Ion

Critica literara l-a confirmat pe Liviu Rebeanu drept creatorul romanului romanesc
modern, deoarece scrie si primul roman obiectiv de analiza psihologica din proza romaneasca,
„Padurea spanzuratilor”. „Ion” este monografia satului ardelean de dinaintea Primului Razboi
Mondial, o drama a pamantului, dar si a iubirii, e romanul unui destin tragic, al vietii si al mortii.
Romanul a fost publicat in anul 1920, dupa o lunga perioada de gestatie, asa cum insusi
mentioneaza autorul in finalul operei, „intre martie 1913-iulie 1920”.
Romanul apartine curentului realist, prezentand trasaturi specifice acestuia: tematica
specifica curentului: banul si relatiile sociale, vazute aici ca bunuri (pamant si animale) si
relatiile familiale, din comunitatea rurala din Ardeal de la sfarsitul secolului al XIX-lea –
inceputul secolului XX; dar si prin subiect, acesta fiind inspirat din realitate, din faptul divers
cotidian: intr-o comunitate rurala din Ardeal, de la sfarsitul secolului al XIX-lea – inceputul
secolului XX, un tanar taran sarac se foloseste de fiica unui taran bogat pentru a intra in posesia
averii acestuia. De asemenea, este prezentata situatia intelectualului roman de la sat prin
intermediul familiei Herdelea.
Doua elemente de compozitie relevante pentru text sunt incipitul si excipitul, alaturi de
coordonatele spatio-temporale. Incipitul este de tip descriptiv si „captatio benevolentiae”,
prezentand drumul care intra in satul Pripas si apoi scena horei duminicale, unde sunt
introduse, pe rand, personajele principale intr-o scena colectiva. Excipitul este inchis,
solutionandu-se toate conflictele, fragmentul final reprezentand, de asemena, o descriere a
drumului, care, de data asta, iese din Pripas. Se remarca o relatie de simetrie intre incipit si
excipit, care ii confera romanului circularitat, unitate.
Coordonatele spatio-temporale ale actiunii sunt fixate si au corespondent in viata reala:
actiunea se petrece pe parcursul a aproximativ doi ani, la sfarsitul secolului XIX – inceputul
secolului XX, incepand la sfarsitul verii si terminandu-se in primavara, fiind prezentata in mod
cronologic; spatiul este reprezentat de zona Ardealului, intr-un sat aflat intre Cluj si Bistrita,
numit Pripas. Mai apar locatii precum Jidovita si Armadia.
Tema operei este problematica pamantului si iubirea asociate unui personaj, pe care le
transforma in patimi, si consecintele actiunilor sale in acest sens. Doua momente semnificative
pentru tema textului sunt sarutarea pamantului si scena cand incalca proprietatea lui Simion
Lungu.
Dupa multa truda si multe discutii cu Vasile Baciu, acesta accepta sa-i dea zestrea Anei
lui Ion, desi nu era de acord cu casatoria celor doi, stiind motivul real pentru care Ion a lasat-o
pe Ana gravida. Cand Ion se vede in fata faptului implinit, acela de a fi bogat, de a avea in
posesia sa pamanturi, acesta se bucura ca un copil. Pleaca imbracat in hainele de duminica,
hainele curate si de purtat doar la biserica si la hora, sa-si vada pamanturile, iar cand ajunge,
este coplesit de emotiile pe care le simtea. Cade in genunchi, se apuca de plans de bucurie si
saruta pamantul, care era in sfarsit al lui. Se observa cat de important era pentru el acest lucru,
de a avea obiectul muncii al unui taran, pamantul.
Cea de-a doua scena reprezentativa pentru tema este aceea cand Ion intra cu plugul pe
pamantul lui Simion Lungu, care fusese anterior al Glanetasilor, adica al familiei lui Ion pe care
tatal sau le-a vandut pentru a obtine bani, pe care i-a cheltuit pe bautura. Furand putin cate
putin din lotul acestuia, Ion se simte mai fericit, deoarece isi implinea visul de a avea pamant
mult. Cand Simion Lungu observa acest lucru, il da in judecata si castiga procesul, urmand ca Ion
sa faca doua saptamani de inchisoare pentru comiterea acestei fapte.
In concluzie, Liviu Rebreanu creeaza un univers romanesc „dupa chipul si asemanarea”
realului, atat de asemanator si totusi diferit, esentializa simbolic, suficient siesi, inchis, „mai
mare ca natura”. Parafrazandu-l pe Tudur Vianu, se poate spune ca Liviu Rebeanu a avut curajul
sa coboare in adevarul lumii taranesti si s-o infatiseze fara iluzii si fara prejudecati, in acorduri
de epopee tragica.

CARACTERIZARE

Critica literara l-a confirmat pe Liviu Rebeanu drept creatorul romanului romanesc
modern, deoarece scrie si primul roman obiectiv de analiza psihologica din proza romaneasca,
„Padurea spanzuratilor”. „Ion” este moografia satului ardelean de dinaintea Primului Razboi
Mondial, o drama a pamantului, dar si a iubirii, e romanul unui destin tragic, al vietii si al mortii.
Romanul a fost publicat in anul 1920, dupa o lunga perioada de gestatie, asa cum insusi
mentioneaza autorul in finalul operei, „intre martie 1913-iulie 1920”.
Ion este personajul principal al romanului, personaj masculin, plat, dar complex,
construit pe baza opiniilor celorlalte personaje, prin tehnica pluriperspectivei.
Din punct de vedere social, este un taran sarac, care isi doreste sa aiba mai mult
pamant. Se afla in conflict cu tatal sau, deoarece acesta a cheltuit toata zestrea pe bautura,
lasandu-si in saracie familia. Reuseste sa se casatoreasca cu Ana Baciu, fiica unui om bogat din
sat, deoarece o lasa insarcinata, si datorita zestrei pe care o primeste in urma cununiei, devine
bogat. La scurt timp dupa ce i se naste copilul, Ana se sinucide din cauza presiunii puse asupra
ei, Ion ramanand vaduv. Este nevoit sa faca puscarie doua saptamani, timp in care copilul se
imbolnaveste grav, moartea lui fiind inevitabila dupa intoarcerea lui Ion acasa. Incepe sa se
apropie de Florica, o tanara foarte frumoasa din sat, care s-a casatorit cu George Bulbuc, rivalul
lui Ion pentru respectul satenilor, dar Ion are intentii ascunse. Atunci cand George realizeaza
acest lucru si il prinde pe Ion turmentat in curtea lui, se incaiera si il omoara din greseala,
lovindu-l cu o sapa in cap.
 Din punct de vedere psihologic, acesta este un taran harnic, iute si respectat printre
feciorii din sat. Are un profil psihologic de parvenit, deoarece nu se multumeste nicodata cu
ceea ce are, dar este ambitios si perseverent in dorinta sa de a avea pamanturi.
Din punct de vedere moral, Ion este capabil sa incalce normele morale pentru a-si
implini patimile. O trateaza pe Ana deplorabil, nu o respecta, nici ca sotie, nici ca mama a
copilului sau, si o impinge sa se sinucida, nepasandu-i de ea sub nicio forma. Il preseaza pe
Vasile Baciu, tatal Anei, sa-i dea pamantul si zestrea dupa casatorie prin manipulare si
constarngere.
O trasatura esentiala a lui Ion este patima pentru pamant, care se observa cel mai bine
in scena sarutatii pamantului si scena cand incalca proprietatea lui Simion lungu, care detinea
pamanturile ce, odata, apartineau familiei sale.
Dupa multa truda si multe discutii cu Vasile Baciu, acesta accepta sa-i dea zestrea Anei
lui Ion, desi nu era de acord cu casatoria celor doi, stiind motivul real pentru care Ion a lasat-o
pe Ana gravida. Cand Ion se vede in fata faptului implinit, acela de a fi bogat, de a avea in
posesia sa pamanturi, acesta se bucura ca un copil. Pleaca imbracat in hainele de duminica,
hainele curate si de purtat doar la biserica si la hora, sa-si vada pamanturile, iar cand ajunge,
este coplesit de emotiile pe care le simtea. Cade in genunchi, se apuca de plans de bucurie si
saruta pamantul, care era in sfarsit al lui. Se observa cat de important era pentru el acest lucru,
de a avea obiectul muncii al unui taran, pamantul.
Ion intra cu plugul pe pamantul lui Simion Lungu, care fusese anterior al Glanetasilor,
adica al familiei lui Ion pe care tatal sau le-a vandut pentru a obtine bani, pe care i-a cheltuit pe
bautura. Furand putin cate putin din lotul acestuia, Ion se simte mai fericit, deoarece isi
implinea visul de a avea pamant mult. Cand Simion Lungu observa acest lucru, il da in judecata
si castiga procesul, urmand ca Ion sa faca dou saptamani de inchisoare pentru comiterea
acestei fapte.
Doua elemente de compozitie relevante pentru personaj sunt conflictele si modalitatile
de caracterizare.
Conflict ext cu vasile baciu si conflict int legat de pamant si iubire
Protagonistul este caracterizat atat in mod direct, cat si in mod indirect. Naratorul il
caracterizeaza ca fiind „harnic si iute”, dar pune in valoare si patima sa pentru pamant: „iubirea
pamantului l-a stapanit de mic copil”. Vasile baciu il caracterizeaza ca fiind un „hot” si „talhar”.
Din caracterizarea indirecta reiese ca este impulsiv, o bate pe Ana si sare la bataie cu George
Bulbuc, este iresponsabil cu familia sa, neglizandu-si sotia si copilul, si, desi este casatorit cu
Ana, mintea lui tot la Florica se opreste, fiind fermecat de frumusetea acesteia.
In concluzie,