Cupru

Raducanu Maria-Iulia
 Cupru

 Cuprul (numit și aramă) este un element din tabelul

periodic având simbolul Cu și numărul atomic 29.
 Cuprul este un metal de culoare roșcată, foarte bun
conducător de electricitate și căldură. Cuprul a fost folosit
de oameni din cele mai vechi timpuri, arheologii
descoperind obiecte din acest metal datând din 8700 î.Hr.
A fost unul din primele metale folosite, deoarece cantități
mici din el apar în unele locuri în stare liberă. Principalele
minereuri ale cuprului sunt: calcozina (sulfura de cupru),
calcopirita sau criscolul (ferosulfura de cupru), cupritul
(oxidul cupros) și malachitul și azuritul (ambele forme ale
carbonatului basic de cupru). Metoda folosită pentru
extracția de cupru depinde natura minereului.
 Dacă cuprul se găsește în stare liberă, el poate fi
separat prin sfărâmarea minereului în bucăți mici
și amestecarea sa cu apa. Cuprul, fiind relativ
greu, se depune pe fund. Cuprul, care are o
puritate de peste 99%, este folosit la fabricarea
conductelor de gaz și apa, a materialelor pentru
acoperișuri, a ustensilelor și a unor obiecte
ornamentale. Deoarece cuprul este un bun
conducător de căldură, se utilizează la boilere și
alte dispozitive ce implică transferul de căldură,
sau folie de cupru (simplu strat) sau două (dublu
strat) se folosește ca PCB. Originea numelui: din
cuvântul latinesc cyprium (dupa insula Cipru).
 Istoric

 Cuprul este folosit încă din cele mai vechi timpuri. Acesta a jucat un rol
important în civilizația omenească, fiind folosit la statui, la obiecte casnice,
etc. Obiecte din cupru cu o vechime mai mare de 6000 de ani au fost găsite
în zone cu importanță istorică, de exemplu la Caldeea, în Egipt, Asiria,
Fenicia și America. Originea numelui vine de la cuvântul latinesc cyprium
(provenit de la insula Cipru). În Asia au fost descoperite urmele unor mine
de cupru ce datează din timpul Epocii Caldeene. Se crede că elementul
cupru a fost al treilea descoperit, după aur și argint. Judecând după
obiectele antice de cupru descoperite, se poate afirma că acest metal a
apărut în Egipt, cu 5 000 de ani î.e.n. și apoi, cam cu un mileniu mai târziu,
în regiunea dintre Tigru (râu) și Eufrat, unde se dezvoltase civilizația
sumeriană. În Egiptul Antic, pe vremea faraonului Turmes, cuprul se
exploata în Peninsula Sinai și era cunoscută sub numele de komt. Tot în
perioada Antichității, cuprul mai este recunoscut sub numele de chalcos. Cu
două mii de ani înaintea erei noastre, cuprul era folosit numai la fabricarea
bronzului și, mai târziu, la confecționarea unor podoabe, iar combinații ale
cuprului la colorarea sticlei în albastru (folosita ca piatră scumpă, la inele,
broșe etc.).
 Homer a scris despre armele confecționate din cupru.
 Mai târziu apar confecționate din cupru obiecte de artă,
cât și diferite vase din bronz. În jurul anului 900 î.e.n. au
fost folosite săruri de cupru pentru zugrăvitul locuințelor
scumpe, fiind combinat cu humă și mai târziu cu var.
Primele monede din bronz apar în Egipt, între anii 430-
322 î.e.n., ce au un conținut de cupru de 80% și 20%
cositor.
 Fiind unele dintre principalele metale, cuprul ajungea pe
mâinile alchimiștilor, care în scrierile lor cu limbaj
,,ermetic" îl numesc Venus, această planetă fiind
considerată că este reprezentată de cupru.
 Proprietăți

Fizice
 În stare solidă, de metal, cuprul are culoare roșie-portocalie, aceasta fiind
principala proprietate după care se deosebește de alte elemente. De obicei,
majoritatea compușilor anorganici, dar și organici ai cuprului au o culoare
albastră, deși unii pot fi și verzui sau vernil. Sistemul de cristalizare al
cuprului este cubic, cu fețe centrate, lipsind prezența polimorfismului. Una
dintre dezavantajele cuprului este fenomenul de coclire (înverzire), ce poate
fi observat adesea pe vasele vechi sau pe monedele (la moneda
românească de 5 bani). Împreună cu osmiul (albastru) și aurul (galben-
auriu), cuprul este unul dintre cele trei metale elementare care are altă
culoare naturală în afară de gri sau argintiu. Cuprul pur este portocaliu-roșu
și dobândește o pată roșiatică în momentul expunerii la aer, urmând să se
înverzească mai târziu.
 Duritatea cuprului este relativ mică (3 pe scara Mohs), dar este
destul de rezistent la rupere, și foarte ductil (poate fi tras în fire),
putând fi modelat la presiuni mari. Conductibilitatea calorică este
asemănătoare cu a argintului (1 față de 0,93 a argintului) și mult mai
mare decât a altor metale uzuale. Tocmai datorită acestei proprietăți,
cuprul se utilizează în conducte, pentru transmiterea căldurii. Însă,
conductibilitatea scade când cuprul este impur; în momentul în care
conține 0,1 % impurități de elemente ca fosfor, arsen, siliciu sau fier,
valoarea conductibilității poate scădea chiar cu 20%. De aceea, în
electrotehnică se utilizează numai cupru pur, electrolitic.
 Densitatea de curent electric maximă a cuprului în aer deschis este
de aproximativ 3,1×106 A/m2. Ca toate metalele, dacă cuprul este
placat cu alt metal, începe un proces de coroziune galvanică.
 Presiunea vaporilor este reprezentată (în funcție de temperatura
vaporilor în Kelvin)
Mecanice
 Atât cuprul, cât și aliajele sale, au o maleabilitate
foarte ridicată (pot fi trase în foi subțiri), fiind și
foarte ușor de prelucrat. Totodată, ductilitatea
cuprului este extraordinar de favorabilă, astfel,
putându-se obține fire foarte subțiri de cupru,
numite lițe (se foloseau, în trecut, la siguranțele
fuzibile). Cuprul este un metal foarte moale, cu o
duritate de 3 pe scara Mohs (și 50 pe scara
Vickers), puterea sa de tracțiune situându-se la
210 MPa.
Mecanice
 Aspect

 Cuprul este singurul metal ce are culoarea

arămie. Foarte interesante sunt

proprietățile acestuia de a forma compuși
de culoarea verde (carbonat, clorură,
etc.), neagră (oxid) sau albastră (sulfat și
hidroxid).
 Chimice
 Numărul atomic al cuprului este 29, iar simbolul chimic este Cu.
Masa atomică relativă este 63,546. Valența cuprului este, în
principal 1 sau 2 (cuprul formează o varietate rară de compuși și
săruri cu starea de oxidare +1 și +2, care sunt de obicei numite
săruri cuproase sau cuprice), deși, mai rar, poate fi chiar și 3.
Acesta nu reacționează cu apa, dar reacționează încet cu aerul
atmosferic; în urma acestei reacții, pe suprafața cuprului se
formează un strat de cupru oxidat verde . În contrast cu oxidarea
fierului la aer umed, acest strat de oxid se oprește din coroziune; un
strat de cocleală verde (carbonat de cupru) pot fi observate pe
construcțiile vechi din cupru, cum ar fi Statuia Libertății cea mai
mare statuie din cupru din lume. Majoritatea sărurilor de cupru sunt
higroscopice.
 Raza atomică calculată are valoarea de 135 (145) picometri (pm),
raza covalentă 138 picometri (pm), iar raza van der Waals. Cuprul
prezintă conductivitate magnetică.
 Izotopi
 Cuprul are 29 de izotopi; doi dintre aceștia, 63Cu și 65Cu
sunt stabili, iar izotopul 63Cu reprezintă 69% din
totalitatea cuprului natural. Ceilalți 27 de izotopi sunt
instabili (radioactivi); cel mai stabil dintre cei radioactivi
este 67Cu cu timpul de înjumătățire de 61,83 de ore.
Șapte alți izotopi au fost caracterizați; Dintre izotopii
radioactivi remarcăm 63Cu, care emite radiații beta
pozitive, având ca rezultat izotopi de nichel, în timp ce
izotopul 65Cu, cu emisii radioactive beta negative, are ca
rezultat izotopi de zinc.
 Producție

 Majoritatea cuprului scos din mină este sub formă de

compuși, cum ar fi sulfați sau sulfuri. Exemple de astfel
de mine includ minele de la Chuquicamata din Chile,
Bingham Canyon Mine din Utah, Statele Unite ale
Americii și El Chino Mine din New Mexico, Statele Unite
ale Americii. În conformitate cu studiile efectuate de
geologii britanici, în 2005 Chile a fost cel mai mare
producător de cupru, urmat pe locul doi de Statele Unite
ale Americii, Indonezia și Peru
 Industria auto este unul dintre cei mai mari consumatori
de cupru
 Reciclare

 Mediul economic nu a promovat refolosirea cuprului în majoritatea

domeniilor utilizatoare de cupru. În ciuda acestor fapte, Europa
(incluzând și Rusia) a întregit 43% din necesarul de cupru prin
reciclare. Reciclarea rămâne un element-cheie al acoperirii cerinței
de cupru.
 Procentul de cupru reciclat din Europa a crescut la 41,3% în 2007 și
la 43% în 2008. Producția cuprului electrolitic rafinat secundar a
crescut de la 800 la 857 mii tone, în timp ce utilizarea cuprului topit
direct a scăzut de la 1.242 la 1.150 mii tone. Utilizarea deșeurilor de
cupru a scăzut de la 2.042 mii tone în 2007 la 2.007 mii tone în
2008, dar în ciuda scăderii, datorită scăderii estimate în fabricarea
de produse semifinite, raportul cuprului reciclat a crescut la
producție. O proprietate bună a cuprului este puritatea infinită a
acestuia în timpul reciclării. Reciclarea cuprului se poate face prin
robineți vechi, țevi vechi, etc, precum și din deșeurile produse prin
topirea directă
 Rezerve

 Cuprul a fost folosit în ultimii 10 000 de

ani, dar, mai mult de 95% din tot cuprul a
fost extras după 1900.
 Răspândire

În natură
 Din punctul de vedere al răspândirii în natură, cuprul
poate fi găsit fie sub formă nativă (pur sau necombinat),
sau fie sub formă de compuși sau minerale. Cea mai
mare bucată de cupru elementar găsită în natură
cântărea 420 de tone, și a fost găsită în anul 1857 în
peninsula Keweenaw, din Michigan, Statele Unite ale
Americii. Multe minerale conțin cupru, ca de exemplu
calcopirita, azuritul, malachitul; cuprul mai este prezent
în crusta pământului într-o concentrație de 50 părți la un
milion, constituind 0,01% din aceasta.
 Ape termale

 Mici cantități de cupru și alte metale au fost

găsite în apele termale din localitatea maghiară
Hajdúszoboszló. În urma unor analize s-a
constatat faptul că resurse de cupru se găsesc și
în apele termale din localitatea Acâș, din Satu
Mare. În apele termale existente la Băile
Herculane se poate găsi, de asemenea, un
conținut mare de cupru cu rol antiseptic și
antialergic
 În alimente

 Cuprul este larg răspândit în alimente, fructe și carne: în

ficat, scoici, nuci, legume, în majoritatea cerealelor, în
struguri (cea mai bogată sursă). Primele date arata ca
doza medie de cupru într-un regim normal era de 2 - 5
mg. Apa de băut și apele minerale aduc o parte din
necesarul zilnic de cupru al organismului. Alte alimente
cu conținut de cupru sunt crustaceele, și legume verzi
(fasolea verde, etc), semințe, ciuperci și chiar și pudra
de cacao. Doza zilnică recomandată de cupru de către
specialiști este de 1,5-3 mg
 Sănătate

 Cu toate că este un metal, cuprul este, totodată, un

element indispensabil vieții. Se găsește în toate țesuturile
organismului, dar cel mai mult cupru se găsește în ficat,
iar cantități mai mici se găsesc și în creier, inimă, rinichi și
mușchi. Ca efecte benefice, cuprul ajută organismul să
utilizeze fierul din sânge, reducând acțiunile radicalilor
liberi asupra țesuturilor. Consumarea alimentelor de
cupru poate, totodată, preveni anumite boli sau
deficiențe, cum ar fi alergiile, chelia, SIDA, leucemia,
osteoporoza și ulcerul stomacal.
 Împreună cu fierul (un alt metal), cuprul ajută la sinteza
celulelor roșii din sânge.
 În ciuda acestor efecte benefice, neasimilarea în mare măsură a cuprului
din organism poate duce la trei boli rare:
 Boala Wilson, când organismul nu este în măsură să reglementeze absorbția
de cupru și astfel cuprul se acumulează în ficat;
 Boala Menkes, când organismul nu poate face rezerve de cupru, de unde
rezultă lipsa acestuia;
 Toxicoza prin cupru (este o boală cu origini necunoscute și foarte rară, mai
ales la copii), când cuprul se adună în ficat.
 Dozele zilnic recomandate sunt foarte stricte și trebuie respectate cu
rigurozitate: Femeile cu vârsta cuprinsă între 19 și 51 ani trebuie să
consume maximum 1,2 mg, iar cele mai în vârstă de 51 de ani tot cam atât.
Însă, pentru femeile care alăptează, conținutul de cupru zilnic trebuie să fie
un pic mai mare: 1,5 mg.
 Deficiența de cupru

 Efectele deficienței de cupru din organism poate fi observată foarte

ușor, după anumite simptome vizibile: anemia, vase de sânge
fragile ce se pot rupe, colesterol rău, infecții mai frecvente,
pierderea părului sau albirea treptată a pielii și, cel mai important,
oboseala cronică. Persoanele care suferă de hipoclorhidrie (adică
diminuarea secreției acidului gastric) sunt mai expuse șansei de a
dobândi deficiența de cupru. Însă, persoanele care consumă
suplimente alimentare cu zinc sunt expuse aceleași deficiențe. Doza
zilnică recomandată de cupru de către specialiști este de 1,5-3 mg.
Și consumul de alcooll poate cauza rapid deficiența de cupru. La
femei, deficiența mai poate fi însoțită de menstruații neregulate
 Preparare

La scară industrială
 Minereurile (sulfuroase) de cupru nu conțin foarte mult cupru, de
obicei 2-4%, rareori peste 7%. De aceea, înainte de procedeul de
obținere a metalului, este necesara o concentrare. Aceasta constă
într-o prăjire parțială, cu aer insuficient. În urma procedeului se
obține o zgură formată din sulfură de fier și de cupru, numită
generic mată cuproasă.
 2Cu2S + 3O2 → 2Cu2O + 2SO2
 Oxidul cupros este transformat în cupru impur prin încălzire:
 2Cu2O → 4Cu + O2
 Cu toate acestea, cuprul este impur, de puritate 95-98%;impuritățile
constau în fier, plumb, zinc, antimoniu, aur și argint, precum și
cantități mici de sulf și arsen. Îndepărtarea impurităților se face într-
un cuptor cu flacără, sau prin cuprul electrolitic (prin electroliză),
obținându-se cupru de puritate aproape maximă, 99,9%
 În laborator
 Cea mai cunoscută reacție de obținere a cuprului
în laborator este cea dintre fier și sulfat de
cupru. Prin aceasta se poate obține cupru,
depunându-se pe bucata de fier metalic introdus
în eprubetă.


 Totodată, prin electroliza soluției de sulfat de

cupru se poate obține acid sulfuric și cupru,
după reacția:

Multumesc pentru vizionare