PLUMB, DE GEORGE BACOVIA

Poezia Plumb, de George Bacovia, este prima poezie publicată în volumul cu acelaşi nume,
apărut în 1916.

Imaginarul poetic
Imaginarul poetic transfigurează realitatea concretă prin corespondenţa elementelor din
natură, ale căror caracteristici rezonează în stări interioare lirice, viziune artistică specific
simbolistă, prin funcţia expresivă şi estetică a simbolurilor, fonemelor şi culorilor. Lirismul
subiectiv se defineşte prin mărcile lexico-gramaticale ale eului liric, reprezentate de verbe şi
pronume la persoana I singular: „stam singur”, „am început”, „să strig”, „meu”, ceea ce atestă
încadrarea poeziei în categoria artelor poetice.

Structura şi compoziţia textului poetic

Poezia este alcătuită din două catrene, fiind prezente două planuri ale existenţei: unul exterior,
sugerat de cimitir, cavou, veşmintele funerare şi altul interior, sugerat de sentimentul de
iubire, care-i provoacă poetului tristeţea, spleenul (dezgust faţă de orice), angoasa, oboseala
psihică, disperarea, apăsarea sufletească, nevroza, spaima, degradarea psihică, dezolarea.

Tema
Tema poeziei este simbolistă şi exprimă condiţia de damnat a poetului într-o societate
închistată, sufocantă, superficială, dezinteresată de valoarea artei adevărate, imagine
construită prin simboluri exterioare, care insinuează stări interioare depresive. Ideea
profilează sentimente precum tristeţea, oboseala psihică și solitudinea, poetul simțindu-se
încătuşat, sugrumat spiritual în această lume care-l apasă, în care sufletul este închis definitiv,
fără a avea vreo soluţie de evadare.

Semnificaţia titlului
Titlul poeziei este simbolul „plumb”, cuvânt care are drept corespondent în natură metalul, ale
cărui trăsături specifice sugerează stări sufleteşti și atitudini poetice:

 greutatea metalului – reflectă apăsarea sufletească;

 culoarea cenuşie – rezonează cu monotonia, angoasa, cenuşiul existenţial;
 maleabilitatea metalului – simbolizează labilitate psihică, dezorientare;
 sonoritatea surdă a cuvântului (patru consoane şi o singură vocală) inspiră închiderea
definitivă a spaţiului existenţial, fără soluţii de ieşire, ceea ce provoacă disperare, spaimă,
dezolare.
Incipitul
Incipitul este marcat de imperfectul verbului „dormeau”, care simbolizează absenţa trăirilor
interioare, încremenirea psihică, precum şi acţiunile nefinalizate ale eului liric, întrucât
„sicriele de plumb” sugerează imposibilitatea evadării dintr-un spaţiu asfixiant, care înăbuşă
existenţa.

Prima strofă
Strofa întâi exprimă simbolic spaţiul închis, sufocant, apăsător, în care trăieşte eul liric, care
poate semnifica societatea înăbuşitoare sau mediul dezolant, propriul suflet, propria viaţă,
destinul sau odaia. Oricare dintre aceste spaţii interioare este sugerat de simboluri din câmpul
semantic al elementelor funerare – „sicriele de plumb”, „cavou”, „funerar vestmânt”,
„coroanele de plumb” – , trimiţând, ca stare, către iminenţa morţii: „Dormeau adânc sicriele
de plumb/ Şi flori de plumb şi funerar vestmânt/ Stam singur în cavou... şi era vânt.../ Şi
scârţâiau coroanele de plumb”.

Oximoronul „flori de plumb” are semnificaţii simboliste: florile constituie elementul din
natură ca imagine a vieţii, gingăşiei, frumuseţii, care, fiind „de plumb”, corespund stărilor de
apăsare existenţială, povară, impas sufletesc, ale eului liric. Solitudinea este exprimată
sugestiv prin sintagma „stam singur”, care, alături de celelalte simboluri, proiectează în
simţirea poetică pustietate sufletească, printr-un fenomen al naturii – „era vânt”, precum şi
nevroză, spleen, prin verbul auditiv „scârţâiau”.

Strofa a doua
Strofa a doua a poeziei ilustrează mai ales spaţiul poetic interior, prin manifestarea
sentimentului de iubire: „Dormea întors amorul meu de plumb/ Pe flori de plumb, şi-am
început să-l strig/ Stam singur lângă mort ... şi era frig .../ Şi-i atârnau aripile de plumb”.

Primul vers al strofei dezlănţuie o stare emoţională intensă, prin aceea că verbul „dormea” la
imperfect sugerează un sentiment de dragoste tern şi nefinalizat, iar epitetul „întors” semnifică
„întoarcerea spre apus”, cum ar spune Lucian Blaga, adică moartea. O altă interpretare
simbolistă se referă la neputinţa răsfrângerii „amorului” asupra cuiva drag, el fiind „întors” şi
„de plumb”, profilând crispare psihică, deprimare.

Eul liric face eforturi să se salveze din ipostaza de prizonier al lumii „de plumb”, sugerând
disperarea, „strig”, provocată de vieţuirea într-o solitudine morbidă, „stam singur lângă mort”,
iubirea nefiind înălţătoare, ci dimpotrivă, rece, „era frig”, fără perspective de împlinire,
simbolizând degenerarea psihică. Ultimul vers al poeziei suprimă orice speranţă, aripile, ca
simbol al zborului, al înălţării, atârnă şi sunt „de plumb”, ceea ce presupune „zborul în jos”,
totala dezolare şi prăbuşire sufletească a eului liric.
Finalul
Finalul exprimă sugestiv imposibilitatea evadării, deprimarea totală şi definitivă a eului liric,
care simte în profunzime disperarea neputinţei de a se revigora spiritual: „Şi-i atârnau aripile
de plumb”.

Limbajul şi expresivitatea textului poetic

Expresivitatea
Expresivitatea poeziei este susţinută de verbele aflate la imperfect, care profilează acţiuni şi
stări provizorii, nefinalizate, care permanentizează nesiguranţa, deruta existenţială, senzaţia de
încremenire şi confuzie psihică, nevroză: „dormeau”, „stam”, „era”, „scârţâiau”, „atârnau”.

Ca elemente de compoziţie, relaţiile de simetrie sintactică de la începutul versurilor –

„dormeau/dormea”, „şi flori de plumb/pe flori de plumb”, sintagma „stam singur” – sunt
susţinute şi de prezenţa simbolului „plumb”, aşezat ca rimă.

Tehnicile simboliste
Tehnicile simboliste se manifestă prin corespondenţe muzicale, cromatice şi olfactive, cu
aportul definitoriu al simbolului.

Muzicalitatea
Muzicalitatea poeziei este realizată prin repetarea simetrică a simbolului „plumb”, plasat ca
rimă la primul şi ultimul vers, sugerând apăsarea sufletească, neputinţa eului liric de a evada
din acest spaţiu obositor, stresant, sufocant.

Verbele auditive
Verbele auditive cu sonoritate stridentă, enervantă sugerează disperare, „să strig”, sau stare de
nevroză, „scârţâiau”.

Natura ca stare de spirit

Natura ca stare de spirit sugerează, prin fenomene dezagreabile, disconfort psihic şi un suflet
pustiit, – „era vânt” – sau încremenire şi răceală interioară, „era frig”.

Cromatica
Cromatica este numai sugerată în poezie, negrul, prin „funerar vestmânt”, iar policromatica
florilor şi a coroanelor, fiind „de plumb”, devine ternă, cenuşie, anulând orice formă a
vitalităţii.

Olfactivul
Olfactivul este numai sugerat prin simbolul „mort”, dezvăluind prăbuşirea inevitabilă şi
definitivă a simţirii poetice.
Prozodia
Tonul elegiac al poeziei este dat de ritmul iambic ce domină aproape întreaga poezie,
alternând cu peonul şi amfibrahul, măsura versului fiind de 10 silabe, iar rima îmbrăţişată.

Impresionat de valoarea certă a poeziilor bacoviene incluse în volumul Plumb, Alexandru

Macedonski publică în revista „Flacăra” următoarea epigramă: „Lui G. Bacovia: / Poete
scump, pe frunte porţi mândre foi de laur/ Căci singur, până astăzi, din plumb făcut-ai aur”.
În concluzie, poezia lui Bacovia este, neîndoielnic, înscrisă în simbolismul european prin
atmosferă, procedee, cromatică, muzicalitate, definindu-l pe poet ca fiind „pictor în cuvinte şi
compozitor în vorbe” (Mihail Petroveanu).