• Pesticidele-substanțe

toxice
 Clasificarea pesticidelor
După structura chimică, pesticidele se clasifică în:
• pesticide organoclorurate;
• pesticide organofosforice;
• pesticide organocarbamice, respectiv tiocarbamice;
După natura daunătorului combătut, pesticidele pot fi:
• insecticide (pentru combaterea insectelor dăunătoare, transmiţătoare de boli omului sau
animalelor domestice);
• erbicide (pentru distrugerea buruienilor din culturi);
• fungicide (pentru combaterea ciupercilor care provoacă boli plantelor);
• acaricide;
• nematocide (pentru combaterea viermilor dăunători culturilor);
• algicide (pentru distrugerea algelor);
• rodenticide (utilizate împotriva rozătoarelor).
În funcţie de gradul de toxicitate, pesticidele se grupează în:
• grupa I – extrem de toxice, fiind marcate cu etichete roşii;
• grupa II – puternic toxice, marcate cu etichete verzi;
• grupa III – moderat toxice, marcate cu etichete de culoare albastră;
• grupa IV – toxicitate redusă, marcate cu etichete negre.
 Pesticide organoclorurate (organoclorinate)

Pesticidele organoclorurate reprezintă un grup mare de insecticide cu o diversitate

considerabilă din punct de vedere a structurii, a proprietăţilor şi a modului de
utilizare.
În privinţa implicaţiilor lor ecotoxicologice – importante > trei categorii de substanţe
organoclorurate:
• DDT (diclordifeniltricloretan) şi compuşii derivaţi;
• Ciclodienele clorurate;
• Hexaclorciclohexanii (HCH).
Proprietăţile insecticidelor organoclorurate sunt reflectate de:
 starea de agregare solidă,
 stabilitatea limitată în ceea ce priveşte evaporarea,
 solubilitatea foarte scăzută în apă şi lipofilia accentuată.
Unele pesticide organoclorurate sunt foarte persistente în forma lor originară
(iniţială) sau dau naştere la metaboliţi stabili.
Substanţe toxice organoclorurate
Descrierea unor organoclorurate
DDT (diclordifeniltricloretan) şi compuşii derivaţi ai
acestuia
DDT-ul comercial conţine 70-80% izomerul p,p’-DDT din
compoziţia insecticidului.
Compuşii derivați ai DDT rotanul (DDD) şi
diclordifenildicloretan(DDE)
DDT-ul a fost utizat în majoritatea cazurilor ca factor de control
al dăunătorilor agricoli, al vectorilor unor boli (ţânţarii
malariei) şi împotriva ectoparaziţilor animalelor de fermă, dar
şi în combaterea insectelor domestice (din locuințe), spații
publice şi industrii.
• Proprietăţile insecticidului DDT au fost descoperite de Paul Herbert Műller,
cercetător la firma Ciba-Geiby în 1939.
Din cauza solubilităţii scăzute în apă (<1 mg/l) DDT-ul a fost produs ca un
concentrat emulsionabil pentru a fi aplicat prin pulverizare (concentratele
emulsionabile = soluţii de pesticide introduse în lichide organice, care în amestec
cu apa formează emulsii cu aspect cremos)
DDT-ul DL50 orală acută de 113-450 mg/KG toxic moderat al vertebratelor
poate cauza subţierea cojii oului la anumite specii de păsări, chiar în doze scăzute
prin acţiunea metabolitului stabil p,p’-DDE.
În insecticidele comerciale se foloseau ambii compuşi izomerici, p,p’-DDT şi o,p’-
DDT (cca.20%), ultimul mult mai biodegradabil, dar cu o toxicitate scăzută la
insecte şi vertebrate.
Pe de altă parte a mai fost evidenţiată şi activitatea estrogenică a compuşilor din
grupul DDT (şobolan), ceea ce denotă implicaţii endocrine asupra unor organisme
din mediul natural. În acelaşi sens, Keltanul (dicofol) este un pesticid derivat de
structură al DDT-ului, identificat la acarieni, are o activitate slabă ca insecticid şi o
persistenţă limitată în mediu, însă poate acţiona de asemenea ca factor
perturbator endocrin
Diclor-Difenil-Tricloretan

Formula chimică C14H9Cl5

 Insecticidele ciclodiene clorurate,
Insecticidele ciclodiene clorurate (Aldrin,
Dieldrin, Heptaclor), cea de a două categorie
de pesticide organoclorurate au fost introduse
după anii 1950, unele din ele producând riscuri
ecotoxicologice serioase din cauza
metaboliţilor lor stabili.
Aceştia, prezintă toxicitate ridicată la vertebrate
şi persistenţă biologică remarcabilă DL50 =40-
60mg/kg.
Ca şi proprietăţi, ciclodienele - solide lipofilice stabile, cu o foarte mare
solubilitate, diferind însă ca mod de acţiune. Astfel:
Din cauza solubilităţii ridicate în apă au fost folosite ca şi concentrate
emulsionate sau pulveri pentru controlul unor dăunători ai plantelor şi
ai anumitor vectori ai unor boli (musca tse tse) sau ectoparaziţi ai
animalelor.
Utilizarea acestor compuşi după anii 1990 a fost interzisă, în multe din
direcţiile enunţate, întrucât creează riscuri pentru sănătatea omului şi se
acumulează în mediu, reziduurile din solurile contaminate sau din
sedimente dispărând numai după o perioadă lungă de timp de la
introducerea lor, putând fi, de asemenea, prezente în concentraţii
semnificative în lanţurile trofice terestre şi acvative.
Fiind considerate substanţe toxice lipofilice foarte persistente (POP),
organocloruratele pot genera efecte neurotoxice şi comportamentale
asociate cu aceste nivele subletale prezentate.
FORMULA MOLECULARĂ
ciclodiene -C12H8Cl6
 Hexaclorciclohexanii (HCH)
Hexaclorciclohexanii (HCH) - produşi rafinaţi, care conţin în special
izomerul ү-HCH (gamma-hexaclorciclohexan) prezent în produsul comercial
Lindan. Sunt produşi cu proprietăţi asemănătoare altor insecticide
organoclorurate, având de asemenea o solubilitate mai mare în apă
(7mg/l).
Concentratele emulsionate ale HCH au fost utilizate pentru controlul
dăunătorilor din agricultură, pentru protecţia seminţelor de cereale şi
ca substanţe insecticide ectoparazitare pentru animalele domestice,
fiind folosite mai ales la îmbăierea ovinelor, ca tratament profilactic şi
curativ al râiei la această specie.
DL50 a acestor organoclorurate este cuprinsă între 60-250 mg/kg,
ceea ce determină ca HCH-urile să fie toxice moderate, fapt
experimentat pe şobolan.
Hexaclorciclohexan
Molecular formula C6H12
 Pesticidele organofosforice
Pesticidele organofosforice - substanţele organice de sinteză înzestrate cu proprietăţi
insecticide- în general derivate din acidul ortofosforic- esteri organici ai acidului fosforic
Interesul faţă de compuşi organofosforici se dezvoltă în perioada celui de-al doilea
război mondial-substanţele toxice având abilitatea de a inhiba enzima
acetilcolinesteraza (AChT). Acest proces se produce după acţiunea de biotransformare
prealabilă a compuşilor iniţiali în analogii oxigenaţi corespondenţi, proces realizat prin
monoxigenaze microzomale.
Aceşti compuşi au fost introduşi în două scopuri:
Insecticide
Agent chimic strategic (gaz toxic)
Caracteristici ecotoxicologice
degradarea mult mai rapidă şi capacitatea de bioacumulare mai scăzută comparativ cu
organocloruraţi.
iniţial erau considerate mult mai puţin periculoase pentru mediu, dar mai recent sunt
considerate responsabile de maladia ce afectează veteranii războiului din Golful Persic şi
fermierii care utilizează organofosforice antiparazitare pentru a trata animalele.
 Formula generală a insecticidelor organofosforice şi a
carbamaţilor
 
Acid fosforic
Proprietăți ecotoxice- insecticidele organofosforice - lichide, cu
caracter lipofilic şi volatilitate relativă –excepție câțiva compuşi
organofosforici cu stare de agregare solidă.
 solubilitatea în apă este variabilă-unii produşi au o solubilitate
apreciabilă (compuşii dimetoaţi). Formele active ale unor
organofosforice (OP) au o solubilitate suficient de mare pentru a fi
insecticide sistemice - pătrunzând în seva plantelor cu care se
hrănesc insectele, otrăvindu-le.
 mai puţin stabili decât organocloruratele şi mult mai uşor distruse
prin agenţi chimici şi biochimici - au o viaţă relativ scurtă când sunt
liberi în mediu ca efect al hazardelor de mediu - nu sunt asociate
exclusiv cu toxicitatea acută.
 efecte neurotoxice chiar şi în doze subletale la animale
 formula compuşilor organici - importantă în determinarea
hazardelor (accidentelor) de mediu reprezentate de pesticide
organofosforice.
 Surse ecotoxice
 produse sub formă de concentrate emulsionabile pentru
pulverizare, încorporate în învelişul seminţelor sau în sol- formele
granulate. Formulele granulate sunt recunoscute ca cele mai
puţin toxice OP-uri (ex. Disystonul şi Foratul) prezentând
siguranţă la manipulare faţă de concentratele emulsionabile sau
alte tipuri de formule (insecticidul este păstrat sub formă de
granule şi este eliberat numai înăuntrul mediului)
 aplicate pentru controlul ectoparaziţilor din ferme (îmbăierea
oilor), controlul paraziţilor externi (musca ciripitoare a bovinelor),
controlul anumitor vertebrate dăunătoare (pasărea Quelea în
Africa, lăcustele, dăunătorii produselor depozitate (gândaci),
insecte vectori (ţânţarii şi paraziţii păstrăvilor în fermele de peşti).
 Exemple de organofosforice insecticide

1. Clorfenvinfos (Birlane) - un insecticid utilizat contra viermilor din sol-foarte toxic pentru
mamifere.
2. Diazinolul - tratamentul antiparazitar al oilor pentru protejarea lânurilor de oaie de
agenţii scabiei conc. > 200 mg/l în râurile populate cu salmonide apropiate de zonele
de tratare, controlul insectelor din sol şi adăposturi, contra viermilor fructelor, floricole şi
culturilor cerealiere.
3. Disulfotonul (Dimez R; Di-Syston, Disytox, Sovinex, Frumin)- un insecticid sistemic
pentru culturi de tutun, morcov, castraveţi, cartof, mazăre-clasat de Organizaţia Mondială
a Sănătăţii ca produs foarte toxic pentru sănătatea omului.
Ex.revărsarea accidentală în cantităţi mari în Rin, prin naufragiul vasului Sandoz în 1986, a
determinat creşterea concentraţiei, aceasta atingând 0,6 mg/l -
mortalitate mare la anghile şi alte specii.
4. Fenthionul (Sebacid, Bentox) -insecticid cu spectru larg contra insectelor înţepătoare şi,
în special, pentru larvele acestora (ţânţari, pureci, muşte), foarte toxice pentru păsări şi
persistent mai multe luni de zile.
5. Glifozaţii (Roundup) - ierbicide foarte răspândite şi cu utilizare în creştere datorată
capacităţii organismelor modificate genetic (OGM) de a rezista la acest erbicid- inhibitor
al glutamin sintetazei şi acetilcolinesterazei, enzime cu efecte negative asupra creşterii.
6. Malation şi parationul - insecticide de utilizare casnică (domestică) în creştere, cu
toxicitate ridicată la insecte - la mamifere toxicitatea -malation mică, la parationul mare.