Al.

I Cuza

RADUCANU MARIA IULIA

SAYED AYMAN
 Mica descriere

Primul domnitor al Principatelor Unite și al statului

național România. A participat activ la mișcarea
revoluționară de la 1848 din Moldova și la lupta pentru
unirea Principatelor. La 5 ianuarie 1859, Cuza a fost ales
domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 și al Țării
Românești, înfăptuindu-se astfel unirea celor două
principate. Devenit domnitor, Cuza a dus o susținută
activitate politică și diplomatică pentru recunoașterea
unirii Moldovei și Țării Românești de către Puterea
suzerană și Puterile Garante.
Apoi pentru desăvârșirea unirii Principatelor Române pe calea
înfăptuirii unității constituționale și administrative, care s-a
realizat în ianuarie 1862, când Moldova și Țara Românească
au format un stat unitar, adoptând oficial, în 1862, numele de
România și formând statul român modern, cu capitala
la București, cu o singură adunare și un singur guvern.
Cuza a fost obligat să abdice în anul 1866 de către o largă
coaliție a partidelor vremii, denumită și Monstruoasa Coaliție,
din cauza orientărilor politice diferite ale membrilor săi, care
au reacționat astfel față de manifestările autoritare ale
domnitorului.
 Reformele lui Al.I Cuza

După realizarea unirii, domnitorul Alexandru Ioan

Cuza și colaboratorul său cel mai apropiat, Mihail
Kogălniceanu (ministru, apoi prim-ministru al
României), inițiază importante reforme interne:
secularizarea averilor mânăstirești (1863), reforma
agrară (1864), reforma învățământului (1864),
reforma justiției (1864), care au fixat un cadru
modern de dezvoltare al țării.
Întâmpinând rezistență din partea guvernului și
a Adunării Legiuitoare, alcătuite din reprezentanți
ai boierimii și ai marii burghezii, precum și
a bisericii, în înfăptuirea unor reforme, Cuza
formează, în 1863, un guvern sub conducerea lui
Mihail Kogălniceanu, care
realizează secularizarea averilor mânăstirești
(decembrie 1863) și dizolvă Adunarea
Legiuitoare (lovitura de stat de la 2 mai 1864).
 În timpul domniei lui Cuza a fost conceput codul
civil și Codul penal de inspirație franceză, legea
pentru obligativitatea învățământului primar și au
fost înființate primele universități din țară,
respectiv cea de la Iași (1860), care azi îi poartă
numele, și cea de la București (1864). Tot în această
perioadă a fost organizată și armata națională.
 Abdicarea

Regimul personal instituit de Cuza după 2 mai 1864 a provocat

nemulțumirea liberalilor radicali, care ulterior au făcut cartel cu
conservatorii; acest fapt a slăbit pozițiile domnitorului și a animat
activitatea monstruoasei coaliții (denumire promovată în epocă de
presa favorabilă lui Cuza), hotărâtă să-l înlăture. Complotiștii au
reușit să-și realizeze planurile atrăgând de partea lor o fracțiune a
armatei (colonelul C. Haralambie, maiorul D. Lecca ș.a.), și l-au
constrâns pe domnitor să abdice în noaptea de 22–23 februarie
1866. La aceasta a contribuit însuși Al. I. Cuza, care nu numai că nu
a luat măsuri în privința factorilor reacționari, ci, într-un discurs, se
arăta dispus să renunțe la tron în favoarea unui principe străin
precum prevedea una din dorințele divanelor ad-hoc din 1857 (fapt
susținut și de o scrisoare adresată unui diplomat străin).
Pe actul iscălit de Cuza scria: „Noi, Alexandru Ioan I,
conform dorinței națiunii întregi și angajamentului
ce am luat la suirea pe Tron, depun astăzi,11
februarie 1866, cârma guvernului în mâna unei
Locotenențe Domnești și a Ministrului ales de
popor“. Două zile mai târziu, Cuza - împreună cu
soția, amanta și cei doi fii - a părăsit Bucureștiul spre
Brașov.