Particularitățile unui text aparținând lui Ion

Barbu/ modernismului

Poezia „Riga Crypto și lapona Enigel” face parte din perioada

baladic orientală, evidențind viziunea modernă a poetului asupra
lumii și prefigurând elementele ermetice regăsite ulterior în
poemul „Joc secund”.
Din perspectiva discursului liric, dar și a tipologiei, poezia se
încadrează în modernismul ermetic, curent caracterizat prin
abstractizare și amestec de limbaje. În concepția lui Barbu, poezia
generează idei pure, neglijând în totalitate exprimarea stărilor și
sentimentelor. Astfel, o primă trăsătură a modernismului în creația
lui Barbu se evidențiază prin cultivarea simbolurilor abstracte. În
acest sens poetul preia ca o dovadă a eternei sale preocupări și
legături între poezie și știință, simbolul personajelor opozante din
filosofia Nietzsche. Potrivit filosofului pot fi definite două tipuri de
personaje, cel apolinic și cel dionisiac. În poezia lui Barbu
personajul apolinic este Enigel, ființă umană, dotată cu rațiune și
caracterizată prin echilibru și calm, definită de autor prin epitete
sugestive „Lapona mică, liniștită”. Asocierea ei cu personajul
apolinic face trimitere la zeul Apolo, zeul luminii, al armoniei și al
echilibrului. Comportamentul lui Enigel este cel rațional, fata de la
pol se comportă în mod vizibil ca o ființă marcată de un obiectiv
pe care și-l dorește și evidențiat prin dorința sa de a ajunge la
soare „Mă-nchin la soarele-nţelept”. Soarele rămâne un simbol al
cunoașterii absolute și devine obiectiv suprem al ființei umane. Un
al doilea personaj este cel dionisiac reprezentat de Crypto,
descris prin asociere cu zeul Dionisios, zeu al vinului, al
dezechilibrului, al descătușării instinctului. Regele ciupercilor dulci
este ființa instinctuală, incapabilă să-și înțeleagă condiția. Acesta
își forțează limitele încercând fie să o convingă pe Enigel să-l
accepte în lumea ei „Dacă pleci să culegi,/ Începi, rogu-te, cu
mine”, fie să o ademenească în lumea lui lipsită de perspectivă
„Lasă-l, uită-l, Enigel,/ În somn fraged şi răcoare”. Prezența lui
Crypto în acest poem susține modernismul ermetic și prin
metafora prin care este definit „Crai Crypto, inimă ascunsă”,
sugerând caracterul său misterios, inabordabil. Mai mult,
onomastica personajului masculin vine din grecescul kryptos care
înseamnă ascuns, încifrat, deci ermetic. O altă trăsătură a
modernismului este definită prin obiectivarea discursului liric.
Generând idei și nu sentimente, creația lui Barbu se
caracterizează printr-un lirism obiectiv, redat în text prin
încercarea de narativizare a discursului. Astfel, poetul apelează
pentru a-și exprima ideile la o specie epică și anume balada, în
conținutul căreia evidențiază personaje lirice. Crypto și Enigel sunt
expresii ale unor ființe ce vin din lumi diferite, sugerând
incompatibilitatea. Această idee este redată în text prin metafora
nuntirii, ceea ce explică ratarea nunții dintre Enigel și Crypto.
Tema poemului este una filozofică și evidențiază nevoia de
cunoaștere specifică doar ființelor umane. Această prioritate i se
rezervă lui Enigel deoarece are posibilitatea de a călători spre
soare. Soarele guvernează lumea și destinul fetei, în schimb
pentry Crypto soarele este nociv dictându-i o moarte simbolică. O
primă idee poetică relevantă pentru tema cunoașterii este cea a
refuzului dat de Enigel lui Crypto când acesta o invocă a doua
oară. El îi cere fetei să-l accepte în lumea ei superioară, forțându-
și așadar sfera („Dacă pleci să culegi,/ Începi, rogu-te, cu
mine”). Refuzul fetei explică nevoia ei de cunoaștere, lumea lui
Crypto fiind incompatibilă cu aspirațiile fetei „Ești umed și
plăpând” semn al fragilității, dar și al incapacității de-a transcede
lumi, singura șansă a lui Crypto din perspectiva fetei fiind
maturizarea „Lasă. - Aşteaptă de te coace”. O altă idee poetică
este cea a diferențelor fundamentale ale celor două lumi, definită
ca divorț radical între spirit și materie. Soarele simbol al
absolutului este idealul ființei umane marcată de dorința
sufletească de cunoaștere. Poetul afirmă explicit că „sufletul nu e
fântână/ Decât la om, fiară bătrână”. Dorința ființei umane este
pusă în antiteză cu cea a lui Crypto, pentru el soarele devine o
pedeapsă, acesta-i anulează destinul anterior și îi închide drumul
spre cunoaștere „Iar la făptură mai firavă/ Pahar e gândul, cu
otravă”. Poemul dezvoltă și o a doua temă regăsită și în poemul
„Luceafărul” și anume cea a iubirii imposibile dintre două ființe ce
aparțin unor lumi diferite.
Un element de structură relevant este titlul. Conceput ca o
sinteză a celor două lumi opozante, titlul conține numele celor
două personaje lirice, Crypto fiind ființa inferioară și Enigel, ființa
superioară. Titlul sintetizează și statutul social al celor doi,
Crypto fiind regele ciupercilor „riga”, iar Enigel fata de la pol
sugerată prin substantivul „laponă”. Conjuncția coordonatoare „și”
arată apropierea, compatibilitatea anulată însă de conținutul
filozofic al poemului. Mai mult, titlul face trimitere la marile
povești de iubire neîmplinite precum „Tristan și Isolda” și
„Romeo și Julieta”. Un alt element relevant este finalul. Acesta
este conceput de autor cu un caracter vizibil moralizator în care
se evidențiază pedeapsa primită de Crypto. Acesta își forțează
sfera și este pedepsit tocmai prin interzicerea accesului la
cunoaștere. Astfel, crai Crypto devine nebunul rigă Crypto, fiind
pedepsit să trăiască într-o lume inferioară, luându-i-se
superioritatea dată de caracterul misterios „Ascunsa-i inimă
plesnește”, iar refuzul nuntirii este de asemenea pedepsit prin
compatibilitatea cu o ființă inferioară „Cu măsălariţa-mireasă/ Să-i
ţie de împărăteasă”.
Poezia ocupă un loc special în creația poetului datorită
limbajului criptic folosit pentru a exprima esențialul și pentru a
face referire la idei filozofice ce pot fi deduse din aparenta
poveste dintre o ființă umană și una inferioară.