UNIREA

PRINCIPATELOR
-SI REFORMELE MODERNE ALE LUI ALEXANDRU IOAN CUZA-
 -

• Unirea Principatelor Române a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea și reprezintă

unificarea vechilor state Moldova și Țara Românească. Unirea este strâns legată de
personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza și de alegerea sa ca domnitor al ambelor
principate la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească.
Totuși, unirea a fost un proces complex, bazat pe identitatea culturală și istorică între
cele două țări. Procesul a început în 1848, odată cu realizarea uniunii vamale
între Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza,
respectiv Gheorghe Bibescu
• Deznodământul războiului Crimeii a creat un context european favorabil realizării
unirii. Votul popular favorabil unirii în ambele țări, rezultat în urma unor adunări ad-
hoc în 1857 a dus la Convenția de la Paris din 1858, o înțelegere între Marile Puteri,
prin care se accepta o uniune formală între cele două țări, cu guverne diferite, însă cu
unele instituții comune; principatele trebuiau să se numească Principatele Unite Moldova
și Valahia. La începutul anului următor, Alexandru Ioan Cuza a
fost ales domnitor al Moldovei și Țării Românești, aducându-le într-o uniune personală.
În 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Cuza
a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică. Procesul de unificare a
continuat și după înlăturarea sa de la putere (1866), atunci când pe tron a fost adus și
numit principe, Carol constituția adoptată în acel an denumind noul stat România
------

• Adunările Ad-Hoc, mai

cunoscute sub numele
neoficial de Divanuri Ad-Hoc,
au fost adunări consultative
convocate în 7
octombrie 1857 în Moldova și
în 8 octombrie 1857 în Valahia,
cu scopul de a exprima voința
populației cu privire la
organizarea definitivă a
principatelor. Divanurile erau
alcătuite din reprezentanți
ai bisericii, ai marii boierimi,
ai burgheziei si ai țărănimii
 ---

• După realizarea unirii,

domnitorul Alexandru Ioan Cuza
și colaboratorul său cel mai
apropiat, Mihail Kogălniceanu ,
inițiază importante reforme
interne: secularizarea averilor
mănăstirești (1863), reforma
agrară (1864), reforma
învățământului (1864), reforma
justiției (1864) ,codul civil etc,
care au fixat un cadru modern de
dezvoltare al țării
• Legea secularizării averilor mănăstirești a fost dată de Domnitorul
Alexandru Ioan Cuza cu scopul de a lua toate proprietățile și averile
anumitor Biserici și mănăstiri și a le trece în proprietatea statului, pentru
„a spori avuția țării”. Tot în timpul lui Cuza unele mănăstiri și schituri au
fost desființate total sau transformate în biserici de mir. Domnitorul Ioan
Cuza a instituit un impozit de 10% asupra veniturilor nete ale mănăstirilor,
bisericilor, anumitor seminarii, centre de asistență socială etc. În fața
acestor măsuri mitropolitul Sofronie Miclescu al Moldovei a făcut mai
multe proteste, ceea ce a dus mai apoi la înlăturarea sa din scaun, această
stare provocând, mai târziu, însăși căderea guvernului Kogălniceanu.
Legea secularizării a fost adoptată în 25 decembrie 1863 și, pe lângă cele
enumerate mai sus, poate fi menționată și confiscarea anumitor averi pe
care le aveau unele mănăstiri din Sfântul Munte Athos și pe care le-au
primit cu mult timp înainte de la alți domnitori
• În total, au fost preluate de la biserici aproximativ 25% din suprafața
agricolă și forestieră a Țării Românești și a Moldovei
-

• Regimul personal instituit de Cuza după 2 mai 1864 a

provocat nemulțumirea liberalilor radicali, care ulterior
au făcut cartel cu conservatorii; acest fapt a slăbit
pozițiile domnitorului și a animat
activitatea monstruoasei coaliții (denumire promovată
în epocă de presa favorabilă lui Cuza), hotărâtă să-l
înlăture
• Complotiștii au reușit să-și realizeze planurile atrăgând
de partea lor o fracțiune a armatei și l-au constrâns pe
domnitor să abdice în februarie 1866.
• La aceasta a contribuit însuși Al. I. Cuza, care nu numai
că nu a luat măsuri în privința factorilor reacționari, ci,
într-un discurs, se arăta dispus să renunțe la tron în
favoarea unui principe străin precum prevedea una din
dorințele divanelor ad-hoc din 1857
• Doua zile mai tarziu Cuza pleaca impreuna cu familia sa
din bucuresti si isi traieste restul vietii in exil