumb, iar
olfactivul prin simbolul “mort”.

Imperfectul verbelor sugerează lipsa optimismului, stările interioare ale poetului fiind proiectate în veșnicie,
eternitate “ dormeau”,”stam”,”era”, “atârnau”, actiunile neavând o finalitate.

Muzicalitatea versurilor este ilustrată de rima în cuvinte cu sonoritate surdă, terminate în consoane (plumb,
vesmânt, vânt), de verbele la imperfect și de cele cu sonoritate stridentă, onomatopeică (“scârțâiau”,”strig”).

Prin atmosferă, procedee, cromatică, muzicalitate, opera “Plumb”, de George Bacovia, se înscrie în simbolism,
definindu-l pe poet ca find: ” pictor în cuvinte si compzitor în vorbe”(M. Petrovanu).