“RIGA CRYPTO SI LAPONA ENIGEL”

ION BARBU

Ion Barbu este un poet modernist, ca si Tudor Arghezi și Lucian Blaga,

aparținând perioadei interbelice. Se afirma ca “poet nou", original, la
cenaclul condus de Eugen Lovinescu si ilustreaza conceptul modern de
poezie pura.
Publicată în 1924, integrată apoi în volumul „Joc secund" (1930), balada
„Riga Crypto și lapona Enigel" face parte din a doua etapă de creație
barbiană, numită baladic-orientală, și anunță dezvoltarea ulterioară a poeziei
sale spre ermetism.
Modernismul este curentul literar, aparut la sfarsitul secolului al 19-lea,
manifestat in perioada interbelica, ale carui trasaturi sunt teoretizate de
Eugen Lovinescu și promovate, in special, prin intermediul cenaclului si al
revistei “Sburatorul". Poemul se încadrează în modernismul interbelic prin
intelectualizarea emoției, imaginar poetic inedit, ambiguitate, metafore
revelatorii și cuvinte cu sonorități neobişnuite, inovatii prozodice.
Poemul „Riga Crypto și lapona Enigel" impune o viziune modernă.
Interpretarea dată de însuși Ion Barbu poemului – „un Luceafăr întors“
relevă asemănarea cu problematica capodoperei lui Mihai Eminescu. Ion
Barbu răstoarnă clişeele mentalității tradiționale, astfel încât axa uman –
feminin – comun devine superioară axei nonuman – masculin – regal.
Tema poeziei este iubirea ca modalitate de cunoaștere a lumii. Poemul
prezintă drama cunoașterii și a incompatibilității dintre două lumi (regnuri).
Titlul baladei trimite cu gândul la marile povești de dragoste din litera-
tura universală precum „Romeo și Julieta“ sau „Tristan și Isolda". Însă la Ion
Barbu membrii cuplului sunt antagonici (fac parte din regnuri diferite). Sunt
personaje romantice cu trăsături excepționale, dar negative în raport cu
norma comună (Crypto e „sterp“ și „nărăvaş/Că nu voia să înflorească“, iar
Enigel este „prea-cuminte"). Numele Crypto, cel tăinuit, „inimă ascunsă“,
face trimitere la „criptogame“, fost grup care includea toate speciile fără
flori şi fără semințe, printre care erau incluse și ciupercile. Personajul este
rege (rigă) al făpturilor inferioare, din regnul Fungi. Numele Enigel
sugerează originea laponei (de la pol) și face trimitere la semnificația
cuvântului ängel, „înger”.
Poezia este alcătuită din două părți; fiecare dintre ele prezintă câte o
nuntă: una împlinită, povestită, ratată, modificată în final prin căsătoria lui
Crypto cu „măsălarița“. Formula compozițională este aceea a povestirii în
ramă.
 Prologul conturează în puține imagini atmosfera de la finalul unei nunți
trăite. Primele patru strofe constituie rama viitoarei povești și reprezintă
dialogul menestrelului cu „nuntaşul fruntaş“. Menestrelul e îmbiat să zică
„încetinel“ „un cântec larg" despre nunta ratată dintre doi parteneri inegali,
reprezentanți două regnuri distincte, Enigel și riga Crypto. Portretul
menestrelului (poetul) este fixat prin trei epitete: „trist", „mai aburit ca vinul
vechi“, „mult îndărătnic“.
Partea a doua prezintă iubirea neîmplinită dintre Enigel și riga Crypto.
Nunta povestită cuprinde mai multe tablouri poetice: portretul și împărăția
rigăi Crypto, portretul, locurile natale și oprirea din drum a laponei Enigel,
întâlnirea dintre cei doi, cele trei chemări ale rigăi și primele două refuzuri
ale laponei, încheierea întâlnirii, pedepsirea rigăi în finalul baladei. Modurile
de expunere sunt, în ordine: descrierea, dialogul și narațiunea.
Riga Crypto, „inimă ascunsă“, este craiul bureților, căruia dragostea
pentru Enigel, „laponă mică, liniștită“, îi este fatală. Singura lor asemănare
este statutul superior în interiorul propriei lumi: el este rigă dintr-un regn
inferior, iar ea este capabila de a si urma cu orice pret idealul suprem.Riga
este bârfit și ocărât de supuşi, pentru că e „sterp“, „nărăvaş“ și „nu voia să
înflorească“, în timp ce ea își recunoaşte statutul de ființă solară: „Că dacă-n
iarnă sunt făcută / Mă-nchin la soarele-nțelept“. Cele doua personaje se afla
in antiteza, Crypto adora intunericul si frigul, in timp ce Enigel este atrasa de
caldura.
Membrii cuplului fac parte din regnuri diferite și, de aceea, nu pot comu-
nica în plan real. Întâlnirea lor se realizează în visul fetei, la fel ca în „Lucea-
fărul". Riga este cel care rostește de trei ori descântecul de dragoste și, de tot
atâtea ori, lapona îl respinge. În dialogul lor, formulele de adresare
sugerează familiaritate, afecțiune blândă: repetiția „Enigel, Enigel", epitetul
„rigă blând“
În prima chemare-descântec, Crypto îşi îmbie aleasa cu „dulceață“ și cu
„fragi“, dar care aici capătă conotații erotice. Refuzul laponei îl pune într-o
situație dilematică, dar opțiunea lui e fermă și merge până la sacrificiul de
sine, în a doua chemare: „Enigel, Enigel/Scade noaptea, ies lumine,/Dacă
pleci să culegi,/Începi, rogu-te, cu mine“.
Al doilea refuz este susținut de enumerarea atributelor lui Crypto:
„blând“, „plăpând". Opoziția „copt“ – „necopt", reluată în al treilea refuz
prin antiteza soare-umbră, pune în evidență incompatibilitatea lor. Pentru a-
și continua drumul către soare și cunoaștere, lapona refuză descântecul rigăi,
deși regretă și plânge. Descântecul se întoarce în mod brutal asupra lui
Crypto si este nimicit de propriul vis.
 Finalul este trist. Riga Crypto se transformă într-o ciupercă otrăvitoare,
obligat să rămână alături de făpturi asemenea lui, „Laurul-Balaurul“ și
„măsălarița-mireasă". Încercarea ființei inferioare de a-și depăși limitele este
pedepsită cu nebunia.
Soarele, simbolul spiritului, imaginat în poem prin metaforele „roata
albă“ (perfecțiunea geometrică) și „aprins inel" (simbolul nunții), este în
antiteză cu „umbra". Metafora „sufletul-fântână“ sugerează puritatea, setea
de cunoaștere și este în antiteză cu „carnea“. Făpturile inferioare care aspiră
să dobândească spiritualitate sunt distruse de propriul vis, așa cum i se
întâmplă lui Crypto, care „înnebunește“ și se transformă în ciupercă
otrăvitoare: „Iar la făptură mai firavă/Pahar e gândul, cu otravă“.
Trei mituri fundamentale de origine greacă sunt valorificate în opera poe-
tului: al soarelui, al nunții și al oglinzii.
Elementele prozodice par destul de riguroase la inceput: catrene cu rima
incrucisata, masura versurilor de 8-9 silabe. Pe parcurs, poetul modern
schimba trasaturile prozodice in functie de mesajul pe care vrea sa l trasmita.
Asadar, accentul cade in aceasta balada pe antagonismul slab-puternic.
Poetul prezinta drama incompatibilitatii si legea nemiloasa a iubirii.