Plumb, George Bacovia

Citat:

Fiecărui sentiment îi corespunde o culoare. Acum în urmă m-a obsedat galbenul, culoarea deznădejdei…În
plumb văd culoarea galbenă. […] Plumbul ars e galben. Sufletul ars e galben. […] Altădată, în Plumb, pe
lângă impresia colorată, mai simțeam alta static, de greutate. Plumbul apasă cel mai greu pe om… Cât
privește despre mine am fost și rămân un poet al decadenței. ( Interviu al poetului în revista Viața literară)

Opera “Plumb” de George Bacovia deschide volumul de debut al poetului, cu același titlu, apărut in
1916, volum ce trece aproape neobservat în epocă din două motive. Unul ar fi pregătirile pentru intrarea României
în primul război mondial, iar celălalt se referă la faptul că majoritatea poeziilor fuseseră deja publicate în reviste
ale vremii.
Poezia se înscrie în universul liric specific bacovian, descriind” […] o atmosferă de plumb, în care
pluteste obsesia morții și a nentului[…] “. (Eugen Lovinescu)
Deoarece în “Plumb” poetul George Bacovia iși exprimă viziunea despre lume și viață, într-un limbaj
literar care-l particularizaeză, această opera literară poate fi considerată o artă poetică.
“Plumb”, de George Bacovia, se înscrie în lirica simbolistă prin: folosirea simbolurilor, tehnica repetițiilor,
cromatica și prin dramatismul trăirii eului liric, dramatism sugerat prin corespondența celor două planuri, uman-
universal (materie-spirit).
Titlul operei este simbolul plumb, cuvânt ce are drept corespondent în natură metalul ale cărui trăsături
sugerează stări sufletesti, atitudini poetice: apăsare sufletească, angoasa, universul monoton, închiderea definitivă
a spațiului existențial.
Tema poeziei este constituită de condiția de damnat a poetului într-o societate meschină, care nu-l
înțelege, o societate superficială, ce nu poate aprecia valoarea artei adevărate.
Idea poetică se referă la starea de melancolie și la solitudinea poetului care se simte incătușat, sufocat
spiritual în această lume, în care se simte închis definitive, fără a avea vreo solutie de evadare.
Textul este structurat în două catrene, construite pe baza lexemului plumb, reluat în sase dintre cele opt versuri,
ce corespund celor două planuri ale realității, cel exterior, obiectiv, simbolizat de cimintir, si cel interior, subiectiv,
simbolizat de sentientul de iubire, invocate cu disperare.
Incipitul operei este marcat de imperfectul verbului (“dormeau”), care sugerează absența trăirilor
interioare și actiunile nefinalizate ale euui liric.
Lirismul subiectiv este redat prin mărcile subiectivității: persoana I a verbelor (“stam”, “am început”) și persoana
I a adjectivului posesiv (“amorul meu”).
Strofa întâi exprimă simbolic spațiul închis, sufocant, în care poetul se simte prizonier. Spațiul închis este
sugerat de simboluri din câmpul semantic al obiectelor funerare (“sicriele de plumb”,”cavou”), trimițând către
iminența morții. Solitudinea este sugerată de sintagma “stam singur”,care, alături de celelalte simboluri relevă
apăsarea sufletească, nevroza, spleenul. Repetarea epitetului “de plumb” insistă asupra existentei mohorâte,
anoste, asupra neputinței de a evada. Lumea obiectuală, în manifestările ei de gingașie si frumusețe, “flori de
plumb”, este marcată și ea de împietrire, vântul find singurul element ce sugerează miscarea.
Strofa a doua ilustrează spațiul poetic interior și debutează sub semnul tragicului existențial, generat de
disparitia sentimentelor:”dormea întors amorul meu de plumb”. Aripile “de plumb” sugerează lipsa perspectivelor
de împlinire, imposibilitatea salvării:”atârnau aripile de plumb”.
Simetria operei este dată de prezența simbolului “plumb”, așezat ca rimă și de sintagma “flori de plumb”,
aflată la începutul versului al doilea din fiecare strofă.
 Cromatica este doar sugerată în operă, prin prezența elementelor funerare: veșminte, flori, coroane și
plumb, iar olfactivul prin simbolul “mort”.
Imperfectul verbelor sugerează lipsa optimismului, stările interioare ale poetului fiind proiectate în
veșnicie, eternitate “ dormeau”,”stam”,”era”, “atârnau”, actiunile neavând o finalitate.
Muzicalitatea versurilor este ilustrată de rima în cuvinte cu sonoritate surdă, terminate în consoane
(plumb, vesmânt, vânt), de verbele la imperfect și de cele cu sonoritate stridentă, onomatopeică
(“scârțâiau”,”strig”).
Prin atmosferă, procedee, cromatică, muzicalitate, opera “Plumb”, de George Bacovia, se înscrie în
simbolism, definindu-l pe poet ca find: ” pictor în cuvinte si compzitor în vorbe”(M. Petrovanu).

627cuvinte ;)