Pentaclornitrobenzenul (C6C15—N02)

cunoscut sub denumirile PCNB, Brassicol şi Terraclor se

întrebuinţează ca fungicid, având remanenţă mare pe
produsele tratate;

are toxicitate redusă, DL50=1 650 mg/kilocorp.

Aidrinul şi Dieldrinul: sunt puternic toxice şi se depun în

tesuturile adipoase.
 Clordanul (l,2,4,5,6,7,8,8-octaclor-2,3,3a,4,7,7a-
hexahidro-4,7-metano-l H-inden)

 are următoarele denumiri comerciale: Aspon, Belt, CA

68, 1068, Chior dan, Chlorindon, Chlorodan, Corodau,
Donwchlor, Niran, Toxichlor, Topiclor, Versicol 1068;

 clordanul este utilizat ca insecticid la o varietate mare de

fructe, vegetale şi alte produse agricole;

 la un număr important de animale s-au înregistrat

carcinoame hepatocelulare în special la dozele de 25 şi 50
mg/kg.
 la acest insecticid s-a mai înregistrat efectul de embriotoxicitate şi
teratogenitate.

 la om au fost înregistrate simptome acute între care sunt incluse

fenomenele nervoase, convulsii, lipsa de coordonare a mişcărilor (Aldrich,
1969).

 aceste simptome au fost observate la doza de 100 mg/kg, dozele peste 100
mg/kg fiind fatale (Derbes, 1955).

 au fost citate cîteva cazuri de intoxicaţii accidentale cu clordan.

 astfel, se semnalează cazul unei contaminări cu clordan a apei potabile cînd

13 persoane au prezentat un tablou clinic cu deranjamente gastrointestinale
(greaţă, vomă) şi apariţia de simptome neurologice (Harrington, 1978).
 l,2-Dibrom-3-clorpropanul

 este cunoscut sub următoarele denumiri comerciale: DBCP,

dibromclorpropan, BBC-12, Fumagon, Fumazone, Nemabrom,
Nemafume, Nemagon, Nemanax, Nemapaz, Nemaset, Nematox, OS
1897

 acest insecticid are o activitate specifică pentru nematode. Se

utilizează în culturile de soia, de fructe citrice, culturi de piersici,
ananas
 s-a demonstrat acţiunea mutagenică a produsului prin teste efectuate
pe termene scurte.

 la om s-a constatat o activitate spermatogenică, datorită acţiunii

dibromclorpropanului.
 Heptaclorepoxidul (l,4,5,6,7,8,8-heptaclor-2,3-
epoxi-3a,4,7,7a-tetrahidro-4,7-metanoindan)

 este cunoscut şi sub denumirea de Epoxiheptaclor, HCE,

Velsicol 53-CS-17, ENT 25.584.

 Epstein (1976) precizează că heptaclorul are acţiune

hepatocarcinogenică mai ales când este administrat la
şobolani în cantitate de 5—10 mg/kilocorp.
 Policlorura de bifenil (PCB), deşi face parte din categoria contaminanţilor
organocloruraţi, nu este utilizată ca pesticid. Produsul comercial se fabrică prin
clorurarea progresivă a bifenilului în prezenţa unui catalizator, această clorurare
directă conducând la obţinerea unui amestec de compuşi al căror conţinut în clor
este variabil.

PCB este utilizat în transformatoare (proprietate dielectrică), la sistemele

hidraulice, ca plastifiant al uleiurilor pentru picturi şi al pesticidelor, ca
lubrifiant al uleiurilor etc. În caz de contact direct cu mediul înconjurător el este
irecuperabil.

Cumularea sa în organismele vieţuitoarelor depinde de poluarea locală,

conţinutul în ţesuturi grase ale organismului; stadiul trofic al organismului şi
căile alimentare. La mamifere PCB se absoarbe bine pe calea gastrointestinală,
pulmonară şi prin piele. El este stocat în principal în ţesuturile bogate în grăsime
(ţesutul adipos). S-a observat că are capacitatea de a penetra prin membrana
transplacentară.
 Toxicitatea acută a PCB este slabă, dar în cazuri de administrare prelungită
efectele sunt cumulative. In experiment pe animale se observă o hipertrofie
hepatică care poate evolua pînă la leziuni.

Organizaţia Mondială de Sănătate (O.M.S.) descrie un accident survenit în

Japonia (Yusha), unde s-a produs o intoxicaţie la mai mult de 1000 de
persoane care au consumat ulei comestibil contaminat cu PCB provenit de la
un lichid de încărcătură termică. La persoanele accidentate s-a observat o
hipersecreţie la nivelul ochilor, o pigmentaţie şi erupţie acneiformă a pielii şi
tulburări ale aparatului respirator, precum şi alte manifestări sesizabile.

Începînd cu anul 1975, în Franţa s-a interzis utilizarea PCB în industria

agroalimentară, farmaceutică şi cosmetică.

Cu toate că P.C.B. nu face parte din produsele utilizate în agricultură, sursa

de contaminare nu poate fi găsită decît în mediul extern. Aceste surse externe
provin din alimentaţie, materialele auxiliare utilizate în agricultură şi în special
în creşterea animalelor, apă etc.
 Din punct de vedere al igienei alimentare interesează în special procentul
cu care fiecare insecticid sau alt produs organoclorurat participă la „ingerările
zilnice acceptabile (Acceptable Daily Intake=ADI), respectiv la „cantitatea
zilnică asimilată tolerabilă" (DTA), precum şi la concentraţiile maxime de
compuşi organocloruraţi admişi în produsele alimentare.

Nu trebuie scăpat din vedere aspectul toxicologic al insecticidelor

organoclorurate şi anume (Richon-Bac, 1974):

 acţiunea asupra funcţiilor hepatice: insecticidele organoclorurate produc la

mamifere creşterea în greutate a ficatului în raport cu greutatea corpului, fac să
crească sinteza proteinelor de către microzomi şi, mai ales, conduc la creşterea
sintezei de oxidoreductaze;

 acţiunea endocrină: acţiune estrogenică, perturbarea metabolismului

testosteronului prin stimularea acţiunii enzimatice a ficatului şi modificarea
metabolismului calciului;
acţiune teratogenă (embriotoxicitate): placenta este uşor
permeabilă la pesticide, foetusul în uter fiind capabil să
concentreze rezidurile pesticide de la vîrsta de 4
săptămâni. Noul născut este contaminat cu pesticide prin
laptele matern. Acţiunea teratogenă asupra foetusului se
manifestă în timpul organogenezei (sfîrşitul primei
săptămîni şi pînă în a 12-a săptămînă);

acţiunea cancerigenă: nu a putut fi demonstrată în toate

cazurile.
4. Insecticide organo-fosforice

Insecticidele organofosforice în cantităţi de ordinul a câtorva

miligrame (în funcţie de structura compusului) produc fenomene toxice
extrem de grave.

Insecticidele organo-fosforice, ajunse în organism pe una din cele

trei căi (digestivă, pulmonară, cutanată), au capacitatea de a inhiba
puternic activitatea colinesterazei. Efectul anticolinesterazic se traduce
prin acumularea acetilcolinei, blocarea transmiterii impulsului nervos la
nivelul sinapselor şi a joncţiunii neurotisulare, declanşîndu-se o
hiperactivitate a nervilor parasimpatici, somatici şi motori, precum şi a
sistemului nervos central.

Reprezentanţii mai importanţi ai insecticidelor organo-fosforice

sunt: parationul, malationul, etionul, rogorul, gutionul, fosfina şi
diclorvosul.
 Parationul (tiofosfatul de 0,0-dietil-0-4-nitro-
fenil)

 este cunoscut sub următoarele denumiri comerciale:

Ekatox 20 şi 50, E 605, Compus 3422, Tiofos, NIUF 100,
Niram, Alcron, Genition, Penfos, Foskil, Vapofos, SNP,
DNT, DPP', Bladan, Fosfenol, Folidol, Lorotion 50;

 se prezintă sub forma unui lichid uleios, alb incolor,

având masa moleculară 291,27, punct de topire la 6,1°C,
punct de fierbere la 157-161°C la 0,6 mm Hg şi la 375°C la
presiune obişnuită;
 Se comercializează sub formă de produs tehnic în concentraţie de
10-50%. Pentru a atrage atenţia asupra toxicităţii sale, produsul este
colorat în verde sau albastru. Acest produs este denumit impropriu
verde de Paris. Verdele de Paris este însă acetoarseniatul de cupru, care
din punct de vedere al toxicităţii se apropie de paration. Parationul se
foloseşte sub formă de soluţie de la 0,01-0,5% şi ca pulberi de prăfuit
de 1-2%.

Datorită eficientei sale se aplică în cantitate de 0,250-1,5 kg/ha.

Pentru a înlătura pericolul toxicităţii se recomandă ca recoltarea

produselor agroalimentare să se efectueze după minimum 4 săptămîni
de la data aplicării parationului.

Concentraţia de paration care nu produce nici un efect toxic la om

este de 0,05 mg/kilocorp.
 Malationul [0,0-dimetil-S-(l,2-dicarbo-etoxi-etil)-ditio-fosfatul]

 se prezintă sub forma unui lichid galben, uleios; masa moleculară

330; punct de topire 2,85°C; punct de fierbere 156-157°C; densitatea
1,495; este foarte slab solubil în apă (145 mg/l); solubil în solvenţi
organici; nestabil în mediu alcalin;

 Toleranţa pe produsele alimentare este de circa 8 mg/kg. Acţiunea

toxică şi simptomatologia sunt asemănătoare cu ale parationului.

Rogorul [0,0-dimetil-S-(N-metil-carbamoil-metil)-fosforo-
ditionatul]

 este un inhibitor al colinesterazei. Are proprietatea de a se

descompune, prin acest proces de degradare rezultînd produşi mai
toxici decît substanţa iniţială.
 Diclorvosul (2,2-dicloretenil acid fosforic dimetil eter)

 se comercializează sub numeroase denumiri: Chlorovinphos, DDVP,

Dichlorphos, 2,2-Diclorovinii dimetil fosfat, Vinilophos-Atgord,
Bibesol, Brevinyl, Dedevap, Equigel, Estrosol, Mopari, Nerkol, Nogos,
Nuvan, TJnifos, Vapona, Vaponite, TAP 9VP.

 se consideră că diclorvosul are activitate mutagenică (la termen

scurt), precum şi activitate carcinogenică. Efectele nocive cele mai
frecvente sunt cele de reducere a activităţii colinesterazei eritrocitare.

 la om, diclorvosul la concentraţii mici nu are efecte sesizabile.

Astfel, pînă la doza de 2 mg/70 kg greutate corporală, nu s-a înregistrat
o scădere pronunţată a colinesterazei serice. Tot la om, o doză de 0,033
mg/kilocorp a provocat o diminuare uşoară a colinesterazei plasmatice
fără a influenţa colinesteraza eritrocitară.
5. Surse de contaminare

 consumul de alimente (legume, carne, lapte);

 contaminarea aerului din zonele în care se fabrică substanţa;

 folosirea substanţei atunci când intră în compoziţia şampoanelor şi cremelor

împotriva păduchilor şi scabiei;

 consumul de apă contaminată;

 aplicarea de tratamente în pomicultură, legumicultură, cultura plantelor

furajere, duce la acumularea unui depozit de substanţă pe frunze şi fructe, care
nu se descompune în totalitate, şi adesea nu este spălat de ploi. Aceste reziduuri
prezintă un pericol pentru sănătatea oamenilor. Ele pot acţiona direct sau prin
intermediul laptelui, cărnii, untului, ca urmare a hrănirii animalelor cu furaje
provenite din culturi tratate.
6. Limite admisibile

 HCH - Toxic pentru om şi mamifere (DL50 (doza letală) = 200

mg/kg)

 insecticidele organoclorurate sunt în general persistente, astfel că în

sol pot fi găsite urme din aceste substanţe chiar după 4 – 7 ani de la
aplicarea tratamentelor. Pentru determinarea persistenţei
insecticidelor se foloseşte conceptul de perioadă de înjumătăţire,
adică timpul necesar pentru ca să dispară 50% din pesticid. Timpul
de înjumătăţire a HCH în sol este de 2 ani.

 cantităţi maxime admise: 0 ppm – carne, ouă; 0,5 ppm – cereale; 3,0
ppm – legume, fructe; 0,01 ppm – mierea de albine.
 Jumătate din cantitatea de fructe, legume şi cereale sunt acum contaminate
cu pesticide, o creştere substanţială a nivelului pesticidelor fiind văzut doar în
ultimii 5 ani.

Cinci dintre cele mai comune pesticide din domeniul alimentar sunt
clasificate ca fiind cancerigene, provocatoare de mutaţii sau de unele dereglări
ale sistemului hormonal (Maneb, Procymidone, Iprodione, Carbendazim,
Deltamethrin). Cele mai grav afectate alimente includ strugurii (71%
contaminaţi), bananele (56% contaminate) şi ardeii (46% contaminaţi), în timp
ce una din 25 de vinete testate, conţine pesticide peste limita maximă admisă
de lege.

În organismul animal, pesticidele se acumulează ca urmare a diverselor

proceduri terapeutice aplicate, sau împrăştierii accidentale în cursul
dezinsecţiilor, dezinfecţiilor şi deratizărilor. În organismele acvatice,
pesticidele organoclorurate se concentrează în grăsimea şi ficatul peştilor şi a
păsărilor. Peştii acumulează pesticidele din alte organisme inferioare cu care se
hrănesc, sau direct din apă, prin branhii.