DUBLA ALEGERE A LUI A.I.

CUZA:

Alexandru Ioan Cuza reprezintă o personalitate singulară. A fost simbolul unei

mari cotituri istorice trăită de națiunea sa. Un timp, în Statul care s-a constituit
prin strângerea laolaltă a moldovenilor și muntenilor în unice hotare, persoana
sa întruchipa unitatea, căci marile puteri garante au acceptat faptul împlinit la
24 ianuarie 1859 punând condiția - greu dacă nu imposibil de îndeplinit - ca
noul domnitor să cârmuiască alternativ, într-o capitală sau cealaltă - la
București sau la Iași - cu două guverne, două Adunări, două administrații, deși
titulatura celor două țări era cea de Principatele Unite!

Dubla alegere ca domnitor a lui Alexandru Ioan Cuza la 5 ianuarie 1859 si la 24

ianuarie 1859 la Bucuresti a exprimat vointa natiunii si a inaugurat politica
faptului implinit. Acest fapt simboliza Unirea Principatelor Romane pentru
prima data de la Mihai Viteazul. Marile Puteri, chiar si cele ostile realizarii
unirii, au fost puse in fata faptului implinit si nu s-au putut opune. Problema
unirii nu a putut fi amanata de cei potrivnici, Austria si Turcia, si in ciuda
presiunilor interne, Adunarile Ad-hoc au exprimat clar vointa populara pentru
unire, ratificata prin „Conventia de la Paris din 1858”. Cele doua principate
urmau sa aiba domnitori diferiti, dar nicaieri nu se specifica imposibilitatea
alegerii aceluiasi domn in ambele tari. Romanii au profitat de aceasta omisiune
si au realizat dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza.
A urmat perioada consolidarii unirii, in primii ani(1859-1861). Aceasta unire a
reprezentat unul dintre idealurile cele mai importante ale poporului roman si a
fost piatra de temelie pe care au fost fondate programele revolutionarilor de la
1848, din randul carora facea parte si Cuza. In aceasta perioada Marile Puteri
au recunoscut treptat dubla unire. In 1856, la Congresul de la Paris, se discuta
despre problema romaneasca ca era rezolvata de Marile Puteri in sensul
constituirii unui stat unitar, Principatele Romane, sub aspect
legislativ(Conventia de la 1848). In acest scop recunoasterea unirii depline a
fost sustinuta de o intensa activitate diplomatica. Cuza a organizat o vizita la
Constantinopol in septembrie 1860, ocazie cu care a cerut sultanului
recunoasterea unirii depline, administrative si politice in cadrul unui memoriu
prezentat in capitala Imperiului Otoman. Conferinta puterilor europene de la
Constantinopol din 1861 a recunoscut unirea, dar totusi doar pe perioada vietii
lui Cuza. Evenimentul a fost prezentat in tara de ”Proclamatia lui Cuza catre
tara” din 11 decembrie 1861. Pe plan intern au avut loc reforme si mutatii
politice:
-unificarea serviciilor de vama, telegraf, armata si cursul monetar
-capitala este stabilita la Bucuresti
-noua stema(zimbru si vultur) este aleasa pentru a simboliza unirea
Principatelor
-noua Comisie Centrala de la Focsani incepe sa propuna primele proiecte
legislative.

In 1864, anul crucial domniei lui Cuza, acesta a promulgat o noua lege
electorala si o noua Constitutie, Statutul. Era marit astfel numarul alegatorilor,
dar majoritatea taranimii continua sa fie ignorata, iar actul legislativ suprem
supunea Adunarea vointei lui Cuza.
Pe 2 mai domnitorul dizolva Adunarea Legislativa si da o lovitura de stat,
instaurand un regim autoritar. Parlamentul devine bicameral prin aparitia
Senatului, iar legile urmau sa fie elaborate de cercul apropiat al domnitorului
din Consiliul de Stat.