Caracterizarea Zoei Trahanache

I.L. Caragiale este unul din cei patru mari clasici ai literaturii noastre, alături de
M.Eminescu, I.Slavici şi I.Creangă. El a creat prin întreaga sa operă o frescă socială a
României de la sfârşitul secolului al XIX-lea, deoarece a abordat diferite aspecte ale vieţii:
şcoala, presa, justiţia, familia. Acestea au fost înfăţişate atât în schiţe şi momente, cât şi în
nuvele sau opere dramatice. El pune să defileze prin faţa noastră burghezi modeşti şi
funcţionari inferiori, dar şi oameni bogaţi şi odrasle din clasa nobilă. Sunt prezentate
saloanele mondene, berăriile, agitaţia străzii, şcoala.
În critica pe care a făcut-o acestei lumi, Caragiale a folosit arma râsului. El a scris
undeva că ,,Nimic nu-i arde pe ticăloşi mai mult ca râsul”.
Considerat cel mai mare dramaturg român, Caragiale a semnat patru comedii, capodopere
ale genului: ,,O noapte furtunoasă”, ,,O scrisoare pierdută”, ,,D’ale carnavalului”, ,,Conul
Leonida faţă cu Reacţiunea”.
Comedia ,,O scrisoare pierdută” a fost citită în cadrul societăţii literare ,,Junimea”, iar
premiera a avut loc pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, bucurându-se de un mare
succes.
Caragiale a creat personaje vii, reprezentative pentru societatea timpului respectiv, fiecare
având trăsăturile sale specifice, modul său de a gândi şi de a se exprima.

Zoe Trahanache , soţia lui Zaharia Trahanache şi amanta lui Tipătescu, este singurul
personaj feminin al dramaturgului care reprezintă doamna distinsă din societatea burgheză,
ea nefăcând parte, ca celelalte eroine, din lumea mahalalelor.
Ea este o cochetă, este inteligentă, autoritară şi ambiţioasă, deoarece ştie să-şi impună
voinţa în faţa oricui. De asemenea, reprezintă în piesă tipul adulterinei, pentru ca face parte
dintr-un triunghi conjugal, fiind de opt ani amanta lui Tipătescu şi e responsabilă de toată
agitaţia care se declanşează în piesă, deoarece pierde, din neatenţie, o scrisoare de amor care
devine arma şantajului în mâna lui Caţavencu, inamicul politic al soţului şi al amantului ei.

Deşi nu este membră a partidului din care aceştia din urmă fac parte, ea conduce totul din
umbră, pentru că are a mare influenţă asupra lor. Nu e de mirare deci că, pentru •Farfuridi
partidul înseamnă în primul rând ,,madam Trahanache” şi apoi ceilalţi, iar •Pristanda
recunoaşte puterea ei :,,al dumneavoastră, coane Fănică şi-al coanii Zoiţica.”Mai mult decât
atât, are asupra bărbaţilor din jurul ei o seducţie aparte, ceea ce îl face pe •Caţavencu să o
vadă în final înţelegătoare şi tolerantă, mai ales că, după ce recapătă scrisoarea, îl iartă. În
acelaşi timp însă, inteligentă şi vicleană, ea îi cere o dovadă de devotament cerându-i să
conducă festivitatea alegerilor, mai ales ca are grijă să-i amintească: aceasta ,,nu-i cea din
urmă Cameră”. Chiar •Cetăţeanul turmentat afirmă opinia generală despre ea: ,,În cinstea
coanii Joiţichii, că e damă bună.”
De aceea, cu toate că în epocă femeile nu aveau dreptul la vot, ea îşi va impune
candidatul în numele unui interes stric personal, acela de a căpăta scrisoarea de amor, altfel
şi-ar fi distrus prestigiul şi poziţia socială dobândite prin căsătoria cu Trahanache: ,,Da, îl
aleg, eu. Eu sunt pentru Caţavencu, eu şi bărbatul meu […]. În sfârşit, cine luptă cu
Caţavencu, luptă cu mine.”
 Ameninţată cu publicarea scrisorii, ea va lupta din răsputeri ca să-şi salveze reputaţia şi
va folosi pentru aceasta tot arsenalul de arme feminine. Pentru a-l convinge pe Tipătescu să-l
voteze pe Caţavencu, ea trece de la rugăminţi (,,Fănică, dacă mă iubeşti […] scapă-mă,
scapă-mă de ruşine”), la ameninţarea cu sinuciderea cu abilitatea unei actriţe (,,Trebuie să-
mi cedezi, ori nu şi atunci mor şi dacă mă laşi să mor,după ce-oi muri, poate să se întâmple
orice”). Cu o energie impresionantă pentru o femeie ce părea sensibilă, ea se dovedeşte o
luptătoare aprigă şi ameninţă: ,,Am să mă lupt cu tine, om ingrat şi fără inimă.” Când
disperarea sa atinge cote maxime, nimic nu o mai împiedică să-i spună lui Caţavencu: ,,Eu te
aleg, eu şi bărbatul meu”, considerând că, dacă va fi nevoie, ,,Vom lupta împotriva
oricui!...Vom lupta contra guvernului.”

De asemenea, interesant de observat este că, în relaţia celor doi, cel care iubeşte este
Tipătescu, deoarece atunci când acesta îi propune alternativa de a fugi împreună, ea
reacţionează violent, dar nu mărturiseşte că nu vrea să piardă nimic din viaţa tihnită pe care i-
a oferit-o căsătoria cu Trahanache: ,,Eşti nebun? dar Zaharia? dar poziţia ta? dar scandalul şi
mai mare care s-ar aprinde pe urmele noastre?”

Caracterizarea Zoei se face atât în mod indirect, prin vorbele, faptele şi gândurile
eroinei,cât şi în mod direct de către celelalte personaje. Un rol important îl joacă aici şi
indicaţiile scenice, prin care Caragiale dă viaţă personajelor sale. De exemplu, când Zoe îl
întâlneşte pe Trahanache prima oară de la aflarea despre scrisoare, autorul notează: ,,
(începând să se jelească şi căzându-i ca leşinată în braţe)”.
Personajele sale diverse şi modalităţile de caracterizare utilizate, dovedesc măiestria lui
Caragiale în creionarea unei lumi interesantă şi prin preocupări şi prin relaţiile care se
stabilesc între membrii săi.