Subiect de tip III-eseu structurat

Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinţi construcţia personajului,

reflectată într-un text dramatic studiat, aparținând lui I.L.Caragiale. În elaborarea eseului vei avea în
vedere următoarele repere:
- prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales;
- evidențierea a două trăsături de caracter ale personajului ales, prin câte o scenă/secvență comentată;
- analiza, la alegere, a două componente de structură și de limbaj ale comediei studiate, semnificative
pentru construcția personajului ales (notațiile autorului, conflict, modalități de caracterizare, limbaj
etc.).

Reprezentant de seamă al generaţiei de scriitori ai secolului al XIX-lea, alături de Ioan Slavici, Ion
Creangă şi Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale este cunoscut în literatura română atât prin proză,
reprezentată de schiţe, momente şi nuvele, cât şi prin opera dramatică, incluzând comediile „O scrisoare
pierdută”, „Conu Leonida faţă cu reacţiunea”, „O noapte furtunoasă”, „D’ale carnavalului” şi drama
„Năpasta”.
În comedia „O scrisoare pierdută”, unul dintre personajele în jurul cărora se construieşte acţiunea
este Zoe Trahanache, considerată tipul cochetei, tipul femeii adulterine.
Statutul social al lui Zoe este subliniat în indicaţiile scenice de la începutul piesei: „Zoe, soţia celui
de mai sus”, adică a lui Zaharia Trahanache. Prin căsătoria cu acesta, ea o obţinut avere, poziţie socială
înaltă, puterea de a influenţa viaţa politică şi socială din judeţ. Zoe apare ultima în lista de personaje, pentru
a evidenţia rigorile societăţii timpului şi ierarhia socială şi umană: femeile nu se puteau implica în politică,
nu deţineau funcţii în societate, nu aveau drept de vot. Cu toate acestea, în contrast, Zoe, cu intuiţie şi
diplomaţie, reuşeşte să conducă, să manipuleze şi să influenţeze acţiunile tuturor personajelor masculine din
operă.
Statutul psihologic subliniază o femeie cu un caracter extrem de puternic, hotărâtă să zdrobească
pe oricine s-ar împotrivi planurilor ei. Ea manipulează toate personajele masculine, în încercarea de a
obţine ceea ce îşi doreşte, anume liniştea sufletească pe care o avea înainte să piardă scrisoarea.
Statutul moral pune în evidenţă calităţile şi defectele acesteia. Este o femeie voluntară, care
întotdeauna ştie ce vrea şi care nu se lasă învinsă de niciun obstacol ivit în cale. Deşi apare ultima, în lista
de personaje, pentru a sublinia rolul neînsemnat pe care îl aveau femeile în viaţa politică, în vremea
respectivă, ea dovedeşte contrariul: are un rol determinant, manipulând după propria dorinţă, pe toţi bărbaţii
implicaţi în jocurile politice din piesă. Face orice pentru a-şi atinge scopul: se lamentează, porunceşte,
lăcrimează teatral sau dă ordine, totul pentru a obţine scrisoarea pierdută şi, odată cu ea, onoarea.
Trăsătura sa dominantă de caracter este luciditatea. O primă scenă semnificativă care pune în
evidenţă această trăsătură este cea a discuţiei cu Tipătescu, în care se încearcă găsirea unei soluţii care să-i
scape din situaţia compromiţătoare în care se află. Prima ei replică este „Sunt nenorocită, Fănică”, iar până
la finalul operei este înfăţişată într-o permanentă stare de surescitare, de disperare. Cu toate acestea, Zoe
este mereu lucidă. Zoe numeşte principiile lui Tipătescu „nimicuri politice”, detaşându-se perfect de emoţii
şi căutând lucid cea mai bună cale de a păstra în continuare tot ceea ce a dobândit prin căsătoria cu
Trahanache, fără a se compromite în faţa societăţii. O altă scenă semnificativă este cea cea în care îl
trimite pe polițistul Pristanda să meargă la Caţavencu şi „să-i cumpere scrisoarea cu orice preţ”, acest lucru
demonstrând o perfectă adaptare la situaţie, spre deosebire de impulsivul Tipătescu, hotărât să îl ţină în
continuare arestat pe oponentul său politic.
Acţiunea pune în evidență personajul feminin, prin atitudine, temperament, mod de a acționa. Zoe
nu este prezentă în expoziţiune, ci este inclusă abia în scena care subliniază intriga. Ea este cea care pierde
scrisoarea primită de la amantul său, Tipătescu, prefectul judeţului. Cetățeanul turmentat, care a găsit
această scrisoare, dorește să o înapoieze destinatarului, dar Caţavencu o fură și o foloseşte ca armă de şantaj
politic. Tipătescu ordonă lui Pristanda să îl aresteze pe Caţavencu, pentru a recupera scrisoarea, dar Zoe ia o
altă hotărâre: îi cere poliţaiului să îl elibereze imediat pe Cațavencu, pentru a negocia cu el condiţiile
redobândirii documentului și îi promite acestuia că va câștiga alegerile și va primi mandatul de deputat.
Deznodământul este fericit, ca în orice comedie, Zoe recuperând scrisoarea, pe care i-o înapoiază cetăţeanul
turmentat.
Un element esenţial în construcţia comediei este conflictul. Cel esențial în această piesă este
conflictul politic, dintre reprezentanții partidului de guvernământ și cei ai opoziției. Zoe este cea care se
amestecă în acest conflict, pentru că dorește să își recupereze scrisoarea pierdută. De aceea, manipulează
toate personajele masculine din operă: îl convinge pe Tipătescu de necesitatea oferirii voturilor opozantului
său politic, promite lui Caţavencu toate voturile partidului din care face parte soţul ei: „Eu te votez, eu cu
bărbatul meu!”, îi porunceşte lui Pristanda să îl elibereze din închisoare pe Caţavencu, vrea să îl convingă
pe Trahanache să cedeze voturile lui Caţavencu, îl determină pe Dandanache să explice amănunţit
întâmplarea cu scrisoarea compromiţătoare.
Criticul literar Şerban Cioculescu este de părere că, în această piesă, numai Zoe trăieşte cu adevărat
o dramă. Compromiterea publică, pentru o femeie din secolul al XIX-lea, care a ajuns la o poziţie socială şi
materială remarcabilă, prin căsătoria cu un bărbat „zaharisit” şi care are un amant în plină ascensiune, ar fi
însemnat distrugerea ei definitivă. Finalul o aduce din nou pe Zoe în prim-plan: după ce cetăţeanul
turmentat îi restituise scrisoarea, Caţavencu trebuie să se supună dorinţelor Zoei, nemaiavând documentul
cu care să o şantajeze. Ea este cea care îl va ierta, cu generozitate, dar îl va obliga să organizeze petrecerea
de după alegerile pe care acesta le pierduse catastrofal. Caţavencu o numeşte „un înger”, iar cetăţeanul
turmentat „o damă bună”.