Tabelul

Tabelul Periodic
Periodic al
al
Elementelor
Elementelor sau
sau Tabelul
Tabelul
lui
lui Mendeleev
Mendeleev
Raducanu
Maria-Iulia
• Contine elementele chimice descopetite, intr-un aranjament tabelar care tine cont de
proprietatile fizice si chimice ale acestora.

• Clasificarea elementelor chimice, concretizata in tabelul periodic al elementelor se

bazeaza pe constatarea ca exista doua feluri de proprietati ale elementelor: unele
variaza continuu (proprietati aperiodice), altele prezentand o periodicitate
marcata.
• Ideea organizarii elementelor chimice intr-un tabel apartine lui Dimitri Mendeleev in perioada
1869-1871
• Principalele proprietati aperiodice ale elementelor sunt numarul atomic Z si masa atomica

. Printre proprietatile periodice ale elementelor se numara, in primul rand, proprietatile chimice si
apoi unele proprietati fizice cum ar fi: spectrele electronice ale atomilor, potentialele de
ionizare ale atomilor si diferitele proprietati structurale (sau geometrice) cum ar fi razele
atomice.
• O serie chimica este un grup de elemente chimice, cu caracteristici comune fizice si
chimice, cu toate ca aceste caracteristici variaza progresiv de la un capat al serie la altul.
• Serii de mai multe chimice corespund exact cu grupele din tabelul periodic: aceasta nu este
o coincidenta, proprietatile fizice ale grupei apar din aceleasi configurati orbitale care
plaseaza acele elemente chimice in cadrul aceleiasi grupe din tabelul periodic. Seriile
chimice se impart in metale, metaloizi si nemetale: Metale - metale alcaline, metale alcalino-
pamantoase, lantanide, actinide, metale de tranzitie, alte metale, Metaloizi, Nemetale - alte
nemetale, halogeni, haze nobile.

• Tabelul periodic al elementelor nu se afla la forma finala. Noi elemente chimice, care vor fi
descoperite pe cale artificiala sau naturala, isi vor gasi locul in tabelul lui Mendeleev.

• Au existat in decursul timpului mai multe tentative ale chimistilor de clasificare a

elementelor chimice: in metale si nemetale, acizi si baze, in functie de valenta sau de alte
proprietati. Aplicarea acestor metode facea insa ca o serie de elemente sa se regaseasca in
mai multe grupe concomitent .
• O clasificare mai detaliata si mai utila s-a bazat la inceput pe greutatea atomica si apoi
pe numarul atomic.
Aceasta clasificare a condus la ceea ce cunoastem astazi sub denumirea de sistemul
periodic, inclus in tabelul periodic care ilustreaza grafic legaturile dintre diferite
elemente.
• Notatia atomica este o modalitate de de a descrie doua proprietati principale ale unui
element - numarul atomic si numarul de masa. Elementele se scriu de obicei sub forma
baX, unde X este simbolul chimic al elementului, a este numarul sau atomic iar b este
numarul de masa.
•
Clasificarea initiala a elementelor cunoscute in metale si nemetale a condus mai
departe la diferentieri in functie de reactivitate.
S-a observat ca unele elemente au proprietati intermediare intre metale si nemetale,
acestea primind denumirea de metaloizi.
• In 1828, J.W. Döbereiner a remarcat ca la unele elemente exista aceeasi diferenta
intre greutatea lor atomica (termenul actual utilizat este masa atomica relativa) atunci
cind sunt aranjate in grupe de cite trei. De exemplu, a observat aceeasi diferenta
intre greutatea atomica a elementelor clor - brom si brom - iod. Pe aceeasi baza a
gasit si alte grupari asemanatoare care au devenit cunoscute sub denumirea de
"triadele lui Döbereiner".
• John Newlands a aratat in 1864 ca aceste clasificari sunt parte integranta dintr-o
schema mai generala. Newlands a grupat elementele pe linie in ordinea masei lor
atomice si atunci cind a observat aparitia unor elemente cu proprietati similare la
intervale regulate, a regrupat elementele si in in coloane.
• Newlands a observat ca proprietatile primelor sapte elemente reapar si la
urmatoarele sapte, astfel incit primul si al optulea, al doilea si al noulea si asa mai
departe, apartin aceluiasi grup sau familii. El a numit acest fenomen "legea
octavelor". Gazele nobile care nu fusesera descoperite pina in anul 1890, si-au gasit
locul in aceasta schema la sfirsitul fiecarei linii. Aceasta teorie nu a fost luata in
serios la acea vreme mai mult datorita alegerii termenului muzical de "octava" de
catre Newlands.
• Ideile lui Newlands au fost dezvoltate si reformulate mai clar de catre chimistul rus
Dmitry Mendeleyev. Mendeleyev a formulat legea periodicitatii care se bazeaza pe
ipoteza ca proprietatile elementelor sunt intr-o dependenta periodica in functie de
masele lor atomice. El a aranjat elementele intr-un tabel, lasind spatii libere acolo
unde nu existau elemente cunoscute cu masa atomica sau proprietati fizice si
chimice corespunzatoare pozitiei respective.
• Primele opt elemente dupa hidrogen si heliu sunt litiu, beriliu, bor, carbon,
nitrogen, oxigen, fluor si neon (neonul inca nu fusese descoperit la vremea
aceea). Aceste elemente au fost grupate de catre Mendeleyev pentru a
forma prima linie sau perioada din tabelul periodic. Celelalte elemente
cunoscute au fost aranjate sub aceasta prima linie in ordinea masei lor
atomice astfel incit sa rezulte un tabel in care elementele de pe coloane
prezinta proprietati similare.
• Mendeleev a aranjat de asemenea si elementele pe care le cunoastem astazi
sub denumirea de metale tranzitorii in perioade mai lungi astfel incit sa nu
se regaseasca in tabel in regiunea ocupata de nemetale.Decizia lui
Mendeleev de a lasa anumite locuri libere in tabel a fost confirmata ulterior
prin descoperirea de elemente ale caror proprietati fusesera astfel
anticipate.
• De exemplu, el a prognozat descoperirea unui element pe care l-a numit
eka-aluminiu si ale carui proprietati le-a intuit printr-un studiu al
tendintelor si similitudinilor dintre elementele din tabelul sau. Patru ani mai
tirziu a fost descoperit galiu ale carui proprietati corespundeau pe deplin cu
cele prognozate de catre Mendeleev.
• Tabelul periodic al elementelor este instrumentul cel mai valoros in studiul
chimiei anorganice. A ajutat la estimarea masei atomice relative reale a
elementelor si la descoperirea de noi elemente. Un studiu mai riguros al
sistemului periodic bazat pe masa atomica scoate insa in evidenta si o serie
de anomalii; de exemplu, argonul si potasiul, iodul si telluriumul, cobaltul si
nichelul, judecind dupa proprietatile lor, ar trebui sa fie plasate incorect in
functie de masele lor atomice.
• Aceasta anomalie a ramas o lunga perioada de timp neexplicata, dar acum se
cunoaste ca masa atomica a unui element are o importanta mai mare decit
masa atomica relativa. Aceste anomalii dispar atunci cind elementele sunt
aranjate in functie de numarul atomic.
VARIATIA PROPRIETATILOR ELEMENTELOR CHIMICE IN
TABELUL PERIODIC
INTRODUCERE
• Elementele dintr-o grupa a tabelului periodic au aceeasi configuratie
electronica a stratului de valenta si deci proprietati chimice asemanatoare.
Elementele din aceeasi perioada difera unul de vecinul sau prin electronul
distinctiv, acest lucru avand drept consecinta proprietati chimice diferite.
• Numarul atomic corespunde numarului total de electroni. n anul 1913,
fizicianul englez Henry G.J. Moseley a reformulat legea periodicitatii
elementelor chimice, astfel: Proprietatile elementelor chimice sunt functii
periodice ale numarului atomic
• Sensul fizic al legii periodicitatii consta in aceea ca se revine periodic la
distributii electronice identice pe ultimul strat numit strat de valenta.
• Proprietatile elementelor sunt determinate de configuratiile lor electronice
si pot fi clasificate ca in schema de mai jos:
 PROPRIETATILE ELEMENTELOR CHIMIC
NEPERIODICEPERIODICE
• 10 numarul atomic 20 numarul de masa 30 spectre de raze FIZICECHIMICE 10 raza
atomica si volumul atomic 20 raza ionica si volumul ionic 30 energia de ionizare 40
afinitatea pentru electroni 50 spectre optice 60 puncte de topire si puncte de
fierbere10 caracter electropozitiv (metalic) 20 caracter electronegativ (nemetalic) 30
valenta 40 numarul de oxidare N.O. 2.
PROPRIETATI NEPERIODICE
• Proprietatile neperiodice ale elementelor chimice sunt determinate de nucleele
atomilor prin valoarea numarului atomic si prin valoarea numarului de masa
NUMARUL ATOMIC
• Numarul atomic, notat , reprezinta numarul protonilor din nucleu, numarul electronilor
din nvelisul electronic si casuta (numarul de ordine) din tabelul periodic al elementelor
chimice, . Numarul atomic creste continuu n tabel de la 1 la 112.
NUMARUL DE MASA
• Numarul de masa, notat , reprezinta suma dintre numarul de protoni si numarul de
neutroni din nucleu: , adica , unde reprezinta numarul de neutroni
OBSERVATIE
• Pentru orice specie de atomi, numarul de masa , fiind o suma de particule, este un
numar ntreg. Pentru aplicatii numarul de masa se va stabili rotunjind partea zecimala a
masei atomice relative, prin adaus atunci cand aceasta este mai mare decat 0,5 si prin
lipsa atunci cand aceasta este mai mica decat 0,5.
• . Izotopii, (lb. greaca: isos = acelasi si topos = loc) sau nuclizi,
notati , sunt atomii aceluiasi element chimic , cu acelasi numar
de protoni (acelasi numar atomic ), dar cu numar diferit de
neutroni (numar de masa diferit). De exemplu, hidrogenul are 3
izotopi: - protiu (un proton si zero neutroni) ; - deuteriu (un
proton si un neutron); - tritiu (un proton si doi neutroni).
Izotopii unui element chimic ocupa acelasi loc n tabelul periodic
al elementelor. Elementele chimice cu numarul atomic impar pot
avea maxim 2 izotopi, iar cele cu numarul atomic par pot avea
mai mult de 2 izotopi. n cazul carbonului au fost identificati 12
izotopi. Dintre acestia, cel mai stabil este izotopul (contine n
nucleu 6 protoni si 6 neutroni), fapt pentru care a fost ales ca
izotop de referinta. Separarea izotopilor se realizeaza doar prin
metode speciale deoarece difera putin prin proprietatile lor.
 PROPRIETATILE PERIODICE
• Proprietatile periodice ale elementelor chimice sun determinate de invelisul electronic

PROPRIETATILE FIZICE PERIODICE

RAZA ATOMICA SI VOLUMUL ATOMIC
• Raza atomica este o marime care caracterizeaza atomul si este egala cu jumatate din distanta dintre
nucleele a doi atomi vecini dintr-un esantion de material n care atomii nu sunt ionizati. Raza atomica
este de ordinul si, n grupele principale, creste de sus n jos, o data cu cresterea numarului de
straturi.

In perioada, la elementele din grupele principale, raza atomica scade de la stanga la

dreapta, o data cu cresterea numarului atomic , deoarece electronii nou intrati se
aseaza n acelasi substrat situat la aceeasi distanta de nucleu, In timp ce sarcina
nucleara creste. Marimea razelor atomice influenteaza puternic caracterul
electrochimic al elementelor si unele proprietati fizice. Volumul atomic reprezinta
raportul dintre masa atomica si densitatea unui element. Volumul atomic, n perioada
descreste de la stanga la dreapta, iar n grupe creste de sus n jos datorita cresterii
numarului de straturi
 RAZA IONICA

• Raza ionica este o marime care caracterizeaza dimensiunea relativa a unui ion ntr-un
cristal ionic. Atomii elementelor au tendinta de a-si realiza, pe ultimul strat,
configuratii electronice stabile de dublet si de octet, asemanatoare gazului rar cel mai
apropiat: - prin punerea in comun a electronilor de pe ultimul strat cu electronii altor
atomi identici sau diferiti, realizand astfel legaturi covalente; - prin cedare sau
acceptare de electroni si formarea de ioni.
• Ionul este atomul ncarcat cu sarcina electrica pozitiva sau negativa datorita
numarului diferit de electroni de pe ultimul strat n comparatie cu cel al protonilor din
nucleu. Procesul de formare a ionilor se numeste ionizare.
• Prin cedare de electroni, atomul unui element se transforma in ion pozitiv numit
cation, iar prin acceptare de electroni, atomul elementului chimic se transforma in ion
negativ, numit anion. in grupa, razele ionilor pozitivi si negativi cresc de sus in jos, o
data cu cresterea numarul de straturi, in acelasi sens cu razele atomice. In perioada,
razele ionilor pozitivi si negativi scad de la stanga la dreapta, o data cu cresterea
numarului atomic .: Se observa ca un numar egal de electroni este atras de un numar
din ce in ce mai mare de protoni. Acest lucru explica micsorarea razei ionice in
perioada de la stanga la dreapta.
 ENERGIA DE IONIZARE

• Energia de ionizare, notata si masurata n sau n electronvolti , reprezinta

cantitatea de energie absorbita in procesul de ndepartare a unuia sau a mai
multor electroni dintr-un atom in faza gazoasa (energia consumata n
procesul de formare a ionilor pozitivi).
• Energia de ionizare poate fi primara (pentru ndepartarea unui singur
electron), secundara (pentru ndepartarea celui de-al doilea electron de pe
stratul de valenta) etc. Cu cat ionizarea este mai avansata, este necesara o
energie mai mare pentru a ndeparta nca un electron: in perioada, energia de
ionizare este cu atat mai mare cu cat numarul electronilor de valenta este
mai mare, adica ea creste de la stanga la dreapta, o data cu cresterea
numarului atomic . In grupele principale, energia de ionizare scade de sus n
jos, o data cu cresterea numarului de straturi. Cu cat energia de ionizare
este mai mica cu atat elementul este mai electropozitiv. Potentialul de
ionizare, notat , reprezinta raportul dintre energia de ionizare si numarul
atomic
 AFINITATEA PENTRU ELECTRONI

• Afinitatea pentru electroni, notata , reprezinta energia care se degaja atunci cand un
atom accepta un electron pentru a forma un ion negativ. Afinitatea pentru electroni, in
perioada creste de la stanga la dreapta, iar in grupa creste de jos in sus. Cu cat
afinitatea pentru electroni este mai mare, cu atat elementul este mai electronegativ
SPECTRELE OPTICE
• Spectrele optice ale elementelor chimice din aceeasi grupa se aseamana mult ntre ele
si se deosebesc de spectrele optice ale elementelor chimice din alte grupe

PUNCTELE DE TOPIRE SI DE FIERBERE

• Punctele de topire si de fierbere, in perioada cresc de la extremitati catre grupa IVA,
in grupele IA, IIA, IIA, IVA cresc de jos n sus, iar n grupele VA, VIA, VIIA, VIIIA
cresc de jos in sus. in grupele secundare punctele de fierbere cresc de sus in jos, cu
exceptia grupelor IB si IIB unde scad. Variatia punctelor de topire in grupele
secundare este neregulata.
 PROPRIETATILE CHIMICE PERIODICE

CARACTERUL ELECTROPOZIT
• Electropozitivitatea reprezinta capacitatea atomilor cu putini electroni pe
ultimul strat (electroni de valenta) de a-i ceda altor atomi si a forma ioni
pozitivi (numarul protonilor din nucleu este mai mare decat numarul
electronilor din nvelisul electronic). In perioada caracterul electropozitiv
scade de la stanga la dreapta, iar in grupa creste de sus in jos
CARACTERUL ELECTRONEGATIV
• Termenul de electronegativitate a fost introdus n anul 1934 de R.S.
Mulluken ca termen unic pentru a exprima in sens larg tendinta atomilor de
a forma ioni pozitivi si negativi.
• Electronegativitatea este o marime care reprezinta capacitatea unui atom
de a atrage spre el electroni cu scopul de a forma legaturi.
• Pentru a calcula electronegativitatea Mulliken a pornit de la premisa ca aceasta este
egala cu diferenta dintre potentialul de ionizare si afinitatea pentru electroni
• Chimistul american Linus Pauling a realizat o scala a electronegativitatii cu valori cuprinse ntre 1 si 4.
Electronegativitatea cea mai mica apartine cesiului (elementul chimic cu caracterul metalic cel mai
pronuntat) si cea mai mare apartine fluorului (elementul cu caracterul nemetalic cel mai accentuat).
Elementele situate in grupele principale IA, IIA si IIIA si realizeaza configuratia stabila de electroni
pe ultimul strat prin cedare de electroni. Aceste elemente au valori mici ale electronegativitatii, mai
mici decat 1,7. Electronegativitate mare o au elementele care capteaza cu usurinta electroni.
Elementele situate n grupele principale IVA VIA si realizeaza configuratia stabila prin punere in
comun sau prin acceptare de electroni. Aceste elemente au electronegativitati mai mari de 1,7, avand
o tendinta pronuntata de a atrage electroni. n perioada, electronegativitatea creste de la grupa IA la
VIIA o data cu cresterea sarcinii nucleare si cu cresterea atractiei nucleului. In grupa,
electronegativitatea creste de jos n sus, o data cu descresterea numarului de straturi ocupate de
electroni si cresterea atractiei nucleului
 VALENTA
• Valenta este capacitatea unui atom de a lega sau substitui prin reactii chimice un anumit
numar de alti atomi. Valenta este determinata de numarul electronilor care participa la
legatura chimica. Numarul grupei principale indica valenta maxima a elementelor. Valenta
se poate raporta la hidrogen sau la oxigen. Valenta elementelor raportata la hidrogen
creste n perioada de la grupa IA la grupa IVA, apoi scade. Pentru elementele din grupele
V-VII valenta fata de hidrogen se stabileste cu ajutorul relatiei: Valenta = 8 - nr. grupei
Electrovalenta reprezinta valenta elementelor care se transforma usor in ioni si est egala
cu numarul de electroni cedati sau acceptati. Covalenta reprezinta valenta exprimata prin
numarul de electroni pe care un atom ii pune in comun cu electronii altui atom. Covalenta
se noteaza cu cifre romane scrise in paranteza in dreapta simbolului chimic. Valenta este
capacitatea unui atom de a lega sau substitui prin reactii chimice un anumit numar de alti
atomi. Valenta este determinata de numarul electronilor care participa la legatura
chimica. Numarul grupei principale indica valenta maxima a elementelor. Valenta se poate
raporta la hidrogen sau la oxigen. Valenta elementelor raportata la hidrogen creste n
perioada de la grupa IA la grupa IVA, apoi scade. Pentru elementele din grupele V-VII
valenta fata de hidrogen se stabileste cu ajutorul relatiei: Valenta = 8 - nr. grupei
Electrovalenta reprezinta valenta elementelor care se transforma usor in ioni si est egala
cu numarul de electroni cedati sau acceptati. Covalenta reprezinta valenta exprimata prin
numarul de electroni pe care un atom ii pune in comun cu electronii altui atom. Covalenta
se noteaza cu cifre romane scrise in paranteza in dreapta simbolului chimic.
• Valenta este capacitatea unui atom de a lega sau substitui prin reactii chimice un anumit numar
de alti atomi. Valenta este determinata de numarul electronilor care participa la legatura
chimica. Numarul grupei principale indica valenta maxima a elementelor. Valenta se poate
raporta la hidrogen sau la oxigen. Valenta elementelor raportata la hidrogen creste n perioada
de la grupa IA la grupa IVA, apoi scade. Pentru elementele din grupele V-VII valenta fata de
hidrogen se stabileste cu ajutorul relatiei: Valenta = 8 - nr. grupei Electrovalenta reprezinta
valenta elementelor care se transforma usor in ioni si est egala cu numarul de electroni cedati
sau acceptati. Covalenta reprezinta valenta exprimata prin numarul de electroni pe care un
atom ii pune in comun cu electronii altui atom. Covalenta se noteaza cu cifre romane scrise in
paranteza in dreapta simbolului chimic. Regulile de stabilire a N.O., stabilite prin conventie,
sunt: 10 pentru substante chimice elementare (necombinate), atat pentru atomi, cat si pentru
molecule. N.O. = 0; 20 pentru ionii monoatomici si poliatomici N.O. = sarcina ionului (de
exemplu, pentru: , si ; , si ); 30 pentru atomul de hidrogen din compusii covalenti N.O. = + 1 (de
exemplu, pentru: , ; , ; , ; , ; , ), pentru hidrurile ionice (ale metalelor alcaline) N.O. = - 1 (de
exemplu, pentru: , ; , ); 40 pentru atomul de oxigen din compusii ionici sau covalenti N.O. = - 2
(de exemplu, pentru: compusii ionici , ; , sau compusii covalenti , ; , ; ; , ), cu exceptia
peroxizilor unde N.O. = - 1 (de exemplu, pentru: , ; , ; , ); 50 N.O, depinde de
electronegativitatea elementelor cu care un alt element formeaza un compus (de exemplu in
cazul , iar al ; 60 suma algebrica a N.O. ale tuturor elementelor dintr-o molecula este zero; 70
suma algebrica a N.O. dintr-un ion complex este egala cu sarcina ionului; 80 in cazul carbonului
din compusii organici N.O. se calculeaza insumand pentru cele patru legaturi ale carbonului,
astfel: - 1pentru fiecare legatura C - H 0pentru fiecare legatura C - C + 1pentru fiecare
legatura C - X, unde X este un heteroatom (F, Cl, Br, O, N) 90 daca ntr-o substanta, pentru un
element, se obtin valori fractionare ale N.O., nseamna ca doi atomi ai aceluiasi element din
acea substanta poseda numere de oxidare diferite.
• . De exemplu in cazul , avem: . Acest lucru se ntampla deoarece exista doi atomi de sulf
cu N.O. = + 5 si doi atomi de sulf cu N.O. = 0. Elementele din grupele principale IA, IIA
si IIIA au N.O. pozitiv si egal cu numarul grupei. Elementele din Grupele principale IVA,
VA, VI, si VIIA au N.O. n functie de caracterul chimic al elementelor cu care se
combina, astfel: N.O maxim pozitiv si egal cu numarul grupei atunci cand se combina cu
un element mai electronegativ; N.O. negativ si egal cu diferenta dintre 8 si numarul
grupei atunci cand se combina cu un element mai electropozitiv. De exemplu, pentru
elementele perioadei a 3-a: N.O. n compusii oxigenului Compusul N.O.+ 1+ 2+ 3+ 4+ 5+ 6+
7 Nr. grupeiIAIIAIIIAIVAVVIVII N.O. = nr. grupei N.O. n compusii hidrogenulu
Compusul N.O.+ 1+ 2+ 3- 4- 3- 2- 1 Nr. grupeiIAIIAIIIAIVAVVIVII N.O. = nr.
grupeiN.O. = 8 - nr. grupei
SFARSIT
SFARSIT
Raducanu
Maria-Iulia