Eseu George Bacovia “Plumb”

Poezia „Plumb” de G. Bacovia deschide volumul de debut, cu acelaşi nume,

apărut în 1916. Poezia se inscrie in lirica simbolista romana si este exemplu
pentru universul specific bacovian, al „ atmosferei de plumb, în care pluteşte
obsesia morţii şi o descompunere a fiinţei organice” (Eugen Lovinescu).
In poezia “Plumb”, autorul isi exprima viziunea despre lume si viata, despre
menirea lui in univers si sinteza a experientei proprii, trasaturi care incadreaza
poezia in ars poetica. Tema, redata prin sibmoluri si sugestii, este nefericirea
artistului intr-o lume constant monotona, gri si plata care duce la exasperare si
nevroza. Titlul poeziei este simbolul plumb, care are drept corespondent în natură
metalul, alecărui trăsături specifice sugerează stări sufleteşti, atitudini poetice:
greutatea metalului sugerează apăsarea sufletească, culoarea cenuşie sugerează
monotonie, iar sonoritatea surdă a cuvântului, care este alcătuit dintr-o vocara
incadrata intre doua consoane, sugerează închiderea definitivă a spaţiului
existenţial, fără soluţii de ieşire.
Poezia este alcătuită din două catrene, fiind prezente două planuri ale
existenţei: unul exterior sugerat de cimitir, cavou, veşmintele funerare şi unul
interior sugerat de sentimentul de iubire care-i provoacă poetului disperare,
nevroză, deprimare, dezolare.Strofa întâi exprimă simbolic spaţiul închis,
sufocant, apăsător în care trăieşte poetul,ce poate fi societatea, mediul, propriul
suflet, propria viaţă sau destinul. Strofa a doua a poeziei ilustrează mai ales
spaţiul poetic interior, prin sentimentul de iubire care „dormea întors”, sugerând
disperarea poetului, „strig”, într-o solitudine morbidă, „stam singur lângă mort”,
dragostea nefiind înălţătoare, ci dimpotrivă, este rece, „frig” şi fără niciun fel de
perspective de împlinire.
Paralelismul semantic realizat prin structurile “flori de plumb”, “amor de
plumb” sau “stam singur langa mort” este o tehnica prin care se evidentiaza
identitatea dintre lumea exterioara si lumea interioara la care eul poetic nu este
decat un tragic spectator. Orice iluzie a salvarii este anulata de metafora din
ultimul vers “si-i atarnau aripile de plumb”. Desi sunt un simbol al zborului si al
libertatii, aripile aici devin greutatea de care nu poate scapa.
Un efect deosebit îl realizează Bacovia prin muzicalitatea versurilor, dată de
ritmul iambic, de rima îmbrăţişată, dar şi de conţinutul şi sonoritatea cuvintelor la
care apelează. Versurile au măsură fixă de zece silabe, creând o melodie stranie
care sporeşte sugestia monotoniei. Utilizarea cuvintelor grave, induse, imprimă o
cadenţă apăsătoare, sumbră, care corespunde unei stări lirice delirante, de
tristeţe.Poezia „Plumb” este o confesiune lirică, Bacovia exprimându-şi stăile prin
mărcile persoanei I singular în sintagma „stam singur”, care se regăseşte simetric
la începutul versului al treilea din fiecare strofă. Muzicalitatea interioara este
accentuata prin repetarea simetrică a topicii „plumb”, plasat ca rimă la primul şi
ultimul vers al strofei.
Alte simboluri sunt create prin verbele auditive a căror sonoritate stridentă,
enervantă sugerează disperare, tristeţe: „să strig”, „scârţâiau”. Imperfectul
verbelor sugerează lipsa oricăror stărioptimiste, stările interioare ale poetului
fiind proiectate în veşnicie, eternitate (”dormeau”,„stam”, „era”, „atârnau”),
acţiunea lor neavând finalitate. Cromatica este numai sugerată în această poezie,
prin prezenţa elementelor funerare: veşminte, flori, coroane şi plumb, iar
olfactivul prin simbolul „mort”. Tonul elegiac al poeziei este dat de ritmul iambic
ce domină aproape întreaga poezie, alternând cu peonul şi amfibrahul.
 Poezia „Plumb”, prin atmosfera ei, prin muzicalitatea interioară, prin cromatică, prin
simboluri şi sugestii aduce în lirica românească sentimentul tragic al spaimei, al însingurării.
Lumea bacoviană este închisă, Iară iluzia salvării; este o lume monotonă, artificială, dezolantă.