Senzaţiile vizuale

Analizatorul optic
 Analizatorul optic este un analizator fizic de distanţă (telereceptor).
 Segmentul său periferic este reprezentat de globul ocular,

Globul ocular este format din tunici (membrane) şi medii refringente

 Tunicile globului ocular sunt trei : externă, mijlocie şi internă. Dintre
acestea, în formarea senzaţiei optice prezintă importanţă următoarele :
 Corneea este o membrană de natură epitelial-conjunctivă şi se
caracterizează prin aceea că este transparentă. Este porţiunea anterioară a
tunicii externe. În parte centrală corneea este mai subţire (0,8 mm), iar la
periferie mai groasă (1 mm). Este foarte bogată în terminaţii nervoase
libere, ramuri ale nervului oftalmic.
 Irisul este o membrană circulară care continuă tunica
mijlocie în partea anterioară a globului ocular. Are în mijloc
un orificiu circular numit pupilă.
 Irisul serveşte la dozarea luminii care ajunge la retină, fiind
similar diafragmei unui aparat fotografic; împiedică trecerea
luminii prin părţile periferice ale cristalinului reducând
astfel aberaţiile ;
 Retina sau tunica internă (nervoasă) este o formaţiune de
natură nervoasă care căptuşeşte tunica mijlocie în toată
întinderea ei. În formarea senzaţiei optice participă
porţiunea din regiunea posterioară, care poartă denumirea
de retină propriu-zisă sau retina optică.
Pe faţa internă a retinei optice, în partea posterioară,
există două regiuni cu caracter deosebit: pata
galbenă şi papila optică.
 Pata galbenă este o regiune de formă ovală, aşezată
la capătul posterior al axului vizual al ochiului. Pe
ea se formează imaginile cele mai clare.
 Papila optică este o regiune aproape circulară,
aşezată mai jos de pata galbenă. Reprezintă punctul
de convergenţă a tuturor fibrelor nervoase care
formează nervul optic.
 Retina optică are funcţie fotoreceptoare.
 În structura ei se găsesc celule vizuale cu bastonaş şi cu con.

 Celula vizuală cu bastonaş se caracterizează prin forma cilindrică a

segmentului extern, care se numeşte bastonaş: bastonaşul conţine o
substanţă fotosensibilă, numită rodopsină, formată din opsină şi
retinal. Sub acţiunea luminii legătura dintre aceste componente se
rupe, refăcându-se la întuneric.

 Celula vizuală cu con are un număr mare de pigmenţi fotosensibili,

printre care iodopsina.
 Celulele cu conuri sunt celule vizuale care percep culorile şi realizează
vederea diurnă, iar celulele cu bastonaşe asigură vederea crepusculară
şi nocturnă.
Mediile refringente ale globului ocular sunt:
 Corneea este primul mediu de refracţie întâlnit de razele
luminoase Funcţionează ca o lentilă convex-concavă, având
rolul de a micşora convergenţa sistemului dioptric al
ochiului.
 Cristalinul are forma unei lentile biconvexe şi este situat în
spatele irisului. Este perfect transparent şi elastic.
Cristalinul este organul activ al acomodării.
 Umoarea apoasă este un lichid transparent şi incolor care
umple cavitatea globului ocular din faţa cristalinului.
 Corpul vitros se găseşte în partea posterioară a cristalinului.
 Fiziologia văzului

 Segmentul periferic al analizatorului vizual funcţionează sub acţiunea

excitantului specific care este lumina.

 Razele de lumină pătrund prin corneea transparentă în interiorul globului

ocular, sunt refractate de către mediile refringente ale globului ocular, şi
formează pe retină imaginea obiectului aşezat in faţa ochiului.
 Sistemul optic al ochiului fiind un sistem convergent, formează o imagine
reală, răsturnată şi mai mică.

 La nivelul globului ocular razele luminoase suferă o triplă refracţie : la

nivelul corneei şi al celor două feţe ale cristalinului. Rolul principal în
formarea imaginii îl are cristalinul.
 Pentru ca să se producă senzaţia vizuală, lumina trebuie să
aibă o intensitate care să depăşească pragul de excitaţie. Sub
acţiunea luminii în retină se produc fenomene motorii,
chimice şi electrice.
 Fenomenele motorii constau în emiterea unor prelungiri ale
celulelor pigmentare din coroidă sub acţiunea luminii.
Totodată bastonaşele şi conurile celulelor vizuale devin mai
scurte şi mai groase.
 Fenomenele chimice: sub acţiunea luminii rodopsina şi
iodopsina. se descompun, iar la întuneric se refac.
 Fenomenele electrice: sub influenţa luminii şi în urma
modificărilor motorii şi chimice, celulele vizuale produc
curenţi de acţiune care sunt conduşi pe calea nervilor optici
la segmentul central al analizatorului, unde se transformă în
senzaţie vizuală.
 Culoarea

 Din punct de vedere fizic culoarea este o caracteristică a

luminii, măsurabilă în funcţie de intensitatea energiei
radiante şi de lungimea de undă.
 Obiectul simplu emite, transmite sau reflectă lumina ce are o
distribuţie spectrală oarecare, care apoi este tradusă de ochi,
nervi, creier, prin culoare.
 Din gama foarte largă de radiaţii, ochiul omenesc este
sensibil numai la un domeniu foarte restrâns (400 — 800
nm), cu maximum la 589 nm.
 Lungimile de undă pentru principalele regiuni spectrale sunt :
1) roşu 700 nm 6) verde-albastru 508 nm
2) roşu-portocaliu 621 nm 7) albastru cianic 496 nm
3) portocaliii 597 nm 8) albastru 473
nm
4) galben-portocaliu 588 nm 9) galben 581 nm
5) verde 527 nm 10) albastru violet 437 nm
11) violet 406
nm
 majoritatea corpurilor, absoarb din spectrul vizibil anumite radiaţii, în
mod specific, adică selectiv. Deci există o radiaţie sau un grup restrâns
de radiaţii la care absorbţia este foarte intensă.
 lungimea de undă corespunzătoare acestei radiaţii este numită λ
maximum, la care absorbţia este maximă.

 deplasarea maximumului de absorbţie spre lungimi de undă mai mari

poartă denumirea de deplasarea betacromă sau deplasare spre roşu.
Aceasta se manifestă printr-o închidere a culorii. Deplasarea hipocromă,
sau deplasarea spre albastru, este deplasarea maximului de absorbţie spre
lungimi de undă mai mici. Acest efect se manifestă printr-o deschidere a
culorii.

 efectul de creştere a intensităţii de absorbţie este cunoscut sub denumirea

de efect hipercromic, iar efectul de descreştere a intensităţii de absorbţie
este denumit efect hipocromic.
 Absorbţia selectivă a luminii depinde nu atât de diferenţele de
compoziţie a substanţelor, cât mai ales de diferenţele între
structurile lor chimice. Existenţa într-o moleculă a unor grupe
cromofore, face ca aceasta să devină mai uşor excitabilă
absorbind selectiv diverse radiaţii. Dubla legătură este un
purtător de culoare, adică un cromofor. De asemenea, mai
sunt generatoare de culoare şi alte grupări cum ar fi :

N=N C=O C=S

 Prin urmare, pigmenţii din regnul vegetal şi animal sunt
purtători ai grupărilor cromofore, deci substanţe ce contribuie
la existenţa unei diversităţi de culori.
 În cazul produselor alimentare, acestea ne apar colorate
datorită existenţei în structura moleculelor organice
constitutive a grupărilor cromofore caracteristice.
 Din punct de vedere psiho-senzorial, indiferent de stimulul
utilizat, orice senzaţie luminoasă poate fi caracterizată prin
luminozitate, tonalitate şi saturaţie.
 Luminozitatea este un factor necromatic şi se referă direct
la intensitatea sursei luminoase. Luminozitatea şi strălucirea
nu sunt sinonime şi, de obicei, termenul de strălucire se
întrebuinţează pentru obiectele opace sau reflectorizante.
 Tonalitatea este denumirea culorii, care se referă la scara
perceptivă calitativ şi indicată cu termenii de roşu, verde,
galben, albastru. Ea stabileşte culoarea propriu-zisă.
 Saturaţia este caracteristica culorii care se raportează la o
scară de senzaţii ce reprezintă grade crescânde de culoare,
plecând de la alb. O culoare este cu atât mai saturată, cu cât
pare mai puţin amestecată cu alb.
 culoarea este o senzaţie vizuală caracterizată prin trei
mărimi fizice corespunzătoare fiecare la o calitate
fiziologică a vederii.
 echivalenţa fiziologică a acestor mărimi fizice, privind
caracteristicile culorii, este următoarea :
 luminanţa totală, care dă senzaţia de luminozitate;
 lungimea de undă, care dă senzaţia de ton (culoare).
 puritatea, care dă senzaţia de saturaţie (croma)
Teorii în legătură cu mecanismul vederii culorilor
 teoria tricromatică a lui Maxwell.
Conform acestei teorii există trei tipuri de celule vizuale cu conuri.
Unele conţin o substanţă, fotosensibilă specială, care se descompune
sub acţiunea radiaţiilor roşii (iodopsina), altele conţin o substanţă
fotosensibilă care se descompune prin acţiunea radiaţiilor verzi, iar a
treia categorie conţin o substanţă fotosensibilă care se descompune
prin acţiunea radiaţiilor albastre.
 descompunerea egală a substanţelor fotosensibile în cele trei categorii
de conuri dă culoarea albă, iar descompunerea într-un anumit grad a
uneia dintre aceste substanţe dă senzaţia culorii respective. Celelalte
culori sunt rezultatul combinării acestor trei culori fundamentale.
 teoria policromatică susţine existenţa a 7 tipuri de fotoreceptori
corespunzători celor 7 radiaţii ale spectrului solar. Nici aceasta însă
nu reuşeşte să explice toate aspectele vederii colorate.