Plumb - George Bacovia

Poezia „Plumb” de George Bacovia (1881-1957) deschide volumul de debut, cu același

nume, apărut in 1916, care a trecut aproape neobservat in epocă, mai întâi pentru că România se
pregătea să intre in Primul Război Mondial, apoi deoarece majoritatea poeziilor din acest volum
fuseseră deja publicate in revistele vremii.

Poezia Plumb se înscrie in universul liric specific bacovian, al „atmosferei de copleșitoare

dezolare, (...) o atmosfera de plumb, in care plutește obsesia morții si a neantului si o descompunere
a ființei organice." (Eugen Lovinescu)

Imaginarul poetic transfigurează realitatea concretă prin corespondența elementelor din

natură, ale căror caracteristici rezonează în stări interioare lirice, viziune artistică specific simbolistă
prin funcția expresivă si estetică a simbolurilor și culorilor. Lirismul subiectiv se definește prin
mărcile lexico-gramaticale ale eului liric, reprezentate de verbe si pronume la persoana 1 singular:
„stam singur", „am început", „să strig", „meu", ceea ce atestă încadrarea poeziei in categoria artelor
poetice.

Poezia este alcătuită din doua catrene, fiind prezente două planuri ale existenței: unul
exterior sugerat de cimitir, cavou, vesminte funerare și unul interior sugerat de sentimentul de
iubire care-i provoacă poetului tristețea, spleenul, angoasa, oboseala psihică, disperarea, apăsarea
sufletească, nevroza, spaima, degradarea psihică, dezolarea.

Tema poeziei este simbolistă și exprimă condiția de damnat a poetului într-o societate
închistată, sufocantă, superficiala, dezinteresată de valoarea artei adevărate, imagine construită prin
simboluri exterioare care insinuează stări interioare depresive. Ideea profilează starea de tristețe,
oboseală psihica, solitudine ale poetului care se simte încătușat, sugrumat spiritual in această lume
care-l apasă, in care sufletul este închis definitiv, fără a avea vreo soluție de evadare.

Semnificația titlului: Titlul poeziei este simbolul plumb", cuvânt care are drept corespondent
in natură metalul, ale cărui trăsături specifice simbolizează stări sufletești, atitudini poetice:

- greutatea metalului sugerează apăsarea sufletească;

- culoarea cenușie - rezonează cu monotonia, angoasa, cenușiul existențial;

1
- maleabilitatea metalului - simbolizează labilitate (schimbare, instabilitate) psihică, dezorientare;

- sonoritatea surdă a cuvântului (4 consoane si o singură vocală) inspiră închiderea definitivă a

spațiului existențial, fără soluții de ieșire, ceea ce provoacă disperare, spaima, dezolare.

Incipitul este marcat de imperfectul verbului „dormeau", care simbolizează absenta trăirilor
interioare, încremenirea psihică, precum si acțiunile nefinalizate ale eului liric, întrucât „sicriele de
plumb" sugerează imposibilitatea evadării dintr-un spațiu asfixiant, care înăbușă existenta.

Strofa întâi exprimă simbolic spațiul închis, sufocant, apăsător in care trăiește eul liric, care
poate semnifica societatea înăbușitoare sau mediul dezolant, propriul suflet, propria viață, destinul
sau odaia. Oricare dintre aceste spatii interioare este sugerat de simboluri din câmpul semantic al
elementelor funerare: „sicriele de plumb", „cavou", „funerar vestmânt", „coroanele de plumb",
trimițând, ca stare, către iminența morții.

Oximoronul „flori de plumb" are semnificații simboliste: florile constituie elementul din
natura ca imagine a vieții, gingășiei, frumuseții, care, fiind de plumb, corespund stărilor de apăsare
existențială, povară, impas sufletesc al eului liric. Solitudinea este exprimată sugestiv prin sintagma
„stam singur", care, alături de celelalte simboluri, proiectează in simțirea poetică pustietate
sufletească printr-un fenomen al naturii „era vânt", precum si nevroză, spleen, prin verbul auditiv
„scârțâiau".

Strofa a doua a poeziei ilustrează mai ales spațiul poetic interior, prin manifestarea
sentimentului de iubire. Primul vers al strofei dezlănțuie o stare emoțională intensă, verbul
„dormea", la imperfect, sugerează un sentiment de dragoste încremenit, tern (mohorât, monoton) si
nefinalizat, iar epitetul „întors" semnifică „întoarcerea spre apus", cum ar spune Lucian Blaga, ceea
ce echivalează cu moartea. O altă interpretare simbolistă se referă la neputința răsfrângerii
„amorului" asupra cuiva drag, el fiind „întors" si „de plumb", profilând crispare, deprimare. Eul liric
face eforturi să se salveze din ipostaza de prizonier al lumii „de plumb", sugerând disperarea
(„strig"), provocată de viețuirea intr-o solitudine morbidă („stam singur lângă mort"), iubirea nefiind
înălțătoare, ci dimpotrivă, rece („era frig"), fără perspective de împlinire, simbolizând degenerarea
psihică. Ultimul vers al poeziei suprimă orice speranță, aripile, ca simbol al zborului, al înălțării,
atârna și sunt „de plumb", ceea ce presupune „zborul în jos", totală dezolare (mâhnire, deprimare,
pustietate) și prăbușire sufletească a eului liric.

2
 Finalul exprimă sugestiv imposibilitatea evadării, deprimarea totală si definitivă a eului liric,
care simte în profunzime disperarea neputinței de a se revigora spiritual: „Și-i atârnau aripele de
plumb".

Tehnicile simboliste se manifestă prin corespondențe muzicale, cromatice si olfactive, cu

aportul definitoriu al simbolului.

Muzicalitatea poeziei este realizată prin repetarea cuvântului „plumb", plasat ca rima la
primul si ultimul vers, sugerând apăsarea sufleteasca, neputința eului liric de a evada din acest spațiu
obositor, stresant, sufocant.

Cromatica este numai sugerată in poezie, negrul, prin „funerar vestmânt", iar policromatica
florilor si a coroanelor fiind „de plumb", devine ternă, cenușie, anulând orice formă a vitalității.

Olfactivul este sugerat prin simbolul „mort", dezvăluind prăbușirea inevitabilă si definitivă a
simțirii poetice.