Alexandru Ioan Cuza ( n. 20 martie 1820, Bârlad, Moldova – d.

15 mai 1873, Heidelberg, Germania) a

fost primul domnitor al Principatelor Unite și al statului național România. Prin alegerea sa ca domn
al Moldovei, la 5 ianuarie 1859, și al Țării Românești, la 24 ianuarie 1859, a fost înfăptuită Unirea
celor două principate.

Ales domnitor, Cuza a dus o susținută activitate politică și diplomatică pentru recunoașterea Unirii
Moldovei și Țării Românești de către Puterea suzerană (Imperiul Otoman) și Puterile Garante și apoi
pentru desăvârșirea Unirii Principatelor Române prin înfăptuirea unității constituționale și
administrative. Aceasta s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova și Țara Românească au format
statul român unitar modern, adoptând oficial numele de România,cu capitala la București, cu o
singură adunare și un singur guvern.

În anul 1866, o largă coaliție a partidelor vremii, cunscută sub denumirea de Monstruoasa Coaliție
din cauza orientărilor politice diferite ale membrilor săi, l-au forțat pe Alexandru Ioan Cuza să abdice.

Unirea Principatelor Române a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea și reprezintă unificarea
vechilor state Moldova și Țara Românească. Unirea este strâns legată de personalitatea lui Alexandru
Ioan Cuza și de alegerea sa ca domnitor al ambelor principate la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24
ianuarie 1859 în Țara Românească. Totuși, unirea a fost un proces complex, bazat pe identitatea
culturală și istorică între cele două țări. Procesul a început în 1848, odată cu realizarea uniunii vamale
între Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe
Bibescu. Deznodământul războiului Crimeii a creat un context european favorabil realizării unirii.
Votul popular favorabil unirii în ambele țări, rezultat în urma unor adunări ad-hoc în 1857 a dus la
Convenția de la Paris din 1858, o înțelegere între Marile Puteri, prin care se accepta o uniune formală
între cele două țări, cu guverne diferite, însă cu unele instituții comune; principatele trebuiau să se
numească Principatele Unite Moldova și Valahia. La începutul anului următor, Alexandru Ioan Cuza a
fost ales domnitor al Moldovei și Țării Românești, aducându-le într-o uniune personală. În 1862, cu
ajutorul unioniștilor din cele două țări, Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea
politică. Procesul de unificare a continuat și după înlăturarea sa de la putere (1866), atunci când pe
tron a fost adus și numit principe, Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, constituția adoptată în acel an
denumind noul stat România.

Domnia lui Cuza Vodă a fost caracterizată de o nerăbdătoare dorință de a ajunge din urmă
Occidentul, dar efortul domnului și al sprijinitorilor săi întâmpină rezistența forțelor conservatoare și
a inerțiilor colective. Mai grav, el stă sub semnul provizoratului, căci domnia lui Cuza este percepută
ca pasageră; țara a vrut un domn străin, l-a acceptat însă pe cel autohton, dar n-a renunțat la vechea
doleanță; în așteptarea contextului prielnic, ea îngăduie un provizorat
După realizarea unirii, domnitorul Alexandru Ioan Cuza și colaboratorul său cel mai apropiat, Mihail
Kogălniceanu (ministru, apoi prim-ministru al României), inițiază importante reforme interne:
secularizarea averilor mănăstirești (1863), reforma agrară (1864), reforma învățământului (1864),
reforma justiției (1864) ș.a., care au fixat un cadru modern de dezvoltare al țării.

Întâmpinând rezistență din partea guvernului și a Adunării Legiuitoare, alcătuite din reprezentanți ai
boierimii și ai marii burghezii, precum și a bisericii, în înfăptuirea unor reforme, Cuza formează, în
1863, un guvern sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu, care realizează secularizarea averilor
mânăstirești (decembrie 1863) și dizolvă Adunarea Legiuitoare (lovitura de stat de la 2 mai 1864). În
același an, Cuza supune aprobării poporului, prin plebiscit, o nouă constituție și o nouă lege
electorală, menită să asigure parlamentului o bază mai largă, și decretează (14 august 1864) legea
rurală concepută de Kogălniceanu. În timpul domniei lui Cuza a fost conceput codul civil și Codul
penal de inspirație franceză, legea pentru obligativitatea învățământului primar și au fost înființate
primele universități din țară, respectiv cea de la Iași (1860), care azi îi poartă numele, și cea de la
București (1864). Tot în această perioadă a fost organizată și armata națională