Riga Crypto si Lapona Enigel

Ion Barbu, pe numele sau real Dan Barbilian, a fost unul dintre cei mai mari poeti ai
literaturii romane. A fost matematician, inspirandu-se foarte mult din teoriile invatate in
scrierea poeziilor. A inceput sa scrie poezii pentru a demonstra lumii ca nu este bun doar la
matematica, ceea ce a reusit. „Riga Crypto si lapona Enigel” a fost publicata in 1924 si ulterior a
fost introdusa in volumul „Joc secund” in 1930.
Poemul apartine curentului modernism prin faptul ca prezinta particularitati specifice:
innoirea structurala si ambiguizeaza limbajul poetic. Structura inovativa consta in faptul ca
acesta a adus pe structura clasica a baladei povestirea in rama: povestea de dagoste neimplinita
dintre Riga Crypto si lapona Enigel este spusa in cadrul unei nunti implinite, la finalul acesteia,
de catre un „nuntas fruntas”, adica un initiat in artele nuntirii, pentru ca aceasta nunta implinita
sa aiba parte de noroc in drumul ei. Autorul imbina genurile literare in aceasta opera: epic, prin
povestea de dragoste a celor doua personaje, dramatic, prin dialogul dramatic dintre acestea, si
liric, prin discurs. Totodata, este prezent si ingambamentul, care fluidizeaza discursul liric.
Ambiguizarea limbajului poetic este demonstrata prin folosirea alegoriei: in spatele celor
doua personaje se ascund concepte despre cunoastere. Riga Crypto incearca sa acceada la
prima treapta de cunoastere, cunoasterea prin eros, avand un statut de increat, in timp ce
lapona Enigel se afla in drumul initiatic catre ultima treapta, cunoasterea absoluta.
Tema operei este incompatibilitatea dintre doua lumi, aceasta fiind observata in
secventele 1-2 din partea a doua, respectiv secventa 4. Primele doua secvente prezinta
portretele personajelor: Riga Crypto este ilustrat ca fiind unic in lumea din care provine,
deoarece este „sterp si naravas/ Ca nu voia sa infloreasca”. Astfel „paduretii” il marginalizeaza,
deoarece scopul sau nu este cunoscut: „Crai Crypto, inima ascunsa”. Daca scopul tuturor este
nuntirea, in cazul lui Crypto acesta este ascuns, fiind banuit ca ar fi fost blestemat sa ramana
sterp si tanar de catre „o vrajitoare manatarca/ De la fantana tineretii”.
Lapona Enigel este prezentata ca fiind contemporana cu Crypto: „In tari de gheata
urgisita,/ Pe acelasi timp traia cu el.” Ea apre ca o fiinta superioara, solara, apartinand regnului
animal, fiind aflata pe a doua treapta de cunoastere (prin ratiune) si aspirand la cunoasterea
absoulta: vine din „tari de gheata”, este „lapona mica, linitita/ Cu piei, pre nume Enigel. // De la
iernat la pasunat/ In noul an, sa-si dupa renii,/ Prin aer ud, tot mai la sud”. Fiind caracterizata ca
„mica, linistita” este validata apartenenta sa la statutul de mezin, ceea ce sugereaza ideeaa ca
va avea un destin exceptional. Faptul ca intreprinde o calatorie initiatica este ilustrat de drumul
sau de la nord la sud, de la iernat la pasunat (transhumanta) si de statutul ei de pastorita, renul
fiind un animal calauzator.
Cea de-a patra secventa cuprinde dialogul dramatic dintre Crypto si lapona Enigel care
insumeaza cele trei chemari cu valoare incantatorie ale regelui ciupercilor si cele trei refuzuri
ale laponei. Avand in vedere ca lapona Enigel intreprinde o calatorie initiatica, incercarile lui
Crypto de a o convinge sa nunteasca pot fi considerate probe in procesul maturizarii pe care
aceasta le depaseste cu succes, refuzandu-l. In strofa 11 apare o aliteratie pe sunetele [ğ] si [r]
care creeaza efecte muzicale ritmice, ce conduc la impresia de incantantie. Primul refuz al fetei
este respectuos, „Multumesc Dumitale”. Totodata, refuzul ei cuprinde o aliteratie („fragi
fragezi”), iar sintagma „mai la vale” demonstreaza aspiratiile solare ale lui Enigel care nu se lasa
convinsa sa renunte la ele.
A doua chemare a lui Crypto denota o oarecare graba, disperare, sugerand chiar
sacrificiul suprem: „Daca pleci sa culegi,/ Incepe, rogu-te, cu mine.” Al doilea refuz al laponei
sintetizeaza imaginea pe care o are despre „regele ciupearca”, pe care il considera inferior,
nepotrivit: „Si esti umed si plapand:/ Teama mi-e te frangi curand, / Lasa. – Asteapta de te
coace.” Invitatia ei la „coacere” sugereaza maturizarea, dar pentru o ciupearca, „a se coace”
este sinonim cu „a muri”.
Ultima tentativa de convingere a laponei de catre Crypto adanceste impresia
inferioritatii sale cand ii gaseste soarelui defecte: „E rosu, mare, / Pete are fel de fel”. Crypto se
teme de soare tocmai pentru ca nivelul sau de cunoastere este inferior: „Sa ma coc, Enigel, /
Mult as vrea, dar, vezi, de soare, / Visuri sute, de macel, / Ma despart.” Raspunsul final al lui
Enigel consta intr-un refuz categoric al insotirii cu Crypto, demonstrand depasirea probelor
initiatice; discursul ei debuteaza prin a-i arata lui Crypto cat de jignita este de faptul ca el
minimalizeaza idealui ei: „- Riga Crypto, riga Crypto, / Ca o lama de blestem, / Vorba-n
inima-ai infipt-o! Eu de umbra mult ma tem.” si afirma apoi dorinta de cunoastere absoluta:
„ma-nclin la soarele-ntelept.”
Doua elemente de compozitie relevante pentru text sunt titlul si figurile de stil. Titlul
este alcatuit din numele personajelor alegorice ale baladei, sugerand ideea de cuplu si trimitand
la marile povesti de dragoste din literatura universala. Ambele personaje sunt unicizate in
lumea lor: Riga Crypto este „regele ciupearca” si apartine regnului vegetal, fiind o fiinta
inferioara si chiar suspecta printre semeni; Enigel este o fiinta superioara, care apartine
regnului animal si care ilustreaza destinul mezinului asa cum este vazut in basme.
Sintagma „sufletul-fantana” reprezinta o metafora ce vizeaza capacitatea absoluta de
reflectare conferita individului ce accede la cea mai inalta forma de cunoastere: cunoasterea
parasenzoriala. Sintagma „ciupearca cruda” are caracter individualizator pentru fiintele
elementare, a caror existenta este supusa mecanicii simple a universurlui. Stuctura „faptura mai
firava” sugereaza, de asemenea, ideea de fiinta comuna, simpla si desemneaza omul de simt
comun in contrast cu omul de bun-simt, respectiv geniul, ilustrat aici prin metafora „fiara
batrana” : „Ca sufletul nu e fantana/ Decat la om, fiara batrana.”
In concluzie, „Riga Crypto si lapona Enigel” este un „Luceafar intors” in conceptia lui Ion
Barbu si vorbeste despre „caderea” celui care nu-si cunoaste limitele si despre inaltarea fiintei
insetate de cunoastere sau chiar despre „povestea poetului” care incearca, zanatic si fara sorti
de izbanda, sa inchida absolutul Ideii si al trairii in lumea lui de cuvinte si cantec.