O scrisoare pierduta

Ion Luca Caragiale, dramaturg si prozator, a fost un observator lucid si ironic al societatii
romanesti din vremea lui, un scriitor realist si moralizator, un exceptional creator de oameni si
de viata. Scriitor realist, Caragiale foloseste cu maiestrie satira si sarcasmul pentru a ilustra
moravurile societatii romanesti si a contura personaje dominate de o tara morala
reprezentativa pentru tipul si caracterul uman.
Comedia „O scrisoare pierduta” s-a jucat pentru prima data in 13 noiembrie 1884, pe
scena Teatrului National din Bucuresti, avand un succes rasunator.
Opera apartine curentului Realism, prezentand caracteristici specifice acestuia:
personaje si subiect. Subiectul prezentat este inspirat din realitate, din faptul divers cotidian din
acele vremuri: actiunea surprinde un episod din campania electorala pentru desemnarea unui
candidat pentru viitoarele alegeri parlamentare. Lupta dintre Nae Catavencu si Zaharia
Trahanache se adanceste in aceste momente, fiecare avand motivele sale pentru a fi ales, iar in
spatele tuturor bataliilor sta Zoe Trahanache, femeia care ii conduce pe barbati fara a le lasa
impresia ca sunt manipulati.
Personajele create de autor au ca scop satirizarea societetii in care acesta traia,
dezvoltand tipologii: Stefan Tipatescu – tipul junelui-prim, al amorezului; Zoe Trahanache-
femeia adulterina, cocheta ambitioasa, femeia „barbat”, puternica, manipulatoare; Zaharia
Trahanache: naivul incornorat, abilul politic; Nae Catavencu: ipocritul, santajistul; Ghita
Pristanda: functionarul slugarnic; Iordache Branzovenescu si Tache Farfuridi: cuplul comic ce
ilustreaza imbecilitatea; Cetateanul Turmentat: reprezentativ pentru intreaga categorie sociala
a alegatorilor zapaciti, debusolati de promisiunile politice; Dandanache Agamemnon:
politicianul parvenit.
Doua elemente de compozitie relevante pentru text sunt titlul si tipurile de comic. Titlul
„O scrisoare pierduta” ilustreaza simetria clasica a piesei, sintetizand, totodata, intriga
subiectului. Acesta sugereaza – prin substantivul cu articol nehotarat – faptul ca acea „scrisoare
pierduta” este doar unul dintre multele mijloace de santaj in lupta politica. Prin repetarea
situatiei scenice (aparitia unei scrisori similare care determina numirea „de la centru” a lui
Dandanache), scrisoarea de dragoste trecuta prin mai multe maini devine simbol al coruptiei si
compromisului, ca si al depersonalizarii individului intr-o lume in care pana si sentimentele
(iubirea, onoarea, prietenia) ajung „obiect de negociere”.
Caragiale foloseste in opera mai multe tipuri de comic, cele mai evidente fiind cel de
moravuri si cel de limbaj. In piesa sunt satirizate urmatoarele moravuri: santajul, adulterul,
frauda electorala, falsul in acte, ipocrizia, demagogia, coruptia politica, abuzul de putere,
slugarnicia si delapidarea. Comicul de limbaj este generos si se realizeaza prin urmatoarele
mijloace: ticuri verbale: „ai putintica rabdare” pentru Trahanache sau „eu cu cine votez?”
pentru Cetateanul Turmentat; pronuntia gresita a unor cuvinte: „bampir”, „printipuri”,
„sotietate”; contradictia dintre termeni: „curat murdar” pentru Pristanda sau „dupa lupte
seculare care au durat 30 de ani” pentru Catavencu.
Tema principala a operei este reprezentata de coruptia in viata politica si cea privata.
Doua scene relevante pentru tema sunt scena cand Trahanache ii citeste lui Tipatescu
scrisoarea si scena cand Zoe ii promite subtil lui Catavencu ca va fi ales candidat la urmatoarele
alegeri. In actul I, Trahanache primeste de la Catavencu o scrisoare adresata lui Zoe, sotia lui
Trahanache, de la Stefan Tipatescu, care lasa de inteles ca acestia aveau o relatie ascunsa. La
auzul acestei vesti, Tipatescu sare si spune ca este santajat de Catavencu pentru a avea mai
multa putere si ca scrisoarea este un fals. Trahanache il crede si lasa acest eveniment sa treaca,
aprobandu-i teoria. Astfel, se observa jocurile politice din spatele alegerilor si pana unde se
poate merge pentru a obtine un avantaj.
In actul final, Catavencu este dezamagit de rezultatele alegerii si vine la Zoe si incepe sa-
si ceara iertare pentru ca a incercat sa o santajeze cu scrisoarea, care pana la urma a ajuns
inapoi in mainile acesteia. Zoe il iarta, dar cu o conditie: sa fie fericit pentru candidatul ales,
Agamemnon Dandanache, si sa iasa in strada cu tot poporul. Apoi, dupa ce il roaga sa se ridice
de la picioarele ei, ii spune: „fii zelos; asta nu-i cea din urma Camera!”, lasand impresia ca il va
ajuta la urmatoarele alegeri. Acesta ii multumeste si iese zapacit din camera. Astfel, se poate
vedea cum se manifesta aceste alegeri in spatele cortinei publice si coruptia din politica.
In concluzie, comediile lui Caragiale sunt unice in literatura romana prin arta desavarsita
a dialogului si a constructiei scenice, prin maiestria autotului de a crea caractere si tipologii, prin
profunda observare a realiatilor sociale si politice din epoca, fapt ce a facut ca Tudor Vianu sa
afirme: „Realismul tipic este formula lui artistica.”

CARACTERIZARE
Ion Luca Caragiale, dramaturg si prozator, a fost un observator lucid si ironic al societatii
romanesti din vremea lui, un scriitor realist si moralizator, un exceptional creator de oameni si
de viata. Scriitor realist, Caragiale foloseste cu maiestrie satira si sarcasmul pentru a ilustra
moravurile societatii romanesti si a contura personaje dominate de un cusur moral
reprezentativ pentru tipul si caracterul uman.
Comedia „O scrisoare pierduta” s-a jucat pentru prima data in 13 noiembrie 1884, pe
scena Teatrului National din Bucuresti, avand un succes rasunator.
Zoe Trahanache este unul dintre personajele principale ale operei si singurul personaj
feminin al actiunii. Ea reprezinta tipul femeii cochete, adulterine, si este o femeie puternica in
lumea barbatilor.
Din punct de vedere social, este sotia celui mai important om politic din judet – Zaharia
Trahanache, si amanta prefectului judetului– Stefan Tipatescu, devenind, astfel, cea mai
importanta femeie din judet. Nu are copii si este mai tanara decat sotul ei, cu care are o relatie
buna, bazata pe respect.
Din punct de vedere psihologic, ea este o femeie inteligenta si persuasiva, sireata,
reusind sa-i convinga pe cei din jurul ei sa faca dupa cum spune ea prin nenumarate metode.
Zoe este o dama cocheta, eleganta, iar din discursul ei se observa ca este educata si sociabila.
Din punct de vedere moral, aceasta incalca principiile morale absolute, avand un amant
care ii este si prieten sotului ei, si nu are nicio jena in a influenta oamenii in directia pe care o
doreste.
O trasatura principala a personajului o reprezinta inteligenta lui Zoe, care ii este de mare
ajutor in jocurile politice care se dadeau in acea perioada. Doua scene relevante pentru aceasta
trasatura sunt scena cand incearca sa-l convinga pe Tipatescu sa-l sustina pe Catavencu si scena
cand ii promite lui Catavencu ca el va fi ales pentru Camera Deputatilor la urmatoarele alegeri.
In actul II, Zoe se vede nevoita sa apeleze la toate atuurile ei in incercarea de a-l
convinge pe Stefan Tipatescu, care ii este si amant, sa-l sustina pe Catavencu, care o santaja cu
dezvaluirea scrisorii dintre cei doi amorezi. Atunci, aceasta se roaga de el, impunand motivul
iubirii pe care i-o poarta Tipatescu, iar cand vede ca acest lucru nu funtioneaza, devine teatrala,
plangand si facand isterii in fata barbatului. Observand ca nici acest lucru nu-l indupleca, se
potoleste si il ameninta ca toate voturile lui Trahanache vor merge catre Catavencu. Mai tarziu,
cand se afla in aceeasi incapere cu ambii barbati, ea ii promite lui Catavencu: „eu te aleg; eu si
cu barbatul meu”, desi femeile in acea peioada nu aveau drept de vot. Astfel, il convinge pe
Tipatescu sa-l sustina, acesta vazand de ce este capabila sa faca femeia cand isi formeaza un
scop, si scapa de publicarea scrisorii de catre Catavencu. Se observa tacticile ei de a convinge
lumea din jurul ei sa o asculte, acestea provenind din inteligenta si capacitatea de a se undui in
anumite situatii.
In actul final al operei, dupa ce se afla de Agamemnon Dandanache, un candidat impus
„de la centru”, Catavencu vine la Zoe sa-si ceara iertare pentru ca a incercat sa o santajeze cu
scrisoarea. Acesta se umileste in fata ei, lasandu-se in genunchi si cautand iertarea femeii. Zoe
nu se lasa si ii cere sa indeplineasca niste conditii pentru a fi iertat, Catavencu acceptndu-le pe
toate, fara a sta pe ganduri. La finalul discutiei, aceasta ii spune: „fii zelos, asta nu-i cea din
urma Camera!”, lasand impresia ca ea se va ocupa ca la urmatoarele alegeri sa fie el propus.
Aceasta observa ca barbatul ii pooate fi un aliat de nadejde, asa ca lasa de-o parte prejudecatile
si il vrajeste cu siretenia ei sa se dea de partea ei. Astfel, inteligenta ei nu o dezamagenste nici
acum, cand dintr-un dusman de moarte isi formeaza un „prieten”, vazand ca o poate ajuta in
viitor aceasta alianta.
Doua elemente de compozitie relevante pentru personaj sunt conflictele si
caracterizarea de personaj. Cele mai importante doua conflicte pentru Zoe sunt cel cu
Catavencu si cel cu Tipatescu. Catavencu si Zoe se afla in conflict deoarece acesta poseda
scrisoarea dintre ea si Tipatescu in care se observa ca acestia au o relatie amoroasa, Catavencu
amenintand-o pe Zoe ca o va divulga la redactia la care lucreaza daca nu va fi ales pentru
Camera Deputatilor. Acesta se solutioneaza cu o alianta intre cei doi.
Conflictul dintre Tipatescu si Zoe se bazeaza pe dorinta barbatului de a o avea doar
pentru el, nu din gelozie sau posesivitate, ci din iubire. Ea realizeaza in ce pozitie ar fi pusa daca
pleaca in lume cu Tipatescu, asa cum ii sugereaza el tot timpul; ar fi considerata o femeie
adulterina si si-ar pierde statutul de cea mai importanta femeie din judet. Astfel, ea il refuza tot
timpul cand aduce in discutie acest subiect, barbatul fiind nevoit sa se multumumeasca cu atat
cat ii poate oferi ea si in conditiile ei daca vrea ca relatia sa continue.
Caracterizarea contribuei la conturarea personajului, ajutandu-l pe cititor sa-si formeze
o viziune despre acesta. Aici, sunt prezente ambele modalitati de caracterizare a personajului
Zoe. Din caracterizarea directa, realizata de catre celelate personaje, reiese ca este o „dama
buna”, asa cum ii zice mereu Pristanda, si o „fire glumeata”, cum spune Tipatescu. Din
caracterizarea indirecta, ce reiese din comportament, ganduri si trairi, Zoe este o femeie
puternica, facand fata la toata presiunea din jurul ei, dar si lucida, gandindu-se in perspectiva si
nelasand iubirea sa-i conduca ratiunea.
In concluzie, Zoe Trahanache se dovedeste a fi cea care contoleaza, din umbra, jocul
politic, in care sunt implicate mai multe persoane dragi ei, datorita puterii de convingere si
spiritului ei descurcaret, reusind sa iasa victorioasa in final. Pompiliul Constantinescu spune
despre ea ca „Zoe unește ambiția socială și grija de reputație cu iubirea clandestină pentru
Tipătescu”.