Ion – Caracterizarea lui Ion

Romanul „Ion” scris de Liviu Rebreanu, este publicat in anul 1920 si marcheaza un
inceput de drum in istoria romanului modern. Opera „Ion” este un roman, prin
amploarea actiuni, desfasurata pe mai multe planuri, cu un conflict complex,
persoanje numeroase si realizarea unei imagini ample asupra vietii.

Protagonistul romanului este Ion al Glanetasului, personaj eponim, al carui statut

social, psihologic si moral este conturat cu atentie de catre narator.

Social: Ion reprezinta tipul taranului sarac, tanar, harnic care traieste intr-o lume
unde pamantul reprezinta valoarea centrala. El este singurul fiu al Glanetasului si al
Zenobiei, acestia fiind o familie saraca din satul Pripas.

Pe plan psihologic, Ion era macinat de faptul ca era o persoana saraca, acesta
gandindu-se de fiecare data la posibilitatile pe care le-ar avea daca ar detine
pamant. De aceea, pentru a iesi din situatia financiara precara, isi pune in practica
planurile, avand un singur scop, schimbarea statutului social prin implinirea pe plan
financial.

Statutul sau moral se completeaza cu alte trasaturi ce reiese din comportamentul

acestuia, el fiind impulsiv, adeseori violent, iar lacomia de pamant si orgoliul vor
scoate la iveala machiavelismul lui.

Trasatura personajului principal ce se reflecta de-a lungul romanului este dragostea

fata de pamant, care il va conduce spre destinul tragic.

O prima scena semnificativa in conturarea personajului este scena in care Ion intra
cu plugul pe pamantul vecinului sau, Simion Lungu. Gestul personajului principal se
naste din dorinta de a recupera pamantul pe care parintii sai, din nestiinta de a-si
gestiona averea, l-au pierdut in timp. Gestul este dublat de notatia autorului care
dezvaluie intensitatea dorintei „cu obrajii aprinsi de o pofta nestapanita”. Bucuria pe
care o resimte in final „inima ii tremura de bucurie ca si-a marit averea”, surprinde
faptul ca Ion nu percepe gestul sau ca pe o dovada a imoralitatii.

O alta scena relevanta este cea a sarutarii pamantului. Imediat dupa ce intra in
posesia pamantului de la Vasile Baciu, asa cum isi dorise, Ion astepta sosirea
primaverii pentru a se putea bucura de imaginea pamantului pe care il stapaneste.
Astfel intr-o zi de luni, imbracat in haine de sarbatoare, pleaca spre cel mai bun loc
pe care il primise si traieste din plin patima posesiunii. Pamantul este privit erotizat,
iar gestul sarutarii sale se naste involuntar, demonstrand intensitatea trairilor sale.
Astfel, se accentueaza relatia stransa dintre Ion si pamant, relatie ce surprinde
importanta pamantului pentru oamenii din acea vreme.

Ion este caracterizat atat in mod direct de catre narator si alte personaje, cat si
indirect prin intermediul faptelor si vorbelor sale. Initial, el este caracterizat in mod
direct de catre narator „harnic si iute”. Celelalte personaje ale romanului ii
evidentiaza caracterul in functie de conflictele in care sunt implicati cu totii. Astfel
familia Herdelea il considera, harnic, muncitor si istet, preotul Belciug initial il vede
ca pe un bataus si „un om de nimic”, iar apoi in secventa in care negociaza
casatoria lui Ion cu Ana, afirma ca acesta este un cuminte si asezat, singurul care
ramane consecvent este Vasile Baciu, pentru care feciorul Glanetasului este un
talhar si un sarantoc. In randul satenilor nu se bucura de simpatie si apreciere,
datorita comportamentului agresiv atat fata de familie, cat si de comunitate. Astfel
Ion este impulsiv, chiar violent, ceea ce atrage teama celorlalti flacai ai satului.

Relevante pentru analiza constructiei personajului sunt si conflictele romanului.

Conflictul central este reprezentat de lupta pentru pamant in satul traditional, unde
posesia averii aduce cu sine un anumit rang intre localnici, inclusiv resprectul
comunitatii de oameni, drama lui Ion fiind drama taranului sarac. Mandru si
orgolios, constient de calitatile sale, acesta nu isi accepta conditia si este pus in
situatia de a alege intre iubirea pentru Florica si averea Anei. Conflictul exterior,
social intre Ion al Glanetasului si Vasile Baciu este dublat de conflictul interior, intre
„glasul pamantului” si „glasul iubirii”. Totusi cele doua chemari launtrice nu il
arunca pe Ion intr-o situatie limita, deoarece se manifesta succesiv, si nu simultan.

Ion este un personaj romanesc memorabil, care este supus unui destin tragic.
Acesta prefera bogatia exprimata prin pamanturi, in locul fericirii morale si a
dorintelor sufletesti, astfel incat iubirea devine neinsemnata pentru el. Dorinta lui
Ion de a-se depasi conditia, duce treptat la degradare morala, si in cele din urma la
sfarsitul tragic.