Tabelul periodic al elementelor, numit si sistemul periodic al elementelor

sau Tabelul lui Mendeleev

Contine elementele chimice descopetite, intr-un aranjament tabelar care tine
cont de proprietatile fizice si chimice ale acestora.
Ideea organizarii elementelor chimice intr-un tabel apartine lui Dimitri
Mendeleev in perioada 1869-1871 Ideea organizarii elementelor chimice
intr-un tabel apartine lui Dimitri Mendeleev in perioada 1869-1871.
Clasificarea elementelor chimice, concretizata in tabelul periodic al
elementelor se bazeaza pe constatarea ca exista doua feluri de proprietati ale
elementelor: unele variaza continuu (proprietati aperiodice), altele
prezentand o periodicitate marcata.
Principalele proprietati aperiodice ale elementelor sunt numarul atomic Z si
masa atomica. Printre proprietatile periodice ale elementelor se numara, in
primul rand, proprietatile chimice si apoi unele proprietati fizice cum ar fi:
spectrele electronice ale atomilor, potentialele de ionizare ale atomilor si
diferitele proprietati structurale (sau geometrice) cum ar fi razele atomice.
O serie chimica este un grup de elemente chimice, cu caracteristici comune
fizice si chimice, cu toate ca aceste caracteristici variaza progresiv de la un
capat al serie la altul. Serii de mai multe chimice corespund exact cu grupele
din tabelul periodic: aceasta nu este o coincidenta, proprietatile fizice ale
grupei apar din aceleasi configurati orbitale care plaseaza acele elemente
chimice in cadrul aceleiasi grupe din tabelul periodic. Seriile chimice se
impart in metale, metaloizi si nemetale: Metale - metale alcaline, metale
alcalino-pamantoase, lantanide, actinide, metale de tranzitie, alte metale,
Metaloizi, Nemetale - alte nemetale, halogeni, haze nobile.
Tabelul periodic al elementelor nu se afla la forma finala. Noi elemente
chimice, care vor fi descoperite pe cale artificiala sau naturala, isi vor gasi
locul in tabelul lui Mendeleev.

Au existat in decursul timpului mai multe tentative ale chimistilor de

clasificare a elementelor chimice: in metale si nemetale, acizi si baze, in
functie de valenta sau de alte proprietati. Aplicarea acestor metode facea
insa ca o serie de elemente sa se regaseasca in mai multe grupe concomitent.
O clasificare mai detaliata si mai utila s-a bazat la inceput pe greutatea
atomica si apoi pe numarul atomic.

Aceasta clasificare a condus la ceea ce cunoastem astazi sub denumirea de

sistemul periodic, inclus in tabelul periodic care ilustreaza grafic legaturile
dintre diferite elemente.Notatia atomica este o modalitate de de a descrie
doua proprietati principale ale unui element - numarul atomic si numarul de
masa. Elementele se scriu de obicei sub forma baX, unde X este simbolul
chimic al elementului, a este numarul sau atomic iar b este numarul de masa.

1. Scurt istoric
Clasificarea initiala a elementelor cunoscute in metale si nemetale a condus
mai departe la diferentieri in functie de reactivitate. S-a observat ca unele
elemente au proprietati intermediare intre metale si nemetale, acestea
primind denumirea de metaloizi.

In 1828, J.W. Döbereiner a remarcat ca la unele elemente exista aceeasi

diferenta intre greutatea lor atomica (termenul actual utilizat este masa
atomica relativa) atunci cind sunt aranjate in grupe de cite trei. De exemplu,
a observat aceeasi diferenta intre greutatea atomica a elementelor clor - brom
si brom - iod. Pe aceeasi baza a gasit si alte grupari asemanatoare care au
devenit cunoscute sub denumirea de "triadele lui Döbereiner".

John Newlands a aratat in 1864 ca aceste clasificari sunt parte integranta

dintr-o schema mai generala. Newlands a grupat elementele pe linie in
ordinea masei lor atomice si atunci cind a observat aparitia unor elemente cu
proprietati similare la intervale regulate, a regrupat elementele si in in
coloane:

Newlands a observat ca proprietatile primelor sapte elemente reapar si la

urmatoarele sapte, astfel incit primul si al optulea, al doilea si al noulea si
asa mai departe, apartin aceluiasi grup sau familii. El a numit acest fenomen
"legea octavelor". Gazele nobile care nu fusesera descoperite pina in anul
1890, si-au gasit locul in aceasta schema la sfirsitul fiecarei linii. Aceasta
teorie nu a fost luata in serios la acea vreme mai mult datorita alegerii
termenului muzical de "octava" de catre Newlands.

Ideile lui Newlands au fost dezvoltate si reformulate mai clar de catre

chimistul rus Dmitry Mendeleyev. Mendeleyev a formulat legea
periodicitatii care se bazeaza pe ipoteza ca proprietatile elementelor sunt
intr-o dependenta periodica in functie de masele lor atomice. El a aranjat
elementele intr-un tabel, lasind spatii libere acolo unde nu existau elemente
cunoscute cu masa atomica sau proprietati fizice si chimice corespunzatoare
pozitiei respective.
Primele opt elemente dupa hidrogen si heliu sunt litiu, beriliu, bor, carbon,
nitrogen, oxigen, fluor si neon (neonul inca nu fusese descoperit la vremea
aceea). Aceste elemente au fost grupate de catre Mendeleyev pentru a forma
prima linie sau perioada din tabelul periodic. Celelalte elemente cunoscute
au fost aranjate sub aceasta prima linie in ordinea masei lor atomice astfel
incit sa rezulte un tabel in care elementele de pe coloane prezinta proprietati
similare.

Mendeleev a aranjat de asemenea si elementele pe care le cunoastem astazi

sub denumirea de metale tranzitorii in perioade mai lungi astfel incit sa nu se
regaseasca in tabel in regiunea ocupata de nemetale.Decizia lui Mendeleev
de a lasa anumite locuri libere in tabel a fost confirmata ulterior prin
descoperirea de elemente ale caror proprietati fusesera astfel anticipate.

De exemplu, el a prognozat descoperirea unui element pe care l-a numit eka-

aluminiu si ale carui proprietati le-a intuit printr-un studiu al tendintelor si
similitudinilor dintre elementele din tabelul sau. Patru ani mai tirziu a fost
descoperit galiu ale carui proprietati corespundeau pe deplin cu cele
prognozate de catre Mendeleev.

Tabelul periodic al elementelor este instrumentul cel mai valoros in studiul

chimiei anorganice. A ajutat la estimarea masei atomice relative reale a
elementelor si la descoperirea de noi elemente. Un studiu mai riguros al
sistemului periodic bazat pe masa atomica scoate insa in evidenta si o serie
de anomalii; de exemplu, argonul si potasiul, iodul si telluriumul, cobaltul si
nichelul, judecind dupa proprietatile lor, ar trebui sa fie plasate incorect in
functie de masele lor atomice.

Aceasta anomalie a ramas o lunga perioada de timp neexplicata, dar acum se

cunoaste ca masa atomica a unui element are o importanta mai mare decit
masa atomica relativa. Aceste anomalii dispar atunci cind elementele sunt
aranjate in functie de numarul atomic.

2. Gruparea elementelor in tabelul periodic

Tabelul periodic al elementelor este aranjat astfel incit sa scoata in evidenta
similitudinea dintre anumite elem...

Atentie : Textul de mai sus este doar un preview al referatului, pentru a

vedea daca continutul acestui referat te poate ajuta. Pentru varianta printabila
care poate sa contina imagini sau tabele apasa butonul de 'download' !!!
VARIATIA PROPRIETATILOR ELEMENTELOR CHIMICE IN
TABELUL PERIODIC 1. INTRODUCERE Elementele dintr-o grupa a
tabelului periodic au aceeasi configuratie electronica a stratului de valenta si
deci proprietati chimice asemanatoare. Elementele din aceeasi perioada
difera unul de vecinul sau prin electronul distinctiv, acest lucru avand drept
consecinta proprietati chimice diferite. Numarul atomic corespunde
numarului total de electroni. n anul 1913, fizicianul englez Henry G.J.
Moseley a reformulat legea periodicitatii elementelor chimice, astfel:
Proprietatile elementelor chimice sunt functii periodice ale numarului atomic
. Sensul fizic al legii periodicitatii consta in aceea ca se revine periodic la
distributii electronice identice pe ultimul strat numit strat de valenta.
Proprietatile elementelor sunt determinate de configuratiile lor electronice si
pot fi clasificate ca in schema de mai jos: PROPRIETATILE
ELEMENTELOR CHIMICE NEPERIODICEPERIODICE 10 numarul
atomic 20 numarul de masa 30 spectre de raze FIZICECHIMICE 10 raza
atomica si volumul atomic 20 raza ionica si volumul ionic 30 energia de
ionizare 40 afinitatea pentru electroni 50 spectre optice 60 puncte de topire
si puncte de fierbere10 caracter electropozitiv (metalic) 20 caracter
electronegativ (nemetalic) 30 valenta 40 numarul de oxidare N.O. 2.
PROPRIETatI NEPERIODICE Proprietatile neperiodice ale elementelor
chimice sunt determinate de nucleele atomilor prin valoarea numarului
atomic si prin valoarea numarului de masa . 2.1. NUMaRUL ATOMIC
Numarul atomic, notat , reprezinta numarul protonilor din nucleu, numarul
electronilor din nvelisul electronic si casuta (numarul de ordine) din tabelul
periodic al elementelor chimice, . Numarul atomic creste continuu n tabel de
la 1 la 112. 2.2. NUMaRUL DE MASa Numarul de masa, notat , reprezinta
suma dintre numarul de protoni si numarul de neutroni din nucleu: , adica ,
unde reprezinta numarul de neutroni. OBSERVAtIE: Pentru orice specie de
atomi, numarul de masa , fiind o suma de particule, este un numar ntreg.
Pentru aplicatii numarul de masa se va stabili rotunjind partea zecimala a
masei atomice relative, prin adaus atunci cand aceasta este mai mare decat
0,5 si prin lipsa atunci cand aceasta este mai mica decat 0,5. Izotopii, (lb.
greaca: isos = acelasi si topos = loc) sau nuclizi, notati , sunt atomii aceluiasi
element chimic , cu acelasi numar de protoni (acelasi numar atomic ), dar cu
numar diferit de neutroni (numar de masa diferit). De exemplu, hidrogenul
are 3 izotopi: - protiu (un proton si zero neutroni) ; - deuteriu (un proton si
un neutron); - tritiu (un proton si doi neutroni). Izotopii unui element chimic
ocupa acelasi loc n tabelul periodic al elementelor. Elementele chimice cu
numarul atomic impar pot avea maxim 2 izotopi, iar cele cu numarul atomic
par pot avea mai mult de 2 izotopi. n cazul carbonului au fost identificati 12
izotopi. Dintre acestia, cel mai stabil este izotopul (contine n nucleu 6
protoni si 6 neutroni), fapt pentru care a fost ales ca izotop de referinta.
Separarea izotopilor se realizeaza doar prin metode speciale deoarece difera
putin prin proprietatile lor. 3. PROPRIETatILE PERIODICE Proprietatile
periodice ale elementelor chimice sun determinate de nvelisul electronic.
3.1. PROPRIETatILE FIZICE PERIODICE 3.1. RAZA ATOMICa sI
VOLUMUL ATOMIC Raza atomica este o marime care caracterizeaza
atomul si este egala cu jumatate din distanta dintre nucleele a doi atomi
vecini dintr-un esantion de material n care atomii nu sunt ionizati. Raza
atomica este de ordinul si, n grupele principale, creste de sus n jos, o data cu
cresterea numarului de straturi. In perioada, la elementele din grupele
principale, raza atomica scade de la stanga la dreapta, o data cu cresterea
numarului atomic , deoarece electronii nou intrati se aseaza n acelasi substrat
situat la aceeasi distanta de nucleu, In timp ce sarcina nucleara creste.
Marimea razelor atomice influenteaza puternic caracterul electrochimic al
elementelor si unele proprietati fizice. Volumul atomic reprezinta raportul
dintre masa atomica si densitatea unui element. Volumul atomic, n perioada
descreste de la stanga la dreapta, iar n grupe creste de sus n jos datorita
cresterii numarului de straturi. 2.2. RAZA IONICa Raza ionica este o
marime care caracterizeaza dimensiunea relativa a unui ion ntr-un cristal
ionic. Atomii elementelor au tendinta de a-si realiza, pe ultimul strat,
configuratii electronice stabile de dublet si de octet, asemanatoare gazului
rar cel mai apropiat: - prin punerea in comun a electronilor de pe ultimul
strat cu electronii altor atomi identici sau diferiti, realizand astfel legaturi
covalente; - prin cedare sau acceptare de electroni si formarea de ioni. Ionul
este atomul ncarcat cu sarcina electrica pozitiva sau negativa datorita
numarului diferit de electroni de pe ultimul strat n comparatie cu cel al
protonilor din nucleu. Procesul de formare a ionilor se numeste ionizare.
Prin cedare de electroni, atomul unui element se transforma in ion pozitiv
numit cation, iar prin acceptare de electroni, atomul elementului chimic se
transforma in ion negativ, numit anion. in grupa, razele ionilor pozitivi si
negativi cresc de sus in jos, o data cu cresterea numarul de straturi, in acelasi
sens cu razele atomice. In perioada, razele ionilor pozitivi si negativi scad de
la stanga la dreapta, o data cu cresterea numarului atomic .: Se observa ca un
numar egal de electroni este atras de un numar din ce in ce mai mare de
protoni. Acest lucru explica micsorarea razei ionice in perioada de la stanga
la dreapta. 2.3. ENERGIA DE IONIZARE Energia de ionizare, notata si
masurata n sau n electronvolti , reprezinta cantitatea de energie absorbita in
procesul de ndepartare a unuia sau a mai multor electroni dintr-un atom in
faza gazoasa (energia consumata n procesul de formare a ionilor pozitivi):
Energia de ionizare poate fi primara (pentru ndepartarea unui singur
electron), secundara (pentru ndepartarea celui de-al doilea electron de pe
stratul de valenta) etc. Cu cat ionizarea este mai avansata, este necesara o
energie mai mare pentru a ndeparta nca un electron: in perioada, energia de
ionizare este cu atat mai mare cu cat numarul electronilor de valenta este mai
mare, adica ea creste de la stanga la dreapta, o data cu cresterea numarului
atomic . In grupele principale, energia de ionizare scade de sus n jos, o data
cu cresterea numarului de straturi. Cu cat energia de ionizare este mai mica
cu atat elementul este mai electropozitiv. Potentialul de ionizare, notat ,
reprezinta raportul dintre energia de ionizare si numarul atomic : 2.4.
AFINITATEA PENTRU ELECTRONI Afinitatea pentru electroni, notata ,
reprezinta energia care se degaja atunci cand un atom accepta un electron
pentru a forma un ion negativ. Afinitatea pentru electroni, in perioada creste
de la stanga la dreapta, iar in grupa creste de jos in sus. Cu cat afinitatea
pentru electroni este mai mare, cu atat elementul este mai electronegativ.
2.5. SPECTRELE OPTICE Spectrele optice ale elementelor chimice din
aceeasi grupa se aseamana mult ntre ele si se deosebesc de spectrele optice
ale elementelor chimice din alte grupe. 2.6. PUNCTELE DE TOPIRE sI DE
FIERBERE Punctele de topire si de fierbere, in perioada cresc de la
extremitati catre grupa IVA, in grupele IA, IIA, IIA, IVA cresc de jos n sus,
iar n grupele VA, VIA, VIIA, VIIIA cresc de jos in sus. in grupele secundare
punctele de fierbere cresc de sus in jos, cu exceptia grupelor IB si IIB unde
scad. Variatia punctelor de topire in grupele secundare este neregulata. 3.
PROPRIETatILE CHIMICE PERIODICE 3.1. CARACTERUL
ELECTROPOZIT Electropozitivitatea reprezinta capacitatea atomilor cu
putini electroni pe ultimul strat (electroni de valenta) de a-i ceda altor atomi
si a forma ioni pozitivi (numarul protonilor din nucleu este mai mare decat
numarul electronilor din nvelisul electronic). In perioada caracterul
electropozitiv scade de la stanga la dreapta, iar in grupa creste de sus in jos.
3.2. CARACTERUL ELECTRONEGATIV Termenul de electronegativitate
a fost introdus n anul 1934 de R.S. Mulluken ca termen unic pentru a
exprima in sens larg tendinta atomilor de a forma ioni pozitivi si negativi.
Electronegativitatea este o marime care reprezinta capacitatea unui atom de
a atrage spre el electroni cu scopul de a forma legaturi. Pentru a calcula
electronegativitatea Mulliken a pornit de la premisa ca aceasta este egala cu
diferenta dintre potentialul de ionizare si afinitatea pentru electroni :
Chimistul american Linus Pauling a realizat o scala a electronegativitatii cu
valori cuprinse ntre 1 si 4. Electronegativitatea cea mai mica apartine
cesiului (elementul chimic cu caracterul metalic cel mai pronuntat) si cea
mai mare apartine fluorului (elementul cu caracterul nemetalic cel mai
accentuat). Elementele situate in grupele principale IA, IIA si IIIA si
realizeaza configuratia stabila de electroni pe ultimul strat prin cedare de
electroni. Aceste elemente au valori mici ale electronegativitatii, mai mici
decat 1,7. Electronegativitate mare o au elementele care capteaza cu usurinta
electroni. Elementele situate n grupele principale IVA VIA si realizeaza
configuratia stabila prin punere in comun sau prin acceptare de electroni.
Aceste elemente au electronegativitati mai mari de 1,7, avand o tendinta
pronuntata de a atrage electroni. n perioada, electronegativitatea creste de la
grupa IA la VIIA o data cu cresterea sarcinii nucleare si cu cresterea atractiei
nucleului. In grupa, electronegativitatea creste de jos n sus, o data cu
descresterea numarului de straturi ocupate de electroni si cresterea atractiei
nucleului. 3.3. VALENtA Valenta este capacitatea unui atom de a lega sau
substitui prin reactii chimice un anumit numar de alti atomi. Valenta este
determinata de numarul electronilor care participa la legatura chimica.
Numarul grupei principale indica valenta maxima a elementelor. Valenta se
poate raporta la hidrogen sau la oxigen. Valenta elementelor raportata la
hidrogen creste n perioada de la grupa IA la grupa IVA, apoi scade. Pentru
elementele din grupele V-VII valenta fata de hidrogen se stabileste cu
ajutorul relatiei: Valenta = 8 - nr. grupei Electrovalenta reprezinta valenta
elementelor care se transforma usor in ioni si est egala cu numarul de
electroni cedati sau acceptati. Covalenta reprezinta valenta exprimata prin
numarul de electroni pe care un atom ii pune in comun cu electronii altui
atom. Covalenta se noteaza cu cifre romane scrise in paranteza in dreapta
simbolului chimic. Valenta este capacitatea unui atom de a lega sau substitui
prin reactii chimice un anumit numar de alti atomi. Valenta este determinata
de numarul electronilor care participa la legatura chimica. Numarul grupei
principale indica valenta maxima a elementelor. Valenta se poate raporta la
hidrogen sau la oxigen. Valenta elementelor raportata la hidrogen creste n
perioada de la grupa IA la grupa IVA, apoi scade. Pentru elementele din
grupele V-VII valenta fata de hidrogen se stabileste cu ajutorul relatiei:
Valenta = 8 - nr. grupei Electrovalenta reprezinta valenta elementelor care se
transforma usor in ioni si est egala cu numarul de electroni cedati sau
acceptati. Covalenta reprezinta valenta exprimata prin numarul de electroni
pe care un atom ii pune in comun cu electronii altui atom. Covalenta se
noteaza cu cifre romane scrise in paranteza in dreapta simbolului chimic.
Regulile de stabilire a N.O., stabilite prin conventie, sunt: 10 pentru
substante chimice elementare (necombinate), atat pentru atomi, cat si pentru
molecule N.O. = 0; 20 pentru ionii monoatomici si poliatomici N.O. =
sarcina ionului (de exemplu, pentru: , si ; , si ); 30 pentru atomul de hidrogen
din compusii covalenti N.O. = + 1 (de exemplu, pentru: , ; , ; , ; , ; , ), pentru
hidrurile ionice (ale metalelor alcaline) N.O. = - 1 (de exemplu,
pentru: , ; , ); 40 pentru atomul de oxigen din compusii ionici sau covalenti
N.O. = - 2 (de exemplu, pentru: compusii ionici , ; , sau compusii
covalenti , ; , ; ; , ), cu exceptia peroxizilor unde N.O. = - 1 (de exemplu,
pentru: , ; , ; , ); 50 N.O, depinde de electronegativitatea elementelor cu care
un alt element formeaza un compus (de exemplu in cazul , iar al ; 60 suma
algebrica a N.O. ale tuturor elementelor dintr-o molecula este zero; 70 suma
algebrica a N.O. dintr-un ion complex este egala cu sarcina ionului; 80 in
cazul carbonului din compusii organici N.O. se calculeaza insumand pentru
cele patru legaturi ale carbonului, astfel: - 1pentru fiecare legatura C - H
0pentru fiecare legatura C - C + 1pentru fiecare legatura C - X, unde X este
un heteroatom (F, Cl, Br, O, N) 90 daca ntr-o substanta, pentru un element,
se obtin valori fractionare ale N.O., nseamna ca doi atomi ai aceluiasi
element din acea substanta poseda numere de oxidare diferite. De exemplu
in cazul , avem: . Acest lucru se ntampla deoarece exista doi atomi de sulf cu
N.O. = + 5 si doi atomi de sulf cu N.O. = 0. Elementele din grupele
principale IA, IIA si IIIA au N.O. pozitiv si egal cu numarul grupei.
Elementele din Grupele principale IVA, VA, VI, si VIIA au N.O. n functie
de caracterul chimic al elementelor cu care se combina, astfel: N.O maxim
pozitiv si egal cu numarul grupei atunci cand se combina cu un element mai
electronegativ; N.O. negativ si egal cu diferenta dintre 8 si numarul grupei
atunci cand se combina cu un element mai electropozitiv. De exemplu,
pentru elementele perioadei a 3-a: N.O. n compusii oxigenului Compusul
N.O.+ 1+ 2+ 3+ 4+ 5+ 6+ 7 Nr. grupeiIAIIAIIIAIVAVVIVII N.O. = nr.
grupei N.O. n compusii hidrogenulu Compusul N.O.+ 1+ 2+ 3- 4- 3- 2- 1
Nr. grupeiIAIIAIIIAIVAVVIVII N.O. = nr. grupeiN.O. = 8 - nr. grupei