Caracterizarea Zoei Trahanache

I.L.C. a fost un observator lucid şi ironic al societăţii româneşti din vremea lui.
Comediile sale (O noapte furtunoasă, O scrisoare pierdută, D’ale carnavalului, Conul
Leonida faţă cu reacţiunea.) atestă un spirit de observaţie necruţător în cunoaşterea firii
umane şi de aceea personajele lui trăiesc în orice epocă prin vicii, ridicol, prostie.
Deoarece a dat viaţă unor tipuri umane memorabile, G.Ibrăileanu afirma că dramaturgul
face concurenţă stării civile.
Cu intenţia declarată de a încerca îndreptarea moravurilor sociale, C. a fost
adeptul cugetării clasice ,,ridendo castigat mores”, (râsul îndreaptă moravurile), idee pe
care o afirmă el însuşi, convins fiind că ,,nimic nu-i arde pe ticăloşi mai mult ca râsul”.
Singura sa dramă, Năpasta, a cărei acţiune este plasată în mediu rural, se distinge
prin profunzimea cu care este înfăţişat sufletul ţăranului român.

Comediile sale înlătură prejudecata conform căreia comedia era un gen literar
facil, destinat divertismentului naiv. Comedia este o specie a genului dramatic, în versuri
sau în proză, creată pentru a fi reprezentată pe scenă, cu un conflict puternic şi un
deznodământ vesel, care urmăreşte să provoace râsul spectatorilor prin surprinderea unor
defecte omeneşti sau situaţii neaşteptate.
Prima dintre acestea reprezintă capodopera dramaturgului, reunind toate trăsăturile
esenţiale ale acestei specii literare: prezentarea unor personaje schematizate, inferioare
din punct de vedere moral, intelectual, social, rolul de amuzament prin diferite forme ale
comicului, finalul fericit.
Aparţinând realismului clasic, se regăsesc în cadrul său trăsături precum
satirizarea unor aspecte sociale, spiritul de observaţie acut, veridicitatea redată de tehnica
detaliului semnificativ, echilibrul compoziţional şi tipologiile prezente. Caracterul realist
al operei rezidă și din principala sursă de inspiraţie, respectiv evenimentele de pe scena
politică a anului 1883, marcat de problema revizuirii Constituţiei.
Comedia ,,O scrisoare pierdută” a fost citită în cadrul societăţii literare ,,Junimea”, iar
premiera a avut loc pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, bucurându-se de un mare
succes.

Titlul pune în evidenţă contrastul comic dintre aparenţă şi esenţă. Pretinsa luptă
pentru putere politică se realizează, de fapt, prin lupta de culise. De asemenea, ilustrează
simetria clasică a piesei, deoarece prima scrisoare trimisă de Tipătescu Zoei, este
pierdută de aceasta, găsită de Cetăţeanul turmentat de la care o fură Caţavencu, dar şi
acesta din urmă o va pierde şi o va găsi din nou Cetăţeanul turmentat, care o va
înapoia ,,andrisantei” şi astfel cercul se închide. Cealaltă scrisorică de amor este a unei
doamne din înalta societate bucureşteană către o ,,persoană însemnată…da`becher” şi
găsită de Dandanache, ce nu se gândeşte să o şi înapoieze, deoarece ,,mai trebuie s-
altădată.” În ambele situaţii, scrisorile sunt arme politice, pentru că devin obiectul de
şantaj cel mai eficient şi singura cale a acestor persoane de a-şi asigura victoria în alegeri.

Zoe Trahanache , soţia lui Zaharia Trahanache şi amanta lui Tipătescu, este singurul
personaj feminin al dramaturgului care reprezintă doamna distinsă din societatea burgheză,
ea nefăcând parte, ca celelalte eroine, din lumea mahalalelor.
Ea este o cochetă, este inteligentă, autoritară şi ambiţioasă, deoarece ştie să-şi impună
voinţa în faţa oricui. De asemenea, reprezintă în piesă tipul adulterinei, pentru ca face parte
dintr-un triunghi conjugal, fiind de opt ani amanta lui Tipătescu şi e responsabilă de toată
agitaţia care se declanşează în piesă, deoarece pierde, din neatenţie, o scrisoare de amor care
devine arma şantajului în mâna lui Caţavencu, inamicul politic al soţului şi al amantului ei.

Deşi nu este membră a partidului din care aceştia din urmă fac parte, ea conduce totul din
umbră, pentru că are a mare influenţă asupra lor. Nu e de mirare deci că, pentru •Farfuridi
partidul înseamnă în primul rând ,,madam Trahanache” şi apoi ceilalţi, iar •Pristanda
recunoaşte puterea ei :,,al dumneavoastră, coane Fănică şi-al coanii Zoiţica.”Mai mult decât
atât, are asupra bărbaţilor din jurul ei o seducţie aparte, ceea ce îl face pe •Caţavencu să o
vadă în final înţelegătoare şi tolerantă, mai ales că, după ce recapătă scrisoarea, îl iartă. În
acelaşi timp însă, inteligentă şi vicleană, ea îi cere o dovadă de devotament cerându-i să
conducă festivitatea alegerilor, mai ales ca are grijă să-i amintească: aceasta ,,nu-i cea din
urmă Cameră”. Chiar •Cetăţeanul turmentat afirmă opinia generală despre ea: ,,În cinstea
coanii Joiţichii, că e damă bună.”
De aceea, cu toate că în epocă femeile nu aveau dreptul la vot, ea îşi va impune
candidatul în numele unui interes stric personal, acela de a căpăta scrisoarea de amor, altfel
şi-ar fi distrus prestigiul şi poziţia socială dobândite prin căsătoria cu Trahanache: ,,Da, îl
aleg, eu. Eu sunt pentru Caţavencu, eu şi bărbatul meu […]. În sfârşit, cine luptă cu
Caţavencu, luptă cu mine.”

Ameninţată cu publicarea scrisorii, ea va lupta din răsputeri ca să-şi salveze reputaţia şi

va folosi pentru aceasta tot arsenalul de arme feminine. Pentru a-l convinge pe Tipătescu să-l
voteze pe Caţavencu, ea trece de la rugăminţi (,,Fănică, dacă mă iubeşti […] scapă-mă,
scapă-mă de ruşine”), la ameninţarea cu sinuciderea cu abilitatea unei actriţe (,,Trebuie să-
mi cedezi, ori nu şi atunci mor şi dacă mă laşi să mor,după ce-oi muri, poate să se întâmple
orice”). Cu o energie impresionantă pentru o femeie ce părea sensibilă, ea se dovedeşte o
luptătoare aprigă şi ameninţă: ,,Am să mă lupt cu tine, om ingrat şi fără inimă.” Când
disperarea sa atinge cote maxime, nimic nu o mai împiedică să-i spună lui Caţavencu: ,,Eu te
aleg, eu şi bărbatul meu”, considerând că, dacă va fi nevoie, ,,Vom lupta împotriva
oricui!...Vom lupta contra guvernului.”

De asemenea, interesant de observat este că, în relaţia celor doi, cel care iubeşte este
Tipătescu, deoarece atunci când acesta îi propune alternativa de a fugi împreună, ea
reacţionează violent, dar nu mărturiseşte că nu vrea să piardă nimic din viaţa tihnită pe care i-
a oferit-o căsătoria cu Trahanache: ,,Eşti nebun? dar Zaharia? dar poziţia ta? dar scandalul şi
mai mare care s-ar aprinde pe urmele noastre?”

Caracterizarea Zoei se face atât în mod indirect, prin vorbele, faptele şi gândurile
eroinei,cât şi în mod direct de către celelalte personaje. Un rol important îl joacă aici şi
indicaţiile scenice, prin care Caragiale dă viaţă personajelor sale. De exemplu, când Zoe îl
întâlneşte pe Trahanache prima oară de la aflarea despre scrisoare, autorul notează: ,,
(începând să se jelească şi căzându-i ca leşinată în braţe)”.
Personajele sale diverse şi modalităţile de caracterizare utilizate, dovedesc măiestria lui
Caragiale în creionarea unei lumi interesantă şi prin preocupări şi prin relaţiile care se
stabilesc între membrii săi.
Prin urmare, O scrisoare pierdută reprezintă o operă complexă, o frântură din
complexitatea vieţii sociale şi politice din marea fresca a societăţii urbane româneşti din a
doua jumătate a secolului al XIX-lea, care-şi păstrează actualitatea tocmai prin evocarea unor
tipuri şi moravuri mereu contemporane.