Cupru

Covaciu Petrica Paul IPA 422

Cuprul (numit și aramă) este un element din tabelul

periodic având simbolul Cu și numărul atomic 29. Acesta este
un metal de culoare roșcată, foarte bun conducător
de electricitate și căldură. Cuprul a fost folosit de oameni din cele
mai vechi timpuri, arheologii descoperind obiecte din acest metal
datând din 8700 î.Hr. A fost unul din primele metale folosite,
deoarece cantități mici din el apar în unele locuri în stare liberă.
Principalele minereuri ale cuprului sunt: calcozina (sulfura de
cupru), calcopirita sau criscolul (ferosulfura de cupru), cupritul
(oxidul cupros) și malachitul și azuritul (ambele forme ale
carbonatului basic de cupru). Metoda folosită pentru extracția de
cupru depinde de natura minereului. Dacă cuprul se găsește în
stare liberă, el poate fi separat prin sfărâmarea minereului în
bucăți mici și amestecarea sa cu apa. Cuprul, fiind relativ greu, se
depune la fund. Cuprul care are o puritate de peste 99% este
folosit la fabricarea conductelor de gaz și de apă, a materialelor
pentru acoperișuri, a ustensilelor și a unor obiecte ornamentale.
Deoarece cuprul este un bun conducător de căldură, se utilizează
la boilere și alte dispozitive ce implică transferul de căldură. Sub
formă de folie de cupru laminată, pe un strat izolator, se folosește
la fabricarea circuitelor imprimate. Acestea pot fi simplu strat, cu
folie pe o singură față, sau dublu strat, cu folie pe ambele fețe.
Pentru realizarea circuitelor imprimate cu mai multe straturi, se
realizează sandwich-uri din circuite dublu placate si izolatoare.
Originea numelui: din cuvântul latinesc cyprium (după insula
Cipru).

Istoric

Cuprul este folosit încă din cele mai vechi timpuri. Acesta a jucat
un rol important în civilizația omenească, fiind folosit la statui, la
obiecte casnice, etc. Obiecte din cupru cu o vechime mai mare de
6000 de ani au fost găsite în zone cu importanță istorică, de
exemplu la Caldeea, în Egipt, Asiria, Fenicia și America. Originea
numelui vine de la cuvântul latinesc cyprium (provenit de la
insula Cipru). În Asia au fost descoperite urmele unor mine de
cupru ce datează încă din timpul Epocii Caldeene.[1] Se crede
că elementul cupru a fost al treilea descoperit, după aur și argint.
Judecând după obiectele antice de cupru descoperite, se poate
afirma că acest metal a apărut în Egipt, cu 5 000 de ani î.e.n. și
apoi, cam cu un mileniu mai târziu, în regiunea dintre Tigru
(râu) și Eufrat, unde se dezvoltase civilizația sumeriană. În Egiptul
Antic, pe vremea faraonului Turmes, cuprul se exploata în
Peninsula Sinai și era cunoscută sub numele de komt. Tot în
perioada Antichității, cuprul mai este recunoscut sub numele
de chalcos. Cu două mii de ani înaintea erei noastre, cuprul era
folosit numai la fabricarea bronzului și, mai târziu, la
confecționarea unor podoabe, iar combinații ale cuprului la
colorarea sticlei în albastru (folosita ca piatră scumpă, la inele,
broșe etc.).
Homer a scris despre armele confecționate din cupru.
Mai târziu apar confecționate din cupru obiecte de artă, cât și
diferite vase din bronz. În jurul anului 900 î.e.n. au fost
folosite săruri de cupru pentru zugrăvitul locuințelor scumpe, fiind
combinat cu humă și mai târziu cu var. Primele monede din bronz
apar în Egipt, între anii 430-322 î.e.n., ce au un conținut de cupru
de 80% și 20% cositor.
Fiind unele dintre principalele metale, cuprul ajungea pe
mâinile alchimiștilor, care în scrierile lor cu limbaj ,,ermetic" îl
numesc Venus, această planetă fiind considerată că este
reprezentată de cupru.[2]

Proprietăți

Fizice
În stare solidă, de metal, cuprul are culoare roșie-portocalie,
aceasta fiind principala proprietate după care se deosebește de
alte elemente. De obicei, majoritatea compușilor anorganici, dar și
organici ai cuprului au o culoare albastră, deși unii pot fi și verzui
sau vernil. Sistemul de cristalizare al cuprului este cubic, cu fețe
centrate, caracterizat prin absența polimorfismului.[2]
Unul dintre dezavantajele utilizării cuprului este fenomenul de
coclire (oxidare, cu schimbarea culorii în verde-albastrui), ce
poate fi observat adesea pe vasele vechi sau pe monedele (la
moneda românească de 5 bani). Împreună cu osmiul (albastru)
și aurul (galben-auriu), cuprul este unul dintre cele trei metale
elementare care are altă culoare naturală în afară de gri
sau argintiu. Cuprul pur este portocaliu-roșu și dobândește o pată
roșiatică în momentul expunerii la aer, urmând să se înverzească
mai târziu.
Duritatea cuprului este relativ mică (3 pe scara Mohs), dar este
destul de rezistent la rupere, și foarte ductil (poate fi tras în fire),
putând fi modelat la presiuni mari. Conductibilitatea calorică este
asemănătoare cu a argintului (1 față de 0,93 a argintului) și mult
mai mare decât a altor metale uzuale. Tocmai datorită acestei
proprietăți, cuprul se utilizează în conducte, pentru
transmiterea căldurii. Însă, conductibilitatea scade când cuprul
este impur; în momentul în care conține 0,1 % impurități
de elemente ca fosfor, arsen, siliciu sau fier, valoarea
conductibilității poate scădea chiar cu 20%. De aceea,
în electrotehnică se utilizează numai cupru pur, electrolitic.[2]
Densitatea de curent electric maximă a cuprului în aer deschis
este de aproximativ 3,1×106 A/m2. Ca toate metalele, dacă cuprul
este placat cu alt metal, începe un proces de coroziune galvanică.
Presiunea vaporilor este reprezentată (în funcție de temperatura
vaporilor în Kelvin) în tabelul următor:

Presiunea (Pa) 1 10 100 1 KPa 10 KPa 100 KPa

Temperatura (K
1509 1661 1850 2089 2404 2834
)

Mecanice

Atât cuprul, cât și aliajele sale, au o maleabilitate foarte ridicată

(pot fi trase în foi subțiri), fiind și foarte ușor de prelucrat.
Totodată, ductilitatea cuprului este extraordinar de favorabilă,
astfel, putându-se obține fire foarte subțiri de cupru,
numite lițe (se foloseau, în trecut, la siguranțele fuzibile). Cuprul
este un metal foarte moale, cu o duritate de 3 pe scara Mohs (și
50 pe scara Vickers), puterea sa de tracțiune situându-se la
210 MPa.

Cuprul este singurul metal ce are culoarea arămie. Foarte

interesante sunt proprietățile acestuia de a forma compuși de
culoarea verde (carbonat, clorură, etc.), neagră (oxid) sau
albastră (sulfat și hidroxid).
Numărul atomic al cuprului este 29, iar simbolul chimic este Cu.
Masa atomică relativă este 63,546. Valența cuprului este, în
principal 1 sau 2 (cuprul formează o varietate rară de compuși și
săruri cu starea de oxidare +1 și +2, care sunt de obicei numite
săruri cuproase sau cuprice), deși, mai rar, poate fi chiar și 3.
Acesta nu reacționează cu apa, dar reacționează încet cu aerul
atmosferic; în urma acestei reacții, pe suprafața cuprului se
formează un strat de cupru oxidat verde . În contrast cu oxidarea
fierului la aer umed, acest strat de oxid se oprește din coroziune;
un strat de cocleală verde (carbonat de cupru) pot fi observate pe
construcțiile vechi din cupru, cum ar fi Statuia Libertății, cea mai
mare statuie din cupru din lume. Majoritatea sărurilor de cupru
sunt higroscopice.
Raza atomică calculată are valoarea de 135 (145) picometri (pm),
raza covalentă 138 picometri (pm), iar raza van der Waals. Cuprul
prezintă conductivitate magnetică.
Izotopi
Cuprul are 29 de izotopi; doi dintre aceștia, 63Cu și 65Cu sunt
stabili, iar izotopul 63Cu reprezintă 69% din totalitatea cuprului
natural. Ceilalți 27 de izotopi sunt instabili (radioactivi); cel mai
stabil dintre cei radioactivi este 67Cu cu timpul de înjumătățire de
61,83 de ore. Șapte alți izotopi au fost caracterizați; Dintre izotopii
radioactivi remarcăm 63Cu, care emite radiații beta pozitive, având
ca rezultat izotopi de nichel, în timp ce izotopul 65Cu, cu emisii
radioactive beta negative, are ca rezultat izotopi de zinc.

Producție
Majoritatea cuprului scos din mină este sub formă de compuși,
cum ar fi sulfați sau sulfuri. Exemple de astfel de mine includ
minele de la Chuquicamata din Chile, Bingham Canyon Mine
din Utah, Statele Unite ale Americii și El Chino Mine din New
Mexico, Statele Unite ale Americii. În conformitate cu studiile
efectuate de geologii britanici, în 2005 Chile a fost cel mai mare
producător de cupru, urmat pe locul doi de Statele Unite ale
Americii, Indonezia și Peru.[3]
Industria auto este unul dintre cei mai mari consumatori de cupru.
[4]

Vânzările de cupru în 2005

Reciclare
Mediul economic nu a promovat refolosirea cuprului în majoritatea
domeniilor utilizatoare de cupru. În ciuda acestor
fapte, Europa (incluzând și Rusia) a întregit 43% din necesarul de
cupru prin reciclare. Reciclarea rămâne un element-cheie al
acoperirii cerinței de cupru.
Procentul de cupru reciclat din Europa a crescut la 41,3%
în 2007 și la 43% în 2008. Producția cuprului electrolitic rafinat
secundar a crescut de la 800 la 857 mii tone, în timp ce utilizarea
cuprului topit direct a scăzut de la 1.242 la 1.150 mii tone.
Utilizarea deșeurilor de cupru a scăzut de la 2.042 mii tone în
2007 la 2.007 mii tone în 2008, dar în ciuda scăderii, datorită
scăderii estimate în fabricarea de produse semifinite, raportul
cuprului reciclat a crescut la producție. O proprietate bună a
cuprului este puritatea infinită a acestuia în timpul reciclării.
Reciclarea cuprului se poate face din robineți vechi, țevi vechi,
etc, precum și din deșeurile produse prin topirea directă.[5]
Rezerve
Cuprul a fost folosit în ultimii 10 000 de ani, dar, mai mult de 95%
din tot cuprul a fost extras după 1900.
Răspândire[modificare | modificare sursă]
În natură
Din punctul de vedere al răspândirii în natură, cuprul poate fi găsit
fie sub formă nativă (pur sau necombinat), sau fie sub formă de
compuși sau minerale. Cea mai mare bucată de cupru elementar
găsită în natură cântărea 420 de tone, și a fost găsită
în anul 1857 în peninsula Keweenaw, din Michigan, Statele Unite
ale Americii. Multe minerale conțin cupru, ca de
exemplu calcopirita, azuritul, malachitul; cuprul mai este prezent
în crusta pământului într-o concentrație de 50 părți la un milion,
constituind 0,01% din aceasta.
Minerale

Denumire mineral Formulă chimică Conținut de cupru (%)

Cupru nativ Cu 100

Cuprit Cu2O 88,82

Algodonit Cu6As 83,58

Paramelaconit Cu2+Cu22+O3 79,89

Tenorit CuO 79,89

Calcocit Cu2S 79.85

[6]
Ape termale[modificare | modificare sursă]
Mici cantități de cupru și alte metale au fost găsite în apele
termale din localitatea maghiară Hajdúszoboszló.[7] În urma unor
analize s-a constatat faptul că resurse de cupru se găsesc și
în apele termale din localitatea Acâș, din Satu Mare.[8] În apele
termale existente la Băile Herculane se poate găsi, de asemenea,
un conținut mare de cupru cu rol antiseptic și antialergic.[9]
În alimente[modificare | modificare sursă]
Cuprul este larg răspândit în alimente, fructe și carne:
în ficat, scoici, nuci, legume, în majoritatea cerealelor,
în struguri (cea mai bogată sursă). Primele date arata ca doza
medie de cupru într-un regim normal era de 2 - 5 mg.[10] Apa de
băut și apele minerale aduc o parte din necesarul zilnic de cupru
al organismului. Alte alimente cu conținut de cupru
sunt crustaceele, și legume verzi (fasolea verde, etc),
semințe, ciuperci și chiar și pudra de cacao. Doza zilnică
recomandată de cupru de către specialiști este de 1,5–3 mg.[11]
În tabelul următor sunt reprezentate cantitățile medii de cupru
(miligram per kilogram) pentru anumite alimente.

Alimentul Cantitatea medie de cupru (mg/kg)

Ficat de vită 39

Ciocolată 36

Crustacee 4-10

Stridii 9
Banane 1

Lapte de
0,06
vacă

[12]

Sănătate[modificare | modificare sursă]

Cu toate că este un metal, cuprul este, totodată,
un element indispensabil vieții. Se găsește în toate țesuturile
organismului, dar cel mai mult cupru se găsește în ficat, iar
cantități mai mici se găsesc și în creier, inimă, rinichi și mușchi.[13]
Ca efecte benefice, cuprul ajută organismul să
utilizeze fierul din sânge, reducând acțiunile radicalilor liberi
asupra țesuturilor. Consumarea alimentelor de cupru poate,
totodată, preveni anumite boli sau deficiențe, cum ar fi alergiile,
chelia, SIDA, leucemia, osteoporoza și ulcerul stomacal.[13]
Împreună cu fierul (un alt metal), cuprul ajută la sinteza celulelor
roșii din sânge.[14]
În ciuda acestor efecte benefice, neasimilarea în mare măsură a
cuprului din organism poate duce la trei boli rare:

1. Boala Wilson, când organismul nu este în măsură să

reglementeze absorbția de cupru și astfel cuprul se
acumulează în ficat;
2. Boala Menkes, când organismul nu poate face rezerve
de cupru, de unde rezultă lipsa acestuia;
3. Toxicoza prin cupru (este o boală cu origini
necunoscute și foarte rară, mai ales la copii), când
cuprul se adună în ficat.
Dozele zilnic recomandate sunt foarte stricte și trebuie respectate
cu rigurozitate: Femeile cu vârsta cuprinsă între 19 și
51 ani trebuie să consume maximum 1,2 mg, iar cele mai în
vârstă de 51 de ani tot cam atât. Însă, pentru femeile care
alăptează, conținutul de cupru zilnic trebuie să fie un pic mai
mare: 1,5 mg.[15]
 Bibliografie

https://ro.wikipedia.org/wiki/Cupru