RIGA CRYPTO ȘI LAPONA ENIGEL

Modernismul este un curent literar, manifestat cu predilecție în perioada

interbelică, ale cărui trăsături sunt teoretizate de Eugen Lovinescu.

Publicată în anul 1924, integrată apoi în volumul ,,Joc secund” (1930), balada ,,
Riga Crypto și lapona Enigel” face parte din a doua creație barbiană ce anunță
dezvoltarea ulterioară a poeziei lui Barbu. A fost subintutulată baladă,
constituindu-se, de fapt, ca o viziune parabolică asupra existenței.

TEMA POEZIEI

Tema ei este iubirea, prezentată ca o cale de cunoaștere, eșuată, căci cei doi
protagoniști aparțin unor planuri diferite. Astfel, aceasta ilustrează imposibilitatea
iubirii văzută ca o cale de acces spre înțelegerea sensurilor lumii, neputința
depășirii propriei condiții.

SEMNIFICAȚIA TITLULUI

Titlul este alcătuit din enumerația a două nume proprii, completate de date
reprezentative despre cele două ipostaze prezentate în text. Denumirea arhaică
pentru rege, ,,riga” este însoțită de apelativul Crypto, care sugerează făptura sa
criptică, adică încifrată, ascunsă. Enigel, nume propriu, care, în limba suedeză
înseamnă ,,înger” (sau care amintește de arhaica zeitate a fântânilor),
este ,,lapona”, trăind în țările nordice. Titlul desemnează deci membrii cuplului
neîmplinit: el întruchipează regnul vegetal, intelectul pur, iar ea aparține
umanului, caracterizat prin aspirație către absolutul reprezentat de soare.
ELEMENTE DE STRUCTURĂ

Balada este structurată în două părți, iar fiecare parte face referire la o nuntă.
Rama prezintă o nuntă împlinită, aparținând planului real, ca o etapă firească a
concretizării unei iubiri integrate sferei cotidianului. Povestea propriu-zisă dezvoltă
însă o nuntă inițiacă, aparținând planului imaginar și eșuată din incompatibilitate.
Incipitul este o invocație a ,,menestrelului”, caracterizat prin epitetele ,,trist și
aburit”, ,,mult îndărătnic”, sugerând melancolia zicerilor sale, așteptate cu
nerăbdare și cerute cu insistență. Acesta este solicitat de un ,,nuntaș fruntaș”, un
lider al comunității din care face parte, să reia ,,cântecul larg”, povestea propriu-
zisă, cu rol moralizator. Actul spunerii respectă un ritual prestabilit, momentul ales
fiind unul dilematic, în care auditorul este pregătit pentru inițierea în taina
vechiului cântec, rostit ,,acum o vară”, la o altă nuntă împlinită. Caracterul său
repetabil îi accentuează importanța de a deschide porțile cunoașterii prin
intermediul imaginației.

Partea a doua conține patru secvențe lirice, prezentate sub aparența epică și
dramatică: prezentarea cadrului natural specific lui Crypto, drumul laponei dinspre
locurile natale către soare, întâlnirea celor doi la nivel oniric, dialogul dintre ei și
pedeapsa lui Crypto pentru aspirația sa superioară. Aceasta se constituie ca o
aventură ontologică prezentată alegoric sub forma unei nunți eșuate între vegetal
și uman.
Ea debutează cu prezentarea mediului de viață al principiului masculin, locuitor al
mediului întunecat dominat de umezeală, ,,în pat de râu și humă unsă”,
printre ,,bureți”. Crypto este caracterizat prin determinările ,,sterp”, ,,nărăvaș” și
prin metafora ,,inimă ascunsă”, ceea ce denotă închiderea în sine, conturând
simbolul increatului, care înglobează esența pură a universului, intelectul pur. El
este regele ciupercilor, superior în cadrul regnului său, dar care fusese blestemat
de o ,,vrăjitoare mânătarcă”, ,,de la fântâna tinereții”, sa nu se poată însoți cu cei
asemeni lui, așa că nuntirea îi este refuzată.
Poemul continuă cu prezentarea laponei Enigel, căreia îi sunt atribuite
epitetele ,,mică”, ,,liniștită”, semn al superiorității, dar care trăiește ,,în țări de
gheață urgisită”, aspirând către lumină și căldura soarelui. Gheața este un simbol
al gândirii pur raționale, iar aspirația acesteia determină o schimbare a registrului
familiar. Ea reprezintă o ipostază evoluată, superioară regnului său, capabilă de a-
și urma cu orice preț idealul suprem.
Pornind într-o călătorie inițiatică și conducându-și renii, simbol pentru
reprezentanții comuni ai regnului, care au nevoie de un lider, fata poposește pe
tărâmul lui Crypto. Ca și în ,,Luceafărul”, comunicarea dintre două planuri distincte
nu poate avea loc decât în vis. Lapona, aflată pe ,,mușchiul crud” , ,,pe trei
covoare de răcoare”, în mediul familiar al ciupercii, adoarme ,,torcând verdeața”.
Visul marchează trecerea spre lumea fantastică a întâlnirii dintre cele două
principii care aspiră către împlinire, prin intermediul cunoașterii. Totuși, aspirația
celor doi fundamentează o antiteză între dorința fetei de a atinge idealul solar și
aceea de a se împlini prin iubire a lui Crypto. Reprezentantul planului inferior, al
regnului vegetal, lansează trei chemări la nuntire, succedate de trei refuzuri
motivate ale fetei. Aceasta este ,,îmbiată” cu ,,dulceață” și ,,fragi”, elemente ale
vegetalului, familiare lui Crypto, simbolizând dorința lui de a-i oferi împărăția sa.
Ea însă amână cunoașterea prin intermediul iubirii, continuându-și aspirația către
sud: ,,Eu mă duc să culeg/ Fragii fragezi mai la vale”.
A doua chemare evocă sacrificiul suprem de care e capabil riga în numele
iubirii: ,,Daca pleci să culegi/ Începi, rogu-te,cu mine”. Enigel are capacitatea de a
intui o profundă imaturitate a ofertei lui Crypto, dar și faptul că aspirația lui este
prea înaltă, raportată regnului inferior căruia acesta îi aparține: ,,Teamă mi-e, te
frângi curând./Lasă. Așteaptă de te coace”.
Ultima chemare îi pretinde fetei sacrificiul, prin sugerarea renunțării la ideal,
drumul către soare, și integrarea în regnul inferior prin nuntire: ,,Lasă-l,uită-l,
Enigel/ În somn fraged și răcoare”. Răspunsul laponei este amplu și explicativ,
relevând importanța acestui ideal al celor care locuiesc în ținuturile ei natale, care
trăiesc cu teama de umbră și idolatrizează astrul suprem al zilei.
Trecerea timpului este implacabilă, iar soarele îl surprinde pe Crypto, lipsit de
apărare, departe de umbra și răcoarea în care viețuiește, iar oglindirea ,,în pielea-i
cheală” duce la împlinirea blestemului : ,,Și sucul dulce înăcrește!/ Ascunsă inima-i
plesnește”. Revelarea sentimentelor puternice către o fință superioară constituită
ca o aspirație mult prea înaltă față de condiția sa inferioară este aspru pedepsită.
Discrepanța dintre planuri, intuită încă de la început de Enigel, îi este fatală lui
Crypto: ,,Că sufletul nu e fântână/ Decât la om, fiară bătrână”, omul este văzut
astfel o fință evoluată, aflată în strânsă legătură cu astrul. Regele nu este astfel
capabil de a-și depăși predestinarea.
După această experiență a iubirii eșuate, ,,nebunul riga Crypto” devine o ciupercă
otrăvitoare, însoțindu-se cu plante inferioare din regnul său, ,,Laurul-
Balaurul”și ,,măsălărița mireasă”, făpturi neevoluate, ca și el.

SIMBOLUL NUNȚII
 Simbolul dominant este nunta, o probă a inițierii în tainele lumii. Nunta umană
este una împlinită, membrii cuplului aparținând aceleiași trepte a evoluției, pe
când nunta povestită prezintă eșecul nuntirii, din cauza incompatibilității dintre
regnuri. Idealul laponei este soarele, ultima treaptă a inițierii, reprezentând
puritatea absolută, pe când riga aspiră pentru împlinirea de factură dionisiacă.
Conflictul apolinic-dionisiac se soldează cu victoria intelectului asupra afectului.
Soarele, un alt simbol al textului, este identificat idealului uman, intelectului pur
de factură barbiană, la care poate aspira doar o ființă superioară. Cel de-al treilea
simbol este oglinda, obiect al reflectării, care îl metamorfozează pe Crypto,
coborându-l și mai mult în inferioritate.
Personajele reprezintă și ele simboluri, poemul remarcându-se printr-un lirism
obiectiv, evidentă fiind lirica măștilor. Fiecare dintre ele reprezintă o ipostază a
poetului. Balada modernă a fostv comparată cu poemul eminescian, fiind
supranumit ,,Luceafăr întors”. La Eminescu, muritorul aparținând planului
terestrub aspiră către o stea, simbol al geniului dintr-o sferă superioară, din planul
cosmic. În poemul barbian, Crypto, personajul masculin de această dată,
aparținând regnului vegetal inferior, își dorește împlinirea erotică alături de ființa
umană, evoluată. Ambele drumuri către cunoaștere prin iubire se soldează printr-
un eșec, căci planurile diferite din care provin protagoniștii nasc incompatibilitate.

CONCLUZIE
În esență, balada prezintă natura duală a ființei umane, într-o manieră alegorică,
iar măștile lirice reliefează oscilația permanentă între instinctual și rațional, între
dionisiac și apolinic.